Sechestru asigurator. Lipsa unor bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se instituie, în concret respectiva măsură asiguratorie

Domeniu:

Sechestru (Sechestru asigurator. Lipsa unor bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se instituie, în concret respectiva măsură asiguratorie).

Luarea măsurii sechestrului asigurator nu depinde de existenţa, în chiar momentul dispunerii măsurii, în patrimoniul persoanei, fizice sau juridice, a vreunui bun mobil sau imobil asupra cărora să se instituie, în concret, respectiva măsură.

În consecinţă, în baza art. 249 C.pr.pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, Curtea a dispus instituirea masurii sechestrului asigurator, în vederea garantării reparării prejudiciului produs prin infracţiune, asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente şi ale inculpaţilor, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, DECIZIA Nr. 666 / A din data de 30 aprilie 2015, Dosar nr. 4350/292/2014 )

Prin sentinţa penală nr. 36/11.03.2015, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. 4350/292/2014, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C.pr.pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului T.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 83 alin. 1 C.pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În baza art. 85 alin. 2 C.pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., cu privire la consecinţe nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C.pr.pen. raportat la art. 83 C.pen., s-a stabilit pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului B.I.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 83 alin. 1 C.pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani, de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În baza art. 85 alin. 2 C.pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., cu privire la consecinţe nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii, precum şi în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata către partea civilă a sumei de 283.415 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat, la care se adaugă majorări de întârziere calculate până la data stingerii sumei datorate.

S-a respins cererea formulată de partea civilă cu privire la instituirea de măsuri asiguratorii în vederea recuperării pagubei.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de câte 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea în fapt şi în drept a sentinţei, Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1182/P/2014 din data de 03.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii T.A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005, modificată, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi B.I.C., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005, modificată, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, parte civilă fiind Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, iar parte responsabilă civilmente - S.C. D C S.R.L., prin lichidator judiciar R C SPRL Turnu Măgurele. 

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că încă de la înfiinţare, respectiv din data de 21.09.2011, inculpatul T.A. a deţinut calitatea de unic asociat si administrator la S.C. D Comprex S.R.L., cu sediul social în satul S., com. S., jud. T., până la data de 11.02.2013. Societatea în cauză este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman sub nr. J 34/589/2011 şi are codul de identificare fiscală - 29131942. Conform certificatului de înregistrare, obiectul de activitate principal al firmei este: "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale" - cod CAEN 4120.

Ulterior, în conformitate cu Decizia nr. 1 /l 1.02.2013 a inculpatului T.A., emisă în calitate de asociat unic, a fost atras în societate şi inculpatul B.I.C., prin majorarea capitalului social. În fapt, capitalul social a fost majorat doar cu suma de 10 lei, depunere efectuată de noul asociat. Prin aceeaşi decizie a fost revocat din calitatea de administrator inculpatul T.A. şi a fost numit administrator inculpatul B.I.C..

În data de 12.02.2013, prin Hotărârea nr. 2 a AGA, s-au făcut modificări structura societăţii, în sensul că s-a retras din societate inculpatul T.A., cedând părţile sociale pe care le deţinea, către celălalt inculpat – B.I.C..

Ulterior, conform încheierii civile nr. 541/09.10.2013 pronunţată de Tribunal Teleorman s-a deschis procedura de insolvenţă fiind numit lichidator judiciar - R C SPRL Turnu Măgurele.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 08.05.2014 şi înregistrat sub nr. 3232/05.06.2014, la A.N.A.F - A.J.F.P. Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscală, s-a constatat că firma deţinută succesiv de cei doi inculpaţi, în perioada supusă controlului, 22.09.2011-31.12.2013, a reţinut şi nu a virat la bugetul consolidat al statului impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, în termenul de 30 zile de la data scadenţei, în suma totală de 237.041 lei, din care: impozit pe venit - 233.748 lei; impozit pe venituri din salarii - 1.116 lei; contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajaţi - 723 lei; contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de angajaţi - 72 lei.

Pentru neplata în termen au fost calculate obligaţii fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) în cuantum total de 46.374 lei.

