Încălcarea art.77 alin.1 din Legea nr.188/1999. Sancţionarea disciplinară a funcţionarului public. Raportul Comisiei de Disciplină şi ordinul de sancţionare care nu precizează îndatoririle sau normele de conduită ce au fost încălcate sunt lovite de nulit

Decizie 3500/R din 02.07.2013


În cuprinsul ordinului atacat şi al Raportului Comisiei de Disciplină nu se precizează care îndatoriri sau norme de conduită au fost încălcate, neputându-se proceda la o analiză a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege astfel cum prevede art. 77 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

Interpretarea dată de funcţionarul public cu funcţie de conducere a termenului stabilit de art. 131  alin. 3 din Legea nr. 416/2011, prin prisma dispoziţiilor art. 101 al 5 cod procedură civilă, nu poate fi calificată drept neglijenţă, încălcare a îndatoririlor de serviciu sau a unor norme de conduită. 

Secţia contencios administrativ şi fiscal - decizia nr. 3500/R/2 iulie 2013, L.B.

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 66/F/02.04.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov-secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2391/119/2011 s-a respins contestaţia formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.P.S. B.1 având ca obiect anularea Ordinului nr. 320/26 mai 2011, emis de pârâtă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta a ocupat temporar funcţia publică de conducere, ca director executiv al A.J.P.S.C., prin detaşare de la I.T.M. C.

Prin Ordinul nr. 320/26.05.2011, emis de preşedintele A.N.P.S., a fost sancţionat reclamantul cu mustrare scrisă pentru abatere disciplinară săvârşită în exercitarea temporară a funcţiei publice de director executiv al A.J.P.S.C..

Prin sesizarea formulată de Directorul General de Inspecţie Socială, în legătură cu nerespectarea termenului de transmitere a actelor pentru plata ajutorului social până la data de 5 a fiecărei luni, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.

Prin Raportul nr. 04CD/23.05.2011 al Comisiei de disciplină s-a constatat abaterea disciplinară săvârşită de reclamantă.

Din analiza adresei nr. 2214/1.03.2011 (fila 23 dosar), rezultă fapta săvârşită şi reţinută în sarcina reclamantei de către Comisia de disciplină şi de către pârâtă, faptă ce a stat la baza aplicării sancţiunii cu mustrare scrisă, prin Ordinul nr. 320/26.05.2011 emis de pârâtă şi atacat în cauză.

Sancţiunea aplicată este prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999 republicată care stabileşte criterii pentru individualizare sancţiunii disciplinare şi anume: cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa altor sancţiuni disciplinare.

În sarcina reclamantei s-a reţinut faptul că acesta a încălcat prevederile art. 7 din Legea nr. 7/2001 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată, precum şi cele ale art. 13^1 din Legea nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare

(1) Plata ajutorului social se asigură de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, prin decizie a directorului.

(2) Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază dispoziţia primarului privind acordarea dreptului, însoţită de copia cererii de acordare a ajutorului social şi a declaraţiei pe propria răspundere, precum şi de copia fişei de calcul. Modelul deciziei se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

(3) Până la data de 5 a fiecărei luni, primarul are obligaţia de a transmite la agenţia teritorială, pentru luna anterioară, următoarele:

 a) documentele prevăzute la alin. (2), pentru noile drepturi de ajutor social stabilite, pe bază de borderou, al cărui model este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;

 b) situaţia centralizatoare privind titularii ajutorului social şi sumele de plată;

 c) documentele privind situaţia lunară cu activităţile realizate din planul de acţiuni sau de lucrări de interes local.

(4) Situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (3) lit. b) reprezintă document de plată şi se transmite atât în original, semnat de primar, cât şi în format electronic. Modelul situaţiei centralizatoare este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Faptul invocat de reclamantă că data de 5 era sâmbătă în luna martie, zi nelucrătoare, nu poate fi reţinut de instanţă ca legal, deoarece textul de lege precizează expres faptul că „până la data de 5 a fiecărei luni”, astfel încât interpretarea dată de reclamantă şi justificarea acesteia că era o zi de sâmbătă 5.03.2011, nu conduce la ideea că s-a prorogat termenul prevăzut de lege, până luni (zi lucrătoare), pentru a se transmite documentele impuse la art. 3 lit. a, b,c, din art. 131 din Legea nr. 416 din 18.07.2011, privind venitul minim garantat modificat la zi.

