Contestaţie raport asupra fondurilor obţinute din valorificarea bunurilor imobile şi planului de distribuire între creditori

Sentinţă civilă 836/F/2015 din 26.05.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A II-A CIVILA

SENTINŢA Nr. 836/F/2015

Şedinţa publică de la 26 Mai 2015

Pe rol, pronunţarea asupra  contestaţiei formulată de contestatorul M. G., cu domiciliul în T, împotriva raportului asupra fondurilor obţinute din valorificarea bunurilor imobile şi planului de distribuire între creditori, întocmite de E. SPRL A, cu sediul în A.., , în calitate de lichidator judiciar al  debitoarei SC N. SRL cu sediul în loc B., unitate agroturistică , având ca obiect contestaţie.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni

Procedura completă

S-a făcut referatul oral al cauzei,  învederându-se instanţei că fondul asupra cauzei a fost dezbătut în şedinţa publică din 12.05.2015,unde părţile prezente au pus concluzii , care au fost consemnate în încheierea din şedinţa respectivă, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care:

JUDECĂTORUL –SINDIC

DELIBERÂND

Asupra cauzei de faţă,constată următoarele.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.11.2014 formulată de contestatorul M. G., cu domiciliul în Timişoara, , în contradictoriu cu E.. SPRL A., cu sediul în A., în calitate de lichidator judiciar al  debitoarei SC N. SRL cu sediul în loc B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună  anularea raportului asupra fondurilor obţinute din valorificarea bunurilor imobile şi planului de distribuire între creditori, întocmit de către lichidatorul judiciar E.  SPRL şi publicat în BPI nr. 19645/05.11.2014 şi obligarea lichidatorului la refacerea acestuia după ce în prealabil va determina cuantumul tuturor datoriilor ce trebuie achitate în conformitate cu prevederile art 121 alin (1). 1.

În motivarea contestaţiei, în esenţă contestatorul arată că, prin sentinţa Tribunalului Bihor din 21.02.2012. pronunţată în dosar nr. 4028/111/2010, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii N.. SRL.

S-a arătat că, lichidatorul de la acea dată, C V Audit SPRL, a decis menţinerea contractului său de muncă, având în continuare obligaţia asigurării pazei si conservării integrităţii materiale a Pensiunii 'H..". Totodată s-a arătat că, prin decizia nr. 1/23.04.2014 Lichidatorul judiciar E.  SPRL Arad dispune încetarea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 15 mai 2014. Până la acea data, când i s-a desfăcut contractual de muncă şi s-a procedat la predarea efectiva a cheilor si H.., contestatorul susţine că doar el a prestat servicii de pază si conservare a acestuia care a putut fi astfel predat la cheie, fără să fi suferit vreo pagubă, fapt cunoscut de lichidatorul judiciar E.  SPRL Arad.

Contestatorul mai arată că, nici fostul lichidator C V Audit SPRL şi nici noul Lichidator, E.  SPRL Arad, nu i-au achitat indemnizaţia pentru munca prestată, deşi a încercat în mai multe rânduri să obţină de la cei doi lichidatori confirmarea sumelor pe care trebuie sa le încaseze pentru munca prestată dar, unul sub pretextul că nu mai este lichidator judiciar iar celălalt că nu are acces la actele societăţii, până în prezent nici unul nu i-a răspuns solicitărilor. Ca ultim demers, susţine contestatorul că s-a adresat cu prezenta cerere către instanţă prin care solicită obligarea fostului şi actualului lichidator la clarificarea acestui aspect.

S-a mai arătat că, este de necontestat faptul că fără implicarea sa personală în asigurarea pazei şi integrităţii H.., imobilul ar fi suferit prejudicii care în cele din urmă i-ar fi scăzut valoare. Sub acest aspect s-a arătat că, H... se află situat în satul de vacanţă V., la altitudinea de peste 1100 m. unde chiar şi fără acţiunea hoţilor, menţinerea integrităţii unui imobil necesită grija zilnică, acţiunea factorilor meteorologici fiind mult mai intensă decât în zonele mai joase. Totodată s-a arătat că, în perioada rece şi-a procurat prin forţe proprii lemnele necesare pentru foc fără să ceară vre-un ajutor din partea lichidatorilor judiciari, fiind conştient că fără aceste eforturi clădirea s-ar fi deteriorat.

