Drept civil .Asigurări sociale. Pensie comunitară. Aplicarea cu prioritate a Dreptului european în raport de acordurile bilaterale încheiate anterior aderării.

SECŢIA I-A CIVILĂ

DREPT CIVIL .Asigurări sociale. Pensie comunitară. Aplicarea cu prioritate a Dreptului european în raport de acordurile bilaterale încheiate anterior aderării.

- art. 5 din Legea nr. 63/1997

- art. 2 din Legea nr. 157/2005

- Regulamentul CEE nr. 1408/1971

- Regulamentul CEE nr. 883/2004

- Regulamentul CEE nr. 987/2009

- Regulamentul CEE nr. 574/1972

Acordul încheiat între România şi Grecia la data de 23.02.1996, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 63/1997, deci ulterior repatrierii părţii contestatoare ce a avut loc în 16.12.1988, a reglementat problema compensaţiilor contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, acord încheiat însă anterior aderării României la Uniunea Europeană, a Protocolului prevăzut de Tratatul de Aderare ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, în cuprinsul căruia la art. 2 s-a stipulat că, de la data aderării, dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele adoptate de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii, ele aplicându-se în condiţiile stabilite prin Constituţie, prin Tratatul CEEA şi prin Protocol. În conformitate cu dispoziţiile evocate, România este obligată a respecta Regulamentul CEE nr. 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi, cu familiile acestora ce se deplasează în cadrul comunităţii, precum şi Regulamentul CEE privind normele de aplicare, ale căror reglementări s-au extins prin Regulamentele CE nr. 883/2004 şi nr. 987/2009 ce cuprind dispoziţii referitoare la acordarea pensiilor în cazul lucrătorilor supuşi legislaţiei a două sau mai multor state membre, aplicarea acestui regulament devenind obligatorie şi prioritară inclusiv în raport de Acordul încheiat între Guvernul României şi cel al Greciei din 23 februarie 1996.

De altfel, pentru implementarea obligaţiei sus-menţionate au şi fost emise instrucţiuni generale de către Casa Naţională de Pensii Publice şi Asigurări Sociale pentru aplicarea Regulamentelor nr. 1408/1971 şi nr. 574/1972, aprobate prin Decizia nr. 112/2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 355/ 27 mai 2009, conform cărora de la data aderării la Uniunea Europeană se aplică şi aceste regulamente, la art. 12 alin. 2 fiind făcută precizarea că ele se referă inclusiv la cetăţenii greci.

Curtea de Apel Oradea, Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 714/2015 - R din 01.10.2015 (dosar nr. 8883/111/2013)

Prin sentinţa civilă nr. 173/LM din 11 martie  2015, Tribunalul B. a admis contestaţia precizată formulată de contestatoarea M. I., în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B. şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, cu sediul in B. şi in consecinţă:

A dispus anularea Deciziei nr.R-10055 din 11.10.2013 emisă de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B. şi a Hotărârii nr.7851 din 10.06.2014 emisă de intimata CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALA DE CONTESTAŢII.

A obligat intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B. să emită pe seama contestatoarei o decizie de pensie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară şi plata acestor drepturi începând cu data de 23.07.2010.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut de prima instanţă că, contestatoarea este cetăţean grec, născută la data de xx.xx.1951, în localitatea P. din România, s-a repatriat la 16.12.1988, anterior intrării in vigoare a Acordului Bilateral dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din data de 23.02.1996.

Conform menţiunilor din carnetul de muncă al acesteia şi din adeverinţa nr.5353 din 01.09.1989 de Consiliul Popular al judeţului B. –Direcţia Sanitară, aflate la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că, contestatoarea a prestat activitate în perioada 07.04.1971-01.07.1979 în funcţia de infirmieră, funcţionar administrativ, registrator medical iar în perioada 26.01.1981-15.09.1988 în funcţia de infirmieră, la Spitalul Unificat de Copii O.

Prin Decizia nr.2077 din 26.04.1999 s-a recunoscut contestatoarei refugiat politic din România un număr de 3300 zile ca stagiu de muncă asigurată pentru pensie la IKA aferente perioadelor 21.02.1976-30.06.1981 şi 26.01.1981-15.09.1988, cu răscumpărare.

Prin Hotărârea Directorului nr.1338 a Casei de Asigurări Sociale Locale, Casa Unică de Asigurare Salariaţilor Filiala Regională din Salonic, s-a admis cererea nr.xxxxx din 18.08.2009 formulată de contestatoare pentru acordarea pensiei de bătrâneţe pentru limita de vârstă parţială prin care s-a recunoscut un stagiu de asigurare de 4807 zile, 3300 zile, timp recunoscut pentru calitatea de refugiat politic pentru perioadele 21.02.1976-30.06.1981, 26.01.1981-15.09.1988 din România. S-a făcut precizarea că nu se cunoaşte timpul de asigurare al Casei de Asigurări din România. Drepturile de pensie astfel stabilite au fost acordate începând cu data de 17.08.2009 şi s-a hotărât ca aceste prestaţii de pensie grecească are caracter provizoriu până când Casa de Asigurare Românească va face cunoscut datele necesare obligatorii pentru a proceda la emiterea unei decizii definitive.

