Contestatie la executare

Dosar nr. 7772/333/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 165/A/2015

Şedinţa publică de la 11 Februarie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol se află  pronunţarea cererii de apel formulată de apelanţii - contestatori M C şi M A împotriva sentinţei civile nr. 2035/23.09.2014 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 7772/333/2013, respectiv a cererii de apel formulată de către intimata - apelantă S.C.A S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2035/23.09.2014 şi a încheierii  de şedinţă din data de 17.06.2014, ambele pronunţate de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 7772/333/2013,  având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare au lipsit părţile.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2035/23.09.2014 Judecătoria Vaslui a  admis în parte contestaţia la executare formulată de către contestatorii M C şi M A în contradictoriu cu intimata SC A SA.

A dispus anularea Adresei de înştiinţare a licitatiei din 23.03.2014, Publicaţiei de vânzare din data de 27.03.2014, Publicatiei de vânzare din 11.04.2014, Încheierii din 11.04.2014, Adresei privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicatiei de vânzare imobiliară din 24.04.2014, Procesului verbal de licitatie încheiat la data de 23.04.2014, Procesului verbal încheiat la data de 23.05.2014, Publicatiei de vânzare imobiliară din 27.06.2014 şi Procesului verbal din 25.07.2014.

A respins contestatia la executare îndreptată împotriva executării însăşi şi cea îndreptată împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. 485/2013 al BEJ  S A până la data de 27.03.2014 inclusiv împotriva Încheierii de încuviinţare a executării silite din 30.10.2013.

A obligat intimata să achite contestatorilor în solidar suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

In dosarul de executare nr. 483/2013 înregistrat la BEJ S A a pornit urmărirea silită imobiliară împotriva debitorilor M C şi M A la cererea creditoarei SC A SA pentru suma de 136996,60 lei din care 130000 lei reprezentând debit neachitat şi 6996,6 lei reprezentând cheltuieli de executare în temeiul titlului executoriu Contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1478 din 08.07.2013.

Prin Încheierea din 30.10.2013 Judecătoria Vaslui a încuviinţat executarea silită.

Contestatorii au invocat ca un prim motiv de contestaţie faptul că actul în temeiul căruia a pornit executarea silită, respectiv Contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1478 din 08.07.2013 (filele 39-40) nu reprezintă titlu executoriu.

În legătură cu acest aspect, instanţa a reţinut că SC E SRL a obţinut din partea creditoarei un împrumut pentru suma de 120000 lei, garantat în calitate de fidejusori, de către administratorul împrumutatei M C şi de către soţia acestuia M A. Părţile au încheiat actul sub semnătură privată Contractul de împrumut cu garanţie din 12.09.2012, scadent la data de 05.02.2013.

La data de 08.07.2013 s-a încheiat Contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1478 prin care debitorii, în vederea garantării restituirii împrumutului de 120000 lei plus dobânda de 10000 lei, în total 130000 lei au constituit în favoarea creditoarei ipoteca de rangul I asupra imobilului situat în intravilanul municipiului Vaslui, , jud. Vaslui identificat cu număr cadastral provizoriu 78697 format din suprafaţa de 336 mp. teren categoria de folosinţă curţi-construcţii pe care se afla construcţia C1 turn tehnic cu o suprafaţa construită la sol de 138 mp., platformă betonată, împrejmuiri de beton, reţele de apă şi canalizare.

Analizând acest ultim contract instanţa a constatat că este încheiat în formă autentică la un notariat public şi de asemenea, că acesta constata o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, respectiv suma de 130000 lei. În aceste condiţii, erau întrunite condiţiile art. 639 NCPC, astfel încât instanţa a constatat caracterul de titlu executoriu al Contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1478 din 08.07.2013. Nu puteau fi reţinute susţinerile debitorilor că acest contract era doar un accesoriu al contractului de împrumut din cel puţin două puncte de vedere, respectiv nu exista o similaritate de formă în sensul că actul pretins principal este un înscris sub semnătură privată în timp ce contractul de garanţie este încheiat în formă autentică la un notariat public şi, în al doilea rând, la data încheierii actului autentic, contractul de împrumut era expirat, scadenta împlinindu-se la data de 05.02.2013. În aceste condiţii, instanţa a constatat că societatea creditoare, neprimind împrumutul acordat în anul 2012, a încheiat cu debitorii un nou contract, de data aceasta cu garanţii suplimentare mai puternice, respectiv în forma autentică cu garanţie imobiliară care să constituie şi titlu executoriu pentru a fi pus în executare fără alte formalităţi prealabile.

În ceea ce priveşte Somaţia din 14.11.2013 instanţa a constatat că acest act este inclus printre cele enumerate pe dovada de înmânare semnată personal şi fără obiecţiuni de către destinatar. În aceste condiţii, chiar dacă comunicarea actelor nu a fost făcută prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat, prin enumerarea, la vedere, pe dovada de înmânare a tuturor actelor incluse în plicul primit, cum s-a întâmplat în cazul de faţă, acoperă orice vătămare presupusă, mai ales că legiuitorul a prevăzut la art. 154 alin. 5 NCPC posibilitatea de a comunica actele de procedură şi prin alte mijloace (telefax, poştă electronică etc.) cu condiţia ca aceste mijloace să asigure comunicarea actului şi confirmarea primirii acestuia.