În continuare s-a arătat că, remuneraţia contestatorului pentru perioada în care s-a ocupat de paza şi conservarea imobilului face parte din categoria cheltuielilor prevăzute ca fiind prioritare la distribuirea contravalorii imobilului conform art 121 din legea 85/2006 şi este obligaţia lichidatorului judiciar să o precizeze şi să o includă în raportul privind fondurile între sumele care se achită cu prioritate

În susţinerea celor arătate, contestatorul ataşează în copie, decizia prin care s-a hotărât menţinerea contractului său de munca, decizia prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă, procesul verbal încheiat la predarea primirea Hanului către lichidatorul E.  SPRL A precum şi extras din BPI nr. 19645/05.11.2014. cu raportul privind fondurile şi planul de distribuire contestat.

În drept art. 122 din Legea 85/2006.

Prin notele de şedinţă E.  SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC N.. SRL,  a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a contestatorului M. G. în calitate de fost salariat de a formula contestaţie si inadmisibilitatea contestaţiei.

În motivarea excepţiei, lichidatorul judiciar arată că, aşa cum rezultă din textul art. 122, alin.3 al legii 85/2006 " comitetul creditorilor sau orice alt creditor poate formula contestaţii la raport si la plan, in termen de 15 zile de la afişare". Ori, intr-adevăr dl.M. G. are si calitatea de creditor-respectiv reprezentant al salariaţilor creditori in procedura vizând insolvenţa debitoarei SC N.. SRL. Insă din lecturarea textului contestaţiei se observa ca, atât raportul asupra fondurilor cât si planul de distribuţie nu sunt contestate din calitatea de creditor, cât din aceea de fost salariat în perioada procedurii, deci după deschiderea insolvenţei. Ori, textul de lege invocat - art. 122 – dă în mod exclusiv creditorilor astfel cum sunt definiţi la art.3, pct.7 din legea 85/2006, dreptul de a formula contestaţii la raportul asupra fondurilor si planul de distribuţie. Ca atare, în opinia lichidatorului judiciar, în calitatea de fost salariat, pretinzând sume ce s-au născut după deschiderea procedurii dl.M. G. nu este îndreptăţit de a formula contestaţie si în consecinţa contestaţia este inadmisibila.

Pe fond, lichidatorul judiciar arată că, a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al SC N.. SRL, dosar 4028/111/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, începând cu data de 19.11.2013 prin înlocuirea fostului lichidator judiciar C V Audit SPRL Oradea. În acest sens s-a arătat că, după primirea hotărârii de înlocuire a notificat fostul lichidator judiciar prin adresa nr.12/07.01.2014 cu privire la predarea unor documente necesare îndeplinirii atribuţiilor noastre si asigurării continuităţii derulării procedurii. Deşi solicitarea a fost primită de fostul lichidator C V Audit SPRL, acesta nu a înţeles sa dea curs solicitării, ceea ce a făcut ca lichidatorul judiciar să nu deţină nici un document privind contractele de muncă, eventuale state de plată întocmite, drepturi salariale neachitate, etc.

În continuarea s-a arătat că lichidatorul a sesizat judecătorul sindic cu privire la faptul ca, nu poate intra in posesia actelor iar judecătorul sindic prin încheierea din 18.03.2014 a dispus predarea documentelor sub sancţiunea amendării fostului lichidator judiciar.

S-a arătat că a reiterat solicitarea către C V Audit SPRL şi în 5.06.2014, fara succes însa. Lipsa de colaborare a fostului lichidator judiciar a fost sesizata de către lichidator si prin raportul de activitate întocmit la termenul de judecata din 24.06.2014 si respectiv la termenul din 18.11.2014 când, arăta ca, deşi s-a prezentat la sediul fostului lichidator judiciar in 30.09.2014 pentru preluarea tuturor documentelor ridicate de la debitoare acest lucru nu s-a întâmplat, din motive ce nu au ţinut de actualul lichidator, ci de fostul lichidator judiciar.

Lichidatorul judiciar arată că, lipsa documentelor privind contractele de munca, existente sau noi, a constituit motivul pentru care, abia după ce contestatorul M. G. i-a sesizat calitatea de salariat ulterior deschiderii procedurii, a făcut demersuri pentru a clarifica situaţia contractuală a acestuia.