Casa de Asigurări Sociale, Casa de Asigurări a Salariaţilor - Sucursala Regională a Salonicului prin adresa nr.xxxx din 19.01.2010, a comunicat Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, că solicitantului i-a fost recunoscut de către sistemul de asigurări sociale perioada de ocupare în România, de la 21.02.1976-15.09.1988 în conformitate cu Acordul Bilateral şi Legea nr.1539/1985, respectiv 3300 zile.

S-a solicitat aplicarea Regulamentului Uniunii Europene pentru Asigurări Sociale fiind înaintate şi înscrisurile respectiv formularele E 202, E 205 GR, cu solicitări de comunicare a formularului E 2095 şi a deciziei emisă de Casa de Asigurări din România.

Prima instanţă a reţinut că s-a comunicat intimatelor de către Casa de Asigurări a salariaţilor – Sucursala Regională a Salonicului Direcţia de Pensii, formularul E202 şi Atestatul privind cariera de asigurat în România formularul E205GR, în care sunt menţionate perioada de refugiat politic 3300 zile şi stagiul realizat în Grecia de 16 ani şi 8 luni, prin urmare, recunoaşterea perioadei lucrate pe teritoriul României nu are caracterul unei pensii pentru perioada cotizată şi în baza contribuţiilor achitate aferentă în România ci s-a acordat pentru a se complini contestatoarei dreptul la pensie cu vechimea cumulată în Grecia.

În speţă, a opinat instanţa de fond, se pune în discuţie, în esenţă, raportul dintre normele comunitare şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996, ratificat prin Legea nr.63/1997.

Conform art.2 din Protocolul prevăzut în Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, de la data aderării, dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele adoptate de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin Constituţie, prin Tratatul CEEA şi prin prezentul protocol.

De asemenea, art.52 al Protocolului sus menţionat prevede că de la data aderării, Bulgaria şi România sunt considerate destinatare ale legilor cadru, regulamentelor şi deciziilor europene în înţelesul art. 1 - 33 din Constituţie, precum şi al directivelor şi deciziilor în înţelesul art.249 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene şi al art. 161 din Tratatul CEEA, cu condiţia ca aceste legi - cadru, regulamente şi decizii europene, precum şi aceste directive şi decizii, să fi fost adresate tuturor statelor membre actuale.

Faţă de dispoziţiile sus menţionate, instanţa de fond a reţinut că pentru România sunt obligatorii Regulamentul CEE nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi Regulamentul CEE privind normele metodologice de aplicare a Regulamentului CEE nr. 1408/71, regulamente care au fost extinse prin Regulamentele CEE nr.883/2004 şi nr.987/2009, acte comunitare care au preluat în esenţă dispoziţiile regulamentelor anterioare şi care reglementează situaţia acordării pensiilor în cazul lucrătorului supus legislaţiei a două sau mai multe state membre.

Aşa fiind, începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, aplicarea celor două Regulamente este obligatorie, mai ales că în lista perioadelor de tranziţie din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană nu sunt cuprinse şi prevederi referitoare la aplicarea cu întârziere a Regulamentelor nr. 1408/71 şi nr.574/72 ori a celor de extindere a acestora.

Totodată s-a mai apreciat de instanţa de fond că în speţă, devin aplicabile şi dispoziţiile Instrucţiunilor generale emise de Casa Naţională de Pensii Publice şi Asigurări Sociale în aplicarea Regulamentelor nr.1408/71 şi 574/72, aprobate prin Decizia nr. 112/2009 a Directorului Casei Naţionale de Pensii Publice şi Asigurări Sociale şi publicate în Monitorul Oficial nr. 355 din 27 mai 2009.

În art. I din aceste Instrucţiuni se arată în mod explicit că în domeniul securităţii sociale, România aplică de la data aderării la Uniunea Europeană şi aceste regulamente.

Conform art. 12 alin. l din aceste Instrucţiuni, din punctul de vedere al cetăţeniei persoanei, aceste regulamente vizează inclusiv pe cetăţenii greci.

Art.63 din Instrucţiuni prevede că dispoziţiile Instrucţiunilor pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr.l408/71/CEE şi a Regulamentului Consiliului nr.574/72/CEE se aplică, mutatis mutandis, şi în cazul instrumentelor juridice bilaterale în domeniul securităţii asigurărilor sociale la care România este parte, cu excepţia dispoziţiilor care contravin regulilor prevăzute în cadrul regulamentelor europene de coordonare menţionate la art. I.

Art.7 alin.2 lit. c), din Regulamentul CEE nr.1408/1971 prevede că unele dispoziţii ale convenţiilor în domeniul securităţii sociale între state membre, care erau în vigoare înainte de data aplicării regulamentului, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice şi au efect limitat în timp şi dacă aceste dispoziţii sunt prezentate în Anexa nr. III".

Examinând de prima instanţă Acordul dintre România şi Grecia din 23.02.1996 care a fost ratificat de Parlamentul României prin legea nr.63/1997, din perspectiva condiţiilor sus menţionate, s-a constatat că aplicarea acestuia nu era limitată în timp, în contextul în care România şi-a îndeplinit obligaţia de plată către statul elen a sumei forfetare convenite, aspect necontestat de părţi. Acordul nu se regăseşte în Anexa nr. III la Regulamentul nr.1408/71 şi, în fine, dispoziţiile acestuia nu sunt mai favorabile beneficiarilor, dat fiind şi faptul că în speţă, contestatoarea a solicitat să beneficieze de pensie în temeiul Regulamentului nr.1408/1971.

Dreptul la pensie pentru perioadele de stagiu cotizate în statul Român al refugiaților politici greci repatriați din România în Grecia a fost inițial reglementat prin Acordul bilateral încheiat între Guvernele României și Greciei la data de 23 februarie 1996 în Atena.

Acest acord a fost modificat ulterior la 30 iunie 2003 și a intrat în vigoare pentru partea română la data de 01 ianuarie 2004. În esență, acest acord bilateral tranșa economic problema despăgubirii statului elen de către statul român cu suma de 15 milioane dolari SUA, pentru prestațiile asumate de către statul elen pentru cetățenii eleni refugiați politici repatriați din România în Grecia.

Mai sus amintitul acord își întrerupe aplicabilitatea o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, prin aplicarea de la 1 Ianuarie 2007 a Tratatului României și Bulgariei de Aderare la Uniunea Europeană.

Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană prin ratificarea sa potrivit Legii nr. 157/2005 de către Parlamentul României a devenit parte integrantă a dreptului intern al României, și astfel înlocuiește vechea reglementare.

Instanţa de fond a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art.11 alin. 2 din Constituţia României „Tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, prin urmare şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Elene din 23.02.1996 fac parte din dreptul intern.

Din punct de vedere al relevanţei juridice al celor două tratate trebuie observat că Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană are valoare de lege statutară, pe când Acordul Bilateral Economic dintre România şi Grecia are valoare temporară şi cu privire la aspecte economice dintre cele două state. Ori valoarea juridică a Tratatului de Aderare înlătură aplicarea Acordului Economic bilateral de la reglementarea problemei supuse dezbaterii în speţa de faţă.

Potrivit regulii aplicării în timp a normelor de drept se poate observa că ultima reglementare în vigoare şi de imediată aplicare, este Norma europeană - CEE/1408/71 şi CEE/574/72 şi nu Acordul Economic Bilateral dintre România şi Grecia.

Conform art. 148 alin. 2 din Constituţie referitor la integrarea în Uniunea Europeană: „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare." Iar prioritatea dreptului comunitar faţă de normele juridice naţionale contrare a fost consacrată pe deplin de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, constituind unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar .

Aşa fiind, instanţa de fond a constatat că în privinţa instituţiei juridice a pensiei comunitare au incidenţă dispoziţiile Regulamentelor CEE 1408/71 şi 574/72, fapt menţionat în mod expres şi de Casa Naţională de Pensii Publice şi Asigurări Sociale prin Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii, aprobate prin decizia nr.112/01.04.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.355 din 27 mai 2009.

De altfel şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat prin hotărârea din 22 ianuarie 2015 în cauzele conexate C-401/13, Balazs şi C-432/13, Balazs şi alţii, având ca obiect procedura preliminară, în sensul că articolul 7 alineatul (2) litera c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, în versiunea modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006, trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestaţiile de securitate socială ale resortisanţilor unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiaţi politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune şi care nu figurează în anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situaţiei unor refugiaţi politici repatriaţi în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral şi de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat.

Astfel s-a reţinut că la stabilirea şi calcularea pensiilor ce se cuvin refugiaților politici eleni repatriați se aplică dreptul european cu precădere, în detrimentul oricărui alt acord economic anterior, și că dreptul acestor persoane la pensia aferentă contribuțiilor cotizate pe teritoriul României este garantat chiar prin Constituția României, prin Tratatele Uniunii Europene și a Regulamentelor CEE nr.1408/71, nr. 574/72, nr. 883/2004 și nr. 987/2009.

Decizia privind acordarea unor drepturi comunitare, depusă de reprezentanta intimatei, prin care i s-a efectuat un calcul estimativ al drepturilor de pensie comunitară a contestatoarei, pentru stagiul total realizat în România de 15 ani 9 luni şi 27 zile, evidenţiază de altfel, intenţia intimatei spre acordarea drepturilor solicitate.

În contextul considerentelor mai sus expuse şi având în vedere succesiunea dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de fond a admis contestaţia precizată şi pe cale de consecinţă, a dispus anularea deciziei R-10055 din 11.10.2013 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii B. şi a Hotărârii nr.7851din 10.06.2014 emisă de intimata Casa Naţională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestaţii şi a obligat intimata Casa Judeţeană de Pensii B. să emită o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară pe seama contestatoarei, cu plata acestor drepturi începând cu data de 23.07.2010, data înregistrării cererii la intimata raportat la art.104 alin. 2 din Legea nr.263/2010 coroborat cu art.14 alin. 5 din decizia nr.112/1 aprilie 2009.