În ceea ce priveşte susţinerile debitorilor referitoare la faptul că plicul nu conţinea ceea ce era înscris pe dovada de înmânare instanţa a constatat că aceştia nu au declanşat procedura denunţării înscrisului ca fals (fila 80 pct. III). Mai mult, aceasta procedură se poate invoca până la un anumit termen şi doar la declaraţia expresă a părţii. Declanşarea acestei proceduri nu putea fi lăsată de către partea interesată la aprecierea instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte solicitarea executorului de a se comunica o listă cu toate bunurile neipotecate instanţa a constatat că nu încalcă prevederile legii atât timp cât din actele de executare nu reiesea faptul că s-a început urmărirea silită pentru bunurile neipotecate înainte de a se finaliza vânzarea bunului ipotecat. Nu s-au încălcat prevederile art. 816 alin 4. NCPC care dispun că în cazul în care prin scoaterea la vânzare a imobilului ipotecat nu este îndestulată creanţa atunci se pot urmări si alte bunuri neipotecate ale debitorului În aceste condiţii, solicitarea executorului are valoarea unei simple informări ce poate folosi ulterior activităţii sale.

În consecinţă, instanţa a respins motivele de contestaţie îndreptate împotriva executării însăşi.

Referitor la cheltuielile de executare incluse în Încheierea din 14.11.2013 instanţa a constatat că acestea erau formate din onorariu executor de 6500 lei şi 496,60 lei cheltuieli necesare întocmirii şi comunicării diferitelor acte de executare. În condiţiile în care instanţa a constatat că onorariul executorului judecătoresc se încadrează limita maximă prevăzută de Ordinul nr. 2561/C din 30 iulie 2012, susţinerile debitorilor cu privire la acest aspect nu pot fi reţinute. Mai mult, art. 669 alin. 3 NCPC face diferenţiere între onorariul executorului si alte cheltuieli de executare astfel încât acestea nu pot fi confundate sau incluse în aceeasi categorie.

În ceea ce priveşte Încheierea din 03.03.2014 de stabilire a unor noi cheltuieli de executare (fila 133) instanţa a reţinut că potrivit art. 662 alin. 2 teza a II-a NCPC debitorii sunt ţinuţi să suporte toate cheltuielile de executare ivite pe parcursul urmăririi până la acoperirea creanţei. Or, analizând conţinutul încheierii instanţa a constatat că se solicită suplimentar faţă de cheltuielile reprezentând întocmirea unor acte şi onorariul expertului evaluator, întrucât în dosarul de executare a fost întocmită o astfel de expertiză. În aceste condiţii, în mod corect au fost solicitate şi aceste sume şi pentru aceste considerente a respins contestaţia la executare îndreptată împotriva modului de stabilire a acestor cheltuieli. 

Referitor la neîntocmirea unui proces verbal de situaţie instanţa a constatat că executorul a solicitat relaţii la data de 14.11.2013 de la debitori cu privire la imobilul urmărit în vederea identificării şi preţuirii terenului. Debitorii însă nu s-au conformat acestei cereri, deşi aveau obligaţia conform art. 659 NCPC. Prin Adresa din 14.11.2013 executorul judecătoresc a pus în vedere părţilor că în lipsa relaţiilor solicitate identificarea imobilului se va face în de către executor în temeiul rolului său activ statuat la art. 627 NCPC. Analizând actele din dosarul de executare instanţa a reţinut că imobilul care face obiectul urmăririi este uşor de identificat, fiind descris în Contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1478/2013 cu arătarea numărului provizoriu din Cartea funciară. Faptul că acest imobil este înscris în cartea funciară rezulta şi din Extrasul de carte funciară din 19.11.2013 obţinut de executor. Mai mult, la fila 114 din dosarul de fond exista Procesul verbal din data de 03.03.2014, instanţa constatând astfel că executorul a întocmit acest act.

Referitor la încheierea de la art. 835 NCPC de stabilire a valorii de circulaţie instanţa, analizând actele din dosarul de executare, constatând că executorul judecătoresc nu a fost în măsură să stabilească preţul de piaţă al imobilului astfel încât, la cererea expresă a creditoarei din 10.01.2014 a procedat la numirea unui expert conform art. 835 alin. 3 NCPC, în persoana d-lui expert H L . Ulterior după efectuarea expertizei, executorul judecătoresc a fixat prin Încheierea din 03.03.2014  dată în condiţiile art. 836 NCPC preţul imobilului precum şi preţul de pornire a licitaţiei, astfel încât au fost respectate dispoziţiile art. 835-836 NCPC. În consecinţă, instanţa a respins şi acest motiv de contestaţie.

Deşi debitorii susţin ca valoarea expertizei era subevaluată faţă de valoarea de piaţă aceştia nu au adus niciun argument solid şi nu au administrat nicio probă care să dovedească acest aspect. Faptul că evaluarea nu se află sub valoarea pieţei rezulta şi din împrejurarea că nu a existat niciun cumpărător la licitaţiile organizate de către executor chiar dacă preţul a fost diminuat cu 50 % din cel stabilit în expertiză. Debitorii au fost convocaţi la efectuarea expertizei aşa cum rezulta din cuprinsul raportului de expertiză şi din dovezile de comunicare ataşate.

