Procedura insolvenţei

Conform prevederilor art. 3, pct. 22 din Legea nr. 85/2006 programul de plată a creanţelor este tabelul de creanţe menţionat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanţe şi la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, şi care cuprinde:

a) cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creanţe pe care debitorul se obligă să le plătească acestora;

b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.

În situaţia în care debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii sale, atunci, conform art. 105 alin. 1, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele din legea nr. 85/2006.

Prin Decizia Civilă nr. 328/R/21.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 650/17.06.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2613/108/2012/a40 cu următoarea motivare:

Prin sentinţa recurată antemenţionată s-au respins cererile formulate de către debitorul SC I SA în contradictoriu cu chemaţii în garanţie UAT Arad, SC CCCF  DP Timişoara SRL şi C.L. SA; a respins cererea reconvenţională formulată de debitorul SC I SA; a respins cererea formulată de SC H SRL de intrare a debitorului în faliment.

Raportat la cererea de intrare a debitorului în faliment formulată de SC H SRL, judecătorul-sindic a reţinut că deşi părţile au exprimat păreri divergente asupra cuantumului creanţei creditorului, se recunoaşte existenţa unei creanţe datând din  perioada de observaţie.

Planul de reorganizare şi programul de plată a creanţelor prevăd plata creanţelor născute în perioada de observaţie eşalonat, câte 2.000.000 lei în fiecare trimestru al planului, începând cu cel de-al doilea trimestru care s-a încheiat la data de 21.02.2015, iar al treilea la data de 21.05.2015.

Prezenta cerere a fost înregistrată la data de 05.03.2015, deci anterior încheierii celui de al treilea trimestru al planului şi cu atât mai mult anterior verificării activităţii debitorului pe al treilea trimestru, a întocmirii raportului trimestrial şi a prezentării acestuia organelor reprezentative ale creditorilor. Prin urmare cererea trebuie şi poate fi verificată raportat la activitatea debitorului anterioară trimestrului al treilea al planului.

Pornind de la cele prezentate, judecătorul-sindic a reţinut că debitorului îi revine obligaţia plăţii trimestriale a sumei amintite, către creditorii deţinând creanţe născute în perioada de observaţie. Judecătorul-sindic poate soluţiona eventuale cereri având la bază neîndeplinirea sau îndeplinire necorespunzătoare a acestei obligaţii, sub aspectul nealocării de fonduri suficiente, efectuării unor plăţi discreţionare, etc., însă nu poate dispune direct plata unui anumit creditor.

Debitorul a respectat această prevedere a planului plătind în perioada 20.08.2014-20.02.2015, deci în primele două trimestre de reorganizare, cu menţiunea că nu avea obligaţia plăţii vreunei sume în primul trimestru de reorganizare, suma totală de 2.310.708 lei, creditorilor deţinând creanţe din perioada de observaţie.

Judecătorul-sindic a constatat că în cauză creditorul nu a contestat modul de distribuire a  sumelor pe trimestrul doi al planului şi nu a invocat şi dovedit că ar fi trebuit plătită, în această perioadă, creanţa sa.

Reţinând deci că debitorul a respectat prevederile planului de reorganizare în ce priveşte suma totală plătită creditorilor deţinând creanţe din perioada de observaţie, judecătorul-sindic a respins cererea.

Împotriva sentinţei, a declarat recurs creditoarea SC H SRL, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei, cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că, în mod greşit, judecătorul sindic reţine faptul că, în cauză creditorul nu a contestat modul de distribuire a  sumelor pe trimestrul doi al planului şi nu a invocat şi dovedit că ar fi trebuit plătită, în această perioadă, creanţa sa; că în urma relaţiilor comerciale s-au emis facturi fiscale, neachitate, totalizând un debit de 1.676.830,83 lei, fiind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Mai arată că creanţa este născută după deschiderea procedurii şi are caracterul prioritar prevăzut de  art. 123 alin. 3 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, principiu ignorat de prima instanţă; precizează că debitorul a fost notificat pentru achitarea debitului, însă demersurile au rămas fără rezultat.

Totodată, continuarea activităţii debitorului conform planului de reorganizare nu garantează respectarea drepturilor creditorilor, motiv pentru care solicită intrarea debitorului în faliment, arătând, în plus că, eronat se apreciază de către judecătorul sindic respectarea prevederilor planului.

De asemenea, necontestarea stării de insolvenţă de către debitor, în cadrul şi termenele prevederilor legale, atrage şi inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, reţinându-se incapacitatea de plată a SC I SA, impusă de prezumţia legală. Aceste aspecte, coroborate cu cererile formulate la fond, respinse corect  ce inadmisibile, conduc la concluzia recunoaşterii debitului pretins.

