Favorizarea făptuitorului. Elemente constitutive.

Art. 269 al. 1 C. pen.

Infracţiunea de favorizare a infractorului săvârşită sub imperiul vechiului C. pen. nu este dezincriminată in concreto odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.. Sintagma „într-o cauză penală”  utilizată de legiuitor în textul art. 269 C. pen., care incriminează în prezent favorizarea făptuitorului, nu are semnificaţia potrivit căreia la momentul actelor de favorizare, faţă de cel favorizat trebuie să se fi început o urmărire penală. Înţelesul acestei sintagme este intim legat de scopul incriminării – sancţionarea oricăror imixtiuni ale terţilor în actul de justiţie penală sau în exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi. În acest fel, sensul expresiei în discuţie nu acoperă strict noţiunea de proces penal, pe care legiuitorul ar fi folosit-o dacă ar fi dorit această limitare, ci este unul mai larg care se referă la orice activitate a organelor judiciare specifică atât descoperirii faptei şi a făptuitorului, cât şi declanşării procesului penal in rem şi in personam.

Asupra căii de atac de faţă,

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1416/234/2013/15 iulie 2014, inculpatul G. E. a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 164/23 mai 2014 pronunţate de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr. 1416/234/2013.

În motivarea apelului, inculpatul contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Gheorgheni, subliniind, în esenţă că:

- este nelegală dispoziţia Judecătoriei Gheorgheni prin care s-a respins cererea de disjungere a cauzei, în privinţa infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea infractorului, întrucât, în acest fel, pe de o parte, s-a confirmat o dispoziţie nelegală a procurorului de reunire a cauzelor, deşi nu exista motiv de conexitate, iar, pe de altă parte, nu i s-a dat posibilitatea să uzeze de prevederile art. 375 şi art. 396 al. 10 C. pr. Pen. (art. 3201 C. pr. Pen. din 1968), privind judecata după procedura abreviată;

- în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, din perspectiva conţinutului fiecărei infracţiuni care se judecă, a tratamentului sancţionator prevăzut în noile texte de incriminare şi a modalităţilor alternative la condamnare pe care noul C. pen. le prevede, legea penală nouă este mai favorabilă în cauză;

- în privinţa celor două infracţiuni de fals intelectual pentru comiterea cărora s-a dispus o soluţie de condamnare în prim grad, având în vedere că la data faptelor inculpatul nu era funcţionar public, acestea nu întrunesc condiţiile infracţiunilor de fals intelectual, ci ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- cât priveşte a doua infracţiune de fals intelectual, aceasta nu există, întrucât la momentul în care inculpatul s-a deplasat la locul unde afirmativ ar fi fost tăiat materialul lemnos a constatat că pe drum era o căruţă încărcată, iar P. J. avea în mână o drujbă, iar în acest context nu a văzut cine a tăiat acel material  lemnos. Aflându-se în faţa unui astfel de fapt, ca pădurar nu putea decât să prezume cine a săvârşit acea faptă, şi a întocmit procesul verbal doar pentru această persoană. Soluţia care trebuie pronunţată referitor la această infracţiune este, în opinia inculpatului, aceea de achitare;

- referitor la infracţiunea de favorizarea infractorului, aceasta este dezincriminată in concreto, astfel că soluţia corectă era aceea de achitare.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1416/234/2013 al Judecătoriei Gheorgheni, a motivelor invocate, a probelor noi administrate în apel, a susţinerilor şi concluziilor apelantului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, s-au reţinut următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. 164/23 mai 2014, Judecătoria Gheorgheni:

- în temeiul art. 289 al. 1 din C. pen. din 1969, cu raportare la art. 5 C. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. a C. pen. şi art. 76 al. 1 lit. e C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G. E. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

- în temeiul art.71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b C. pen..

- în temeiul art. 289 al. 1 din C. pen. din 1969, cu raportare la art. 5 C. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. a C. pen. şi art. 76 al. 1 lit. e C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

- în temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b C. pen..

- în temeiul art. 264 al. 1 C. pen., cu raportare la art. 5 C. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. a C. pen. şi art. 76 al. 1 lit. e C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, săvârşită la data de 28.02.2012.

- în temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi b C. pen..