În ceea ce priveşte respectarea termenului prevăzut de art. 837 alin. 2 NCPC instanţa a constatat că iniţial desfăşurarea vânzării a fost programată la data de 21.04.2014, aşa cum rezulta din Publicaţia de vânzare imobiliară din 27.03.2014. Procesul verbal de afişare la locul situării imobilului a fost încheiat tot la data de 27.03.2013. Persoanele interesate, inclusiv debitorii au fost înştiinţaţi cu privire la data licitaţiei. Publicaţia a apărut şi într-un ziar de răspândire naţională. Ulterior, la data de 11.04.2014 prin Încheiere executorul judecătoresc a constatat că a stabilit din eroare data licitaţiei într-o zi nelucrătoare şi a amânat data vânzării la 23.04.2014. A emis executorul o nouă publicaţie de vânzare, a comunicat părţilor noi înştiinţări, a afişat vânzarea la adresa imobilului şi a publicat din nou anunţul în ziar naţional. Instanţa a constatat că deşi executorul judecătoresc a dispus amânarea licitaţiei prin Încheierea din 11.04.2014, anunţurile şi înştiinţările efectuate ulterior nu fac trimitere la data iniţială a licitaţiei din 21.04.2014 şi la faptul că termenul acesteia a fost prelungit până în data de 23.04.2014. Deci din conţinutul acestor acte precum şi din publicaţia din ziar nu rezulta faptul că era vorba despre o prelungire a termenului unei licitaţii deja stabilite ci doar faptul că se organizează o procedură distinctă de licitaţie cu termen la data de 23.04.2014. În aceste condiţii, potenţialii cumpărători care au luat la cunoştiinţă numai despre cel de-al doilea termen de licitaţie stabilit, după data de 17.04.2014 când a fost publicat anunţul la nivel naţional, nu au avut la dispoziţie termenul de 20 de zile prevăzut de art. 837 alin. 2 NCPC pentru a depune o ofertă. În cazul de faţă, respectarea acestui termen este imperativ necesară întrucât suma de pornire a licitaţiei este considerabilă şi se presupune faptul că luarea hotărârii participării la o astfel de licitaţie de către un potenţial ofertant precum şi procurarea sumelor necesare plăţii garanţiei şi apoi a contravalorii imobilului în cazul adjudecării necesită un timp mai îndelungat. Prin organizarea licitaţiei fără respectarea termenului de 20 de zile s-a adus o vătămare contestatorilor prin faptul că a limitat accesul la licitaţie a potenţialilor ofertanţi care doreau să achiziţioneze imobilul la preţul de pornire menţionat în raportul de expertiză. În consecinţă, prin nerespectarea termenului minim de 20 de zile au fost vătămate interesele debitorilor astfel încât Încheierea din 11.04.2014 prin care s-a stabilit ca termen de licitaţie data de 23.04.2014 şi toate actele subsecvente întocmite ulterior şi care privesc această licitaţie sunt nule. De asemenea, a constatat instanţa că şi Publicaţia de vânzare din 27.03.2014 şi celelalte acte subsecvente încheiate până la data de 11.04.2014 erau nule întrucât termenul de licitaţiei a fost stabilit într-o zi nelucrătoare (21.04.2014). De altfel, executorul însuşi a înţeles să nu dea eficientă acestui termen, stabilind un nou termen de licitaţie, fără însă a respecta însă şi celelalte condiţii prevăzute de lege. Or, potrivit art. 655 alin. 2 NCPC erorile materiale strecurate în actele efectuate de către executorul judecătoresc pot fi îndreptate de acesta însă cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru întocmirea lor. Or în lumina acestor dispoziţii legale, executorul judecătoresc avea obligaţia ca în cazul constatării unei erori cu privire la data licitaţiei, stabilirea unui nou termen să se efectueze cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, inclusiv durata minimă de 20 de zile arătată de art. 837 alin. 2 NCPC.

Vătămarea debitorilor a continuat şi după data de 23.04.2014 prin faptul că la următoarea licitaţie (ex. Publicaţia de vânzare imobiliară din 24.04.2014) preţul de pornire a fost diminuat la 75% în considerarea faptului că prima licitaţie din 23.04.2014 a fost organizată în condiţii legale, fapt care însă nu corespunde realităţii, aşa cum s-a arătat anterior. Or, în condiţiile în care prima procedură de licitaţie nu a fost întocmită în mod corect nici următoarele licitaţii nu erau legale, actele întocmite fiind de asemenea nule.

Executorul judecătoresc are obligaţia de a relua procedura urmăririi silite de la etapa organizării primei licitaţii. 

În aceste condiţii, instanţa a admis în parte contestaţia la executare şi a anulat adresa de înştiinţare a licitaţiei din 23.03.2014, publicaţia de vânzare din 11.04.2014, Încheierea din 11.04.2014, adresa privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicaţia de vânzare din data de 27.03.2014, Publicaţia de vânzare imobiliară şi procesul verbal de licitaţie încheiat la data de 23.04.2014, Procesul verbal încheiat la data de 23.05.2014 şi Publicaţia de vânzare imobiliară din 27.06.2014, Procesului verbal din 25.07.2014.

Fiind întrunite condiţiile art. 453 a admis cererea contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei, reprezentând taxa de timbru.

Prin încheierea din 17.06.2014 Judecătoria Vaslui a respins cererea de disjungere a capetelor de cerere ce formează obiectul contestaţiei depuse la data de 28.04.2014.

Împotriva Sentinţei civile nr. 2035/23.09.2014 au formulat apel constatorii MC si M A,

Împotriva Sentinţei civile nr.2035 din 23.09.2014 şi a încheierii premergătoare de şedinţă din data 17.06.2014 de a formulat apel S.C.  A SA.,

………………………………………………………………….

Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârile apelate prin prisma motivelor  de apel şi a  dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de control judiciar constată următoarele:

În fapt, la data de 12.09.2012 a intervenit între SC A SA ORADEA şi SC E C SRL VASLUI, Contractul de împrumut cu garanţie (fidejusiune) nr.1497, prin care prima societate a acordat celei de-a doua un împrumut în cuantum de 120.000 lei, data restituirii fiind prevăzută pentru 05.02.2013.

În cadrul aceluiaşi contract, potrivit menţiunii de la punctul II, SC A SA ORADEA a încheiat cu M A şi M C, un contract de fidejusiune, prin care cei doi s-au angajat la restituirea împrumutului, a dobânzilor şi celorlalte cheltuieli, în solidar cu SC E SRL VASLUI, renunţând la beneficiul discuţiunii, şi arătând că executarea se poate îndrepta şi împotriva lor (filele 27,28; 41,42 din dosar).