S-a mai arătat că, nici contestatorul nu i-a pus la dispoziţie un contract de munca ci doar o decizie a fostului lichidator judiciar C V Audit SPRL prin care se decide "menţinerea contractului individual de munca încheiat intre SC N.. SRL si G. M. - administrator special, cu scopul asigurării pazei si conservării integrităţii materiale a Pensiunii H..". În opinia lichidatorului judiciar, textul deciziei este nu doar lapidar, dar induce si confuzie şi face precizarea că în decizia menţionată: Se susţine menţinerea unui contract de muncă cu G. M. - administrator special - ori calitatea de administrator special nu presupune încheierea unui contract de munca cu debitoarea falita dat fiind ca, potrivit art. 18, alin 1 din legea 85/2006 "adunarea generala a asociaţilor .... va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant persoana fizica sau juridica, administrator special".

În continuare lichidatorul judiciar arată că este de neimaginat ca, debitoarea falita prin fostul lichidator judiciar ar fi putut încheia un contract de munca cu administratorul special. Se arata ca " se menţine contractul individual de munca intre SC N.. SRL si G. M." ori contractul de munca a cărui menţinere se decide a fost încheiat intre societatea reprezentata prin M. G. (anterior deschiderii procedurii) si M. G. salariat. Mai mult, după ce contestatorul M. G. i-a transmis un extras din Revisal, a constatat ca, respectivul contract de munca se referea la funcţia de jurisconsult si nicidecum la activităţi de paza si conservarea patrimoniului.

Lichidatorul judiciar arată că, deşi a solicitat contractul de munca acesta nu a fost predat decât ataşat adresei nr.358/21.11.2014 a fostului lichidator judiciar, tot intre documentele respective fiind si datele de acces la Revisal. Aceasta a determinat ca, practic de la numirea sa (in 19.11.2013) si pana la predarea documentelor ( in 24.11.2014), deci peste 1 an de zile, lichidatorul judiciar a fost lipsit de documentele aferente salariaţilor sau cele privind obligaţiile rezultând din contractele de munca.

S-a arătat în continuare că în decizie s-a menţionat faptul că scopul este " asigurarea pazei si conservării integrităţii materiale a Pensiunii H.." si aceasta în pofida faptului ca, pana la momentul încheierii de către lichidatorul judiciar a contractului individual de munca al  contestatorului M. G. în Revisal nu exista o modificare de funcţie a numitului M. G., acesta fiind încadrat in funcţia de jurisconsult.

S-a arătat că, fostul lichidator judiciar C V Audit SPRL, deşi a emis Decizia de menţinere a contractului de munca nu a depus-o la dosarul cauzei, nu a solicitat acordul creditorilor cu privire la menţinerea/denunţarea acestui contract de munca si nici nu a operat in Revisal o schimbare de funcţie (din jurisconsult cum apare în Revisal in alta funcţie) a numitului M. G..

De asemenea, lichidatorul judiciar arată că după predarea documentelor de către fostul lichidator judiciar s-a constatat ca, C V Audit SPRL a întocmit o perioada state de plata si declaraţii aferente (declaraţia 112) vizând salarizarea dlui. M. G., dar, aşa cum s-a mai arata predarea acestora s-a efectuat abia în 24.11.2014 în condiţiile în care raportul asupra fondurilor si planul de distribuţie, nr.1173 a fost întocmit in 30.10.2014 iar publicare in BPI a avut loc in BPI nr. 19645/05.11.2014, deci la o data la care nu lichidatorul judiciar nu avea cunoştinţa de existenta unor salarii neachitate si a obligaţiilor conexe acestora (neachitate).

In continuare lichidatorul judiciar arată că, perioada de la desemnarea sa şi până la momentul la care a avut tehnic (prin Revisal) posibilitatea încheierii contractului de munca, SC N.. SRL nu a avut prestaţii din partea contestatorului M. G. in calitate de jurisconsult, astfel ca pe perioada 01.11.2013 -15.05.2014 statele de plata si declaraţiile aferente acestora au fost întocmite cu zero, fiind comunicate ca atare si către AFP Stei. Cat priveşte susţinerile acestuia potrivit cărora a efectuat prestaţii pe perioada de la desemnarea lichidatorului judiciar si pana la încheierea contractului de munca, lichidatorul judiciar arată că nu a solicitat dlui. M. nici un fel de prestaţii, mai mult decât atât dl. M. G. si-a manifestat in repetate rânduri intenţia de a locui la pensiune pentru a-si negocia o funcţie cu viitorul proprietar al acestuia.