Invocă dispoziţiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei, coroborate cu disp. art. 304, pct. 9, art. 304/1 şi art. 242 Cpc.

Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Analizând recursul declarat, din prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform disp. art. 304/1 Cpc., se constată că acesta este nefondat.

În esenţă, la data de 05.03.2015, creditorul a formulat o cerere  intrare în faliment a debitorului SC I SA, datorită neplăţii unei datorii născută după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Debitoarea a şi recunoscut că în evidenţa sa există o datorie faţă de creditorul SC H SRL, într-un alt debit decât cel pretins de creditoare, născută în perioada de observaţie.

Se observă, însă, că,  potrivit planului de reorganizare creanţele născute în perioada de observaţie se plătesc pe parcursul celor 3 ani de reorganizare, eşalonat, câte 2.000.000 lei în fiecare trimestru al planului, începând cu cel de-al doilea trimestru care s-a încheiat la data de 21.02.2015, iar al treilea la data de 21.05.2015.

Într-adevăr, debitorului îi revine obligaţia plăţii trimestriale a sumei amintite, către creditorii deţinând creanţe născute în perioada de observaţie, iar judecătorul-sindic poate soluţiona eventuale cereri având la bază neîndeplinirea sau îndeplinire necorespunzătoare a acestei obligaţii, sub aspectul nealocării de fonduri suficiente, efectuării unor plăţi discreţionare, însă nu poate dispune direct plata unui anumit creditor, aşa cum, în mod legal a apreciat şi prima instanţă.

Totodată, din evidenţele debitorului, aspect necontestat în cauză, rezultă că acesta a respectat prevederea planului plătind în perioada 20.08.2014-20.02.2015, deci în primele două trimestre de reorganizare, cu menţiunea că nu avea obligaţia plăţii vreunei sume în primul trimestru de reorganizare, suma totală de 2.310.708 lei, creditorilor deţinând creanţe din perioada de observaţie.

În speţă, cererea a fost înregistrată la data de 05.03.2015, anterior încheierii celui de al treilea trimestru al planului şi cu atât mai mult anterior verificării activităţii debitorului pe al treilea trimestru, a întocmirii raportului trimestrial şi a prezentării acestuia organelor reprezentative ale creditorilor. Dar, cererea formulată trebuie şi poate fi verificată raportat la activitatea debitorului anterioară trimestrului al treilea al planului.

Ceea ce omite creditorul, trecând peste confuzia textelor incidente declanşării procedurii insolvenţei şi cele de trecere în faliment, sunt prevederile art. 2, pct. 22 în care este definit programul de plată a creanţelor, ca fiind tabelul de creanţe menţionat în planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanţe şi la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, şi care cuprinde:

a) cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creanţe pe care debitorul se obligă să le plătească acestora;

b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.

Dacă debitorul efectuează plăţi neconforme cu programul de plată ori nu respectă acest program, atunci, legea permite unor anumite categorii să promoveze o cerere adresată judecătorului sindic prin care să ceară trecerea debitoarei în faliment.

Astfel, numai în situaţia în care se dovedeşte faptul că debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii sale, atunci, conform art. 105 alin. 1, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele.

Şi în aceste condiţii, titularul acţiunii are obligaţia de a produce probele necesare, care, în susţinerea acţiunii, să se încadreze în dispoziţiile textului menţionat.

Ori, în speţă, Curtea reţine critica nefondată a recurentei şi, în acelaşi timp, că recurenta a interpretat greşit dispoziţiile legale invocate, deoarece pierderile la care se referă articolele menţionate, coroborate cu art. 107 lit. C din Legea nr. 85/2006 vizează averea debitoarei aflată în procedura de reorganizare şi nu averea creditoarei recurente.

În acelaşi timp, Curtea reţine că procedura insolvenţei este o procedură colectivă, concursuală, astfel că recurenta nu poate invoca în mod întemeiat faptul că nu îi este respectat propriul drept, în opinia sa, câtă vreme creditorii au votat planul de reorganizare.

Cu privire la creanţa recurentei, despre care aceasta susţine că s-a născut în timpul procedurii, respectiv în perioada de observaţie, şi nu a fost achitată, deşi a fost somată debitoarea să-i achite această creanţă, Curtea constată că această creanţă a fost recunoscută, în parte, de către debitoare şi, potrivit planului de reorganizare, a fost cuprinsă în acest plan, stabilindu-se că toate creanţele născute în timpul procedurii se vor achita pe parcursul derulării planului de reorganizare, aşa cum s-a precizat deja.

Reţinând deci că debitorul a respectat prevederile planului de reorganizare în ce priveşte suma totală plătită creditorilor deţinând creanţe din perioada de observaţie,  constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinţei recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare