Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.) al. 1 c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p.

Sentinţă penală 4055/2013 din 10.09.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 4055/2013

Şedinţa publică de la 10 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE A.M.D.

Grefier C.S.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin

procuror S.T.

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatele T.I., N.M. şi pe parte vătămată SC Network REX SRL, având ca obiect delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.) al. 1 c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.P.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 03.09.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţa.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă constată că:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr.3765/P/2006 din data de 20.01.2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată , în stare de libertate, a inculpatelor T.I şi N.M. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată prev. şi ped. de art. 2151  alin.1 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p.

In actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că inculpatele T.I. şi N.M.  în perioada 04.12.2005 – 29.05.2006 , în calitate de gestionar – vânzător şi respectiv vânzător la magazinul 26 din incinta Pieţei Mioveni, aparţinând părţii vătămate SC Network REX SRL, cu intenţia , în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au însuşit în repetate rânduri din gestiunea colectivă suma totală de 24.157,48 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor a căror lipsă nu au justificat-o.

Prin cererea depusă la dosar la data de 06.03.2012 partea vătămată SC Network REX SRL , prin apărător, a învederat constituirea de parte civilă în cauză faţă de inculpata T.I. cu suma de  9200 Ron reprezentând rest prejudiciu neacoperit (fila 8 dosar), pretenţii care ulterior , pe parcursul desfăşurării procesului penal , au fost restrânse succesiv la suma de 2910,93 Ron – fila 103 dosar – iar în final la suma de 1310,93 Ron  ca urmare a acoperirii parţiale a prejudiciului  de către această inculpată.

In şedinţa publică din data de 15.05.2012 instanţa a procedat – conform art.323 C.p.p. – la interogarea inculpatelor T.I şi N.M.,  acestea menţionând în esenţă că nu se fac vinovate de săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, menţinându-şi declaraţiile în cursul urmăririi penale.

La acelaşi termen de judecată instanţa a încuviinţat probele solicitate de părţi respectiv proba testimonială cu martorii din acte, solicitată de reprezentantul Parchetului, apărătorul inculpatelor şi apărătorul părţii vătămate , proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul P.T. solicitată de apărătorul inculpatelor; s-a solicitat totodată ataşarea fişelor de cazier judiciar ale inculpatelor.

Examinând probatoriul administrat în cauză constând în : plângere şi declaraţii reprezentant parte vătămată (f. 6,27-29, 51); procese-verbale de inventariere şi alte acte interne privind inventarierea gestiunii  inculpatelor (f. 7, 8, 9, 12-26); fişele de post ale inculpatelor(f. 10,11); declaraţii inculpate T.I şi N.M. ; depoziţii martori; raport de expertiză contabilă (f. 71-91); liste de inventariere şi documente de achiziţie şi recepţie ale utilajelor frigorifice (f. 3 38);proces-verbal de constatare şi proces-verbal de contravenţie din data de 18.05.2005 39-41); acte sanitar veterinare de confiscare mărfuri expirate sau alterate (f. 42-65); angajamente de plată autentificate notarial şi documente de plată (f. 122-130, 143-150) ; fişe de cazier judiciar ale inculpatelor, precum şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei instanţa reţine următoarele:

Inculpata T.I. a fost angajată pe bază de contract individual de muncă la  S.C. NETWORK REX S.R.L. Piteşti din anul 1992 ca vânzător, iar din data de  01.11.2003 în funcţia de lucrător gestionar la magazinul nr. 26 din incinta Pieţei Mioveni. Printre atribuţiile din fişa postului set aflau depunerea zilnică la casieria unităţii, după orele de închidere, a banilor lichizi rezultaţi din vânzările zilei respective; depozitarea  corespunzătoare a mărfurilor şi ambalajelor; respectarea normelor igienico-sanitare  privind depozitarea şi desfacerea mărfurilor; menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor frigorifice etc.

Inculpata N.M. a fost angajată pe bază de contract individual de muncă la  S.C. NETWORK REX S.R.L. Piteşti la magazinul nr. 26 din incinta Pieţei Mioveni,  funcţia de vânzător, din data de 01.05.2004. Printre atribuţiile din fişa postului se numărau: încasarea banilor de la cumpărători pentru mărfurile vândute; predarea banilor rezultaţi din vânzări către lucrătorul gestionar etc.