Pentru justa soluţionare a cauzei penale, respectiv pentru a se stabili cu exactitate cuantumul prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, de către inspectorii anti-fraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor, detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 91 încheiat la data de 09.10.2014, de către inspectorii anti-fraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor, detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, raportat la obiectivele adresate, s-au concluzionat următoarele: - S.C. D C S.R.L. S. a reţinut pe statele de plată contribuţiile salariale (C.A.S., C.A.S.S., şomaj) şi impozitul pe venitul din salarii, acestea nefiind declarate de către societate şi au fost stabilite de către organul fiscal prin decizia de impunere nr. 301 din 06.06.2014, în urma inspecţiei fiscale din perioada 22-28 aprilie 2014 şi respectiv 05-08 mai 2014. Singura declaraţie depusă de către firma în cauză a fost în data de 25.10.2012, pentru impozitul pe veniturile din alte surse, administrator fiind inculpatul T A; S.C. D C S.R.L. S. nu şi-a îndeplinit obligaţiile de achitare în termenul legal a impozitului pe salarii şi contribuţiilor salariale reţinute ca stopaj la sursă.

Perioada în care au fost reţinute pe statele de plată contribuţiile salariale şi nu au fost virate în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă în conturile stabilite de lege, s-a stabilit a fi : 01.11.2012 - 01.02.2013.

Din analiza efectuată nu au fost depistate cauze economice care să conducă la neachitarea în termen, a impozitului pe salarii şi contribuţiilor salariale reţinute ca stopaj la sursă, cât şi a impozitului pe veniturile din alte surse; S.C. D C S.R.L. S. a dispus de lichidităţi pentru achitarea obligaţiilor de plată, disponibilul din casierie şi contul bancar la 30.09.2012 totalizând suma de 721.215,84 lei, suficient pentru achitarea impozitului pe veniturile din alte surse în sumă de 109.215 lei declarat în data de 25.10.2012, cât şi a sumelor reţinute ca stopaj la sursă, datorate pentru cei doi salariaţi.

Cu privire la prejudiciu, s-a stabilit că acesta totalizează suma de 233.392 lei. Din suma respectivă, 3.293 lei reprezentând reţineri la sursă de la salariaţi, au fost realizate în perioada 01.11.2012 - 01.02.2013, iar suma de 108.859 lei, reprezentând impozit: veniturile din alte surse, a fost declarată în data de 25.10.2012, perioadă în care administrator a fost inculpatul T.A.. Deci, totalul prejudiciului alocat inculpatului T.A. este de 108.859 lei.

Suma de 124.533 lei, reprezentând impozit pe veniturile din alte surse, care a fost stabilită de către Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Teleorman, prin decizia de impunere nr. 301 din data de 06.06.2014, nu a putut fi defalcată deoarece este aferentă întregii perioade de funcţionare a societăţii, respectiv 21.09.2011 - 31.12.2013.

