Incidenţa disp. art. 297 din Codul de procedură civilă. Solicitarea anulării sentinţei pentru încălcarea normelor în vigoare, fără specificarea textului exact. Lipsa rolului activ al instanţei de apel. Neasigurarea exigenţelor privind un proces echitabil.

Decizie 295 din 30.09.2015


DREPT PROCESUAL CIVIL

Incidenţa disp. art. 297 din Codul de procedură civilă. Solicitarea anulării sentinţei pentru încălcarea normelor în vigoare, fără specificarea textului exact. Lipsa rolului activ al instanţei de apel. Neasigurarea exigenţelor privind un proces echitabil.

- art. 208 Cod de procedură civilă

- art. 297 Cod de procedură civilă

Tribunalul a apreciat în mod greşit că nu ar fi incidentă situaţia prevăzută de art. 297 din Codul de procedură civilă, reţinând că apelantul a solicitat anularea sentinţei pentru încălcarea normelor în vigoare fără să fi specificat textul exact, instanţa neobservând însă că acesta a invocat şi lipsa citării legale la expertiză, iar pe de altă parte nu era obligat să indice expres textul din Codul de procedură civilă, din moment ce instanţa putea face încadrarea.

Solicitarea recurentului nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, deşi nulitatea izvorând din lipsa citării legale la expertiză ţinea de asigurarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi, implicit, de asigurarea exigenţelor privind un proces echitabil în care pretenţiile şi respectiv apărările părţilor trebuie să fie efectiv ascultate şi analizate.

 

Curtea de Apel Oradea, Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 295/2015 - R din 30.09.2015 (dosar nr. 4373/271/2007*)

Prin sentinţa civilă nr. 14141 din 17.12.2013 pronunţată de Judecătoria O. în dosar nr. 4373/271/2007*, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul B. F., s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţie egală, următoarele bunuri imobile: apartamentul nr. xx situat în O., str. F., nr. x, bl. YYxx, judeţul B., având nr. topo xxxx/xx/xx înscris în CF colectiv xxxxx şi CF individual xxxxx, o magazie, două şoproane şi o fântână situate în H. de C., nr. xxx, judeţul B., s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţie egală, următoarele bunuri mobile: o autoutilitară B. YYxxYYY, două motorete S. roşie şi neagră, un aparat sudură, o betonieră, 120 familii albine cu stupi, 63 butoaie pentru miere, o stropitoare de pomi, o pompă de apă cu motor, unelte agricole şi pentru lucrări mecanice, două paturi, un TV alb negru, o comodă pentru televizor, masă, o canapea, un cuier, un cuptor aragaz cu trei ochiuri, butelie, 4 scaune, o maşină de spălat, o bibliotecă P., o masă de birou, două fotolii pat, TV color, comodă, o lustră, un cuptor aragaz 3 ochiuri, o mobilă bucătărie cu dulap, o masă, 4 scaune, un frigider Z., o maşină de spălat A.L., un aspirator, un dulap, două dulăpioare în baie, o măsuţă cu 2 tabureţi, s-a dispus sistarea stării de devălmăşie cu privire la bunurile comune prin atribuire în natură, astfel: reclamantei - apartamentul nr. xx situat în O., str. F., nr. x, bl. YYxx, judeţul B., având nr. topo xxxx/xx/xx înscris în CF colectiv xxxxx şi CF individual xxxxx şi următoarele bunuri mobile, aflate în folosinţa sa: o bibliotecă P., o masă de birou, două fotolii pat, TV color, comodă, o lustră, un cuptor aragaz 3 ochiuri, o mobilă bucătărie cu dulap, o masă, 4 scaune, un frigider Z., o maşină de spălat A.L., un aspirator, un dulap, două dulăpioare în baie, o măsuţă cu 2 tabureţi; pârâtului – construcţiile situate în H. de C., nr. xxx, judeţul B. şi următoarele bunuri mobile: o autoutilitară B. YYxxYYY, două motorete S. roşie şi neagră, un aparat sudură, o betonieră, 120 familii albine cu stupi, 63 butoaie pentru miere, o stropitoare de pomi, o pompă de apă cu motor, unelte agricole şi pentru lucrări mecanice, două paturi, un TV alb negru, o comodă pentru televizor, masă, o canapea, un cuier, un cuptor aragaz cu trei ochiuri, butelie, 4 scaune, o maşină de spălat, s-a dispus înscrierea în CF cu titlu de partaj a dreptului de proprietate al reclamantei, a fost obligată reclamanta să achite pârâtului o sultă de 46.700 lei, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei o sultă de 10.500 lei, au fost compensate datoriile reciproce dintre părţi până la concurenţa celei mai mici, au fost compensate cheltuielile de judecată şi a fost obligat pârâtul să vireze în contul Tribunalului B. suma de 637 lei reprezentând onorariu expert.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de xx.xx.1985, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin sentinţa nr. xxxx/05.03.2007 a Judecătoriei O.