Prin Contractul de garanţie imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi „I”, M A şi M C au declarat că garantează prin acest contract, „obligaţiile de plată asumate de Societatea comercială EC SRL, prin respectarea clauzelor de împrumut cu garanţie nr.1497/12.09.2012 încheiat între cele două societăţi”, mai jos făcându-se vorbire de suma de 130.000 lei şi constituindu-se în favoarea SC A SA ORADEA, o ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea lor, situat în intravilanul mun.Vaslui,.

Ca urmare a neachitării la scadenţă a împrumutului acordat, SC A SA ORADEA a demarat la data de 14.10.2013 (filele 37,38), procedura executării silite împotriva apelanţilor-contestatori, în baza Contractului de împrumut cu garanţie nr.1497/12.09.2012 şi a Contractului de garanţie imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S A, constituindu-se dosarul de executare nr.483/2013.

Prin Încheierea pronunţată de Judecătoria Vaslui la data de 30.10.2013, în dosarul nr.6924/333/2013, a fost încuviinţată executarea silită împotriva apelanţilor-contestatori, în temeiul titlului executoriu constând în Contractului de garanţie imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013, pentru suma de 130.000 lei (fila 45).

La data de 14.11.2013,  executorul judecătoresc a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare necesare până la data curentă, în cuantum de 6996,60 lei (filele 57,58). Totodată, executorul judecătoresc a întocmit somaţia prevăzută de art.667 CPC (fila 62) şi înştiinţarea debitorilor conform art.666 CPC, precum şi o adresă către debitori cu menţiunea de a-i comunica totalitatea bunurilor proprii şi comune, mobile şi imobile deţinute în proprietate, asupra cărora se poate efectua executarea.

Potrivit înscrisurilor existente la fila 88 (fotocopie plic purtând ştampila expeditorului BEJ, adresat debitorilor, menţiunea „Pentru justiţie. A se înmâna cu prioritate”, precum şi data depunerii la poştă – 15.11.2013), respectiv la filele 18 şi 50 (dovada de înmânare/procesul-verbal de înmânare), rezultă că BEJ a efectuat către ambii debitori comunicarea următoarelor acte de procedură: solicitarea de comunicare a bunurilor, înştiinţarea imobiliară, somaţia imobiliară, încheiere cheltuieli de executare în legătură cu dosarul nr.483/2013. Dovada de înmânare a fost semnată de către debitorul, seria. aparţinându-i.

La data de 25.11.2013, debitorii au formulat contestaţie la executarea silită însăşi, apreciind-o ca nelegală în contextul în care contractul de garanţie imobiliară, chiar dacă este un înscris autentic, nu constituie titlu executoriu, el fiind accesoriu contractului de împrumut, situaţie în care şi încuviinţarea executării silite a fost greşit acordată. Un alt motiv de nelegalitate a întregii executării silite a fost invocat ca fiind nerespectarea prevederilor art.666 CPC, constând în necomunicarea somaţiei imobiliare, precum şi faptul că se încerca urmărirea silită a altor bunuri, în afara celui ipotecat, prin solicitarea de a prezenta o listă cu toate bunurile. Prin contestaţia la executare formulată de debitori, aceştia au invocat faptul că somaţia imobiliară, deşi menţionată în dovada de înmânare, a lipsit. Au precizat, de asemenea că au primit şi alte acte nemenţionate, respectiv: încheierea de încuviinţare a executării silite şi cele două contracte. Totodată, debitorii au contestat şi cuantumul cheltuielilor de executare, apreciind că acestea depăşesc cadrul legal.

La primul termen de judecată cu părţile legal citate (04.03.2014), reprezentantul convenţional al contestatorilor a solicitat ca BEJ să depună originalul dovezii de comunicare a somaţiei, arătând că „aceştia intenţionează să se înscrie în fals”. În răspuns, prima instanţă a pus în vedere contestatorilor, prin reprezentant, „să formuleze cerere de înscriere în fals şi ulterior se va solicita BEJ originalul dovezii de comunicare”, la dosar existând depusă de acesta o copie certificată.

Prin precizările depuse de contestatori la termenul din 01.04.2014, aceştia au arătat, printre altele cu privire la modalitatea în care a fost efectuată comunicarea din 18.11.2013, că „înscrierea în fals este o procedură la care partea recurge dacă instanţa înlătură susţinerile anterioare (n.r. referitoare la nelegalitatea comunicării somaţiei). (…) ea trebuie urmată numai dacă executorul ar fi respectat întocmai norma de procedură a comunicării actelor de executare şi astfel ele ar fi făcut dovada unui anumit fapt care nu poate fi înlăturat decât prin această procedură. Cum însă nu a respectat procedura de comunicare, actul său este lovit de nulitate absolută, vătămarea fiind evidentă” (fila 80).

Prin precizările depuse la data de 18.04.2014, în cadrul dosarului nr.7772/333/2013, debitorii au formulat contestaţie la executare împotriva Încheierii din data de 03.04.2014, prin care executorul judecătoresc a stabilit noi cheltuieli de executare.

La termenul din data de 22.04.2014, Judecătoria Vaslui, apreciind contestaţia la executare anterior menţionată ca fiind o completare la contestaţia iniţială, a dispus comunicarea ei către intimată, în vederea exprimării poziţiei procesuale.

Prin precizările depuse la data de 28.04.2014, debitorii au formulat contestaţie la executare cu privire la actele de executare efectuate în intervalul 27.03.2014-11.04.2014.