Fiind audiat în calitate de inculpat, B.I.C., a declarat faptul că, în cursul lunii februarie 2013, ar fi fost întrebat de către un tânăr, poreclit "R.", pe care-1 ştia din liceu şi a cărui identitate nu o cunoaşte, dacă lucrează şi ce situaţie materială are. Auzind că nu realizează venituri şi are nevoie de bani, i-ar fi spus că are un unchi, care deţine o firmă, pe care ar vrea să o închidă, întrucât doreşte să-şi înfiinţeze una nouă. Tot acesta i-ar fi precizat că pentru a închide acea firmă trebuie să o treacă pe numele altei persoane. Astfel, i-a propus să preia el acea firmă, urmând a primi pentru acest serviciu suma de 600 lei. Tot acel tânăr i-ar fi spus că firma respectivă are ca obiect de activitate colectarea fierului vechi şi efectuarea de lucrări în domeniul construcţiilor. I-a precizat că dacă doreşte poate menţine firma activă şi implicit poate să lucreze în domeniile menţionate, iar în cazul în care nu prestează niciun fel de activitate, se va închide singură. Întrucât inculpatul în cauză a acceptat, în seara aceleiaşi zile a fost luat de la domiciliu, din satul V., corn. V., jud. Vâlcea, de unchiul lui "R.", cu autoturismul, pentru a se deplasa să încheie tranzacţia de preluare a acelei firme. Inculpatul a precizat că la acel moment nu ştia unde anume trebuie să meargă, acest lucru aflându-1 în maşină, de la unchiul lui "R.", pe care de asemenea, nu-1 cunoştea. în legătură cu acesta ştie doar că este poreclit "V.". Astfel, "V." ar fi venit la domiciliul său cu un autoturism marca Dacia Logan, al cărui număr de înmatriculare nu 1-a reţinut. Nu a fost însoţit de către "R.". În jurul orei 22.00, în aceeaşi zi, ar fi ajuns pe raza mun. Roşiorii de Vede şi s-au cazat la un hotel, a cărei denumire nu a putut-o preciza şi aici s-au întâlnit cu o persoană de etnie rromă, a cărei identitate, de asemenea, nu a indicat-o, motivând că nu o ştie. Ar fi aflat ulterior, respectiv a doua zi, că acea persoană ar fi unchiul lui T A, întrucât acesta i se adresa cu apelativul "unchiule". Ştie doar că acea persoană a vorbit cu "V." în maşina sa, despre care-şi aminteşte că era marca Opel Vectra înmatriculată cu numărul TR - DVD. Cu privire la conţinutul acelei discuţii, inculpatul B.I.C. a declarat că nu ştie ce anume au vorbit cei doi. A doua zi, împreună cu "V." ar fi mers în mun. Alexandria, cu maşina sa. Aici, s-ar fi întâlnit în centru localităţii, cu inculpatul T.A., pe care l-ar fi văzut atunci pentru prima dată, cu unchiul său, mai sus menţionat, cu soţia acestuia şi încă c persoană de sex masculin, mai în vârstă, despre care consideră că ar avea în jur de 50-60 ani. Toate persoanele menţionate au mers într-o clădire, despre care a precizat că nu ştie dacă era birou notarial sau sediul vreunei instituţii, unde după ce au urcat pe nişte scări şi. pe rând, au intrat într-un birou, a semnat nişte acte, fără a le citi. Inculpatul în cauză a mai susţinut că nu a primit nici atunci, cu ocazia semnării actelor şi nici ulterior, niciun fel de înscrisuri ale acelei firme, cu atât mai puţin documente de evidenţă contabilă. Ulterior inculpatul ar fi primit de la "V." suma de 600 lei, conform înţelegerii, pentru serviciul pe care-1 prestase. Acelaşi inculpat a mai declarat că, personal, niciodată nu a desfăşurat niciun fel de activitate cu firma respectivă, astfel consideră că nu i s-ar imputa neplata vreunei sume de bani datorată bugetului de stat, de către acea societate. Cele declarate de inculpatul B.I.C., nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Cu atât mai mult, inculpatul în cauză chiar afirmă că şi-ar fi dat seama că activitatea pe acea firmă a fost continuată, probabil de către inculpatul T.A., care a fost primul administrator, întrucât în vara anului 2014 a primit la domiciliu două amenzi ce însumează 9.000 lei (una în sumă de 5.000 lei şi respectiv una în sumă de 4.000 lei), ambele pe numele său, în calitate de administrator al S.C. D C S.R.L., însă nu a făcut niciun demers aşa cum s-ar fi impus şi motivând că i-a fost fiică de consecinţe, ar f plătit până în prezent, la Primăria Com. V., în două tranşe, suma de 100 lei.

Procedându-se şi la audierea inculpatului T.A., acesta a negat cele declarate de B.I.C., susţinând că, după aproximativ opt sau nouă luni, de la înfiinţarea S.C. D C S.R.L., a luat hotărârea de a nu mai administra această firmă Astfel, întâlnindu-se întâmplător cu inculpatul B.I., pe raza mun. Alexandria deşi nu-l cunoştea, i s-ar fi propus de către acesta să-i cesioneze lui firma. A fost de acord cu acest lucru, astfel că, după circa o săptămână s-ar fi întâlnit cu inculpatul B.I. la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, unde au perfecta" actele de cesiune ale S.C. D C S.R.L. Acelaşi inculpat a precizat că atât la prima întâlnire, cât şi la data cesionării firmei nu au fost de faţă alte persoane. La momentul cesionării firmei i-ar fi înmânat inculpatului B.I. şi toate documentele de evidenţă contabilă ale acesteia.