Conform situaţiei CF, părţile deţin ca bun comun apartamentul nr. xx din O., str. F., nr. x, bl. YYxx, compus din două camere şi dependinţe, înscris în CF xxxxx, nr. top xxxx/xx/xx, dobândit prin contract de vânzare cumpărare la 20.01.1992. Prin raportul de expertiză nr. 517/21.11.2013 întocmit de expert M. M. C. valoarea de circulaţie a apartamentului a fost stabilită la 93.400 lei.

Din declaraţiile martorei M. D. M. instanţa de fond a reţinut că părţile, în timpul căsătoriei, au efectuat investiţii pe terenul părinţilor pârâtului din H. de C., nr. xxx. Cu ocazia lucrării la faţa locului expertul a constatat următoarele amenajări pe terenul din H. de C., nr. xxx: o magazie, două şoproane şi o fântână, evaluate prin raportul de expertiză nr. 517/21.11.2013 la 21.000 lei.

În ce priveşte bunurile mobile, din interogatoriul administrat pârâtului în şedinţa publică din 17.01.2008 şi din motivarea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut că între părţi a avut loc un partaj faptic, reclamanta rămânând cu bunurile din apartament, respectiv o bibliotecă P., o masă de birou, două fotolii pat, TV color, comodă, o lustră, un cuptor aragaz 3 ochiuri, o mobilă bucătărie cu dulap, o masă, 4 scaune, un frigider Z., o maşină de spălat A.L., un aspirator, un dulap, două dulăpioare în baie, o măsuţă cu 2 tabureţi, iar pârâtul cu cele din H. de C., nr. xxx, respectiv o autoutilitară B. YYxxYYY, două motorete S. roşie şi neagră, un aparat sudură, o betonieră, 120 familii albine cu stupi, 63 butoaie pentru miere, o stropitoare de pomi, o pompă de apă cu motor, unelte agricole şi pentru lucrări mecanice, două paturi, un TV alb negru, o comodă pentru televizor, masă, o canapea, un cuier, un cuptor aragaz cu trei ochiuri, butelie, 4 scaune, o maşină de spălat.

Reclamanta a susţinut contribuţia egală a părţilor la dobândirea bunurilor comune, necontestată de pârât.

Conform art. 728 Cod civil de la 1864, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Instanţa de fond a atribuit reclamantei apartamentul nr. xx din O., str. F., întrucât se află în posesia sa de la divorţ, acest criteriu fiind prevăzut de art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă şi în temeiul art. 20 din Legea 7/1996, a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de partaj.

Aplicând cota de 50% la valoarea apartamentului de 93.400 lei, reclamanta urmează a achita pârâtului o sultă de 46.700 lei.

