Revizuire . Inadmisibilitate

Sentinţă civilă 592 din 05.06.2014


Revizuire . Inadmisibilitate .

Prin sentinţa penală nr.  592 din data de 05 iunie 2014 în  dosarul nr. 4058/212/2014 al Judecătoriei Constanţa , rămasă definitivă prin decizia nr. 630/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petenta B. A., în favoarea condamnatului C. B. , ca inadmisibilă.

Prin cererea înregistrata sub nr. 4058/212/2014 pe rolul Judecătoriei Constanţa, petentul B. A. a formulat cerere de revizuire în favoarea condamnatului C. B. .

Cererea a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin.1 lit. a C. proc. pen . în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc neteminicia hotărârii pronunţate în cauză .

Prin sentinţa penală nr. 919/29.07.2013, pronunţată de Judecătoria Constanta, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4/24.01.2014 a C. A. C., inculpatul C. B. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi c, alin. 2 ind. 1 lit. a, b şi e C. pen. 1969.

Petenta (mama condamnatului C. B.) şi-a întemeiat cererea pe un înscris sub semnătură privată (o declaraţie extrajudiciară, redactată olograf şi semnată printr-o impresiune digitală, a unei persoane pe nume A. S.) din conţinutul căreia ar rezulta că la fapta pentru care a fost condamnat fiul petentei, ar fi participat o altă persoană, mai exact fostul concubin al numitei A. S., un anume C. M. (fără alte date de identificare).

A fost ataşat dosarul în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicit .

A reţinut instanţa că, în raport cu aspectele ce reies din declaraţia extrajudiciară a numitei A. S., aceasta trebuie privită cu rezervă, întrucât Judecătoria C. nu şi-a întemeiat în mod exclusiv hotărârea pe o declaraţie de recunoaştere a faptei a condamnatului C. B. ci, din cuprinsul actelor procedurale efectuate în cauză rezultă că acesta a negat constant comiterea infracţiunii de tâlhărie, astfel încât apărarea acestuia, făcută în sensul că nu a participat la comiterea faptei, a fost avută în vedere (şi înlăturată motivat) de instanţă, atât la judecarea cauzei în primă instanţă, cât şi în calea de atac a recursului.

În aceste condiţii, instanţa, în baza art. 459 alin. 5 C. proc. pen., raportat la art. 453 alin.1 lit. a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenta B. A., în favoarea condamnatului C. B..

În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.