Despăgubiri prevăzute de art 109 din Legea nr. 188/1999

Sentinţă civilă 6710/CA/2013 din 11.12.2013


Conţinut speţă

Plata despăgubirilor băneşti efectuate de pârât reprezentând drepturile băneşti de care ar fi beneficiat în perioada în care a operat demiterea sa, nu exclude dreptul reclamantei la daune morale, conform legii nr. 554/2004 şi Legii nr. 53/2003.

Cu referire la îndeplinirea, condiţiilor de acordare a daunelor morale, instanţa., reţine ca destituirea reclamantei din funcţia publică a fost una abuzivă,  fapt stabilit prin hotarare irevocabila, chiar dacă din probatoriul administrat în prezentul dosar a rezultat că relaţiile de serviciu ale reclamantei au fost alterate şi prin atitudinea neprietenoasă a reclamantei.

Faptul că reclamantei i s-au adus un prejudiciu de imagine, rezultă, din chiar comunicatul de presă înregistrat sub nr. (...), prin care reclamantei, i se impută şi /sau reproşează fapte care nu au fost probate şi /sau care nu sunt destinate a fi cunoscute de populaţie, încălcându-i-se astfel drepturi fundamentale referitoare la reputaţie, onoare şi demnitate . Prin comunicat se afirmă că reclamanta ar fi intervenit pentru soţul său, care ar fi încercat să înregistreze contracte de muncă peste termenul legal şi ca i-ar fi spus acestuia că o să-l înveţe cum să facă, afirmaţii care au fost contrazise prin hotărâre irevocabilă. Acelaşi comunicat se referă la „ o serie impresionanta de reclamaţii şi sesizări împotriva reclamantei în perioada 1992-1998, fapt care dovedeşte intenţia clară de a-i ştirbi imaginea publică".

De asemenea se reţine că reclamanta a suferit anumite prejudicii morale datorită stresului în derularea relaţiilor de serviciu, astfel cum rezultă din cererea reclamantei nr. (... ..) şi rezolutia şicanatoare aplicata pe această cerere ( ....) şi din plângerea penală formulată împotriva reclamantei pentru abuz în serviciu soluţionată cu NUP.

Pentru aceste considerente de fapt, în temeiul disp. art 109 din Lega nr. 188/1999, se va admite în parte acţiunea, pârâtul urmând a fi obligat să-i plătească reclamantei 5.000 lei daune morale.

(Tribunalul Bihor -Secţia a III-a Contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 671O/CA /2013 dm 11 Decembrie 2013)

ROMÂNIA TRIBUNALUL BIHOR

SECTIA A II-A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINŢA Nr. 6710/CA/2013

Şedinţa publică de la 11 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE Grefier

Pe rol fiind pronunţarea hotărârii în cauza Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta VA, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI BIHOR, având ca obiect despăgubire.

Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în data de 27.11.2013 când părţile prezente au pus concluzii pe fond ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 04.12.2013, apoi pentru data de 2.2013 când s-a pronunţat hotărârea.

INSTANŢA

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10 12.2007 sub nr. dosar............... reclamanta VA a solicitat în contradictoriu

... pârâtul ITMB:

-stabilirea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie constând în abuzul de drept şi aplicarea cu rea-credinţă a prevederilor HG nr. 1210/2003 , ale Legii nr. 188/1999, ale Legii nr. 7/2004 , ale codului muncii

-obligarea pârâtului să-i plătească 250.000 lei pentru consecinţele pe care le-a avut destituirea sa asupra sa din punct de vedere social, profesional, material, familial şi moral şj 250.000 lei pentru repercusiuni le destituirii asupra speranţei sale de viaţă şi stării sale de sănătate care s-a deteriorat în mod vizibil.

In motivarea acţiunii formulate arată că prin decizia de destituire nr....../2006 anulată ulterior de instanţele de judecată pe motivul inexistenţei abaterii disciplinare a fost aruncată afară din ITM în data de 09.02.2006, faptă care i-a odus prejudicii morale grave.