Pe acelaşi criteriu al folosinţei, construcţiile de pe terenul din H. de C., nr. xxx au fost atribuite de prima instanţă pârâtului, cu obligaţia de a achita reclamantei o sultă de 10.500 lei, reprezentând jumătate din valoarea de 21.000 lei stabilită prin raportul de expertiză.

În temeiul art. 1143 Cod civil de la 1864, instanţa de fond a dispus compensarea datoriilor reciproce între părţi până la concurenţa celei mai mici.

Instanţa de fond la împărţirea bunurilor mobile a ţinut cont de criteriul folosinţei, în temeiul art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, dispunându-se împărţirea acestora, în sensul că bunurile mobile din apartament s-au atribuit reclamantei, iar bunurile mobile aflate la H. de C., nr. 212 s-au atribuit pârâtului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, instanţa de fond a admis cererea reclamantei, potrivit considerentelor şi în baza art. 276 Cod procedură civilă a compensat cheltuielile de judecată.

În temeiul art. 18 din O.U.G. 51/2008 coroborat cu art. 274 Cod procedură civilă, văzând obiectul acţiunii şi că întreg onorariul de expert a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei ca urmare a admiterii cererii reclamantei de ajutor public judiciar, pârâtul a fost obligat să suporte jumătate din acesta, respectiv 673 lei, ce va fi virat în contul Tribunalului B.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel reclamanta B. M. şi pârâtul B. F.

Prin cererea de apel, timbrată cu 520,50 lei, apelanta B. M., a arătat că este nemulţumită de faptul că nu a fost soluţionată problema valorii bunurilor mobile şi a autovehiculelor care se află în posesia pârâtului. Menţionează apelanta că nu a fost apărată în cele mai bune condiţii, motiv pentru care nu s-a solicitat efectuarea unei expertize a bunurilor mobile şi autovehiculelor şi arată că este o diferenţă valorică semnificativă între bunurile mobile ce se află în posesia sa şi bunurile mobile şi autovehiculele ce se află la pârât. Sub acest aspect, învederează că este nemulţumită de modul în care s-a făcut partajul bunurilor mobile.

Prin cererea de apel, timbrată cu 756 lei, apelantul B. F., a solicitat anularea sentinţei apelate, iar în motive s-a învederat că valoarea apartamentului va fi dată de preţul de piaţă, că bunurile mobile a solicitat să fie împărţite în natură conform legii şi referitor la declaraţia martorei M. D. M., arată că este o declaraţie mincinoasă, nu a cunoscut-o pe această persoană în perioada respectivă.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 6 februarie 2015, Tribunalul B. a respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelanţii B. M. domiciliată în O., str. F., nr. x, bl. YYxx, ap. xx, jud. B. şi B. F. domiciliat în H. de C., nr. xxx, judeţul B., împotriva sentinţei civile nr. 14141 din 17.12.2013 pronunţată de Judecătoria O., pe care a păstrat-o în totalitate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente, astfel:

Cât priveşte apelul formulat de apelantul B. F., s-a apreciat că, criticile formulate de acest apelant vizează în esenţă contribuţia foştilor soţi la dobândirea apartamentului în litigiu, referitor la care apelantul pârât susţine o contribuţie proprie de 80%. A solicitat apelantul să se constate că hotărârea primei instanţe este nulă pentru nerespectarea legislaţiei aplicabile. Analizând această din urmă critică, instanţa de apel a reţinut că art.297 Cod procedură civilă aplicabil reglementează în mod expres situaţiile în care instanţa poate anula hotărârea primei instanţe şi anume atunci când în mod greşit instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetatarea şi judecarea fondului, când judecarea cauzei s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Potrivit aliniatului 2 al textului legal sus arătat în situaţia în care prima instanţă s-a declarat competentă şi instanţa de apel stabilind că a fost necompetentă va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent afară de cazul în care constată propria sa competenţă. În acest caz precum şi atunci când exista vreun alt motiv de nulitate iar prima instanţă a judecat în fond instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare.