Audiate iniţial în calitate de făptuitoare în cauză, numitele T.I. şi N.M. au explicat lipsa constatată la inventariere în gestiunea acestora pe seama unor

importante cantităţi de marfa expirată sau alterată pe care au fost nevoite să o arunce la

gunoi.

Astfel, T.I. susţine că poate proba cu documente întocmite de doctorul veterinar al pieţei care constata mărfurile degradate pe care le aruncau la tomberon şi  invocă faptul că frigotehnistul S.C. NETWORK REX S.R.L. a efectuat în luna mai 2006 reparaţii la echipamentele frigorifice ale magazinului care nu funcţionau sau erau casate astfel încât congelatorul în care s-a aflat marfa nu a funcţionat iar marfa s-a depreciat fapt ce a fost constatat şi de d-na C.L. de la D.S.P. Argeş, ocazie cu care a fost  sancţionată de acesta cu amendă în sumă de 10 milioane lei vechi, marfa depreciată fiindu-i imputată şi regăsindu-se în suma imputată de 24.157,48 lei. Pretinde de asemenea că la ultimul inventar efectuat a fost aruncată marfa din congelatorul care  nu  mai funcţiona în valoare de 6433,10 lei. Ulterior, T.I.  revine şi arată că lipsurile din  gestiune se datorează exclusiv faptului că, împreună cu vânzătoarea N.M., a fost  nevoită să arunce la gunoiul pieţii, în mai multe rânduri, mărfuri expirate şi alterate din cauza nefuncţionării echipamentelor frigotehnice, fară a întocmi procese-verbale în acest sens sau procese-verbale de distrugere a mărfii în prezenţa reprezentantului din piaţă al  autorităţii sanitar veterinare.

 In acelaşi sens sunt şi declaraţiile numitei N.M. care confirmă că nicio altă persoană în afară de aceasta şi de T.I. nu avea atribuţii legate de gestiunea magazinului 26, acestea fiind singurele care recepţionau marfa, se ocupau de vânzarea mărfii, închideau şi deschideau magazinul fără a avea o altă persoană chei. Tot N.M. declară, în legătură cu mărfurile pe care pretinde că le-au aruncat la gunoi, că cunoaşte valoarea acestora şi nu au întocmit procese-verbale sau alte documente pentru ca în aceeaşi declaraţie să revină şi să arate că înainte de a arunca marfa stricată, nota  într-un caiet valoarea acesteia după ce o şi cântăreau pentru a anunţa conducerea în vederea scăderii din gestiune, fără a proba în vreun fel aceste susţineri. Mai mult, aşa cum reiese din declaraţia numitei N.M., aprovizionarea magazinului se făcea exclusiv pe baza necesarului stabilit de aceasta împreună cu gestionara T.I. şi era facută ritmic deoarece , pe de o parte era necesar să aibă vânzare iar, pe de altă parte, ambele erau remunerate în raport de volumul vânzărilor şi „de aceea noi făceam comenzi de  marfă mereu". Rezultă astfel că indiferent de volumul vânzărilor efective sau de acumularea de stocuri de marfă în magazin, inculpatele aveau interesul să comande şi au comandat efectiv cantităţi de marfă pentru a încasa un salariu mai mare.

In cauză a fost dispusă şi efectuată o expertiză contabilă prin concluziile formulate  de expertul contabil stabilindu-se că:

-stocul scriptic al S.C. NETWORK REX S.RX. - boxa nr. 26 Mioveni la data de  04.12.2005 a fost în sumă de 34.230,98 lei, stabilit în baza procesului verbal de punctaj semnat şi de gestionar T.I.;

-intrările de marfă în perioada 04.12.2005-29.05.2006, pentru acelaşi magazin,  realizate pe de o parte prin transfer între gestiuni pe bază de avize de expediţie iar, pe d e altă parte, prin intrări de la furnizori, pe baza facturii şi a NIR-ului aferent, au fost în  sumă de 235.875,26 lei;

-ieşirile de monetar în perioada 04.12.2005-29.05.2006 au fost în sumă 236.639,46 lei;

-perisabilităţile din aceeaşi perioadă, acordate şi evidenţiate în contabilitate prin note contabile separate, au totalizat 1504,87 lei;

-stocul scriptic la data de 29.05.2006 este de 14.699,52 lei, determinat pe baza proceselor-verbale de punctaj semnate de gestionar şi balanţelor analitice şi sintetice care evidenţiază intrările şi ieşirile mărfurilor din societate;

-prejudiciul, determinat prin însumarea soldurilor din procesele-verbale de inventariere din datele de 26.04, 26.05 şi 31.05.2006, semnate de gestionar, este în sumă de 24.157,49 lei.