Cât timp această lege specială prevede expres data până la care trebuie transmise documentele necesare stabilirii impozitelor, instanţa de recurs nu poate reţine apărările reclamantei ca justificate şi legale şi că Ordinul da sancţionare emis de pârâtă ar fi nelegal.

Încălcarea termenului stabilit expres prin fapta săvârşită de reclamantă, a condus la sancţionarea contravenţională a unor instituţii, fapt dovedit în cauză – cu adresa nr. 2214/2011 – înregistrată la Primăria Comunei B.2 cu nr. 706/81.03.2011, procesul-verbal de constatate şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale privind nerespectarea dispoziţiilor legale din domeniul asistenţei sociale Seria MMFPS nr. 145 din 13.04.2011, adresa nr. 706/1.03.2011 emisă de A.J.P.S. C., procesul-verbal de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale privind nerespectarea dispoziţiilor legale din domeniul asistenţei sociale emis de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală de Inspecţie Socială şi înştiinţarea de plată pentru debitorul Comuna B. seria MMFPS nr. 0000045 emisă de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală de Inspecţie Socială.

În concluzie, Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, contestaţia formulată de reclamantă, actul administrativ atacat – Ordinul nr. 320/26.05.2011 emis de preşedintele A.N.P.S. şi, faţă de argumentele invocate de reclamantă în apărare, faţă de susţinerile pârâtei formulate prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 131 din Legea nr. 416/2001 şi faţă de prevederile art. 77 alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999 republicată, a constatat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi nelegală fiind respinsă, reţinând că fapta săvârşită de aceasta reprezintă o încălcare a atribuţiilor de serviciu, o abatere disciplinară în sensul prevăzut de lege, iar sancţiunea aplicată cu mustrare scrisă este corespunzătoare faptei şi dispoziţiilor legale aplicabile, astfel încât a fost respinsă ca neîntemeiată şi nelegală acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.P.S. B.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta P.L. care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea hotărârii atacate cu consecinţa anulării Ordinului nr. 320/26.05.2011 emis de A.N.P.S.. În motivarea recursului s-au invocat următoarele:

Întrucât legea specială nu face referire la cazul în care termenul se împlineşte într-o zi nelucrătoare, se aplică legea generală, respectiv art. 101 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, s-a mai arătat că art. 13.1 alin. 3 din Legea nr. 416/2001 se aplică şi dă naştere obligaţiei primarilor indiferent dacă ar fi fost sau nu emisă adresa de către recurentă. Adresa nr. 2214/01.03.2011 nu aduce nicio atingere art. 131  alin. 3 din Legea nr. 416/2001, astfel că nici recurenta şi nici instituţia pe care a condus-o nu sunt de vină.

Transmiterea documentelor de către Primăria B.2 şi celelalte primării nu a împiedicat efectuarea plăţilor la termen a ajutorului social şi alocaţiei de susţinere a familiei. A.J.P.S. C. a transmis datele înainte de termenul prevăzut de lege, respectiv la data de 10.03.2011, neexistând întârzieri.

S-au invocat şi dispoziţiile art. 27 alin. 4 din Legea nr. 416/2001, arătându-se că legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat constă în aceea că prin adresa nr. 2214/01.03.2011 s-au transmis borderoul în format pdf şi pe suport de hârtie la data de 07.03.2011, ceea ce nu a dus la nerespectarea termenelor privind plata drepturilor respective.

Recurenta a depus o serie de înscrisuri în copie conform cu originalul.

Intimata A.N.P.I.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041  Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Prin Ordinul nr. 320/26.05.2011 s-a dispus, de către Preşedintele A.N.P.S., în baza art. 77 alin. 3 lit. a şi art. 78 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, aplicarea sancţiunii disciplinare mustrare scrisă, reclamantei P.L., pentru abaterea disciplinară săvârşită în perioada în care a exercitat cu caracter temporar funcţia de conducere de director executiv al A.J.P.S.C. prin detaşare de la I.T.M. C..

Acest ordin a avut la bază Raportul nr. 04.CD/23.05.2011 al Comisiei de disciplină, considerându-se întemeiată sesizarea Direcţiei Generale de Inspecţie Socială în legătură cu nerespectarea termenului de transmitere a actelor pentru plata ajutorului social, până la data de 5 ale fiecărei luni potrivit legii şi apreciindu-se ca fiind abatere disciplinară fapta săvârşită din neglijenţă de către reclamantă prin semnarea adresei nr. 2214/01.03.2011 cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 416/2001.

În consecinţă, abaterea disciplinară constatată cu privire la reclamantă şi sancţiunea disciplinară aplicată sunt consecinţele faptei acesteia de a semna adresa nr. 2214/01.03.2011 cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 416/2001, mai exact cu nerespectarea termenului de transmitere a actelor pentru plata ajutorului social până la data de 5 ale fiecărei luni.

Conform art. 131 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat,

„(1) Plata ajutorului social se asigură de către agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, prin decizie a directorului.

(2) Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază dispoziţia primarului privind acordarea dreptului, însoţită de copia cererii de acordare a ajutorului social şi a declaraţiei pe propria răspundere, precum şi de copia fişei de calcul. Modelul deciziei se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

(3) Până la data de 5 a fiecărei luni, primarul are obligaţia de a transmite la agenţia teritorială, pentru luna anterioară, următoarele:

a) documentele prevăzute la alin. (2), pentru noile drepturi de ajutor social stabilite, pe bază de borderou, al cărui model este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;

b) situaţia centralizatoare privind titularii ajutorului social şi sumele de plată;

c) documentele privind situaţia lunară cu activităţile realizate din planul de acţiuni sau de lucrări de interes local.

(4) Situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (3) lit. b) reprezintă document de plată şi se transmite atât în original, semnat de primar, cât şi în format electronic. Modelul situaţiei centralizatoare este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi”.

Adresa emisă de reclamantă pentru care s-a procedat la cercetarea disciplinară a acesteia, nr. 2214/01.03.2011, a fost emisă în calitatea de director executiv al A.J.P.S. C., către toate primăriile din judeţul C., şi conţine rugămintea ca, în vederea efectuării plăţilor în luna martie 2011, pentru drepturile din luna februarie 2011, să se transmită, pentru plata ajutorului social, borderourile în format pdf, cât şi pe suport de hârtie, până cel târziu luni, 07.03.2011.

În analiza legalităţii ordinului atacat, se impune a se avea în vedere două aspecte.

Pe de o parte, obligaţia de a transmite documentele până la data de 5 a fiecărei luni, prevăzută de art. 131 alin. 3 din Legea nr. 416/2011, aparţine primarilor şi nu directorului executiv al agenţiei judeţene, iar posibilitatea ca data de 5 a lunii să fie într-o zi nelucrătoare nu este reglementată de legea specială, interpretarea dispoziţiilor legale fiind susceptibilă de mai multe variante.

Potrivit art. 77 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, „încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”.

În cuprinsul ordinului atacat şi al Raportului Comisiei de Disciplină nu se precizează care îndatoriri sau norme de conduită au fost încălcate, neputându-se proceda la o analiză a celor două aspecte mai sus menţionate.

Interpretarea dată de reclamantă textului de lege pentru situaţia în care a cincea zi a lunii este o zi nelucrătoare s-a realizat prin prisma dispoziţiilor art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă. În situaţia în care legea specială nu reglementează această situaţie, propria interpretare anterior expusă, a reclamantei, nu poate constitui o încălcare a îndatoririlor de serviciu sau a unor norme de conduită, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o obligaţie care revine primarilor şi, în legătură cu care, prin voinţa directorului unei agenţii judeţene nu se poate deroga de la lege. Însă, aşa cum s-a arătat anterior, în cauză nu este vorba despre o derogare nelegală cu privire la termen, ci despre o interpretare a legii care nu poate fi calificată drept neglijenţă, încălcare a îndatoririlor de serviciu sau a unor norme de conduită.

Pentru toate aceste considerente, se constată că recursul formulat este întemeiat, urmând a fi admis cu consecinţa modificării hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi anulării ordinului atacat.