Situaţia de fapt mai sus menţionată este susţinută cu următoarele mijloace de probă: plângerea şi înscrisurile depuse, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 21 ianuarie 2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă în baza art. 374 C.pr.pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa i-a întrebat pe inculpaţi dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-li-se la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. şi a procedat la audierea acestora, în conformitate cu art. 378 C.pr.pen. Totodată, s-a încuviinţat inculpaţilor proba cu înscrisuri în circumstanţiere, în cadrul probei fiind depuse la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Judecătoria a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: la data de 18.06.2014 a fost primită spre soluţionare plângerea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman. În plângere s-a sesizat că, în urma controlului efectuat la S.C. D C S.R.L., s-a constatat că firma respectivă înregistrează impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, neachitate în termenul legal de 30 de zile, de la scadenţă, în sumă totală de 237.041 Iei.

În drept, faptele inculpaţilor T.A. şi B.I.C. - care în calitate de administratori ai S.C. D C S.R.L. S., în perioada de 22.09.201.-31.12.2013, au reţinut şi nu au vărsat la bugetul consolidat al statului impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, în cuantum de 237.041 lei - întrunesc elementele constitutive al infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală, s-a reţinut că elementul material constă în acţiunea de a nu reţine şi a nu vărsa la bugetul statului în calitate de administratori ai firmei respective în perioada stabilită a impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă în cuantum de 237.041 lei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei sale şi au urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor.

La individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 C.pen., pedeapsa stabilită fiind de cel mult 2 ani închisoare; inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii; aceştia şi-au manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar în raport de persoana inculpaţilor, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de aceştia pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile lor de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei lor pentru o perioadă determinată. De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpaţi se încadrează într-o valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. 2 C.pen., iar inculpaţii nu s-au sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

În conformitate cu art. 249 C.pr.pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă cu privire la instituirea de măsuri asiguratorii în vederea recuperării pagubei, întrucât din adresele emise de Administraţiile Financiare ale Primăriilor de domiciliu rezultă că inculpaţii nu figurează cu bunuri mobile şi imobile ori cu alte venituri.

Împotriva acestei sentinţe, în data de 23.03.2015, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea minutei sentinţei, partea civilă Agenţia Naţională de Administrate Fiscală - DirecţiaRegională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a declarat apel pe care l-a motivat în scris (motivele aflate la filele 6-7 şi 14-15 din prezentul dosar).

De asemenea, în datele de 19.03.2015 şi 23.03.2015, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea minutei sentinţei, inculpaţii T.A. şi B.I.C. au declarat apeluri pe care le-au motivat în scris (motivele aflate la filele 2-3 şi 5 din prezentul dosar).

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în data de 02.04.2015 sub nr. unic de dosar 4350/292/2014 (nr. în format vechi 1185/2015).

Motivele de apel

Partea civilă Agenţia Naţională de Administrate Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a solicitat admiterea apelului, cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul admiterii cererii de instituire a măsurilor asiguratorii.

În motivarea în fapt a apelului, partea civilă a precizat că în mod greşit prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de instituire a măsurilor asiguratorii, în raport de art. 397 alin. 2 C.pr.pen. În acest sens, partea civilă a precizat că, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. Astfel, faptul că inculpaţii nu deţin bunuri asupra cărora să se poată institui sechestru nu prezintă relevanţă juridică în ceea ce priveşte instituirea sau nu a sechestrului asigurator, atâta vreme cât o astfel de măsură are în primul rând un scop preventiv şi produce efecte nu numai prezente, ci şi în viitor. În acest sens, chiar dacă la momentul pronunţării hotărârii de condamnare inculpaţii nu aveau bunuri asupra cărora să se poată institui sechestru, urmare instituirii sechestrului asigurator, creditorul - A.N.A.F. are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură, o dată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul inculpaţilor.