Inculpatele au arătat că sunt de acord cu sumele stabilite prin expertiză cu titlu de prejudiciu însă au susţinut că acestea reprezintă exclusiv contravaloarea mărfurilor pe care le-au aruncat la gunoi, fără a prezenta nicio probă în sprijinul acestor afirmaţii, arătând că nu şi-au însuşit bani sau bunuri din gestiune. Ambele inculpate au motivat că au aruncat mărfuri expirate pentru a nu fi amendate de reprezentanţii DSV, în condiţiile în care cunoşteau că există o procedură legală de scoatere a acestor mărfuri din gestiune prin întocmirea unor acte sanitar-veterinare de confiscare, procedură ce nu presupunea aplicarea de sancţiuni ci doar degradarea cu agenţi chimici (dero) efectuată în prezenţa medicului veterinar al pieţei, funcţionar în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare. în acest sens sunt actele sanitar veterinare de confiscare puse la dispoziţie de Direcţia Sanitar Veterinară Argeş şi ataşate în copie la dosarul prezentei cauze care fie privesc magazinul 26 al S.C. NETWORK REX S.R.L. din Piaţa Mioveni dar alte perioade decât cele supuse verificărilor în prezenta cauză, fie nu se referă la magazinul 26 al S.C. NETWORK REX S.R.L. din Piaţa Mioveni (ci la magazinul 6 al aceleiaşi societăţi), aspecte confirmate şi de către inculpate cărora le-au fost prezentate. Inc. N.M. şi-a recunoscut semnătura de la rubrica „luat la cunoştinţă proprietar" de pe Actul sanitar veterinar de confiscare nr. 1222/16.03.2005.

Audiate fiind în cursul urmăririi penale , precum şi  în faţa instanţei de judecată (f.18-19 dosar) inculpatele au menţionat că nu se fac vinovate de săvârşirea faptei reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, încercând să acrediteze ideea că au fost nevoite să arunce cantităţi importante de marfă întrucât în perioada respectivă au existat probleme în funcţionarea congelatoarelor. Această apărare nu poate fi reţinută în contextul în care din declaraţia reprezentantului părţii vătămate numitul P.T. coroborată cu depoziţia martorului C.N. – frigotehnistul magazinului – (f.92-95 d.u.p.) rezultă că aparatele frigorifice erau în garanţie şi în stare bună de funcţionare,  aspect reliefat şi de listele de inventariere şi documentele de achiziţie şi recepţie ale utilajelor frigorifice din magazinul 26.

Din declaraţiile martorilor O.C.M., S.D. şi I.D. (administrator al societăţii comerciale care declară că a preluat în toamna anului 2006 magazinul 26 de la S.C. NETWORK REX. S.R.L.) reiese, pe de o parte că inculpatele aruncau marfa stricata la gunoi în perioada anului 2006 şi că, la momentul preluării în toamna anului 2006 a magazinului 26, I.D. a constatat că mare parte din marfă era expirată. Cu toate acestea, având în vedere pe de o parte că inculpatele nu au prezentat dovezi de scoatere din gestiune a mărfii expirate iar perisabilităţile calculate de societate şi scăzute din gestiune în cuantum de 1504,87 lei pot justifica scoaterea din gestiune a unei cantităţi apreciabile de marfa (care se poate stabili prin aproximaţie în mod rezonabil la echivalentul a cea. 100 kg carne) prin operaţiuni de aruncare la gunoi efectuate de inculpate care au fost observate de martorii oculari iar pe de altă parte că momentul arătat de martorul I.D. ca fiind cel al preluării magazinului 26 se află la câteva luni după ultimul inventar la care au constatat lipsuri în gestiunea inc., se apreciază a fi nesincere declaraţiile şi susţinerile celor două inculpate.

In drept, faptele inculpatelor  T.I. şi N.M. care, în perioada 04.12.2005-29.05.2006, în calitate de gestionar-vânzător şi, respectiv vânzător magazinul 26 din incinta Pieţei Mioveni, aparţinând părţii vătămate S.C. NETWOI REX S.RX. Piteşti, cu intenţie, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au însuşit în repetate rânduri din gestiunea colectivă suma totală de 24.157,48 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor a căror lipsă nu au justificat-o, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, in forma continuată prev. şi ped. de art 215, alin. 1 C.pen., cu aplic, art 41  al. (2) Cp.

