Recurs – excepţia nulităţii. Motivele de recurs nu pot fi încadrate de către instanţa de recurs în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 955/CA/12.03.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.I., C.A., E.C. şi S.V. în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. B. în consecinţă a obligat pârâtul să plătească reclamantului B.I. contravaloarea celor 8 ore suplimentare lucrate în perioada 1.12.2010 – 31.12.2010, actualizată cu rata de inflaţie începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de acelaşi reclamant în anii 2011 – 448 ore, 2012 – 304 ore şi 2013 – 80 ore. Totodată, instanţa a obligat pârâtul să plătească reclamantului C.A. contravaloarea celor 16 ore suplimentare lucrate în perioada 1.12.2010 – 31.12.2010, actualizată cu rata de inflaţie începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective şi să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de reclamantul C.A. în anii 2011 – 428 ore, 2012 – 312 ore şi 2013 – 162 ore, respectiv să plătească reclamantului E.C. contravaloarea celor 8 ore suplimentare lucrate în perioada 1.12.2010 – 31.12.2010, actualizată cu rata de inflaţie începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă calculată începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective şi să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de reclamantul E.C. în anii 2011 – 380 ore, 2012 – 304 ore şi 2013 – 182 ore. Tribunalul a obligat pârâtul să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de reclamantul S.V. în anii 2011 – 432 ore, 2012 – 304 ore şi 2013 – 152 ore.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii B.I., C.A., E.C. şi S.V. au declarat recurs, în termenul legal, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, obligarea intimatei pârâte I.P.J. B. la executarea în concret şi efectiv a obligaţiei de compensare stabilită de instanţa de fond în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei sau în alt termen rezonabil stabilit de instanţa de recurs, conform art. 24 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivare, au arătat că, prin sentinţa recurată, s-a admis în parte acţiunea, respectiv s-a dispus compensarea în bani a timpului de muncă suplimentar efectuat în anul 2010, iar, cu privire la orelor suplimentare lucrate în intervalul 2011-2013, instanţa de fond a admis numai solicitarea lor subsidiară, formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la compensare cu timp liber corespunzător, fără a se stabili un termen de executare în concret a acestei obligaţii.

Faţă de faptul că recurenţii îşi exercită atribuţiile în cadrul Biroului de Dispecerat din cadrul intimatei pârâte şi a faptului că nu există alţi angajaţi permanenţi care să îi înlocuiască, aceştia au apreciat că, deşi hotărârea le este favorabilă, practic, aceasta nu va putea fi pusă în executare într-un termen rezonabil.

Recurenţii au mai invocat considerentele Curţii Constituţionale exprimate în decizia nr. 422/2013 prin care s-a statuat asupra prevederilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, în sensul că aceste norme nu încalcă principiul egalităţii şi că aplicarea lor efectivă este atributul exclusiv al instanţelor de judecată.

Recurenţii au mai arătat că sentinţa recurată nu poate fi pusă în executare în lipsa stabilirii unor termene clare, prezentul recurs fiind promovat pentru a preîntâmpina dificultăţile ce pot apărea cu prilejul executării acesteia.

În drept a fost invocată aplicarea Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 29 lit. l) din OUG 80/2013 coroborat cu art. 117 din Legea 188/1999 şi art. 266 şi 270 din Codul muncii.

Intimatul I.P.J. B., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (fila 18), a solicitat anularea recursului declarat de către recurenţii reclamanţi, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

În susţinerea cererii de anulare a recursului, intimatul a arătat că motivele invocate de către recurenţii reclamanţi nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

Cu privire la fondul cauzei, intimatul a arătat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.

Intimatul a mai arătat, în combaterea susţinerilor recurenţilor, că, la nivelul P.M.S. au fost luate măsuri pentru punerea în aplicare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul că personalul a fost suplimentat cu un poliţist, pentru ca, după rămânerea irevocabilă a sentinţei, aceasta să poată fi executată.

Intimatul I.P.J. B. a formulat recurs incident (fila 17), prin care a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii promovate.

În susţinerea cererii de recurs incident intimatul a arătat că prin dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, a art. 7 din Legea nr. 283/2011 şi a art. 2 din OUG nr. 84/2012 a fost eliminată posibilitatea compensării cu bani a timpului lucrat suplimentar.

În ceea ce priveşte compensare cu timp liber, intimatul a arătat că, potrivit art. 122 alin. 1 din legea nr. 53/2002 – Codul muncii, aceasta trebuie să aibă loc în termen de 60 de zile de la efectuarea muncii suplimentare.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Recurenţii nu au formulat întâmpinare la recursul incident declarat de către intimat.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi deliberând cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul pârât I.P.J.B. şi care primează în soluţionare prin prisma dispoziţiilor art. 248 Cod procedură civilă, curtea constată că această excepţie este întemeiată.

Astfel, Curtea reţine că legea contenciosului administrativ, ca lege specială, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, lege generală, în condiţiile art. 28 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În legea specială – Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – nu sunt reglementate cazuri distincte de casare în recurs, astfel că, faţă de cele reţinute anterior, Curtea constată că sunt aplicabile prevederile art. 488 Cod procedură civilă, normă generală care stabileşte expres şi limitativ cazurile de casare aplicabile în recurs, această cale de atac fiind, în prezent, concepută ca o cale de atac extraordinară, pentru motivele de nelegalitate enumerate de legiuitor.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare intervine sancţiunea nulităţii recursului.

În cauză, recurenţii reclamanţi au criticat hotărârea primei instanţe, în mod exclusiv, prin prisma faptului că aceasta nu a stabilit un termen pentru executarea în concret a obligaţiei stabilite în sarcina intimatului pârât de compensare cu timp liber corespunzător a orelor lucrate suplimentar în intervalul 2011-2013.

Or, acest motiv de recurs nu poate fi încadrat de către instanţa de recurs în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă. În condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată nu a fost formulată o astfel de solicitare nu se poate vorbi de o nepronunţare asupra unei cereri, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 raportat la art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă.

Curtea constată că argumentele aduse de recurenţi în cererea de recurs ţin de faza de executare a hotărârii pronunţate de către instanţa de contencios administrativ, fază care este guvernată de dispoziţiile speciale ale art. 24 din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, Curtea constată că excepţia invocată prin întâmpinare de intimatul pârât I.P.J. B. este fondată, urmând a fi admisă, cu consecinţa anulării recursului declarat de reclamanţii B.I., C.A., E.C. şi S.V. împotriva sentinţei civile nr. 955/CA/12.03.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de dispoziţiile 472 alin. 2 coroborat cu art. 494 Cod procedură civilă, faţă de soluţia pronunţată asupra recursului principal, instanţa va respinge şi recursul incident formulat de către pârâtul I.P.J.  B., acesta rămânând fără nici un efect.

Domenii speta

Spete similare