Aşadar, partea civilă a criticat pentru nelegalitate sentinţa penală apelată, în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la instituirea de măsuri asiguratorii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 412 C.pr.pen.

Inculpatul T.A. a solicitat admiterea apelului, cu privire la latura penală a cauzei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 74, art. 76 şi art. 81 din Legea nr. 15/1968, ca lege penală mai favorabilă, şi, în consecinţă, reţinerea circumstanţelor atenuante şi dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În motivarea în fapt a apelului, inculpatul a precizat că nu este cunoscut cu antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală şi este singurul întreţinător al familiei sale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 408 şi următoarele C.pr.pen.

Inculpatul B.I.C., a solicitat admiterea apelului, cu privire la latura penală şi latura civilă a cauzei, în sensul diminuării considerabile a cuantumului pedepsei aplicate de către prima instanţă şi al reducerii cuantumului  despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat.

În motivarea în fapt a apelului, inculpatul a precizat că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, a avut o contribuţie redusă la săvârşirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă. A mai precizat că domiciliază în judeţul Vâlcea, sens în care a solicitat ca măsurile şi obligaţiile ce i-au fost impuse de către prima instanţă să fie sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Vâlcea.

În drept, au fost invocate prevederile art. 408 şi următoarele C.pr.pen.

Curtea, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de către apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 420 alin. 10 C.pr.pen., apreciază că apelurile formulate de partea civilă şi inculpatul B.I.C. sunt întemeiate, iar apelul formulat de inculpat T A este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la situaţia de fapt, Curtea constată că, pe de o parte a fost descrisă în mod amplu în considerentele sentinţei penale apelate, iar pe de altă parte, că, la judecata în primă instanţă, la termenul din 11.02.2015, ambii inculpaţi s-au prevalat de dispoziţiile art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen., recunoscând faptele în modalitatea în care acestea au fost descrise în rechizitoriu, fiind de acord cu mijloacele de probă administrate în timpul urmării penale.

Totodată, Curtea, efectuând propriul examen analitic asupra situaţiei de fapt, prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, constată că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de către prima instanţă, motiv pentru care îşi însuşeşte pe deplin argumentaţia expusă de către prima instanţă, apreciind, aşadar, că mijloacele de probă administrate dovedesc, dincolo de orice dubiu rezonabil, împrejurarea că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost cercetaţi.

1. Mijloacele de probă administrate în timpul urmăririi penale

Curtea reţine că în această fază procesuală au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal şi adresa nr. 3233/05.06.2014 întocmite de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman - A.J.F.P. Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 91/09.10.2014 şi înscrisurile anexate, mijloace de probă ce se coroborează cu depoziţiile inculpaţilor, prin care aceştia au recunoscut în mod constant săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.

2. Mijloacele de probă administrate în cursul judecării cauzei de către instanţa de apel

Din acest punct de vedere, Curtea constată că în cursul judecării cauzei în apel nu s-a solicitat administrarea niciunui mijloc de probă.

În drept

Curtea constată că faptele reţinute în sarcina ambilor inculpaţi întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, motiv pentru care îşi însuşeşte pe deplin argumentele expuse de Judecătorie în analizarea acestor aspecte.

Analiza motivelor de apel

Motivul de apel invocat de inculpatul B.I.C. referitor la modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei

Prin adresa şi procesul-verbal nr. 3233/05.06.2014 (aflate la filele 11-17 din dosarul de urmărire penală nr. 1182/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede), s-a constatat faptul că, urmare a controlului efectuat în perioada 22-28.04.2014 şi 05-08.05.2014 la S.C. D C S.R.L., administrată de către cei doi inculpaţi în mod succesiv, contribuabilul înregistra, pentru perioada supusă controlului, 22.09.2011 - 31.12.2013, impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, neachitate în termen de 30 de zile de la scadenţă, în sumă totală de 283.415 lei, compusă din impozit pe venit, impozit pe venituri din salarii, contribuţii de asigurări sociale de stat, contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi contribuţii de asigurări pentru şomaj, precum şi accesorii calculate la aceste impozite şi contribuţii.