Instanţa a luat act de faptul că, contestatoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Asistenţii judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condiţiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeaşi opinie.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru, au declarat apel: - contestatoarea M. I., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei în sensul acordării drepturilor de pensie comunitară de la data formulării cererii la IKA ETAM nu de la cea a primirii cererii de partea română, a fi menţinute celelalte dispoziţii; - intimatele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B., solicitând admiterea acestuia, anularea sentinţei, menţinerea Hotărârii Casei Naţionale de Pensii Publice nr.7851/10.06.2014 şi decizia de pensie contestată.

Prin motivele de apel apelanta contestatoare M. I. a invocat că acordarea drepturilor doar de la data primirii de către intimată a cererii sale de pensie, este greşită, contravine art.22 alin.10 şi 11 din Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului nr.1408/71 şi nr.574/72 conform cărora data depunerii cererii la o altă instituţie decât cea competentă, va fi considerată ca dată de introducere a cererii la instituţia competentă.

S-a invocat în drept art.466 şi următoarele Cod procedură civilă, art.22 alin.10 şi 11 din Instrucţiunile de punere în aplicare a regulamentului european 1408/71 şi nr.574/72 aprobate prin Decizia nr.112/2009.

Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii B., prin motivele de apel au invocat că au fost ignorate apărările sale, rezumându-se instanţa doar la o înşiruire a unor acte normative. A solicitat intimata prin formularul E 202 înregistrat la Casa Judeţeană de Pensii B. sub nr. xxxxxx/xxxxx/23.07.2010, înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, conform Legii nr.263/2010, a Regulamentului CEE nr.574/1972 şi a Regulamentului nr.1408/1971.

A fost respinsă cererea prin decizia nr.R-10055/11.10.2013 în baza Legii nr.263/2010, a Regulamentului CEE nr.883/2004 şi nr.987/2009 deoarece face parte intimata din categoria refugiaţilor politici greci repatriaţi, Statul Român neavând obligaţia de-a acorda drepturi de pensie conform art.5 din Acordul din 23.02.1996 încheiat între România şi Grecia. Conform Legii nr.63/21.04.1997 de ratificare a acestuia, art.5, după achitarea sumei de 15 milioane de dolari SUA, orice obligaţie a părţii române a încetat, privind drepturile de asigurări sociale ale refugiaţilor greci repatriaţi.

În baza dispoziţiilor Instrucţiunilor de aplicare a Regulamentelor nr.1408/71, 574/72 aprobate prin Decizia Preşedintelui CNPAS nr.112/2009, Anexa 1 a Regulamentului nr.574/72, instrumentarea dosarelor de pensie ale refugiaţilor greci în aplicarea Regulamentului, se realizează în anumite condiţii, conform acordului semnat la Atena în 23.02.1996, modificat la 30.06.2003 şi potrivit punctului de vedere al Ministerului Muncii. În ceste instrucţiuni se precizează că atunci când este vorba de drepturi de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci, repatriaţi, partea română nu mai are obligaţii de acordare a acestor drepturi.

Pentru perioadele de asigurare înscrise în formularele E 205 GR şi recunoscute ca perioade de asigurare conform legislaţiei elene ce au fost realizate în România, valorificate parţial ori integral la pensie conform legislaţiei elene, acestea vor fi confirmate de casele teritoriale de pensii ca perioade de asigurare realizate conform legislaţiei române, prin formularul E 205 Ro, însă, pentru beneficiarii Acordului semnat la 23.02.1996 nu se va stabili vreun drept de prestaţie în sistemul public de pensii din România. În dosarul de pensie al apelantei se afla copia deciziei de pensionare din Grecia, - formulatul E 205 GR, adresa de înaintare a instituţiei elene IKA, din care reiese că aceasta a beneficiat de prestaţii de pensie acordate în Grecia refugiaţilor politici.

Din cuprinsul Hotărârii Ronfeldt (EU:C:1992:52) în baza art.45 TFUE şi 48 TFUE, în cazul lucrătorilor migranţi, convenţiile bilaterale de securitate socială trebuie să continue să se aplice după intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1408/71, independent dacă figurează în anexa III la regulament, în cazul în care această aplicare este mai favorabilă.

Prin art.288 teza 1 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, se stipulează expres că cea mai mare şi imediată aplicabilitate o are Regulamentul European, ce se aplică fără ratificare, alte formalităţi, spre deosebire de tratatul bilateral. Nu se poate aplica concomitent tratatul bilateral şi Regulamentul european nr.1408/1971, acestea fiind şi concluziile apărătorului intimatei din notele de şedinţă.