Prin „întâmpinarea” depusă de intimată la data de 08.05.2014, intimata a solicitat respingerea cererii de completare, ca neîntemeiată, motivând legalitatea şi temeinicia noilor cheltuieli de executare.

La data de 13.05.2014, debitorii au depus la dosar contestaţie la executare împotriva Procesului-verbal de licitaţie din 23.04.2014.

La termenul din data de 20.05.2014, reprezentantul contestatorilor a arătat că s-a formulat contestaţie la executare la începutul executării silite, cât şi pe parcursul acesteia, pentru fiecare act de executare silită, declarând că lasă la aprecierea instanţei dacă părţile se judecă pentru contestaţia iniţială sau pentru toate contestaţiile formulate. Instanţa a calificat contestaţia la executare depusă anterior termenului de judecată, ca fiind o cerere adiţională şi a dispus comunicarea ei către intimată cu menţiunea de a-şi exprima expres poziţia procesuală cu privire la această cerere de modificare a acţiunii, respectiv de a-şi exprima acordul soluţionării în prezenta cauză.

Prin întâmpinarea formulată (fila 158), intimata a arătat expres că se opune la soluţionarea acestor contestaţii în acest dosar, menţionând că primul termen de judecată a fost depăşit, contestatorii fiind astfel decăzuţi din termen.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 17.06.2014, prima instanţă a revenit asupra calificării contestaţiilor la executare subsecvente ca fiind cereri adiţionale, şi a considerat că ele reprezintă de fapt motive noi de contestaţie, conform art.712 alin.(1) CPC, situaţie în care prevederile art.204 CPC, referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, nu sunt aplicabile. Totodată, a respins cererea subsidiară a reprezentantului contestatorilor de disjungere a contestaţiilor la executare subsecvente.

Prin precizările depuse la dosar la data de 15.07.2014, respectiv la data de 25.07.2014, debitorii au contestat Procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014 şi publicaţia de vânzare imobiliară din 27.06.2014, respectiv Procesul-verbal încheiat la data de 25.07.2014.

Cu privire la aceste precizări, la termenul din data de 05.08.2014, prima instanţă le-a considerat de asemenea motive noi de contestaţie în temeiul art.712 alin.(3) CPC, dispunând comunicarea lor către partea adversă pentru a răspunde.

Prin întâmpinarea formulată (fila 213), intimata a declarat expres că se opune la soluţionarea acestor contestaţii în cadrul acestui dosar, contestatorii fiind decăzuţi de dreptul de a le formula, întrucât primul termen de judecată a fost depăşit.

La următorul termen de judecată (02.09.2014), cauza a fost amânată pentru studierea actelor de executarea depuse între timp de BEJ, la solicitarea instanţei, dezbaterile asupra fondului având loc la termenul din data de 09.09.2014.

În drept, raportat la dispoziţiile art.477 CPC (Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat), având în vedere că aspectele de ordin procesual primează celor de fond şi constatând că primul motiv de apel invocat de apelanta-intimată priveşte respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă, Tribunalul îl va analiza cu prioritate.

 Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a realizat o greşită interpretare a prevederilor art.712 alin.(3) teza a II-a CPC, reţinând că acele contestaţii la executare subsecvente, privitoare la acte de executare efectuate ulterior introducerii contestaţiei la executare introductive de instanţă, au natura unor motive noi,  impunându-se soluţionarea lor împreună cu ceea ce a format obiectul primei contestaţii.

Motivele noi la care se referă dispoziţiile legale anterior menţionate privesc motive existente la momentul formulării primei contestaţii dar pe care, din diferite cauze, partea nu le-a inserat în cererea introductivă de instanţă.

Cerinţa ca aceste motive să fi existat la momentul formulării contestaţiei de executare atrage concluzia că ele nu pot privi decât elemente ce ţin de executarea silită însăşi (mai precis de motive ce pot fi valorificate astfel: stingerea obligaţiei prin plată ori prin moduri de stingere intervenite anterior declanşării executării, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, necompetenţa organului de executare silită, inexistenţa/nelegalitatea încuviinţării executării de către instanţa de executare) sau motive de neregularitate a executării silite raportat la actele de executare până atunci înfăptuite, pentru că, prin ipoteză, debitorul are cunoştinţă doar de acestea.

Pentru că acelaşi text de lege prevede că şi în acest caz trebuie verificată respectarea termenului de exercitare a contestaţiei, rezultă că, faptic, motivele noi de contestaţie pot fi invocate în acelaşi termen de 15 zile, calculat conform art.714 CPC, ceea ce presupune că norma legală îşi găseşte aplicabilitate doar în situaţiile în care contestaţia la executare iniţială a fost depusă imediat după luarea la cunoştinţă de executare sau de actul de executare contestat, ori la un interval de timp relativ mai scurt decât termenul de 15 zile, astfel încât, până la expirarea lui propriu-zisă, să fie depuse şi motivele omise.

Deşi se admite că pentru motive noi de contestaţie (în accepţiunea reţinută anterior), dispoziţiile art.712 alin.(3) teza a II-a CPC derogă de la prevederile art.204 alin.(1) CPC, derogarea nu poate fi extinsă şi pentru situaţiile în care, continuându-se executarea silită (suspendarea ei nefiind solicitată şi dispusă în cauză), se emit noi acte de executare, pe care debitorul înţelege să le conteste în cadrul aceluiaşi dosar.

În această din urmă situaţie, contestarea actelor de executare subsecvente s-ar circumscrie noţiunii de modificare a cererii de chemare în judecată, sub aspectul cadrului procesual (obiectul), situaţie în care ar fi pe deplin aplicabile prevederile art.204 alin.(1) şi (3) CPC, acest din urmă alineat prevăzând că „modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin.(1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor” (neputând fi dedus din tăcerea părţii adverse sau din solicitarea de respingere pe fond a contestaţiei).