Prin cererea formulată în data de 07.01.2015 (aflată la filele 14-15 din dosarul nr. 4350/292/2014 al Judecătoriei Roşiorii de Vede), A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Teleorman s-a constituit, în baza art. 20 C.pr.pen., parte civilă cu suma totală de 283.415 lei, compusă din impozit pe venit, impozit pe venituri din salarii, contribuţii de asigurări sociale de stat, contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi contribuţii de asigurări pentru şomaj, precum şi accesorii calculate la aceste impozite şi contribuţii, precum şi majorări de întârziere ce se vor calcula potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Totodată, partea civilă a solicitat introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, precum şi instituirea măsurilor asiguratorii în vederea reparării pagubei.

În acest context, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpaţilor, conform art. 1357 şi următoarele C.civ., constând în existenţa faptei ilicite - infracţiunea, existenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite - intenţia, existenţa prejudiciului cauzat - reţinerea şi nevărsarea la bugetul consolidat de stat a sumelor datorate cu titlu de impozite şi contribuţii datorate la bugetul consolidat de stat şi existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat prin fapta ilicită.

În acelaşi timp, conform art. 1373 C.civ., comitenţii sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Potrivit art. 1382 C.civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Astfel, având în vedere că inculpaţii au comis faptele în exercitarea funcţiei de administrator al S.C. D C S.R.L., Curtea constată că această societate comercială are, în procesul penal, potrivit art. 86 C.pr.pen., calitatea de parte responsabilă civilmente, neputând fi reţinută pentru aceasta din urmă vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă. Astfel, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 1373 C.civ., în vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta altei persoane, constând în existenţa raportului de prepuşenie şi exercitarea de către inculpaţi a faptei ilicite în funcţia de administrator al acestei societăţi comerciale, în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate pentru care a fost înfiinţată.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile, Curtea constată că acesta a fost în mod just stabilit prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 91/09.10.104 (aflat la filele 24-28 din dosarul de urmărire penală nr. 1182/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede), ale cărei concluzii sunt în sensul că în perioada supusă controlului efectuat de către organele fiscale, 21.09.2011 - 31.12.2013, deşi a dispus de lichidităţi pentru achitarea obligaţiilor fiscale de plată, disponibilul din casierie şi contul bancar deţinut fiind suficient în acest sens, S.C. D C S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile de achitare în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor salariale reţinute ca stopaj la sursă.

Referitor la obligarea, în solidar, a inculpaţilor, şi în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata, pe lângă despăgubirile civile constând în debitul principal reprezentat de impozitele şi contribuţiile reţinute la sursă şi nevirate la bugetul de stat, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal, Curtea reţine următoarele.

Potrivit art. 120 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Totodată, conform art. 1385 alin. 3 C.civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, în sensul de a cuprinde atât pierderea suferită constând în debitul principal, cât şi câştigul nerealizat constând, în speţă, în obligaţiile fiscale accesorii debitului principal.

În consecinţă, având în vedere ansamblul motivelor de fapt şi de drept anterior expuse, Curtea constată că prima instanţă a reţinut în mod corect suma la care i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi, şi în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către partea civilă.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că motivul de apel vizând modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei este nefondat.

Motivul de apel invocat de ambii inculpaţi vizând individualizarea judiciară a cuantumului pedepselor şi a modalităţii lor de executare

Analiza incidenţei în cauză a principiului aplicării legii penale mai favorabile

Având în vedere că pe parcursul soluţionării prezentei cauze, respectiv în data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, respective Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, Curtea va analiza în ce măsură sunt incidente prevederile art. 5 alin.1 C.pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în varianta normativă în vigoare atât la data săvârşirii faptelor, cât şi în varianta normativă actuală sunt de la 1 an la 6 ani închisoare.