- în baza art. 33 al. 1 lit. a C. pen. raportat la art. 34 al. 1 lit. b C. pen. a contopit pedepsele de 5 luni închisoare, 5 luni închisoare şi 2 luni închisoare, stabilite şi a aplicat pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare.

- în temeiul art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 C. pen..

- în temeiul art. 71 al. 5 C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

- în temeiul art. 359 Cod de procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

- în baza art. 386 Cod de procedură penală, a dispus schimbarea a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunea de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 al. 1 şi 2 din C. pen. din 1969 în infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 al. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- în temeiul art. 16 al. 1 lit. h Cod de procedură penală, raportat la art. 396 al. 6 Cod de procedură penală, a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul G. E. a infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 al. 1 şi 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen..

- în temeiul art. 397 al. 3 Cod de procedură penală, raportat la dispoziţiile art. 25 al. 3 Cod de procedură penală, a dispus desfiinţarea procesului verbal de constatare a infracţiunii nr. 900 încheiat în data de 28.02.2012, întocmit de inculpatul G. E., în calitate de angajat al O. S. R. G. S.A.

- a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni privind  desfiinţarea procesului verbal de constatare a infracţiunii nr. 3.052 încheiat în data de 14.08.2012, întocmit de inculpatul G. E..

- în temeiul art. 274 al. 1 Cod de procedură penală l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 120 lei, în cursul urmăririi penale,

- a respins cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de persoana vătămată N. A., ca nefiind dovedite.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă în ceea ce priveşte procesul verbal de constatare a infracţiunii nr. 3.052/14.08.2012, a reţinut că în procesul verbal de constatare a infracţiunii nr. 3.052 încheiat la data de 14.08.2012  de către G. E., în calitate de pădurar angajat al O. S. R. G., se menţionează că, în zilele de 10,11 şi 12 august 2012, partea vătămată N. A. din comuna Remetea, ar fi tăiai de pe picior şi ulterior ar fi sustras un număr de 11 arbori, nemarcaţi, de esenţă răşinoase, specia molid cu un volum total de 10,262 m3, de pe terenul împădurit aparţinând Composesoratului Remetea căruia i-a cauzat o pagubă de 1150,38 lei.

După efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sub aspectul săvârşirii de către pădurarul G. E. a infracţiunilor de fals intelectual şi de denunţare calomnioasă.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 al. 1 C. pen., s-a reţinut că fiind audiat în calitate de făptuitor, N. A. a negat săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, arătând că nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal de constatare a infracţiunii silvice şi nici la cercetarea locului faptei, arătând că datele referitoare la cartea sa de identitate nu mai sunt reale, întrucât în data de 21.06.2011 i-a fost eliberată o nouă carte de identitate cu alte date.

 Fiind audiat, G. E. a recunoscut faptul că doar a presupus că partea vătămată N. A. este autorul tăierii şi furtului celor 11 arbori întrucât acesta a mai comis infracţiuni de acest gen şi locuieşte în apropierea locului faptei. De asemenea, acesta a recunoscut că nu a întocmit procesul verbal în prezenţa martorilor şi nici nu i-a solicitat părţii vătămate N. A. să semneze procesul-verbal, deşi în cuprinsul acestuia s-a consemnat că acesta ar fi fost prezent la întocmirea actului şi a refuzat să semneze.

Apoi, inculpatul a arătat că în data de 13.08.2012 s-a deplasat la domiciliul acestuia lui N. A. pentru a-i comunica cele constatate ocazie cu care aceasta, ar fi afirmat, pe un ton batjocoritor, că nu se poate lua nici o măsură împotriva sa întrucât nu există martori şi că lemnul nu s-ar mai afla în curtea sa, motiv pentru care, a doua zi, s-a deplasat la sediul Ocolului Silvic unde a întocmit procesul-verbal de constatare a infracţiunii pe numele părţii vătămate, folosind datele de identitate ale acestuia, existente în evidenţele Ocolului silvic, după care i-a contactat telefonic pe martorii B. C. şi P. C. Z., cărora le-a cerut să semneze procesul-verbal în calitate de martori.