Or, în cauză, deşi această procedură a fost iniţiată ca urmare a depunerii după primul termen de judecată a contestaţiilor formulate de debitori împotriva actelor de executare ce au continuat a fi îndeplinite, apelanta-intimată exprimându-şi expres dezacordul soluţionării lor în cadrul aceluiaşi dosar, ea nu a fost finalizată, reconsiderându-se că noile contestaţii echivalează cu motive noi, în sensul anterior arătat.

Nerespectarea dispoziţiilor art.204 alin.(1) CPC se sancţionează cu decăderea părţii din dreptul de a-şi mai modifica cererea, decădere care, deşi solicitată expres de intimată, poate fi constatată şi din oficiu în situaţia nereţinerii acordului expres al părţii adverse.

Argumente suplimentare în sensul celor anterior expuse constau în următoarele: prin definiţie, motive noi de contestaţie nu înseamnă acte noi de executare; fiecare act de executare presupune neregularităţi proprii care pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare iar neregularităţile unui act de executare subsecvent nu pot constitui motive noi pentru un alt act de executare; contestarea unor acte de executare efectuate ulterior presupune un demers judiciar de sine stătător, ceea ce implică inclusiv complinirea obligaţiei de a timbra corespunzător; dat fiind că o executarea silită poate avea o durată îndelungată, prin contestarea sistematică a actelor de executare care continuă a fi îndeplinite, s-ar aduce atingere principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, previzibil, aplicarea art.238 CPC ar rămâne fără efect şi, nu în ultimul rând, s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice.

Nu în ultimul rând, Tribunalul reţine că nu există o dispoziţie legală expresă care să prevadă că toate actele de executare din cadrul unui dosar de executare, împotriva aceluiaşi debitor, trebuie soluţionate în cadrul aceluiaşi dosar judiciar constituit ca urmare a formulării unei prime contestaţii în materie (sau dosare asociate ca în materia insolvenţei), urmărindu-se asigurarea unui principiu al continuităţii completului de judecată. Nu există nici în Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti o prevedere care să oblige la repartizarea manuală a contestaţiilor la executare formulate împotriva actelor subsecvente către completul învestit iniţial cu o primă contestaţie. Neexistând asemenea norme şi având în vedere că noile contestaţii la executare au natura unor capetele principale de cerere, s-ar putea pune problema caracterului lor de cereri adiţionale (unde să fie aplicabil art.123 CPC) sau de cereri noi în dosar (care să impună respectarea principiului repartizării aleatorii, cu posibilitatea conexării, şi nu forţarea prevederilor art.123 CPC care ar putea conduce la alegerea completului).

Indiferent de opinia adoptată, Tribunalul constată că prima instanţă nu a fost legal învestită cu soluţionarea contestaţiilor la executare formulate cu privire la adresa de înştiinţare a licitaţiei din 23.03.2014, Publicaţia de vânzare din data de 27.03.2014, Publicaţia de vânzare din 11.04.2014, Încheierea din 11.04.2014, Adresa privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicatia de vânzare imobiliară din 24.04.2014, Procesul-verbal de licitaţie încheiat la data de 23.04.2014, Procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014, Publicaţia de vânzare imobiliară din 27.06.2014 şi Procesul-verbal din 25.07.2014. Aşadar, prima instanţă nu a fost învestită ca urmare a exprimării acordului expres de către intimată cu privire la modificarea cererii iniţiale peste termen, în prima ipoteză, şi nici ca urmare a repartizării aleatorii a contestaţiilor ulterioare (care ar fi putut fi ulterior conexate, în condiţiile legii), în cea de-a doua ipoteză.

Dat fiind însă că noile contestaţii au fost considerate, anterior aplicării art.712 alin.(3) CPC, ca fiind cereri adiţionale, în lipsa întrunirii cerinţelor art.204 alin.(3) CPC, având în vedere şi cererea expresă a intimatei, Tribunalul, constatând ca fondat primul motiv de apel invocat de apelanta-intimată, va anula în condiţiile art.480 alin.(6) CPC Încheierea de şedinţă din 17.06.2014 şi va constata decăderea contestatorilor din dreptul de a-şi modifica pretenţiile anterioare, urmând ca aceştia să se prevaleze, în măsura în care se impune, de dispoziţiile art.2.539 Cod civil, coroborat cu art.2.548 alin.(3) Cod civil.

În aceste condiţii, nu se mai impune analizarea celui de-al doilea motiv de apel al apelantei-intimate,  rămas astfel fără obiect.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel formulat de apelanta-intimată, Tribunalul îl apreciază, de asemenea, ca fiind fondat.

Potrivit art.433 CPC, „Hotărârea judecătorească are putere executorie, în condiţiile prevăzute de lege” . Or, hotărârea pronunţată în primă instanţă într-o contestaţie la executare nu este prevăzută nici la art.448 CPC (Executarea provizorie de drept), nici la art.633 CPC (Hotărâri executorii). Pe cale de consecinţă, nu i se poate atribui caracter executoriu, iar dispoziţiile art.719 alin.(4) CPC nu pot fi interpretate în acest sens, cu atât mai mult cu cât hotărârea nu a rămas definitivă la prima instanţă.

În ceea ce priveşte cel de-al patrulea motiv de apel formulat de apelanta-intimată, Tribunalul constată că este fondat faţă de prevederile art.45 alin.(1) lit.f) din OUG nr.80/2013 potrivit căruia taxa de timbru se restituie în ipoteza admiterii contestaţiei la executare, situaţie în care, chiar dacă contestatorul o poate cere, în cadrul cheltuielilor de judecată, de la partea adversă, pentru a evita fie situaţia în care ar putea-o cere şi de la organul financiar unde a achitat-o, fie situaţia în care partea adversă nu şi-ar îndeplini obligaţia de plată, se impune adoptarea soluţiei unice prevăzute de dispoziţia legală anterior menţionată.

