Conflict negativ de competenţă între Judecătorie şi Tribunal. Distincţie între art. 1103 şi art. 650 Cod procedură civilă, raportate la dispoziţiile Regulamentului ce 805/2004.

Sentinţă civilă 112 din 17.11.2015


Conflict negativ de competenţă între Judecătorie şi Tribunal. Distincţie între art. 1103 şi art. 650 Cod procedură civilă, raportate la dispoziţiile Regulamentului CE 805/2004.

Dispoziţiile art. 1103 Cod procedură civilă, prevederile Cărţii a VII –a din Codul de procedură civilă sunt aplicabile doar în  măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale,  nu se prevede altfel.

În cauză se pune problema executării unei hotărâri certificate ca titlu executoriu european, devenind incidente dispoziţiile Regulamentului CE 805/2004.

Art. 20 din Regulamentul CE nr.805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate prevede că procedura de punere în executare va fi reglementată de legea statului membru de executare şi că hotărârea certificată ca titlu executoriu european va fi pusă în executare în aceleaşi condiţii ca şi  o hotărâre pronunţată  în statul membru de executare.

Potrivit art. 650 din Codul de procedură civilă, judecătoria este instanţa de executare de drept comun, competentă să soluţioneze toate incidentele în legătură cu executarea, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe sau organe.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale - Sentinţa  civilă nr.112/17 noiembrie 2015

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr…/85/29.06.2015 BEJ S.B.  a solicitat ca, prin încheiere, în camera de consiliu, să se dispună încuviinţarea executării silite în favoarea creditoarei M.B.P.  împotriva debitoarei S.C. C. SA, pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu european reprezentat de Hotărârea Judecătorului de Pace din Florenţa nr…/24.02.2009 certificată ca titlu  executoriu european la data de  27.07.2011, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

Prin încheierea din 19 august 2015 Tribunalul Sibiu a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sibiu, reţinând  că în cauză se pune problema încuviinţării executării silite a unui titlu executoriu european emis în conformitate cu dispoziţiile art.18 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr.1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată.

Dispoziţiile art.5 din Regulamentul CE nr. 805/2004 la care se face referire în cerere  nu sunt incidente, întrucât acestea vizează doar competenţa de emitere a titlului executoriu european nu şi competenţa încuviinţării executării.

Nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. I2 – art. 1 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare deoarece acestea se referă la cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001 şi nu în condiţiile Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.

Procedura de executare a unui titlu executoriu european este reglementată de art.21 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr.1896/2006 în care se prevede expres şi fără echivoc faptul că „somaţia europeană de plată devenită executorie se execută în acelaşi condiţii ca o hotărâre executorie luată în statul membru de executare”.

De asemenea, la acelaşi alineat se prevede că procedurile de executare sunt reglementate de legislaţia statului membru de executare.

Pe de altă parte,  hotărârea a cărei punere în executare se solicită este certificată ca titlu executoriu european, or art.20 din Regulamentul CE nr. 805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate prevede de asemenea că procedura de punere în executare va fi reglementată de legea statului membru de executare şi că hotărârea certificată ca titlu executoriu european va fi pusă în executare în aceleaşi condiţii ca şi  o hotărâre pronunţată  în statul membru de executare.

Având în vedere considerentele expuse, Judecătoria Sibiu este instanţa competentă să se pronunţe cu privire la încuviinţarea executării silite în condiţiile procedurale de drept comun.

Prin încheierea din 23.10.2015, Judecătoria Sibiu a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.1103 Codul de procedură civilă, în acord cu care tribunalul este instanţa de executare, atunci când se solită executarea unei hotărâri străine.

Prin  sentinţa civilă nr…/2015 Curtea de Apel Alba Iulia  a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării Hotărârii Judecătorului de Pace din Florenţa nr…/24.09.2009, în favoarea Judecătoriei  Sibiu, reţinând în considerente următoarele:

În mod greşit Judecătoria Sibiu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.1103 Cod procedură civilă, dispoziţiile Cărţii a VII –a din Codul de procedură civilă devenind aplicabile doar în  măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

În cauză se pune problema executării unei hotărâri certificate ca titlu executoriu european, devenind incidente dispoziţiile Regulamentului CE nr.805/2004.

Art. 20 din Regulamentul CE nr.805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate prevede că procedura de punere în executare va fi reglementată de legea statului membru de executare şi că hotărârea certificată ca titlu executoriu european va fi pusă în executare în aceleaşi condiţii ca şi  o hotărâre pronunţată  în statul membru de executare .

Potrivit art.650 din Codul de procedură civilă, judecătoria este instanţa de executare de drept comun, competentă să soluţioneze toate incidentele în legătură cu executarea, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe sau organe.