Instanţa de apel verificând din oficiu incidenţa art.297 Cod procedură civilă, a constatat că niciuna dintre situaţiile prevăzute de textul legal de mai sus nu este aplicabil în speţă şi de altfel solicitarea de anulare a sentinţei este întemeiată de apelant pe nerespectarea legilor în vigoare, fără însă a se indica textul sau textele legale ce consideră a fi fost încălcate la pronunţarea sentinţei apelate sau motivele pentru care această hotărâre este anulabilă, nefiind suficient să se facă o formulare în acest sens, fără a se indica motivele pe care se sprijină.

Referitor la critica ce vizează contribuţia egală a părţilor reţinută de prima instanţă la dobândirea apartamentului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că acest imobil a fost dobândit de părţi sub durata căsătoriei prin contractul de vânzare cumpărare a locuinţei în rate din data de 20.01.1992, înscris în CF xxxxx nr.top.xxxx/xx/xx cu titlu de vânzare cumpărare în întregime în favoarea parţilor.

Art.30 Codul familiei aplicabil dispune ca bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soţilor iar art.31 Codul familiei determină limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecărui soţ. Bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt considerate comune, deoarece legea presupune că ambii soţi au avut o contribuţie la această dobândire. Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei şi prin urmare orice bun dobândit în condiţiile precizate este comun chiar dacă numai unul dintre soţi a contribuit efectiv la acea dobândire. Astfel contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege dar nu este o condiţie pentru considerarea bunurilor ca fiind comune. De această contribuţie se ţine seama pentru determinarea părţilor ce se cuvin soţilor în cazul împărţirii bunurilor comune.

Având în vedere că în majoritatea cazurilor bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei prin contribuţia ambilor soţi, art.30 Codul familiei instituie prezumţia relativă de comunitate. În speţa dedusă judecăţii, s-a reţinut că nu se contestă calitatea de bun comun al apartamentului în litigiu, ceea ce se contestă de către apelant este contribuţia egală a părţilor la dobândirea bunului şi anume se solicita de către apelant să se constate cota sa de contribuţie mai mare la dobândirea acestui bun faţă de contribuţia intimatei reclamante sens în care invoca faptul că veniturile sale din muncă au fost mai mari decât ale intimatei.

Din cuprinsul menţiunilor efectuate în carnetul de muncă al intimatei rezultă că aceasta a avut o continuitate în derularea activităţii în muncă realizând venituri salariale pe întreaga perioadă a achitării ratelor pentru locuinţa părţilor.

Conform înscrierilor din carnetul de muncă al apelantului rezultă că şi acesta a realizat venituri de natura salarială pana la data de 10.02.1997 când au încetat raporturile de muncă ale acestuia în temeiul art.129 Codul muncii. În susţinerea pretenţiilor formulate apelantul a depus adeverinţa cu retribuţiile lunare brute pentru perioada martie 1987- iulie 1994 eliberată la data de 09.12.2014 sub nr.4707 de SC P. SA arătând că veniturile sale au fost mai mari decât ale intimatei motiv pentru care solicită stabilirea în favoarea sa a unei cote de contribuţie mai mari,respectiv de 80% faţă de intimată. Aceasta apărare a apelantului în opinia instanţei de apel a apărut a fi neîntemeiată faţă de probaţiunea administrată în cauza şi raportat la prezumţia instituită de lege şi care nu a fost înlăturată. Partea fiecărui soţ în bunurile comune se determină în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea acestora care se întemeiază în principal pe veniturile din muncă încasate şi folosite în scopul dobândirii şi realizării sarcinilor comune căsătoriei. S-a mai reţinut că la stabilirea aportului fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune se va lua în considerare şi munca femeii depusă în gospodărie şi pentru creşterea copiilor şi comparând veniturile salariale ale apelantului cu cele realizate de intimată, se poate observa că diferenţa nu este foarte mare mai cu seamă că în adeverinţa eliberată pe seama apelantului au fost menţionate salariile brute realizate iar în carnetul de muncă al intimatei sunt trecute salariile de bază. S-a putut aprecia apoi că şi dacă există o diferenţă între veniturile în muncă ale părţilor, la stabilirea contribuţiei acestora la dobândirea bunurilor trebuie avută în vedere şi munca reclamantei în gospodărie şi mai cu seamă munca depusă de aceasta pentru creşterea celor trei copiii ai părţilor născuţi în anii 1988, 1994 şi 1998 şi care compensează aceasta diferenţă. Deasemenea s-a mai reţinut că începând din data de 10.02.1997 nu mai rezultă că apelantul a realizat venituri de natură salarială, susţinerile privind veniturile mari realizate din apicultură nu au fost dovedite şi nici faptul că aceste venituri ar fi fost utilizate în scopul achitării preţului apartamentului în litigiu.