Fiind audiat în instanţă, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, recunoaştere care se coroborează atât cu declaraţia părţii vătămate cât şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, respectiv ale martorilor B. C. şi P. C. Z., care au arătat că deşi au semnat, în calitate de martori, procesul verbal, în realitate săvârşirea infracţiunii nu a fost constată personal de către aceştia.

În drept, instanţa a reţinut următoarele: pe parcursul desfăşurării procesului penal, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., iar prin acest act normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei pendinte.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.: „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

La momentul comiterii faptei, infracţiunea de fals intelectual era cuprinsă în dispoziţiile art. 289 al. 1, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 6 luni şi 5 ani închisoare, iar în prezent infracţiunea analizată este reglementată de prevederile art. 321 al. 1 C. pen., limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că legea penală mai favorabilă, raportat la limita minimă a pedepsei, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din 1969.

În ceea ce priveşte infracţiunea de denunţare calomnioasă prevăzută de art. 259 al. 1 şi 2 C. pen., s-a reţinută că după ce a întocmit procesul verbal de constatare a infracţiunii silvice nr. 3052/14.08.2012, inculpatul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni în vederea tragerii la răspundere penală a lui N. A., pentru o infracţiune pe care acesta nu a comis-o, ticluind şi producând în acelaşi timp probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte.

 La momentul comiterii faptei, infracţiunea de denunţare calomnioasă era cuprinsă în dispoziţiile art. 259 al. 1 şi 2, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 6 luni şi 3 ani închisoare, pentru al. 1 şi de la 1 la 5 ani închisoare, pentru al. 2, iar în prezent infracţiunea analizată este reglementată de prevederile art. 268 al. 1 şi C. pen., sub denumirea de inducerea în eroare a organelor judiciare, limitele pedepsei fiind cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare, pentru al. 1 şi de la 1 la 5 ani închisoare, pentru al. 2.

Însă, alin. 3 al art. 268 din Noul C. pen., menţionează o cauză de nepedepsire, fiind prevăzut de legiuitor că: „nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale”.

În legătură cu acest aspect instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului nr. 891/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, prin rezoluţia din data de 12.02.2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N. A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi furt de arbori din fondul forestier naţional, întrucât fapta nu a fost săvârşită de către acesta.

Având în vedere că la data de 06.11.2013, prin declaraţia dată în faţa instanţei  inculpatul a recunoscut că în mod nereal a consemnat că a surprins partea vătămată în timp ce tăia de pe picior arbori, în realitate acest fapt nu fusese constat personal, întocmind astfel, în fals, procesul verbal de constatare al infracţiunii, iar până la acea dată nu s-a dispus reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de N. A., instanţa a apreciat că sunt incidente prevederile art. 268 al. 3 Cod de procedură penală.

În ceea ce priveşte procesul verbal de constatare a infracţiunii nr. 900/28.02.2012 , instanţa a notat că în procesul verbal de constatare a infracţiunii nr. 900 încheiat la data de 28.02.2012  de către G. E., în calitate de pădurar angajat al O. S. R. G., se menţionează că în data de 24 februarie 2012, P. I. ar fi tăiat de pe picior şi ulterior ar fi sustras un număr de 4 arbori, nemarcaţi, de esenţă răşinoase de pe terenul împădurit aparţinând Composesoratului Intern Remetea.

Pe parcursul cercetărilor s-a procedat la audierea martorilor P. I., P. J. şi P. B. (angajat al Composesoratului Intern Remetea), din declaraţiile cărora rezultă că la săvârşirea faptelor a participat şi numitul P. J., acesta fiind depistat de organele silvice împreună cu celălalt autor, aspect confirmat şi de fotografiile puse la dispoziţia organelor de urmărire penală odată cu procesul-verbal precum si de numitul P. J.. Cu toate acestea, în cuprinsul procesului verbal, învinuitul G. E. a menţionat că doar martorul P. I. ar fi tăiat şi sustras singur cei 4 arbori nemarcaţi şi deşi martorul P. J. a fost prezent la întocmirea procesului-verbal acest lucru nu s-a menţionat în cuprinsul actului întocmit, care de altfel nici nu a fost semnat de făptuitor.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 al. 1 C. pen., pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea martorilor P. J. , acesta arătând că l-a însoţit pe verişorul acestuia, P. I. în pădure, a fost de faţă când acesta a tăiat lemnele, fiind prezent şi când au fost surprinşi de către inculpat. Instanţa a apreciat că declaraţiile acestuia sunt parţial sincere, fiind contrazise de declaraţiile date de către acesta în cursul urmăririi penale în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.  452/234/2013 al Judecătoriei Gheorgheni, în care a recunoscut că a tăiat şi el un copac. De asemenea, declaraţia acestuia este contrazisă de către martorul P. I., care a arătat că fiecare dintre cei doi a tăiat câte un copac, că acest fapt a fost comunicat inculpatului. Martorul P. B.  a arătat că inculpatul şi-a notat numele celor două persoane care fuseseră surprins în pădure, aspect despre care martorul a luat la cunoştinţă în mod nemijlocit întrucât îl însoţea pe inculpat.