In ce priveşte afirmaţia ca, dl. M. G. ar fi făcut demersuri de confirmare a sumelor pe care le are de recuperat ca si salariat lichidatorul judiciar arată că, aceasta rămâne la simplul stadiu de susţinere atât timp cat nu poate fi dovedit cu documente. Totodată s-a arătat că, contestatorul nu a adresat nici o solicitare de a cuantifica ore prestate cu titlu de paza/conservare, nu a solicitat întocmirea de state de plată si, chiar daca ar fi solicitat acest lucru, lichidatorul judiciar arată că era in imposibilitatea de a întocmi aceste documente in absenta contractului de muncă. Ori, contractul de munca a fost predat abia la finele lunii noiembrie 2014.

Lichidatorul judiciar arată că, nu are cunoştinţa de demersurile efectuate in acest sens de către dl. M. G. la fostul lichidator judiciar C V Audit SPRL insa, daca aceste demersuri ar fi fost făcute s-ar fi putut afla măcar in posesia unor duplicate ale statelor de plată.

De altfel, nici măcar prin contestaţia la raportul asupra fondurilor si planul de distribuţie contestatorul M. G., nu indica ce cuantum salarial este neachitat si nici perioada in care susţine ca ar fi prestat servicii fostului lichidator judiciar C V Audit SPRL, servicii ce au rămas neachitate.

Pentru cele expuse anterior lichidatorul judiciar solicită respingerea contestaţiei formulate, fara cheltuieli de judecata.

In situaţia in care totuşi se vai aprecia ca admisibila contestaţia formulată, lichidatorul judiciar arată că solicită sa se dispună contestatorului sa indice perioada si cuantumul exact al sumei solicitate a fi inclusa in planul de distribuţie precum si contul IBAN in care aceasta ar trebui achitata. Lichidatorul judiciar arată că, in situaţia admiterii contestaţiei sumele solicitate ar putea fi incluse in următorul raport asupra fondurilor si plan de distribuţie, ţinând cont de faptul ca s-a procedat la distribuţia avansului iar contractul de vânzare cumpărare al imobilului prevede plata a încă 3 rate contractuale. De asemenea, lichidatorul judiciar arată că, în situaţia admiterii contestaţiei planul de distribuţie va trebui sa aibă în vedere nu doar sumele reprezentând salarii nete indicate de către contestator dar si obligaţiile decurgând din salarizare (reţineri la sursa - obligaţiile angajatului si obligaţiile angajatorului.

In drept: art. 122, alin.3 din legea 85/2006 art. 18 din legea 85/2006

În probaţiune anexează prezentei: încheierea judecătorului sindic din 18.03.2014 in dosar 4028/111/2010 prin care se dispune fostului lichidator judiciar predarea documentelor sub sancţiunea amenzii Raportul de activitate din 20.06.2014 prin care se sesizează judecătorul sindic cu privire la nepredarea documentelor, in pofida încheierii din 18.03.2014; Raportul de activitate din 10.11.2014 pentru termenul din 18.11.2014 prin care se sesizează judecătorul sindic cu privire la nepredarea documentelor; Adresa nr.358/21.11.2014 prin care se transmit documentele de către fostului lichidator judiciar C V Audit SPRL.

Prin notele de şedinţă, contestatorul a solicita admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În motivare, în esenţă, contestatorul arată că, a fost angajat cu contract de munca pe o perioada nedeterminat, iar indiferent de funcţia trecută acolo contestatorul arată că cere recunoaşterea acestui statut de fost salariat si nu de paznic sau director.

S-a arătat că se recunoaşte existenta acelei Decizii a fostului lichidator judiciar "C V Audit" de menţinere a contractului de munca pentru paza si conservarea imobilului. Sub acest aspect s-a arătat că, pentru situaţia s-a nu are relevanţă dacă fostul lichidator a avut sau nu aprobarea creditorilor însă cunoaşte că a  primit încuviinţarea Instanţei şi a rămas sub contract si după trecerea la faliment. Totodată s-a arătat că nu are relevanţă dacă i-a schimbat sau nu încadrarea si funcţia avută.