La individualizarea şi cuantificarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatelor T.I.şi N.M. instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.p., respectiv de gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului Penal, împrejurările şi urmările faptelor comise, cuantumul total al prejudiciului cauzat părţii civile,  disponibilitatea manifestată de inculpata T.I. în ceea ce priveşte acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile, atitudinea manifestată de inculpate pe parcursul procesului penal raportat la fapta reţinută în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanţei materializată în nerecunoaşterea săvârşirii acesteia, persoana inculpatelor – care nu sunt cunoscute cu antecedente penale aşa cum se reţine din fişele de cazier judiciar aflate la filele 23, 32 dosar , fiind la primul contact cu legea penală , considerente în baza cărora instanţa se va orienta la pedepse îndreptate spre minimum special prevăzut de lege.

Apreciind că pedeapsa în sine reprezintă un avertisment serios şi suficient pentru ca inculpatele  să conştientizeze pericolul social al conduitei lor şi să evite pe viitor implicarea în astfel de situaţii şi constatând întrunirea cumulativă a condiţiilor prev. de art.81 C.p., instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată fiecărei inculpate.

Se vor fixa termene de încercare potrivit disp. art.82 C.p. şi se vor pune în vedere inculpatelor disp. art.83 C.p. privind consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni cu intenţie în cursul acestui termen.

In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că prin cererea  depusă la dosar la data de 06.03.2012 – fila 8 – partea vătămată SC NETWORK REX SRL , prin apărător, a învederat constituirea de parte civilă în cauză cu suma de 9200 Ron reprezentând rest prejudiciu neacoperit, câtimea pretenţiilor fiind redusă , pe parcursul procesului penal, ca urmare a achitării parţiale a prejudiciului de către inculpata T.I. (filele 61- 76 dos., 82-100 dos. , 105 – 109 dos. şi 114-116 dos) la suma de 1310,93 lei reprezentând despăgubiri civile.

Constatând în cauză întrunirea cumulativă a disp. art.998 -999 Cod civil,  precum şi manifestarea de voinţă exprimată de inculpata T.I. privind acoperirea prejudiciului,  instanţa , în baza art.14 şi art.346 C.p.p. , va admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată şi precizată de către partea civilă cu consecinţa obligării inculpatei T.I. la plata către aceasta a sumei de 1310,93 lei reprezentând despăgubiri civile .

În baza art. 193 c.p.p. va obliga inculpata T.I.. la plata către partea civilă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite a fi efectuate în forma onorariului de avocat – chitanţă fila 15 dosar.

În baza art. 191 alin 1 şi 2 C.p.p. va obliga inculpata T.I. la plata sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli  judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, iar suma de 50 lei reprezintă  onorariu parţial avocat oficiu – conform împuternicirii avocaţiale nr. 1859/03.04.2012 – fila 13 dosar -; va obliga inculpata N.M. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli  judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă inculpata T.I. cetăţenie română, studii medii, necăsătorită, fără antecedente penale,  la pedeapsa de 1 an şi 6 luni  închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de  delapidare prev. şi ped. de art. 215 /1 alin. 1 Cp cu aplic. art.41 alin. 2  c.p.p.

În baza art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 82 Cp fixează  termen de încercare de 3 ( trei)  ani şi 6 (şase)luni.

Atrage atenţia inculpatei  asupra dispoziţiilor art. 83 Cp.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p.

Condamnă inculpata N.M. cetăţenie română, studii medii, căsătorită, fără antecedente penale,  la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de  delapidare prev. şi ped. de art. 215 /1 alin. 1 Cp cu aplic. art.41 alin. 2  c.p.p.

În baza art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 82 Cp fixează  termen de încercare de 3 ( trei)  ani şi 6 (şase)luni.

Atrage atenţia inculpatei  asupra dispoziţiilor art. 83 Cp.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p.

În temeiul art.14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. şi art. 998 - 999 C. Civ. admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC NETWORK REX SRL, obligă inculpata T.I. către aceasta la plata sumei de 1310,93 lei reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 193 c.p.p. obligă inculpata T.I.. la plata către partea civilă a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 191 alin 1 şi 2 Cpp obligă inculpata T.I. la plata sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli  judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale, iar suma de 50 lei reprezintă  onorariu parţial avocat oficiu; obligă inculpata N.M.. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli  judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru părţile care au lipsit.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 septembrie 2013.

Preşedinte,

A.M.D.

Grefier,

C.S