O pensie comunitară se calculează după aceleaşi principii de toate statele comunitare, diferă doar condiţiile privind înscrierea la pensie – de exemplu vârsta standard de pensionare. Prin decizia de pensie emisă estimativ, fără a înţelege a-şi asuma vreo obligaţie, cum aberant s-a reţinut de instanţă, doar din 16.06.2010 intimata îndeplineşte conform legislaţiei române condiţii de pensie pentru limită de vârstă - 58 ani 10 luni, cu o pensie comunitară de 370 lei, fiindu-i valorificată întreaga perioadă lucrată.

Nimeni nu poate beneficia atât de pensie comunitară cât şi de despăgubiri în baza Acordului Bilateral dintre România şi Grecia, ori, din decizia nr.1338 emisă în Grecia, în prezent intimata beneficiază de valorificarea perioadei de refugiat completată cu perioada lucrată în Grecia. Dacă ar fi obligată a acorda pensie comunitară, ar beneficia intimata de o pensie redusă decât cea avută deja de 439,44 Euro iar instituţia din Grecia ar dispune suspendarea drepturilor stabilite prin decizia de pensie nr.1338.

Instituţia din Grecia are posibilitatea calculării drepturilor de pensie ale intimatei întrucât i-au fost comunicate formularele E 202, E 205, putând să-i acorde drepturile de pensie mai favorabile în funcţie de dispoziţiile legale elene.

S-a invocat în drept Legea nr.263/2010, Regulamentul nr.1408/1971.

Prin întâmpinarea, depusă la dosar, M. I. a solicitat respingerea apelului declarat de Casa Judeţeană de Pensii B. S-a adresat instanţelor urmare a refuzului nejustificat de acordare a drepturilor la pensie comunitară pentru contribuţiile sale la fondurile asigurărilor sociale în baza art. 44-51 bis şi a articolului 7 din Regulamentul 1408/71, art. 36-38, art. 41-43, art.45-47, art.49-90, art.111 din Regulamentul 574/72 stipulat în formularul E 202 GR transmis părţii române în 2009. Refuzul s-a cauzat pe faptul că în aplicarea art.5 din Acordul Bilateral Româno-Grec din 23.02.1996, obligaţiile de acordare a drepturilor de pensie faţă de refugiaţii politici greci repatriaţi încetează, greşit reţinându-se şi că ar fi avut în România o contribuţie în loc de stagiul de 16 ani 11 luni şi 17 zile de contribuţii.

Invocă Hotărârea CJUE în cauzele Balasz/României C-401/13 şi C-432/13 unde s-a stabilit că art.7 alin.1 litera c) din Regulamentul CEE nr.1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi ce desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora, ce se deplasează în cadrul comunităţii, trebuie interpretat în sensul că un acord bilateral privind prestaţiile de securitate socială ale resortisanţilor unuia dintre statele semnatare ce au avut calitatea de refugiaţi politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune şi care nu figurează în anexa III la Regulamentul CE nr.1992/2006, nu rămâne aplicabil situaţiei unor refugiaţi politici repatriaţi în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral, al intrării în vigoare a regulamentului.

Nu se poate deroga de la Regulamentele Europene decât în mod excepţional şi în mod expres stabilit de legea europeană. Trebuie verificată dacă repatrierea este anterioară încheierii acordului iar dacă e anterioară, nu se aplică deoarece resortisanţii nu aveau cum să prevadă că drepturile lor de pensie vor fi tranzacţionate, legea cadru nu poate retroactiva. Nu se poate aplica acordul trunchiat, nici regulamentele iar instanţe trebuie să aprecieze caracterul mai favorabil al normei ce se aplică.

Din traducerea deciziei de pensii greceşti, reiese că s-a recunoscut un timp de asigurare de 10 ani din timpul efectiv realizat de 16 ani şi 11 luni realizaţi în România, temeiul legal fiind o lege anterioară acordului bilateral româno-grec din 23 februarie 1996. Nu s-a menţionat că s-ar fi avut în vedere o majorare a pensiei raportat la perioada lucrată în România şi are doar pensia stabilită pe baza dreptului la despăgubire aferent categoriei de refugiaţi politici după repatriere.

S-a repatriat în anul 1988, aspect ce reiese din formularul european E 205GR şi din decizia de recunoaştere a timpului lucrat în România, nu avea cum să prevadă că se va încheia un acord bilateral între România şi Grecia de compensare a datoriilor comune faţă de asiguraţii refugiaţi politici eleni, ori prevederea e nulă, se referă la trecut.

Curtea Europeană a pus în discuţie şi în ce măsură s-ar suprapune drepturile de pensie acordate de cele două state, iar soluţia este cea a acordării de fiecare stat a prestaţiilor conforme normelor de drept intern, fără a se avea în calcul vreo suprapunere, deoarece dacă pensia stabilită în Grecia are în vedere un drept de despăgubire morală şi statuează un drept de pensie avându-se în calcul numai timp de lucru realizat în afara Greciei, legea română acordă prin efectul Regulamentului european nr.1408/71 drept de pensie pentru timp de asigurare, corespunzător contribuţiilor efective realizate.