Cu referire la prejudiciile produse susţine că aceste se compun din :

- ingrădirea dreptului constituţional la muncă , deoarece nu avea dreptul de reincadrare în sectorul public timp de 7 ani conform art. 70 din legea nr. 188/1999;

- prejudicii asupra reputaţiei, onoarei şi demnităţii şi asupra vieţii de familie

- calomnierea prin presă de către pârât care a dat publicităţii ştiri de senzaţie şi comentarii neadevărate , a căror publicare a suspus-o oprobriului public;

- repercusiuni asupra stării sale de sănătate care s-a deteriorat vizibil şi implicit asupra speranţei sale de viaţă .

Cu referire la fapta ilicită susţină că prejudiciile enumerate i-au fost provocate prin fapta ilicită de destituire abuzivă, caracterul abuziv fiind dovedit prin extrasului din şedinţa comisiei de disciplină din 10.01.2006 din care reiese :ă martorii audiaţi nu au confirmat abaterea reţinută în sarcina sa şi sentinţa Tir. ... /2006 a Tribunalului Bihor.

Apreciază ca fiind evident raportul de cauzalitate dintre destituirea sa abuzivă prejudiciul moral suferit.

Mai susţine că pârâtul a acţionat cu vinovăţie , care rezultă din împrejurarea că acesta nu a fost sesizat de persoana pe care se presupune că a vătămat-o , ci de şefa sa M I, care era în concediu la data la care s-a întâmplat aşa-zisa abatere .

In drept a invocat disp. art. 998, 999,1000 c.civ .

In probaţiune a depus înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul ITM a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, netimbrării şi puterii de lucru judecat , iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In susţinerea poziţiei sale procesuale pârâtul a arătat că prin decizia nr. ... ./2005 reclamanta a fost trecută din funcţia de execuţie de inspector de muncă , clasa I, grad profesional superior, treapta trei de salarizare în cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă în funcţia de execuţie de inspector de muncă , clasa I grad profesional principal, treapta 1 de salarizare , decizie de sancţionare menţinută ulterior prin decizia irevocabilă nr......./CA/2006-R pronunţata de Curtea de Apel Oradea, ITM punând în executare integral dispozitivul acelei hotărâri.

Arată că prin decizia nr...../2006 începând cu data de 09.02.20006 reclamanta a fost destituită din funcţia publică ca sancţiune disciplinară, decizie care a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă pusă în executare integral de către pârâtă , în prezent reclamanta fiind repusă integral în drepturile avute anterior destituirii , fiindu-i plătite drepturile salariale , mai puţin stimulentele care fac obiectul dos. nr. .......... pe rolul CAO.

Susţine că întrucât reclamanta nu a făcut dovada indeplinirii celor 4 elemente ale răspunderii civile delictuale acţiune trebuie respinsă ca inadmisibilă .

In drept a invocat Legea nr. 108/1999 , c.pr.civ, c.civ, Legea nr. 146/1997 .

Prin precizarea de acţiunea înregistrată al data de 30.01.2008 reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând şi : Obligarea pârâtului să publice în mijloacele mass media locale sub forma unui comunicat de presă sentinţa civilă nr......../2006 a Tribunalului Bihor prin care a fosta anulată ca abuzivă decizia sa de destituire .

A susţinut că factorul prejudiciabil continuă prin:

-promovarea de pârât a unor acţiuni în instanţă împotriva sa;

-nu i s-au plătit drepturile băneşti cuvenite ;

-după reintegrare primeşte sarcini de serviciu supradimensionate,

-a fost evaluată pentru anul 2007 cu calificativul „BUN" deşi şi-a indeplinit toate sarcinile de serviciu ce i-au fost atribuite .

In drept a invocat disp.a rt. 54 al.2 din decretul nr. 31/1954.

Prin încheiere din 19.05.2008 s-a dispus transpunerea cauzei de la secţia de contencios administrativ la secţia civilă a Tribunalului Bihor.