Contestatorul arată că,  noul lichidator - "E.  Arad" - l-a găsit la post după numirea lui, iar dovezile le-a depus la alte termene. Totodată, contestatorul arată că nu a avut alt statut la societate debitoare în perioada  noiembrie 2013 până în mai 2015 decât cea de  salariat. In acesta i s-a lăsat H.. pe mâna sa şi nu din ,, Dorinţa sa de-a fi găsit la H.. de noul proprietar” .Această afirmaţie susţine contestatorul că este folosita speculativ de către lichidatorul judiciar.

De asemenea, contestatorul arată că, în mod tendenţios, lichidatorul judiciar neagă calitatea sa de salariat, deşi a depus la instanţă multe documente din care rezultă că lichidatorul judiciar avea cunoştinţă de această calitate. Contestatorul arată că din Preavizele întocmite de lichidator, dar şi din posibilitatea de acces în REVISAL, rezultă că lichidatorul cunoştea statutul juridic al contestatorului în societatea debitoare de  cel puţin din data de 15.05.2014, când i s-a desfăcut contractual de muncă.

Contestatorul arată că, cel mai evident lucru al statutului de salariat în tot acest timp, este existenţa Contractului valabil (văzut în REVISAL, cel puţin în aprilie, 2014) si desfacerea lui operată chiar de lichidatorul judiciar în baza  deciziei de desfacere a contractului si semnând acel Proces Verbal, de primire/predare H.. .

S-a mai arătat că lichidatorul judiciar avea posibilitatea să cunoască sumele datorate contestatorului în baza actelor contabile  de unde se observă că şi după intrarea în faliment a fost salariat (Decizia de menţinere Contract) cu suma de 2100 lei/luna, din 01.06.2012 până în 15.05.2014 , perioadă în care nu a mai primit nici un salariu.

Cât despre faptul că lichidatorul nu a avut nr. de cont IBAN, contestatorul arată că acesta ar fi putut sa-i vireze banii prin posta cu mandat postai, ca si corespondenta, pe adresa din acte.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar contestatorul mai arată că pe rolul Tribunalului Timiş a înregistrat în acest an un dosar - 986/30/2015 - pe "Litigii de munca", Dosar prin care a cerut acestei instanţe competente, in a cărei circumscripţie se afla domiciliul său, ca in baza Codului Muncii sa oblige pirita, E.  SPRL Arad, sa-i elibereze o adeverinţa care să ateste serviciile prestate de contestator la societatea debitoare N.. SRL in perioada din care a preluat dosarul până când i s-a desfăcut contractual de muncă.

Sub acest aspect s-a mai arătat că, în 21.05.2015 a avut ultimul termen la Timişoara si Instanţa i-a dat dreptate oblicind-o pe pârâta la eliberarea acestei adeverinţe conform informaţiilor de pe site-ul Tribunalului Timiş anexate prezentei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea nr.1480/F/2010pronunţată în şedinţa publică din data de 26.05.2010 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC N.. SRL, cu sediul în loc Băiţa, unitate agroturistică, fiind desemnat administrator judiciar C V Audit IPURL, cu sediul în Oradea căruia i s-a stabilit atribuţiile prevăzute de art 20 din L.85/2006.

La data de 26.10.2010 administratorul judiciar a depus la dosar tabelul definitiv al creanţelor din care rezultă că debitoarea datorează creditorilor săi suma de 1933686 lei din care creditoarea BCR- SA  figurează la grupa creanţelor garantate cu suma de 1893051 lei reprezentând 97,8% din totalul creanţelor –fila 194 vol I.

Ulterior,prin sentinţa nr.1338/F/24.05.2011 judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare propus de debitoare şi a dispus realizarea lui pe o perioadă care să nu depăşească 3 ani – fila 99 vol II.

Prin sentinţa nr 426/F/2012 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 21 Februarie 2012, a fost respinsă cererea de confirmare a modificării planului de reorganizare şi s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC N.. SRL, fiind desemnat lichidator judiciar C V Audit IPURL, cu sediul în Oradea.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.11.2013, judecătorul sindic a luat act de decizia creditorului majoritar BCR Bucureşti şi a dispus înlocuirea lichidatorului C V Audit IPURL cu E.  SPRL Arad, cu sediul în Arad.