Niciodată partea română nu a comunicat celei elene contribuţiile realizate în România, sub forma adeverinţelor de venituri şi plăţi. Acordul bilateral economic nu este mai favorabil faţă de prevederile Regulamentului European 1408/71 iar acesta acordă dreptul la pensie pentru perioada lucrată, cotizată în România, acesta trebuie aplicat – nr.1408/71, art.44, 46, 49. Prestaţia, pretenţiile acordate în baza uneia sau mai multor legislaţii este recalculată automat.

Pentru calitatea de refugiat politic repatriat s-a dobândit recunoaşterea a 4500 zile lucrate ca prestaţie din partea statului grec pentru prestaţii necontributive. Cei 10 ani de stagiu minim de asigurare avuţi în vedere la stabilirea dreptului ei la pensie ca refugiat politic în Grecia, nu echivalează cu stagiul de cotizare în România, cele două drepturi nu se confundă şi nu se suprapun.

Recunoaşterea a 15 ani de stagiu de care se vorbeşte în decizia de pensie grecească, s-a realizat pe baza unei legi interne greceşti - Legea nr. 1539/1985, lege anterioară încheierii acordului bilateral româno-elen din 1996 şi care nu poate retroactiva. Nu se face dovada că partea elenă ar fi plătit drept de pensie pentru contribuţiile achitate către partea română timp de 15 ani, cum greşit se susţine.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, instanţa de apel, a constatat următoarele:

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, apelanta contestatoare, este cetăţean grec, s-a născut în data de xx.xx.1951, în localitatea P. din România, fiind repatriată în Grecia la data de 16.12.1988, Acordul bilateral între Guvernele celor două state – român şi elen, fiind încheiat ulterior datei de 23.02.1996.

În perioada anterioară repatrierii, apelanta contestatoare a lucrat în funcţia de infirmieră, funcţionar administrativ, registrator medical, -7.04.1971-1.07.1979, respectiv ca infirmieră în 26.01.1981-15.09.1988 la Spitalul Unificat de Copii O., peste 15 ani de zile.

La data de 18.08.2009, prin cererea având nr.xxxxx, apelanta contestatoare s-a adresat Casei de Asigurări Sociale Locale – Casa Unică de Asigurare a salariaţilor – Filiala Regională din Salonic, prin care a solicitat a-i fi acordată pensie de bătrâneţe şi limită de vârstă parţială, iar prin Hotărârea nr.1338 a directorului acestei instituţii, i s-a recunoscut un stagiu de asigurare de 4807 zile, din care, 3300 zile pentru calitatea de refugiat politic în perioadele 21.02.1976 - 30.06.1981, 26.01.1981 - 15.09.1988 din România, deci, nu s-a avut în vedere perioadele efective în care a lucrat în România, cotele de contribuţii la asigurările sociale, recunoaşterea vizând doar recunoaşterea, ca urmare a calităţii de fost refugiat, aspect ce reiese implicit din cuprinsul hotărârii, conform căreia –nu se cunoaşte timpul de asigurare al Casei de Asigurări din România.

Ca urmare, criticile apelantelor intimate, în sensul că autorităţile din Grecia ar fi avut în vedere stagiul de cotizare realizat în România, apare ca nefondat. Doar la data de 19.01.2010, prin adresa nr.xxxx, autorităţile din Grecia, conform celor corect expuse de instanţa de fond, au comunicat celor din România că au recunoscut perioada de ocupare din România – 21.02.1976 - 15.09.1988 conform Acordului Bilateral şi al Legii nr.1539/1985 un număr de 3300 de zile şi s-a solicitat aplicarea Regulamentului Uniunii Europene pentru Asigurări Sociale, sens în care s-a transmis şi formularele E 202, E 205 GR, cu solicitări de comunicare a formularului E 2095 şi a deciziei ce urma a fi emisă de aceasta.

Acordul încheiat între România şi Grecia la data de 23.02.1996, ratificat de Parlamentul României prin Legea nr.63/1997, deci mult ulterior repatrierii apelantei contestatoare ce a avut loc în 16.12.1988, conform celor expuse mai sus, a reglementat problema compensaţiilor contribuţiilor de asigurări sociale ale refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, ce a fost semnat la Atena convenindu-se în art.5 că după achitarea de către partea română a 15 milioane de dolari SUA, orice obligaţie a părţii române privitor la drepturile de asigurări sociale ale refugiaţilor greci repatriaţi, să înceteze.

Curtea a reţinut faptul că acest acord între cele două guverne s-a încheiat anterior aderării României la Uniunea Europeană, a Protocolului prevăzut de Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, ori, conform art.2 din cuprinsul acestuia, de la data aderării, dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele adoptate de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria, acestea se aplică în condiţiile stabilite prin Constituţie, prin Tratatul CEEA şi prin Protocol.

Faţă de dispoziţiile susmenţionate, implicit România era obligată şi este şi în prezent, a respecta inclusiv Regulamentul CEE nr.1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi, cu familiile acestora care se deplasează în cadrul comunităţii şi a Regulamentului CEE privind normele metodologice de aplicare a Regulamentului a cărui reglementări s-au extins prin Regulamentele CE nr.883/2004, nr.987/2009 ce prevăd dispoziţii cu privire la situaţia acordării pensiilor în cazul lucrătorilor supuşi legislaţiei a două sau mai multe state membre.