Printre nouă precizare înregistrată la data de 03.02.2009 reclamanta declara că-şi susţine acţiunea numai pentru suferinţele psihice ca urmare a destituirii din funcţie

Urmare a intervenirii unui incident procedural determinat de admiterea cererii de abţinere a judecătorului căruia i s-a repartizat cauza litigiul a fost trimis la o noua repartizare aleatorie şi a fost înregistrat sub nr. dos........./2009 .

In acest nou dosar pârâta a invocat excepţiile autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilitatii  rap. la disp. art. 106 din legea nr. 188/199 pe care a motivat-o prin prisma faptului că reclamanta a fost reintegrată, i s-au plăti drepturile salariale pe perioada destituirii , inclusiv concediul de odihnă şi indemnizaţia aferentă , precum şi stimulentele .

Prin sentinţa civilă nr....../CA/2009 s-a dispus declinarea competenţei în favoarea judecătoriei Oradea în a raport de valoarea litigiului şi calificarea acestuia .

După declinare la judecătoria Oradea, reclamanta a depus o nouă precizare de acţiune prin care a modificat temeiul juridic ai acţiunii pe care 1-a indicat ca fiind art 269 al. 1 din Legea nr. 53/2003 în baza căruia a iolicitat despăgubirea sa în temeiul răspunderii contractuale .

Urmare a precizării de acţiune formulate, prin sentinţa civilă nr......../2010, Judecătoria Oradea a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bihor - Secţia civilă - (litigiu de muncă).

In dosarul formulat după declinare, nr. ......./111/2012 prin încheierea din 01.06.2010 s-a dispus sesizarea Curţii de apel Oradea pentru pronunţarea unui regulator de competenţă .

Prin sentinţa civilă nr......./2010  pronunţată de Curtea de apel Oradea s-a solutinat conflictul negativ de competenţă intervenit şi s-a stabilit competenţa de soluţionarea în favoarea Tribunalului Bihor -secţia de contencios administrativ în baza prevederilor art. 106 din legea nr. 108/1999 coroborat cu prevederile art. 554/2004 .

Impotriva sentinţei - regulator de competenţă reclamanta a formulat recurs la ICCJ , indicând că temeiul acţiunii sale îl reprezintă disp. art. 269 al. 1 din legea nr. 53/2003 modificată prin Legea nr. 237/2007 , stabilirea competenţei în favoarea tribunalului potrivit legii contenciosului administrativ însemnând modificarea temeiului juridic al cererii formulate .Cererea de recurs nu a fost semnată iar prin Decizia ICCJ  nr......../2012 s-a constatat perimarea recursului.

După înaintarea dosarului la Tribunalul Bihor în data de 25.10.2012 , reclamanta deşi legal citată nu s-a prezenta la judecată şi nici nu a depus alte precizări şi înscrisuri.

In şedinţa publică din 27.11.2013 instanţa respins excepţiile necompetenţei materiale a tribunalului Bihor- secţia de contencios administrativ" , autorităţii de lucru judecat şi netirnbrării.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Prin Decizia nr...../2006 , începând cu data de 09.02.2006 s-a dispus destituirea din funcţie a reclamantei ca sancţiune disciplinară în baza raportului întocmit în data de 02.02.2006 de Comisia de disciplină.

Decizia de destituire a făcut obiectul comunicatului de presă nr. ... ../2006( fil. 35-37 din dos. nr....../2007) prin care susţine pârâtul despre  reclamanta că a refuzat să coopereze cu membrii comisiei de disciplina, că a încălcat prevederile codului de conduită a doua oară în decurs de două luni, că a mai fost sancţionata 3 ori , că a cumulat o serie de reclamaţii şi sesizări din cadrul instituţiei şi din afară.