Instanţa de apel a reţinut că, criticile apelantei B. M. vizează modul în care s-a realizat partajul bunurilor mobile ale părţilor de către prima instanţă. La atribuirea în natură a bunurilor mobile s-a avut în vedere de către instanţa de fond folosinţa exercitată de părţi cu privire la acestea, criteriu reglementat de art.673 ind.9 Cod procedura civilă. S-a reţinut ca în cauză nu s-a solicitat şi efectuat o evaluare a bunurilor comune iar susţinerea că nu a fost reprezentată în cele mai bune condiţii în faţa primei instanţe şi din care cauză nu s-a solicitat efectuarea unei expertize de evaluare, a fost înlăturată de instanţa de apel având în vedere că reclamanta apelantă a beneficiat de asistenţă juridică fiind reprezentata prin avocat ales, astfel că nu se poate susţine că aceasta nu a fost corespunzător apărată, neexistând nici un element pentru care să se ajungă la aceasta concluzie. Mai mult, a constatat instanţa de apel că reclamanta apelantă a depus la dosar în şedinţa publică din 24.06.2010 lista cu bunurile mobile indicând şi valoarea acestora. Nici în apel o astfel de probă nu a fost solicitată de apelantă. Pe de altă parte, s-a reţinut că nu se justifică efectuarea în cauză a unei astfel de expertize datorita costului său ridicat şi a faptului că aceste bunuri de-a lungul timpului au fost supuse uzului ceea ce face ca valorile lor actuale să fie mult diminuate. De asemenea, cum folosinţa exercitată pe o perioadă îndelungată de către fiecare dintre părţi asupra bunurilor care au rămas în posesia acestora, prevalează în speţă în raport de alte criterii şi aceasta datorită unei folosinţe în acest mod de-a lungul timpului şi a uzului pe care fiecare dintre părţi urmează a-l suporta, instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a atribuit bunurile mobile ţinând cont de criteriul folosinţei.

Cât priveşte contravaloarea mierii din anul 2006, solicitată de reclamanta apelantă, instanţa de apel a reţinut că această cerere a fost formulată pentru prima dată în calea de atac a apelului motiv pentru care, fiind o cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în apel. Referitor la familiile de albine solicitate a fi incluse în masa de împărţit, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei acestora în condiţiile în care intimatul a arătat că acestea nu mai există şi le-a pierdut din motive independente de voinţa sa, inclusiv apelanta în şedinţa publica din 18.04.2014 a menţionat că familiile de albine s-au degradat fără însă a face dovada că acest lucru se datorează numai culpei exclusive a intimatului sau că ar fi fost împiedicată să ia măsuri pentru remedierea situaţiei.

În contextul considerentelor mai sus expuse, instanţa de apel a apreciat apelurile formulate ca fiind nefondate, respingându-le ca atare în temeiul art.296 Cod procedură civilă împotriva sentinţei apelate pe care a păstrat-o în totalitate şi faţă de soluţia pronunţată în cauză, nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta B. M., solicitând admiterea acestuia, şi pârâtul B. F., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 105/A/2015 şi a sentinţei civilă nr. 14141/2013.