Cu toate acestea, procesul verbal de constatare a infracţiunii a fost întocmit de către inculpat 4 zile mai târziu, iar în cuprinsul acestuia, inculpatul l-a indicat doar pe P. I. ca fiind autorul infracţiunilor, omiţând să specifice că la faţa locului a fost surprins şi P. J.. 

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpatul a arătat că la faţa locului erau ambele persoane, identificate ca fiind P. I. şi P. J., împreună cu două sănii pe care erau încărcate arborii tăiaţi, însă a avut convingerea că doar martorul P. I. a tăiat arbori de pe picior întrucât cei doi aveau o singură drujbă care aparţinea martorului P. I.. Totodată, a negat faptul că avea cunoştinţă că martorul P. J. este cunoscut cu antecedente penale sau că a intenţionat să-l ajute pe acesta în scopul zădărnicirii urmăririi penale.

Elementul material constă, în speţa dedusă judecăţii, în omisiunea inculpatului de a insera în procesul verbal împrejurarea că a surprins două persoane la faţa locului, respectiv P. I. şi P. J., ambii comiţând infracţiunea de furt de arbori, fiind condamnaţi ulterior pentru această faptă, prin sentinţa penală nr. 219/09.10.2013, pronunţată în dosarul nr. 452/234/2013 al Judecătoriei Gheorgheni.

În drept, instanţa a reţinut următoarele: pe parcursul desfăşurării procesului penal, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., iar prin acest act normativ au fost aduse modificări multiple prevederilor Codului penal din 1969, aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal care formează obiectul cauzei pendinte.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.: „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

La momentul comiterii faptei, infracţiunea de fals intelectual era cuprinsă în dispoziţiile art. 289 al. 1, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 6 luni şi 5 ani închisoare, iar în prezent infracţiunea analizată este reglementată de prevederile art. 321 al. 1 C. pen., limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că legea penală mai favorabilă, raportat la limita minimă a pedepsei, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din 1969.

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 al. 1 şi 2 C. pen., s-a reţinută că deşi în realitate şi P. I., şi P. J. au fost surprinşi în pădure, în timp ce tăiau arbori, în scopul însuşirii pe nedrept, în procesul verbal de constare a infracţiunii a fost menţionat, în calitate de făptuitor, doar P. I., care nu avea antecedente penale. Potrivit susţinerilor Ministerului Public, intenţia de a-l ajuta pe P. J. reiese din faptul că acesta nu a fost consemnat în cuprinsul procesului verbal nici în calitate de martor, iar menţiunea că fapta ar fi fost comisă împreună de două persoane ar atrăgea aplicarea circumstanţei agravante, prevăzută de art. 108 şi art. 110 din Codul silvic.

La momentul comiterii faptei, infracţiunea de favorizarea infractorului era cuprinsă în dispoziţiile art. 264 al. 1, limitele pedepsei aplicabile fiind situate între 3 luni şi 7 ani închisoare, iar în prezent infracţiunea analizată este reglementată de prevederile art. 269 al. 1 C. pen., sub denumirea de favorizarea făptuitorului, limitele pedepsei fiind cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare sau cu amendă.

