Litigiu funcţionar public. Poliţist local. Despăgubiri pentru neacordarea timpului liber corespunzător orelor lucrate peste durata normala de lucru începând cu ianuarie 2012. Nelegalitate conform legilor cadru privind salarizarea personalului plătit di

Reclamantul  X  in calitate de poliţist local  în  subordinea Primarului Mun. C. a învestit instanţa de contencios cu acţiune prin care solicită obligarea instituţiei pârâte, angajator la despăgubiri reprezentând compensare pentru neacordarea timpului liber corespunzător aferent  orelor lucrate peste durata  normală  a timpului de lucru în temeiul disp. art.  33 alin. 2 teza I  din legea nr. 188/1999, începând cu anul 2012.

Prin sentinţa recurată  s-a respins  acţiunea ca neîntemeiată. În motivare instanţa de fond a constatat că potrivit legilor cadru privind salarizarea în sectorul bugetar este interzisă acordarea  despăgubirilor,  reglementându-se  doar posibilitatea compensării cu timp liber corespunzător.

În recurs, reclamantul a formulat critici privind modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente. A precizat că a efectuat ore de lucru în zilele de repaus săptămânal de sămbătă  şi duminică, dar şi peste 8 h pe zi.

Considerentele instanţei de recurs, în raport de motivele de recurs invocate şi de disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.p.c:

Curtea, în acord cu instanţa de fond, constată că sistemul de salarizare al poliţiştilor locali este cel aplicabil personalului din sectorul bugetar, situaţie ce rezultă din prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale. În atare situaţie, devin aplicabile prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, conform cărora ”durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”.

În ceea ce priveşte incidenţa disp. alin. 2, potrivit cărora „pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau in zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperarea sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 intr-un an”, Curtea constată că, pe întreaga perioadă care face obiectul litigiului dedus judecăţii, salarizarea funcţionarilor publici, categorie din care face parte şi recurentul reclamant, a fost reglementată, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (perioada 01.01-31.12.2011), O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2010, pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor masuri financiare în domeniul bugetar (perioada 01.01.-31.12.2012), O.U.G nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare (perioada 01.01.-31.12.2013), respectiv O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (perioada 01.01.-31.12.2014). Aşadar, pentru perioada 2011-2014 sunt incidente aceste prevederi legale, dispoziţiile art. 33  alin.2 din Legea nr. 188/1999 rămânând fără aplicabilitate.

Prin dispoziţiile art. 9 alin.1 din Legea nr. 285/2010, art. 7 din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, respectiv art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 legiuitorul a stabilit că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat in funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber.

Din economia acestor dispoziţii legale, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că, în perioada dedusă judecăţii, pentru activitatea prestată, în cadrul schimbului normal de lucru, în zile de repaus săptămânal şi sărbători legale, legiuitorul a prevăzut, ca unică formă de despăgubire, doar acordarea de timp liber corespunzător. În aceste condiţii, solicitarea recurentului reclamant de acordare a sumelor de bani (despăgubiri cum au fost intitulate de aceştia) corespunzătoare activităţii efectuate în zilele în care nu i s-a acordat compensarea cu timp liber este lipsită de fundament, singura modalitate de recompensare a activităţii prestate în aceste zile fiind acordarea de timp liber.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului reclamant că intimatul pârât avea obligaţia ca, în raport de disp. art. 33 alin. 2 teza I din Legea nr. 188/1999, să-i asigure recuperarea prin timp liber corespunzător plătit a orelor astfel lucrate în perioada care face obiectul litigiului, Curtea constată că este nefondată, întrucât, aşa cum a reţinut anterior, pe întreaga perioadă supusă judecăţii, salarizarea recurentului reclamant s-a făcut în temeiului actelor normative sus-menţionate (ulterioare Legii nr. 188/1999), astfel că prevederile legale invocate nu-şi mai găsesc aplicabilitatea.

Mai reţine Curtea că prevederile legale privind salarizarea pentru perioada dedusă judecăţii nu fac distincţie între timp liber corespunzător plătit şi timp liber corespunzător neplătit, ci impun acordarea de timp liber corespunzător.

Susţinerea recurentului potrivit căreia, pentru perioada depusă judecăţii, pentru zilele de sărbători legale lucrate, intimatul pârât avea obligaţia de a-i asigura compensarea cu timp liber corespunzător, adică timp liber plătit, fără a desfăşura activitate, este nefondată, pentru că, aşa cum Curtea a expus anterior, singura modalitate de compensare a activităţii desfăşurate în aceste zile este acordarea de timp liber corespunzător. Solicitarea acestuia de acordare a timpului liber corespunzător însă plătit echivalează, de fapt, cu acordarea sumelor de bani pentru activitatea prestată în aceste zile în situaţia în care intimatul pârât nu le acordă compensarea cu timp liber corespunzător.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor Codului muncii, corect instanţa de fond a reţinut că nu-şi găsesc aplicabilitatea. Astfel, în speţa depusă judecăţii, în privinţa salarizării funcţionarilor publici se aplică prevederile dispoziţiilor legale privind salarizarea din sectorul bugetar iar nu cele din legislaţia muncii.

Sub aspectul  desfăşurării de către poliţistul local a activităţii într-un program de lucru atipic, respectiv ture sau schimburi, Curtea reţine că acesta se stabileşte de către conducerea direcţiei şi că prestarea de către poliţistul local a activităţii în ture sau schimburi pentru a acoperi activitatea de lucru 24 de ore din 24 rezultă din chiar obligaţiile pe care acesta le are potrivit prevederilor Legii nr. 155/2010, dar şi din scopul acestei legi.

Susţinerea recurentului reclamant cum că aplicabile în cauză sunt prevederile art. 42 din Legea nr. 188/1999 este eronată. Astfel, în acord cu instanţa de fond, Curtea reţine că aceste prevederi legale conferă dreptul recurentului reclamant la pretinderea şi acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul pe care acesta l-a suferit, din culpa autorităţii ori instituţiei publice, în timpul atribuţiilor de serviciu, prejudiciu care nu are niciun fel de legătură cu drepturile de natură salarială ale funcţionarului public.

A  reţinut Curtea că susţinerea reclamnatului  privind îngrădirea dreptului de proprietate deoarece, în timpul lui liber plătit, care trebuia să i se acorde prin grija intimatului pârât ca timp efectiv liber, a fost pus să presteze activitate la instituţie, fără a-i fi plătită, astfel având dreptul la despăgubiri este nefondată, recurentul reclamant neavând un  bun în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât acesta nu este îndreptăţit la acordarea de astfel de despăgubiri, ci doar la compensarea cu timp liber.

Faţă de cele expuse, Curtea a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, contrar susţinerii recurentului reclamant, nefiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, astfel că, în temeiul disp. art. 496 alin. 1 NCPC, va respinge calea de atac ca fiind nefondată.

Domenii speta

Spete similare