Data aderării României la Uniunea Europeană a fost 1.01.2007, ori, câtă vreme prin Tratatul de Aderare nu s-a convenit o amânare a aplicării Regulamentului susmenţionat, aplicarea acestuia a devenit obligatorie şi prioritară inclusiv faţă de Acordul încheiat între Guvernul României şi cel al Greciei din 23.02.1996.

De altfel, în vederea implementării acestei obligaţii s-au şi emis instrucţiuni generale de către Casa Naţională de Pensii Publice şi Asigurări Sociale, pentru aplicarea Regulamentelor nr.1408/1971 şi nr.574/1972, aprobate prin Decizia nr.112/2009 a directorului acestei instituţii, publicate în Monitorul Oficial al României nr.355/27 mai 2009, conform cărora de la data aderării la Uniunea Europeană, se aplică şi aceste regulamente, în art.12 alin.1 făcându-se vorbire şi de faptul că se referă inclusiv la cetăţenii greci.

Au existat pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene două cereri de pronunţare a unei decizii preliminare formulate în temeiul articolului nr.267 TFUE de către Curtea de Apel Cluj, prin deciziile 6 şi 2 din 27.07.2013, ce au privit interpretarea art.7 alin.2 litera c) din Regulamentul CEE nr.1408/1971 al Consiliului din 14.06.1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente, cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul comunităţii, prin versiunea modificată şi actualizată prin Regulamentul CE nr.118/1997 al Consiliului din 2.12.1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul CE nr.1992/2006 al Parlamentului European, al Consiliului din 18.12.2006 – denumit Regulamentul nr.1408/1971.

Prin întrebarea formulată s-a solicitat în esenţă a se stabili dacă art.7 alin.2, litera c) din Regulamentul nr.1408/1971 trebuie interpretate în sensul că un acord bilateral privind prestaţiile de securitate socială ale resortisanţilor unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiat politic pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiate la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la uniune, care nu figurează în anexa III la acest regulament, rămâne aplicabil situaţiei unor refugiaţi politic repatriaţi în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral de intrare în vigoare a Regulamentului menţionat.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 22.01.2015, în cauzele conexate C-401/13, Balazs şi C-432/13 Balazs şi alţii, a statuat că aceste dispoziţii trebuie interpretate în sensul că un acord bilateral privind prestaţiile de securitate socială ale resortisanţilor unuia dintre statele semnatare, care au avut calitatea de refugiaţi politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune şi care nu figurează în Anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situaţiei unor refugiaţi politici repatriaţi în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral şi de intrarea în vigoare a Regulamentului Menţionat.

Ca urmare, în mod corect s-a apreciat că are aplicabilitate dreptul european, cu precădere în defavoarea oricărui alt acord anterior, dispoziţiile cuprinse în art.148 alin.2 din Constituţia României privind aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar fiind incidente, ceea ce de altfel reiese şi din art.12 al instrucţiunilor de aplicare a Regulamentelor susmenţionate.

Se reţine din considerentele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată mai sus faptul că Acordul bilateral încheiat între România şi Grecia nu figurează în anexa III a Regulamentului nr.1408/71, deci, acest regulament a înlocuit în principiu acordul conform art.6 litera a). Cât priveşte Hotărârea Ranfeld, invocată şi în acest dosar în apărare de către apelantele intimate, s-a reţinut că în temeiul art.45 TFUE şi 48 TFUE, în cazul lucrătorilor migranţi, convenţiile bilaterale de securitate socială trebuie să continue să se aplice după intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1408/71, independent de aspectul dacă acestea figurează sau nu în anexa III la regulamentul respectiv, doar dacă această aplicare este mai favorabilă lucrătorului. Curtea a reţinut că, atâta timp cât părţile nu solicită a beneficia de acordul bilateral, - situaţie similară şi în prezentul litigiu – ci doresc aplicarea Regulamentului nr.1408/71 Guvernul Român nu poate invoca Hotărârea Ronfeldt (EU:C:1992:52) astfel că, apărările apelantelor intimate referitor la acest aspect, sunt neavenite.

Este irelevant faptul că ar beneficia apelanta contestatoare de o pensie comunitară în procent redus, emiterea deciziei estimative, chiar dacă nu ar reprezenta o recunoaştere a pretenţiilor acesteia, nu schimbă cele expuse mai sus iar ceea ce se va întâmpla ulterior emiterii deciziei de pensie comunitară, excede cadrului procesual prezent, iar definitivarea pensiei de către autorităţile greceşti este în competenţa acestora, comunicarea de către autorităţile române a formularelor necesare nefiind de natură a determina o altă soluţie în cauză, caracterul provizoriu al pensiilor emise urmare a aplicării Regulamentelor nr.1408/71 şi nr.574/72 este prevăzută chiar în art.38 aliin.2 din instrucţiunile de aplicare.