În ceea ce priveşte situaţia preexistentă în cazul favorizării infractorului, este conturată de o infracţiune săvârşită de către o altă persoană decât favorizatorul. Infractorul favorizat poate fi, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 C. pen., un autor, instigator sau complice la comiterea unei fapte pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată sau tentativă, cu menţiunea că cel favorizat împlinise, în momentul săvârşirii actelor de favorizare, toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerat un infractor.  Prin urmare, instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului, cum că la momentul încheierii procesului verbal P. J. nu avea calitatea de infractor. Elementul material al infracţiunii constă în inacţiunea inculpatului, respectiv omisiunea acestuia de a-l menţiona în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracţiunii nr. 900/28.02.2012, favorizarea personală a acestuia rezultând şi din aspectul că acesta nu a fost menţionat, nici măcar în calitate de martor, în cuprinsul procesului verbal anterior menţionat, fapta fiind săvârşită deci, cu intenţie.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că din cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu reiese că inculpatul ar fi avut cunoştinţă despre faptul că P. J. are antecedente penale, însă instanţa a reţinut că, infracţiunea de tăiere fără drept de arbori, reglementată de art. 108 al. 1, lit. a, din Legea 46/2008 prevedea, la data săvârşirii faptei, ca circumstanţă agravantă, săvârşirea acestor infracţiuni de două sau mai multe persoane împreună, conform al. 2 lit. a al aceluiaşi articol, ca şi infracţiunea de furt de arbori, reglementată de art. 110 al. 1 lit. a şi al. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008.

În drept, instanţa a reţinut următoarele: având în vedere dispoziţiile art. 5 C. pen., raportat la limitele de pedeapsă, respectiv aspectul că potrivit noii reglementări sancţiunea închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii, instanţa apreciază că legea mai favorabilă, raportat şi la circumstanţele personale ale inculpatului, este vechea reglementare. Astfel, potrivit art. 269 al. 1 Noul C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 1-5 ani sau amendă, iar conform dispoziţiilor art. 61 al. 4 lit. c C. pen., limitele speciale ale zilelor de amendă sunt cuprinse între 180 – 300 zile amendă, iar prin raportare la al. 2 al. art. 61, limitele amenzii sunt cuprinse între 1.800/90.000 lei – 3.000/150.000 lei pentru această infracţiune.

Având în vedere buna comportare a inculpatului avută anterior comiterii infracţiunii, probată atât prin fişa de cazier judiciar, depusă la fila 50 din dosar şi prin declaraţia martorului L. C., audiat la data de 14 mai 2014, instanţa a apreciat că aceste împrejurări pot fi încadrate ca fiind circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 li. a din Vechiul C. pen., iar limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 al. 1, calculate conform dispoziţiilor art. 76 al. 1 lit. e, este de 15 zile sau amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar limita maximă este de 50.000 lei.

Prin urmare, raportat la cele expuse, instanţa apreciază că legea mai favorabilă, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, este legea veche, respectiv prevederile Codului penal din 1969.

La individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, instanţa a urmărit criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen. din 1969, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului,  care potrivit fişei de cazier judiciar nu este cunoscut cu antecedente penale, adică se află la prima confruntare cu legea penală, împrejurare care poate fi încadrată în sfera circumstanţelor atenuante judiciare facultative, înserate în economia art. 74 al. 1 lit. a din C. pen. din 1969, circumstanţă pe care a reţinut-o şi i-a dat eficienţă juridică prevederilor art. 76 al. 1 lit. d din C. pen. din 1969.

Având în vedere că cele trei fapte au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru una dintre ele, instanţa a constatat săvârşirea infracţiunilor în concurs real.

Având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, şi anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi aprecierea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, în baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, la termenul din data de 06.11.2013 a arătat că solicită ca inculpatul să îi achita suma de 1.000 lei, având în vedere zilele în care s-a prezentat la poliţie să dea declaraţii şi în instanţă, pretenţii ce au fost încadrate de către instanţă ca fiind cheltuieli judiciare făcute de persoana vătămată, conform prevederilor art. 276 al. 1 Cod de procedură penală.