Prin motivele de recurs, B. M. a invocat în esenţă faptul că, s-a făcut expertiză la următoarele bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei şi de care nu s-a ţinut cont. În prima expertiză efectuată de expert tehnic evaluator J. L. s-a arătat că în 1992 s-a nivelat pământul cu buldozerul – 3.500 lei, s-au plantat pomi fructiferi 150 bucăţi cumpăraţi de Staţia de Cercetare de pe strada B.. La momentul evaluării plantaţia era tânără, acum este pe rod deplin. Valoarea de circulaţie a plantaţiei este de 8.000 lei făcută de expert. Apoi, 100 bucăţi lăzi de stupi în stare foarte bună – valoare expert 7.000 lei, automobil tip Barkas – valoare stabilită de expert 2.000 lei. Solicită ca instanţa să ţină cont şi de aceste valori care s-au dobândit în timpul căsătoriei şi se află în H. de C. nr. xxx, B.

Recurentul B. F., prin recursul formulat a arătat că, în apel a spus destul de clar că sentinţa civilă nr. 14141/2013 este nulă de drept întrucât nu a fost legal citat, nu i se permite nici măcar intrarea în apartament, locuieşte în sat, reclamanta ştia adresa, era trecută şi în dosar şi de reluarea pe rol a dosarului a aflat doar întâmplător de la un consătean. Nu-l cunoaşte pe primul martor astfel rezultă că nu avea de unde să cunoască modul şi scopul cheltuirii banilor în casă decât de la reclamantă, astfel consideră că este martor mincinos. S-a dispus efectuarea unei expertize fără să fie încunoştiinţat despre efectuarea acesteia conform art. 335(1) şi art. 26(2) Noul Cod procedură civilă. Folosirea unor înscrisuri sau date care se ştie că sunt false sau nule se numeşte uz de fals şi dacă sunt folosite de un judecător în luarea unei sentinţe este o formă foarte gravă. A fost obligat să plătească 756 lei cerând să se îndrepte, anuleze nişte falsuri făcute de nişte angajaţi ai justiţiei române, în realitate i s-au spus nişte minciuni, calificate, dar totuşi nu fac toţi banii, deci poate fi calificată drept tâlhărie şi vrea banii înapoi. Judecătoarea de la judecătorie a dispus plata expertului din bugetul justiţiei române, chiar fals şi nul. Tentativa de muşamalizare se poate vedea în răspunsurile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel O. şi în dosarul nr. 192/35/2014.

Prin întâmpinarea formulată, B. F. a arătat că, într-adevăr s-a nivelat terenul în 1995, a costat aproximativ 400.000 lei, cheltuială suportată împreună cu fratele său cu care a cumpărat şi vreo 50 de pomi din care s-au prins vreo 30 de bucăţi, astfel că e mult până la 150. Aceştia s-au plantat în 1993, deci în 2006 era foarte tânără (15 ani) conform escrocilor. Sunt şi lăzi de albine, nu ştie exact câte sunt, le-a făcut el şi nu sunt în stare foarte bună ci în stare excepţională fiind protejate de cerul liber, sunt făcute între 1984 – 2006.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma excepţiei de netimbrare a recursului declarat de B. M. şi a motivelor invocate, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Deşi recurenta a fost citată cu menţiunea expresă să timbreze cererea de recurs (dovada la fila 16 din dosar), aceasta nu s-a conformat. Astfel, în temeiul art.20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanţa a admite excepţia netimbrării şi, în consecinţă, a anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta B. M., împotriva Deciziei civile nr. 105/A/06.02.2015 pronunţată de Tribunalul B.