Pentru toate motivele expuse, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul declarat de Casa Naţională de Pensii Publice B. şi Casa Judeţeană de Pensii B., a fost respins ca nefondat.

Referitor la apelul declarat de contestatoarea M. I., Curtea a reţinut următoarele:

Drepturile la pensie comunitară au fost acordate de către instanţa de fond începând cu data de 23.07.2010, data înregistrării cererii la Casa Judeţeană de Pensii B., raportat la art.104 alin.2 din Legea nr.263/2010 coroborat cu art.14 alin.5 din Decizia nr.112/1.04.2009.

Cererea de acordare a drepturilor de pensie a fost depusă de apelanta contestatoare, potrivit deciziei directorului nr.1338/19.01.2010 – a Instituţiei Asigurărilor Sociale - Sucursala Thessaloniks – Republica Elenă – filele 168-169 dosar de fond, la data de 17.08.2009.

Formularul E 202 a fost înregistrat la Casa Judeţeană de Pensii B. sub nr. xxxxxx/xxxxx/23.07.2010, prin acesta s-a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr.263/2010, a Regulamentului CE nr.574/72 şi nr.1408/71.

Din Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului nr.1408/71 şi nr.574/72, publicate în Monitorul Oficial nr.355/2009, art.22 alin.11, se reţine faptul că data depunerii cererii este înscrisă pe formularul E 202 – Instrumentarea unei cereri de pensii de bătrâneţe – la rubrica 13 punctul 1, în formularul E 203 – Instrumentarea unei cereri de pensie de urmaş – la rubrica 16 punctul 1 şi în formularul E 204 – Instrumentarea unei cereri de pensie de invaliditate – la rubrica 14 punctul 1 conform alin.10, data depuneri cererii la o altă instituţie decât cea competentă va fi considerată ca dată de introducere a cererii la instituţia competentă şi în consecinţă, data de referinţă în funcţie de care se apreciază legislaţia aplicabilă, îndeplinirea condiţiilor legale şi se acordă prestaţiile cuvenite.

Formularul E 202, conform copiei acestuia aflat în dosarul de fond –filele 27-30 a fost înregistrat la E IKA la data de 17.08.2009, ori, raportat la dispoziţiile art.22 alin.10 din Instrucţiunile susmenţionate, aceasta este data de referinţă de la care se apreciază legea aplicabilă, îndeplinirea condiţiilor legale şi se acordă prestaţiile cuvenite. La această dată însă, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr.19/2000 care în art.41 reglementa condiţiile necesare acordării pensiei pentru limită de vârstă, stagiul minim de cotizare fiind de 15 ani – condiţie îndeplinită de apelanta contestatoare. Cât priveşte vârsta standard de pensionare conform anexei 3, în luna august 2009, se impunea ca aceasta să aibă vârsta de 58 de ani şi 8 luni de zile, ori, la data depunerii cererii – a formularului E 202 apelanta nu îndeplinea condiţia de vârstă, aceasta fiind conformă doar din data de 16.04.2010 (s-a născut în data de xx.xx.1951, avea implicit vârsta standard de pensionare de 58 ani şi 8 luni doar la xx.04.2010), greşit intimatele apelante susţinând că se impunea o vârstă standard de pensionare de 58 ani 10 luni, vârstă necesară doar în baza noii Legi - nr.263/2010, ce nu era incidentă în cauză, cererea de pensionare fiind depusă anterior intrării în vigoare a acesteia.

În această situaţie însă în instrucţiunile susmenţionate, pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentelor nr.1408/71 şi nr.574/72, publicate în Monitorul Oficial nr.355/2009, la art.22 alin.14 s-a stabilit ca şi în situaţia în care la data depunerii cererii la instituţia altui stat membru, solicitantul nu îndeplinea condiţiile legale de pensionare, prevăzute de legislaţia din România, drepturile de pensie cuvenite din sistemul public vor fi acordate în baza acestuia dacă la momentul emiterii deciziei casei teritoriale de pensii condiţiile legale de pensionare sunt îndeplinite, caz în care însă, drepturile se cuvin doar de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională – deci, în speţă din data de 16.04.2010, criticile apelantei contestatoare fiind astfel parţial fondate.

Data îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare, conform celor expuse era în luna aprilie 2010, când era în vigoare Legea nr.19/2000, raportat şi la dispoziţiile cuprinse în art.178 din Legea nr.263/2010 conform cărora, cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a noului act normativ (1.01.2011) în domeniul sistemului de pensii publice, vor fi soluţionate conform normelor legale existente la data dobândirii drepturilor de pensie.

Faţă de cele expuse, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa de apel a admis ca fondat apelul declarat de apelanta contestatoare, a schimbat în parte sentinţa în sensul acordării drepturilor de pensie din data de 16.04.2010 în loc de 23.07.2010, cum greşit s-a dispus.

S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, ca fiind legale şi temeinice, raportat la considerentele de mai sus.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată de către apelanta contestatoare, nefiind incidente dispoziţiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, nu au fost acordate.

Domenii speta

Spete similare