3. Considerentele instanţei de apel. În ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea vinovăţiei inculpatului în comiterea celor două infracţiuni de fals intelectual şi a infracţiunii de favorizare a infractorului, încadrarea juridică reţinută; durata pedepsei principale aplicate în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969; natura pedepsei accesorii fixate; suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii; termenul de încercare fixat; temeiurile suspendării condiţionate a executării pedepsei; încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare; desfiinţarea înscrisului falsificat; respingerea cererii persoanei vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.

Astfel, argumentele prezentate de instanţa de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentinţa penală nr. 164/23 mai 2014 sunt pertinente şi nu suportă corecturi din partea instanţei de apel. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reţinem din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, apelul promovat de inculpatul G. E. este nefondat aşa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. Pen., s-a dispus respingerea căii ordinare de atac declarate de acuzat.

Cât priveşte motivele de apel invocate de inculpat, nu le vom primi pentru următoarele considerente:

a) Dispoziţia organelor de urmărire penală de reunire a cauzelor este conformă strictei legalităţi. Motivul de conexitate era dat la momentul reunirii tocmai de identitatea de subiect activ al celor patru infracţiuni, iar reunirea pricinilor era în interesul bunei administrări a justiţiei, prin pronunţarea unei singure hotărâri pentru toate faptele care formau obiectul acuzei. În aceeaşi ordine de idei, este corectă dispoziţia Judecătoriei Gheorgheni, de respingere a cererii de disjungere formulată de avocatul inculpatului. În caz de conexitate sau de indivizibilitate, regula este ca toate faptele să fie urmărite penal şi judecate împreună, disjungerea fiind o măsură de excepţie. Faptul că inculpatul a recunoscut o parte dintre infracţiuni şi a urmărit ca pentru infracţiunile recunoscute judecata să aibă loc după procedura simplificată şi să beneficieze de cauza de reducere limitelor speciale ale pedepsei nu reprezintă un motiv temeinic pentru buna administrare a justiţiei care să justifice disjungere. Din contră, în condiţiile în care judecata în procedura abreviată poate avea loc doar dacă inculpatul recunoaşte integral faptele reţinute în sarcina sa, prin disjungerea cauzei în privinţa infracţiunilor recunoscute, s-ar fi deturnat procedura prescurtată de la scopul său  –simplificarea şi urgentarea procedurilor judiciare. În plus, prin disjungere, procedurile penale ar fi fost prelungite inutil, întrucât faţă de inculpat s-ar fi pronunţat două hotărâri de condamnare în urma cărora s-ar fi provocat alte proceduri judiciare incidente la executare pentru anularea suspendărilor condiţionate şi modificarea pedepselor. Or, respingerea cererii de disjungere a preîntâmpinat tocmai abaterea de la obiectivul procedurii simplificate, dar şi procedurile ulterioare incidente la executare, fiind astfel o măsură care a contribuit la buna înfăptuire a justiţiei.

b) Pe lângă criteriile specifice evaluării legii penale mai favorabile, la determinarea în concret a acestei legi în apelul declarat doar de inculpat, instanţa de al doilea grad este ţinută inevitabil şi de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac. În prezenta cauză, prima instanţă a reţinut în beneficiul inculpatului circumstanţe atenuante judiciare care nu se mai regăsesc în actualul C. pen. şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, măsură care, de asemenea nu se mai regăseşte în C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi care este mai favorabilă, prin conţinut şi efecte, decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91 şi urm. C. pen.

Din cauza circumstanţelor în care infracţiunile au fost săvârşite, a scopului urmărit şi a întinderii urmărilor cauzate, cele trei infracţiuni comise de inculpat pentru care s-a dispus condamnarea prezintă o gravitate ridicată, ceea ce exclude în cauză luarea măsurii alternative la condamnare, a renunţării la aplicarea pedepsei prevăzute de art. 80 C. pen. Împrejurările concrete ale săvârşirii celor trei infracţiuni, perseverenţa inculpatului în comiterea într-un interval scurt de timp a unor infracţiuni de aceeaşi natură (cum sunt falsurile), amploarea urmărilor cauzate sunt elemente care întăresc ideea că stabilirea pedepsei alternative a amenzii, prevăzute în noul C. pen. pentru cele trei infracţiuni, este disproporţionată şi nu satisface nevoile reinserţiei sociale şi ale prevenţiei generale, în aceste finalităţi fiind necesare stabilirea şi aplicarea pedepsei închisorii.