Expertiza judiciară în vederea evaluării imobiliare, efectuată la judecarea în primă instanţă de către expertul tehnic autorizat M. M. C., nu a respectat dispoziţiile art. 208 Cod de procedură civilă. Din borderoul privind expedierile poştale (fila 181 din dosarul judecătoriei vol. 1) nu rezultă că pârâtul a fost înştiinţat efectiv, cu carte poştală recomandată, expertul nefiind în măsură să depună la dosar dovada confirmării de primire, aşa cum indică textul de lege menţionat.

De asemenea, nota de la finalul încheierii din data de 07.02.2013 a Judecătoriei O., nesemnată de grefier ori de judecător, prin care i s-ar fi pus în vedere verbal recurentului locul, data şi ora efectuării lucrării la faţa locului nu poate înlocui lipsa dovezii legale.

Iniţial recurentul pârât a invocat aceste nereguli verbal, fiind consemnate în încheierea din data de 28.11.2013. La termenul următor, din data de 05.12.2013, acesta a lipsit. Însă obiecţiunea fusese deja formulată la termenul anterior. Apoi, prin cererea olografă înregistrată la dosar la data de 11.12.2013 (fila 20 din dosarul primei instanţe vol. 2) a reiterat, printre altele, că nu a fost legal încunoştinţat despre efectuarea la faţa locului a lucrării.

Judecătoria a rămas în pronunţare la 05.12.2013 şi a amânat pronunţarea la 12.12.2013. Solicitarea recurentului nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, deşi nulitatea izvorând din lipsa citării legale la expertiză ţinea de asigurarea dreptului la apărare, a contradictorialităţii şi, implicit, de asigurarea exigenţelor privind un proces echitabil, în care pretenţiile şi respectiv apărările părţilor să fie efectiv ascultate şi analizate.

Recurentul a reluat aceste chestiuni şi prin cererea de apel.

Prin decizia recurată, Tribunalul a apreciat în mod greşit că nu ar fi incidentă situaţia prevăzută de art. 297 Cod de procedură civilă; se reţine că apelantul a solicitat anularea sentinţei pentru încălcarea normelor în vigoare, însă acesta nu a specificat textul exact. Cu toate acestea, partea a invocat şi lipsa citării la expertiză, nefiind obligat să indice expres textul din Codul de procedură civilă, din moment ce instanţa putea face încadrarea. Tribunalul nu a manifestat rol activ în această privinţă. Mai mult, observând considerentele deciziei recurate, s-a constatat că nu a fost analizat motivul privind lipsa citării legale la expertiză.

Partea a reluat aceste argumente şi prin cererea de recurs. Instanţa a dispus efectuarea unei adrese către expert pentru comunicarea dovezilor de citare prescrise de lege, însă acesta din urmă nu a fost în măsură să le depună.

Lipsa dovezii de citare nu poate fi suplinită/completată prin alte mijloace de probă extrinseci.

Respectarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii ţin de fundamentul asigurării garanţiilor unui proces echitabil.

Faţă de această concluzie, nu se impune antamarea celorlalte motive invocate de către recurent, acestea urmând a fi analizate în rejudecare.

În concluzie, în temeiul art. 312 C.p.c. instanţa a admis recursul formulat de pârâtul B. F. împotriva Deciziei civile nr. 105/A/06.02.2015 pronunţată de Tribunalul B., pe care o a casat-o, fiind necesară efectuarea în condiţii de deplină legalitate a expertizei judiciare. Recurentul a solicitat expres trimiterea dosarului până la prima instanţă, Judecătoria O., fiind nelegal citat la administrarea probei. În speţă nu s-a mai dispus anterior casarea cu trimitere.

Prin urmare se impune admiterea apelului formulat de B. F. împotriva Sentinţei civile nr. 14141/17.12.2013 pronunţată de Judecătorie O. şi, în condiţiile art. 297 Cod de procedură civilă, anularea acestei hotărâri cu trimiterea cauzei spre soluţionare la Judecătoria O..

Eventuala solicitare privind cheltuielile efectuate va fi avută în vedere în rejudecare.