Prin sentinţa civilă nr......./CA/2006 s-a dispus anularea deciziei nr...../2006, pârâtul fiind obligat să o reintegreze pe reclamantă în funcţia publică de inspector de muncă şi să-i plătească despăgubire egală cu salariile indexate , majorate şi recalculate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta cu începere din data de 09.02,2006 şi până la data reintegrării în funcţie.

După rămânerea irevocabilă a hotărârii reclamanta a fost repusă în funcţie şi i s-au plăti drepturile salariate , iar stimulentele i-au fost plătite doar ulterior admiterii acţiunii formulate în dos. nr. 1.520/35/2007.

Intre reclamantă şi pârât s-au derulat mai multe litigii penale şi civile privind raporturile de serviciu , având la bază sesizarea pârâtului că aceasta a săvârşit abuzuri în serviciu şi /sau a avut o conduită neadecvată la serviciu, respectiv si-a indeplinit necorespunzător aceste atribuţii.

Cu privire la durata procesului, se constată că reclamanta a provocat prelungirea acestei durate prin alte precizări repetate şi modificări ale temeiului acţiunii, intervenite pentru a evita aplicarea dispoziţiilor legale in vigoare in acea perioadă referitoare la plata timbrajului şi a cauţiunii prevăzute de art. 1 din OUG nr. 53/2000( în prezent abrogat) pentru ca în final să nu-şi mai semneze cererea de recurs formulată împotriva regulatorului de competenţă fapt ce a determinat prelungirea procesului cu aproape doi ani.

In soluţionarea litigiului instanţa are în vedere două limite, impuse prin regulatorul de competenţă , respectiv:

-sentinţa Curţii de apel Oradea nr. ..../2010 din dos. nr. .... /... ./2010 prin care s-a stabilit competenţa în favoarea instanţei reţinându-se aplicabilitate art. 106 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu prevederile art. 554/2004

-temeiul juridic precizat de reclamantă respectiv , art. 269 al. 1 în forma în vigoare la acea dată , actualmente an. 253 .

Conform disp. art. 106 din Legea nr. 188/1999 „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinic sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. (2) La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publica deţinută.

Conform disp. art. 269 al.1 în forma în vigoare la data precizării acţiunii în baza acestui temei " Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa il despăgubească pe salariat in situaţia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul" acţiunea e scutită de obligaţia de plată a taxei de timbru conform an. 285 din  aceeaşi lege.

Art. 269 din Legea nr. 53/2003 este în prezent reprodus de an 253 din acelaşi act normativ cu următoarea formulare " Angajatorul este obligat, în temeiul şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat in situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, iar scutirea de obligaţia de plată a timbrajului este prevăzută de art. 270 , faţă de care în şedinţa din 27.11.0213 instanţa a respins excepţia de netimbrare.

Cu referire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii instanţa reţine următoarele :

Aşa cum rezultă din conţinutul art. 106 din legea nr. 188/1999 acesta se referă in primul rând la Legea nr. 554/2004 care la art. 8 al 1 prevede "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, ... poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".

Reclamanta a obţinut în baza altor hotărâri judecătoreşti drepturile băneşti are ar fi beneficiat în perioada în care a operat demiterea sa , prin prezenta acţiune solicitând reparaţii morale .

Plata despăgubirilor băneşti efectuate de pârât nu exclude dreptul reclamantei : morale, conform legii nr. 554/2004 şi Legii nr. 53/2003.

Este adevărat că până în anul 2007 a existat o practică contradictorie privind posibilitatea acordării de daune morale funcţionarului public , însă ulterior s-a apreciat că asemenea cerere este admisibilă în temeiul disp. art. 269 al 1 din legea ni. 52/2003 dar aceste daune pot fi acordate doar în condiţiile în care solicitantul probeaza  prejudiciul moral suferit.

In consecinţă instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii invocate de pârât . apreciind că disp. art. 106 din legea nr. 188/1999 face trimitere la disp. Legii nr. 554/2004 , care prevede posibilitatea acordării de daune morale, iar atât admisibilitatea cât şi condiţiile de acordare sunt expres stipulate de art. 253 , fost art. 269 al.1 din C Muncii.