Amânarea aplicării pedepsei ar putea să fie o măsură mai favorabilă în circumstanţele speţei decât suspendarea condiţionată, deoarece nu implică o condamnare şi atrage un termen de supraveghere mai scurt decât suspendarea condiţionată. Cu toate acestea, în apelul inculpatului principiul enunţat -al neagravării situaţiei în propria cale de atac, se opune pronunţării acestei soluţii procesuale. Aceasta, întrucât amânarea aplicării pedepsei presupune iniţial stabilirea câte unei pedepse pentru fiecare faptă componentă a concursului de infracţiuni, pedeapsă care pentru infracţiunile de fals nu poate fi mai mică de 6 luni, iar în cazul favorizării făptuitorului nu poate fi mai mică de un an. Totodată, pedeapsa stabilită pentru concurs are în componentă un spor obligatoriu. Mai mult, în ipoteza amânării aplicării pedepsei, pe durata termenului de supraveghere, în sarcina persoanei faţă de care s-a luat această măsură cad obligaţiile de supraveghere prevăzute de art. 85 C. pen.

Inculpatului G. E. i s-au stabilit pedepse de câte 5 luni închisoare pentru infracţiunile de fals intelectual şi de 2 luni închisoare pentru favorizarea infractorului, prima instanţă nu a aplicat niciun spor şi nici nu a impus inculpatului vreo măsură de supraveghere.

În aceste circumstanţe, în propriul apel al inculpatului, nu se mai poate reţine că legea penală nouă constituie în ansamblu legea penală mai favorabilă titularului apelului.

c) Concluzia de mai sus este importantă şi în cazul infracţiunilor de fals intelectual. În accepţiunea art. 150 al. 2 C. pen. din 1969, înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o autoritate dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. din 1969 sau care aparţine unei asemenea unităţi, mai exact: autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, ori instituţiile sau alte persoane juridice care administrează, folosesc sau exploatează bunuri proprietate publică, servicii de interes public, precum şi bunuri de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

În speţă cele două procese-verbale de constatare a infracţiunilor silvice, nr. 3052/14 august 2012  şi nr. 900/28 februarie 2012 emană de la S.C. O. S. R. G. S.A. Este adevărat că S.C. O. S. R. G. S.A. este o persoană juridică de drept privat, însă potrivit statutului acesteia, aceasta administrează, foloseşte şi exploatează pădurile şi terenurile proprietate privată care aparţin fondului forestier naţional, iar fondul forestier naţional este, potrivit art. 3 din legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, bun de interes naţional care intră în categoria bunurilor de interes public.

În consecinţă, sub imperiul Codului penal din 1969, falsificarea celor două procese verbale cu prilejul întocmirii acestora constituie două infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 289 al. 1 din acelaşi Cod.

În schimb, în filosofia art. 321 din actualul C. pen., înscrisul oficial este înscrisul întocmit de către un funcţionar public. Potrivit art. 178 al. 2 C. pen., înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 al. 2 sau care aparţine unor asemenea persoane. S.C. O. S. R. G. S.A. nu intră în niciuna dintre categoriile de persoane juridice enunţate în cele două texte legale. În plus, inculpatul G. E. –angajat al S.C. O. S. R. G. S.A. în calitate de pădurat, nu se include în vreuna dintre categoriile de funcţionari publici prevăzute de art. 175 C. pen. Aceasta nu înseamnă însă că faptele sale sunt dezincriminate, ci că ele constituie, potrivit noului C. pen., infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322. Acest text sancţionează falsul cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Cum pedepsele stabilite în prim grad pentru cele două infracţiuni de fals sunt de câte 5 luni închisoare, iar circumstanţele atenuante reţinute de judecătorie în temeiul Codului penal din 1969 nu mai au corespondent în legea nouă şi astfel nu li se mai poate da eficienţă, acelaşi principiu al neagravării situaţiei în propria cale de atac împiedică instanţa de apel să procedeze la schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. din 1969 în infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen.