Analizând apelul formulat de contestatori, Tribunalul îl apreciază ca nefodat pentru considerentele ce succed:

I. Cu privire la primul motiv de apel, constând în lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de împrumut, şi, pe cale accesorie, a contractului de garanţie imobiliară, instanţa de control judiciar reţine următoarele dispoziţii legale incidente:

Conform art.2.157 Cod civil (Titlul executoriu) (în materia contractului de comodat) „în ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului”. Potrivit art. 2.165 (Titlul executoriu) (în materia împrumutului de consumaţie), „Dispoziţiile art.2.157 alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi împrumutului de consumaţie”.

De reţinut în primul rând este faptul că dispoziţiile Noului Cod civil sunt aplicabile în raport de data încheierii contractului de împrumut de consumaţie (12.09.2012). Fiind vorba de un înscris preconstituit, în privinţa datei certe sunt incidente dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă, respectiv art.278 CPC care, la alin.(1) pct.5 prevede că înscrisurile sub semnătură privată dobândesc dată certă „din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condiţiile art.269 (…)”

Examinând conţinutul Contractului de garanţie imobiliară, autentificat sub nr.1478/08.07.2013 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi „I”, se remarcă că este întrunită cerinţa anterior menţionată, în sensul că există referirea la cuprinsul Contractului nr.1497/12.09.2012, cerută de lege pentru ca acest înscris sub semnătură privată să dobândească dată certă (la 08.07.2013).

Aplicând prevederile art.2.165 raportat la art.2.157 Cod civil, instanţa reţine că suntem în prezenţa unui titlu executoriu. Potrivit principiului accesorium sequitur principale, contractul de garanţie imobiliară (încheiat în formă autentică ad validitatem) fiind accesoriu contractului de împrumut şi de fidejusiune, şi acesta constituie titlu executoriu.

În consecinţă, încuviinţarea executării silite s-a făcut corect din această perspectivă.

II. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, trebuie distins între apărările contestatorilor cu privire la comunicarea actelor de procedură din 18.11.2013: pe de o parte nulitatea comunicării, ca urmare a nerespectării prevederilor art.671 CPC, iar pe de cealaltă parte, potenţialul fals intelectual comis de executorul judecătoresc prin inserarea menţiunii comunicării şi a somaţiei.

Potrivit art.671 CPC, „comunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural. Dovada comunicării prin agent procedural are aceeaşi forţă probantă cu dovada comunicării efectuate de către executorul însuşi”.

În ceea ce priveşte procedura comunicării, se remarcă faptul că executorul judecătoresc a uzat de procedura de drept comun a comunicării actelor prevăzute de art.154 CPC, apelând la serviciile poştale publice. Din interpretarea per a contrario a ultimei teze a art.671 ar rezult că legiuitorul nu permite comunicarea actelor de procedură, în cadrul executării silite, de către părţi, şi că efectuarea comunicării de alte persoane (alt angajat, prin poştă) este sancţionată cu nulitatea condiţionată de producerea unei vătămări.

Pe cale de interpretare sistematică, art.671 se completează cu art.154 CPC chiar şi în privinţa aspectelor reglementate într-un anumit fel de primul articol,

Astfel, atâta vreme cât, ca şi modalitate de comunicare, au fost respectate prevederile art.154 (plic închis cu menţiunea „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE” şi alăturat dovada înmânare), o eventuală vătămare ar putea decurge din necomunicarea efectivă a actului de procedură sau din lipsa menţiunilor şi consecinţele pe care le-ar putea atrage acest lucru.

Or, în speţă, comunicarea a fost înfăptuită, contestatorii neprobând vreo vătămare din acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte conţinutul propriu-zis al plicului, cerinţa conţinutului declarat este prevăzută pentru situaţia în care comunicarea se face prin scrisoare recomandată. Or, în cazul de faţă, factorul poştal a procedat la înmânarea directă a plicului, fiind întrunită cerinţa prevăzută de art.154 alin.(2) CPC.

Chiar şi în ipoteza în care plicul în sine ar fi cuprins declararea conţinutului său, contestatorii puteau invoca în continuare lipsa somaţiei din plic, ceea ce se circumscrie de asemenea apărării privind existenţa unui fals intelectual.

Cu privire la această chestiune, Tribunalul reţine că menţiunile executorului judecătoresc de pe dovada de înmânare fac dovadă până la înscrierea în fals.

Contestatorii au invocat cu ocazia dezbaterilor în apel că au procedat la înscrierea în fals şi în faţa primei instanţe dar aceasta a respins cererea ca fiind tardiv formulată.

Analizând sentinţa atacată, Tribunalul constată că prima instanţă nu a respins cererea de înscriere în fals ca tardivă, ci a constatat că contestatorii nu au declanşat procedura înscrierii în fals, neexistând o declaraţie expresă din partea lor.

Soluţia primei instanţe este judicioasă în această privinţă. Art.304 alin.(1) CPC nu prevede, într-adevăr, forma în care trebuie făcută declaraţia de înscriere în fals. În atare condiţii, când legea nu prevede, devin aplicabile dispoziţiile de drept comun, în speţă, cele ale art.148 şi urm.CPC, care reclamă forma scrisă. Aşadar, declaraţia de înscriere în fals trebuie făcută în formă scrisă.