Cu referire la indeplinirea condiţiilor de acordare a daunelor morale, instanţa reţine că destituirea reclamantei din funcţia publică a fost una abuzivă, fapt stabilit prin hotărâre irevocabilă, chiar dacă din probatoriul administrat în prezentul dosar a rezultat că relaţiile de serviciu ale reclamantei au fost alterate şi prin atitudinea neprietenoasă a reclamantei.

Faptul că reclamantei i s-au adus un prejudiciu de imagine , rezultă din chiar comunicatul de presă înregistrat sub nr....../2006 (f. 35-38) în care reclamantei i se impută şi/sau reproşează fapte care nu au fost probate şi /sau care nu sunt destinate a fi cunoscute de populaţie, încălcându-i-se astfel drepturi fundamentale referitoare la reputaţie, onoare şi demnitate. Prin comunicat se afirmă că reclamanta ar fi intervenit pentru soţul său, care ar fi încercat să înregistreze contracte de muncă peste termenul legal şi i-ar fi spus acestuia că o să-1 înveţe cum să facă, afirmaţii care au fost contrazise prin hotărâre irevocabilă.  Acelaşi comunicat se referă la „ o serie impresionată de reclamaţii şi sesizări ..împotriva reclamantei în perioada 1992-1998 , fapt care dovedeşte intenţia clară de a-i ştirbi imaginea publică".

De asemenea se reţine că reclamanta a suferit anumite prejudicii morale datorită stresului în derularea relaţiilor de servicii, astfel cum rezultă din cererea reclamantei nr......şi rezoluţia şicanatoare aplicată pe această cerere ( Fii. 48-5 din plângerea penală formulată împotriva reclamantei pentru abuz în serviciu soluţionată cu NUP .

Alte prejudicii însă n-au putut fi dovedite, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză , reclamantei fiindu-i achitate toate drepturile băneşti cuvenite ca urmare a anulării deciziei de destituire, reclamanta având susţinere materială pe perioada în care a fost lipsită de salariu în cadrul familiei, fiind căsătorită şi soţul realiza venituri, iar dreptul la muncă i-a fost restabilit în instanţă. Nici consecinţe negative asupra stării de sănătate şi speranţei de viaţă n-au fost dovedite , adeverinţa medicală şi biletul de trimitere depuse în probaţiune nici măcar nu au dată certă care să le poată plasa în perioada demiterii.

Faţă de toate cele anterior reţinute, instanţa va aprecia că reclamanta a suferit un prejudiciu moral şi de imagine provocat prin faptele ilicite ale pârâtului, care a dispus nelegal destituirea sa din funcţia publică , a promovat şi întreţinut cu reiaţii de muncă ostile şi a dat publicităţi informaţi nereale sau care nu trebuiau aduse la cunoştinţa publicului.

La stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa va avea în vedere că acestea trebuie să asigure o reparaţie materială,  fără a constitui însă o sursă de îmbogăţire şi totodată să-şi producă rolul sancţionator asupra pârâtului, apreciind ca suma de 5000 lei corespunde acestor cerinţe.

Solicitarea reclamantei de publicare în presă urmează a fi respinsă, aceasta nefiind de natură a aduce reparaţi la acest moment, când conflictul a fost uitat mass-media şi o nouă mediatizare ar fi de natură a genera alte conflicte.

Pentru, considerentele ce preced, în temeiul disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi a celorlalte temeiuri invocate va admite în parte acţiunea în limitele anterior arătate şi conform dispozitivului

Cheltuieli de judecată nu se vor acorda nefiind justificate de reclamantă iar pârâtul nu este îndreptăţit şi nu le-a solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia inadmisibilităţi acţiunii invocată de pârâtul ITM B.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta VA cu domiciliul în.........

în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI B. cu sediul...........şi, în consecinţă:

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei 5.000 lei daune morale.

Respinge celelalte pretenţii.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 Decembrie 2013.