d) Referitor la fapta de fals intelectual comisă de inculpat prin atestarea în procesul verbal de constatare a infracţiunii silvice nr. 900/28 februarie 2012 a împrejurării necorespunzătoare adevărului că P. I. ar fi comis singur infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori, constatăm, alături de prima instanţă că fapta există, că ea constituie infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 al. 1 C. pen. din 1969, şi a fost săvârşită de inculpatul G. E. cu prilejul întocmirii procesului verbal menţionat. Astfel, din declaraţiile martorilor P. I., P. J. şi P. B. şi fotografiile puse la dispoziţia organelor de urmărire penală odată cu procesul-verbal rezultă că la săvârşirea faptelor a participat atât P. I., cât şi P. J., acesta din urmă a fost a fost de faţă când au fost surprinşi de către inculpat, iar cei doi i-au comunicat inculpatului că ambii au tăiat câte un copac şi inculpatul şi-a notat numele celor două persoane care fuseseră surprinse în pădure. Cu toate acestea, în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracţiunii silvice, inculpatul G. E. a menţionat că doar martorul P. I. ar fi tăiat şi sustras singur cei 4 arbori nemarcaţi şi, deşi martorul P. J. a fost prezent la întocmirea procesului verbal, acest lucru nu s-a menţionat în cuprinsul actului întocmit. În aceste împrejurări, inculpatul ştia sau cel puţin a avut posibilitatea rezonabilă să ştie că nu doar P. I., ci şi P. J. a participat la comiterea infracţiunilor silvice, mai ales a infracţiunii de furt de arbori, însă în cunoştinţă de cauză a omis să-l menţioneze şi pe P. J. în procesul verbal de constatare a infracţiunii silvice. În acest fel, este realizată latura subiectivă a infracţiunii de fals intelectual, sub forma intenţiei directe. Scopul urmărit de inculpat odată cu realizarea falsului intelectual prezintă importanţă pentru determinarea laturii subiective a infracţiunii de favorizare a infractorului, iar în cazul infracţiunii de fals intelectual interesează doar din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei.

e) În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a infractorului, aceasta s-a realizat prin omisiunea inculpatului G. E. de a-l menţiona şi pe P. J. în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracţiunii nr. 900/28.02.2012, favorizarea personală a acestuia rezultând şi din aspectul că acesta nu a fost trecut nici măcar în calitate de martor în cuprinsul procesului verbal indicat. Această omisiune nu a fost întâmplătoare sau o simplă greşeală a inculpatului, în contextul în care el avea deja la data faptei o vastă experienţă în calitate de pădurar, cunoştea care sunt rigorile pe care trebuia să le îndeplinească odată cu descoperirea unei infracţiuni silvice şi ştia care sunt consecinţele în cazul în care nu menţionează în procesul verbal de constatare integral cele constatate. În acest context şi cu atât mai mult cu cât la data la care P. I. şi P. J. au comis infracţiunile silvice săvârşirea acestora de două sau mai multe persoane împreună era o circumstanţă agravantă specială, independent dacă inculpatul a cunoscut sau nu trecutul infracţional al lui P. J., omisiunea sa a avut loc cu scopul îngreunării urmăririi penale faţă de acesta din urmă.

Infracţiunea de favorizare a infractorului săvârşită de inculpatul G. E. nu este dezincriminată in concreto odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.. Sintagma „într-o cauză penală”  utilizată de legiuitor în textul art. 269 C. pen., care incriminează în prezent favorizarea făptuitorului, nu are semnificaţia dată de avocatul inculpatului potrivit căreia la momentul actelor de favorizare, faţă de cel favorizat trebuie să se fi început o urmărire penală. Înţelesul acestei sintagme este intim legat de scopul incriminării –sancţionarea oricăror imixtiuni ale terţilor în actul de justiţie penală sau în exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi. În acest fel, sensul expresiei în discuţie nu acoperă strict noţiunea de proces penal, pe care legiuitorul ar fi folosit-o dacă ar fi dorit această limitare, ci este unul mai larg care se referă la orice activitate a organelor judiciare specifică atât descoperirii faptei şi a făptuitorului, cât şi declanşării procesului penal in rem şi in personam.

4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 al. 2 C. pr. Pen., inculpatul a fost obligat să suporte şi cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului, în sumă de 200 lei, care acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării căii de atac.

Domenii speta

Spete similare