S-a arătat cu ocazia reţinerii situaţiei de fapt de către instanţa de apel că a existat o menţiune scrisă a contestatorilor cu privire la posibilitatea uzării de către ei a procedurii înscrierii în fals (în precizările depuse la fila 80 din dosarul primei instanţe).

Or, menţionarea unei posibilităţi, nu echivalează cu o declaraţie care, prin definiţie, trebuie să fie expresă. Declaraţia de înscriere în fals nu poate fi echivocă şi nici dedusă de instanţă din expunerea de motive a părţii, pentru că, aşa cum se observă, reglementarea amănunţită a acestei faze din cadrul procedurii falsului, ce se desfăşoară în faţa instanţei civile, cu unele formalităţi care, aparent, ar fi excesive, se justifică pe considerentul că, dacă falsul nu se dovedeşte, partea ce s-a înscris în fals este pasibilă de urmărire penală pentru denunţare calomnioasă, iar dacă falsul se dovedeşte, autorul acestuia este pasibil de urmărire penală.

În consecinţă, Tribunalul apreciază că acest motiv de netemeinicie a sentinţei atacate  nu poate fi primit.

III. Cel de-al treilea motiv de apel este, de asemenea, nefondat. A apreciat corect prima instanţă că, în condiţiile în care în cauză nu s-a invocat şi dovedit că ar fi început executarea silită şi asupra altor bunuri ale contestatorilor, decât cel ipotecat, nu au fost încălcate prevederile art.816 alin.(4) CPC care prevăd urmărirea altor bunuri doar în situaţia în care nu este îndestulată creanţa din vânzarea bunului ipotecat.

Pe de altă parte, adresa de solicitare nu constituie un act de procedură propriu-zis întrucât nu este susceptibilă de a produce consecinţe juridice. Or, contestaţia trebuie să privească consecinţe juridice concrete, iar nu o problemă de principiu.

IV. Motivul de apel privitor la cheltuielile de executare va fi analizat prin raportare la primul proces-verbal de cheltuieli întocmit de executorul judecătoresc, ca o consecinţă a decăderii contestatorilor din dreptul de modificare a cererii şi cu privire la alte asemenea procese-verbale,

Reţine Tribunalul că, deşi se contestă aceste cheltuieli, nu sunt indicate elemente concrete care să conducă la netemeinicia lor, deşi procesul-verbal cuprinde detalierea acestora, fapt ce ar fi permis indicarea de către parte a neregulilor.

Apreciind asupra cheltuielilor cuprinse în Procesul-verbal din 14.11.2013, prin raportare la Ordinul nr.2561/C/2012, Tribunalul constată că acestea se situează în limita maximă acolo prevăzută, soluţia primei instanţe, sub acest aspect, urmând a fi menţinută.

V. Ultimul motiv de apel al contestatorilor priveşte actele de executare subsecvente, legate nu de somaţia contestată iniţial, ci de procedura vânzării la licitaţie publică.

În condiţiile reţinerii ca întemeiat a primului motiv de apel al intimatei, Tribunalul constată că acest motiv nu poate face obiectul analizei în apel, din moment ce prima instanţă nu a fost legal învestită cu contestarea acestor acte de executare. Este o aplicare a prevederilor art.478 CPC referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a suspus judecăţii la prima instanţă.

În consecinţă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul contestatorilor şi va admite apelul intimatei, schimbând în parte sentinţa primei instanţe, în modalitatea expusă în dispozitivul prezentei decizii.

Totodată, instanţa va face aplicarea disp.art.453 CPC şi va obliga apelanţii-contestatori să achite apelantei-intimate, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanţii-contestatori M C şi M A, împotriva Sentinţei civile nr.2035/23.09.2014, pronunţată de Judecătoria Vaslui.

Admite apelul formulat de apelanta-intimată SC A SA împotriva Încheierii de şedinţă din data de 17.06.2014 şi Sentinţei civile nr.2035/23.09.2014,  pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Constată decăderea contestatorilor din dreptul de a-şi modifica contestaţia la executare cu privire la obiectul acesteia prin contestarea următoarelor acte de executare: adresa de înştiinţare a licitaţiei din 23.03.2014, Publicaţia de vânzare din data de 27.03.2014, Publicaţia de vânzare din 11.04.2014, Încheierea din 11.04.2014, Adresa privind vânzarea bunului imobil în 21.04.2014, Publicatia de vânzare imobiliară din 24.04.2014, Procesul-verbal de licitaţie încheiat la data de 23.04.2014, Procesul-verbal încheiat la data de 23.05.2014, Publicaţia de vânzare imobiliară din 27.06.2014 şi Procesul-verbal din 25.07.2014.

Înlătură din dispozitivul Sentinţei civile nr. 2035/23.09.2014 menţiunea privind soluţia de admitere în parte a contestaţiei şi de anulare a actelor de executare anterior enunţate.

Înlătură din dispozitivul Sentinţei civile nr. 2035/23.09.2014 menţiunea privind obligarea intimatei SC A SA la plata către contestatorii a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Înlătură din dispozitivul Sentinţei civile nr. 2035/23.09.2014 menţiunea privind caracterul executoriu al acestei hotărâri.

Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, constând în respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executarea însăşi formulată de contestatorii cu privire la caracterul de titlu executoriu al Contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1478/08.07.2013 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi „I”, cu privire la legalitatea şi temeinicia Încheierii din 30.10.2014 de încuviinţare a executării silite pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr.6934/333/2013 şi cu privire la nulitatea executării decurgând din necomunicarea somaţiei prevăzută de art.666 Cod procedură civilă, precum şi respingerea contestaţiei la executare privind cheltuielile de executare.

Obligă apelanţii-contestatori să achite apelantei-intimate suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.02.2015.

Domenii speta

Spete similare