Raportul asupra fondurilor si planul de distribuţie, nr.1173 a fost întocmit lichidatorul judiciar E.  SPRL în 30.10.2014 iar publicare în BPI a avut loc in BPI nr. 19645/ 05.11.2014 –filele 62-65  dosar

Conform art 122 alin 3 din L. 85/2006 ,, Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţie la raport şi plan, în termen de 15 zile de la afişare”.

Conform prevederilor art 121 din legea 85/2006 ,, (1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24”.

În speţă, judecătorul sindic reţine că ulterior întocmirii raportului şi planului de distribuire sume, respectiv la data de 21.11.2014, fostul lichidator judiciara predat actele şi gestiunea societăţii noului lichidator judiciar –fila 48 dosar.

Predarea cu întârziere a actelor contabile, nu îl exonerează de răspundere pe actualul lichidator E.  SPRL Arad, în ce priveşte situaţia juridică a contestatorului. Astfel, de la data desemnării sale respectiv, de la data comunicării încheierii de şedinţă din data de 19.11.2013, şi până la data întocmirii raportului şi planului de distribuire sume 30.10.2014 lichidatorul judiciar avea obligaţia de a cunoaşte situaţia angajaţilor debitoarei, în vederea plăţii salariilor sau să dispună conform art 60 alin 2 Codului muncii, concedierea angajaţilor.

Cum în cauză, denunţarea contractului de muncă al contestatorului a operat prin decizia nr.1 din 23.04.2014 a lichidatorului judiciar, cu încetarea contractului de muncă din 15.05.2014, judecătorul sindic reţine că pe perioada cât contestatorul a fost angajatul debitoarei, acesta este îndreptăţit la plata  drepturilor salariale cuvenite până la această dată-filele-5, 6 dosar.

Susţinerea lichidatorului judiciar că în lipsa actelor contabile nu a cunoscut situaţia contestatorului, nu poate fi reţinută de instanţă, întrucât informaţiile despre angajaţii societăţii debitoare puteau fi obţinute din baza de date REVISAL, lucru pe care însă l-a făcut ulterior întocmirii raportului şi planului de distribuire sume contestate -fila 50 dosar.

Susţinerea lichidatorului că în cauză contestatorul nu are calitate procesuală activă întrucât nu are calitatea de creditor al debitoarei, este neîntemeiată având în vedere dispoziţiile art 64 alin 1 şi 6 din L 85/2006 care reglementează situaţia salariaţilor şi situaţia  creanţelor născute în cursul procedurii. Ori, în cauză, contestatorul a avut calitatea de creditor salariat până la data de15.05.2014, iar plata acestuia constituie o obligaţie a debitorului şi trebuia inclus în planul de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Nici susţinerea lichidatorului că nu are cunoştinţă de condiţiile salariale ale contestatorului nu pot fi reţinute de instanţă, acestea rezultând din contractul de muncă şi din actele încheiate de debitoare cu contestatorul.

Faţă de cele reţinute, Judecătorul sindic va admite contestaţia formulată de contestator şi în consecinţă va anula planul de distribuire sume între creditori întocmit de lichidatorul judiciar, publicat în B.P.I nr 19645/05.11.2014 şi va dispune refacerea acestuia prin luare în considerare a tuturor creanţelor contestatorului, în conformitate cu prevederile art 121 alin 1 din L.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia  formulată de contestatorul M. G., cu domiciliul în T, , împotriva raportului asupra fondurilor obţinute din valorificarea bunurilor imobile şi planului de distribuire între creditori, întocmite de E.  SPRL Arad, cu sediul în A., în calitate de lichidator judiciar al  debitoarei SC  N.. SRL cu sediul în loc B, unitate agroturistică , judeţul Bihor, , şi în consecinţă:

Anulează planul de distribuire sume între creditori întocmit de lichidatorul judiciar, publicat în B.P.I nr 19645/05.11.2014 şi dispune refacerea acestuia prin luare în considerare a tuturor creanţelor contestatorului, în conformitate cu prevederile art 121 alin 1 din L.85/2006.

Cu apel  în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 26.05.2015.

Judecător Sindic  Grefier