Aşadar, se constată că, din punctul de vedere al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care au fost cercetaţi inculpaţii, nu se poate stabili legea penală mai favorabilă.

În raport de constatările mai sus-expuse, Curtea apreciază ca fiind necesare următoarele precizări.

Pe de o parte, la stabilirea legii penale mai favorabile nu poate fi avut în vedere un singur criteriu, de altfel deosebit de important, şi anume cel al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, ci se ia în considerare un ansamblu de criterii care determină, în concret, o situaţie juridică mai favorabilă inculpatului, în raport de incidenţa în cauză a diferitelor instituţii juridice cum ar fi cele referitoare la individualizarea şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

În acest context, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanţă în sensul că în cauză nu este suficientă dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepei, posibilitate conferită prin prisma dispoziţiilor art. 81 - 82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal cu referire la art. 5 alin. 1 C.pen., ca lege penală mai favorabilă, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce succed.

Prin urmare, analizând situaţia juridică concretă a apelanţilor-inculpaţi, având în vedere şi aspectele prezentate anterior referitor la împrejurările de fapt în care a fost comisă infracţiunea, Curtea constată că legea penală mai favorabilă apelanţilor-inculpaţi este Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Pe de altă parte, Curtea are în vedere decizia nr. 265/06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 alin. 1 C.pen., decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372/20.05.2014.

Astfel, prin decizia nr. 265/06.05.2014, s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. 5 C.pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, Curtea constată că prin decizia sus-menţionată s-a ales criteriul aprecierii globale în stabilirea legii penale mai favorabile.

În consecinţă, Curtea constată că în mod corect a avut în vedere prima instanţă atât încadrarea juridică a faptelor, cât şi pedepsele stabilite apelanţilor-inculpaţi, precum şi modalitatea de executare a pedepselor prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pe care le-a aplicat în mod global, unitar.

Curtea mai constată că, urmare a soluţionării cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 375 C.pr.pen., apelul formulat de inculpaţi nu poate viza decât aspecte legate de cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către prima instanţă.

Referitor la cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite, Curtea apreciază faptul că în mod corect prima instanţă a stabilit apelanţilor-inculpaţi pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea comisă, pedeapsă al cărei cuantum este orientat spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform art. 396 alin. 10 C.pr.pen., având în vedere, pe de o parte circumstanţele reale de săvârşire a faptei – reliefate prin realizarea mai multor acte materiale, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, într-un interval îndelungat de timp, de 2 ani şi 3 luni, producând bugetului de stat un prejudiciu deosebit de însemnat, în cuantum total de 283.415 lei, nerecuperat până în prezent – iar pe de altă parte, circumstanţele personale ale apelanţilor-inculpaţi – constând, pe de o parte, în lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul T.A. (conform fişei de cazier judiciar aflate la fila 88 din dosarul de urmărire penală nr. 1182/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede), respectiv aplicarea în anul 2011 a unei amenzi administrative pentru săvârşirea de către inculpatul B.I:C. a infracţiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e şi g din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal (conform fişei de cazier judiciar aflate la fila 102 din dosarul de urmărire penală nr. 1182/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede), iar pe de altă parte, în atitudinea constantă adoptată de inculpaţi de recunoaştere a faptei comise.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanţă asupra faptului că în cauză nu este necesară aplicarea pedepsei, astfel că devin incidente prevederile art. 83 C.pen., sens în care în mod corect a apreciat prima instanţă asupra îndeplinirii, în mod cumulativ, a condiţiilor prevăzute de acest text de lege în vederea dispunerii amânării aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere înăuntrul căruia inculpaţii vor trebui să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse, aspect care constituie o garanţie suficientă în sensul că, pe de o parte, inculpaţii au înţeles gravitatea faptelor comise, iar pe de altă parte, nu vor mai săvârşi alte fapte de natură penală.

Aşadar, prin aplicarea prevederilor art. 83 C.pen., Curtea apreciază că în cauză se va garanta îndeplinirea scopurilor şi funcţiilor, deopotrivă coercitive şi preventive, ale pedepselor stabilite de către prima instanţă.

Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză, pe de o parte, nu se impune reţinerea niciuneia dintre circumstanţele atenuate legale sau judiciare prevăzute de art. 75 C.pen., nefiind identificate în concret aspecte de fapt de natură a se putea circumscrie acestor prevederi legale, iar pe de altă parte, nu se impune nici suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 - 82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, întrucât dispunerea acestei măsuri de individualizare judiciară a executării pedepsei, în lipsa impunerii în sarcina inculpaţilor a respectării unor obligaţii şi măsuri de supraveghere, nu este suficientă în vederea garantării scopurilor şi funcţiilor pedepsei închisorii.

În consecinţă, Curtea apreciază că atât cuantumul pedepselor stabilite, cât şi modalitatea de executare a acestora corespund ansamblului criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că motivele de apel formulate de ambii apelanţi-inculpaţi vizând individualizarea judiciară a cuantumului pedepselor stabilite şi a modalităţii de executare a acestora sunt nefondate.

Motivul de apel invocat de partea civilă vizând obligativitatea instituirii în cauză a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator

Din acest punct de vedere se reţine că, prin cererea de constituire de parte civilă s-a mai solicitat, în conformitate cu prevederile art. 249 - 254 C.pr.pen., instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor şi ale părţii responsabile civilmente, pentru garantarea acoperirii prejudiciului stabilit în sarcina acestora, cauzat bugetului de stat.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Totodată, din adresa nr. 2946/28.07.2014 emisă de Primăria comunei Scrioaştea, judeţul Teleorman (aflată la fila 72 din dosarul de urmărire penală nr. 1182/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede), rezultă că nici inculpatul T.I. şi nici partea responsabilă civilmente nu figurează în evidenţele instituţiei cu bunuri mobile sau imobile.

Astfel, având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că luarea măsurii sechestrului asigurator nu depinde de existenţa, în chiar momentul dispunerii măsurii, în patrimoniul persoanei, fizice sau juridice, a vreunui bun mobil sau imobil asupra cărora să se instituie, în concret, respectiva măsură.

În consecinţă, în baza art. 249 C.pr.pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, Curtea va institui măsura de indisponibilizare a sechestrului asigurator, în vederea garantării reparării prejudiciului produs prin infracţiune, asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente şi ale inculpaţilor, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziţii de indisponibilizare, până la concurenţa sumei de 283.415 de lei şi a accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate.

Pentru aceste motive, Curtea constată că apelul formulat de partea civilă este întemeiat, urmând a fi admis şi a se dispune în consecinţă.

Analizarea din oficiu a celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate

În acest sens, Curtea are în vedere nu numai împrejurarea că prezenta cale de atac a apelului este integral devolutivă atât în fapt, cât şi în drept, potrivit art. 417 alin. 2 C.pr.pen., ceea ce impune ca instanţa de control judiciar să analizeze toate dispoziţiile luate de prima instanţă în soluţionarea cauzei, dar şi faptul că instanţa de control judiciar trebuie să respecte prevederile art. 424 alin. 1 C.pr.pen. referitoare, cu precădere, la expunerea temeiurilor de fapt şi de drept incidente cu privire la toate aspectele analizate în cauză.

Astfel, Curtea constată că în mod nelegal a omis prima instanţă să facă aplicarea, în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi, atât a prevederilor art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 C.pen. privind forma continuată a infracţiunii, cât şi a dispoziţiilor  art. 12. din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.

Însă, având în vedere că, sub aspectul laturii penale a cauzei, au fost declarate apeluri numai de către inculpaţi, Curtea constată că nu poate face aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 C.pen. şi art. 12 din Legea nr. 241/2005, în calea de atac a apelului, întrucât, a proceda în acest sens ar însemna încălcarea principiului “Non reformation in pejus”, şi anume principiul neagravării situaţiei juridice în propria cale de atac, prevăzut de art. 418 alin. 1 C.pr.pen.

Având în vedere soluţia de condamnare a inculpaţilor, se constată că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 274 alin. 1, 2 şi 3 C.pr.pen., obligându-l pe fiecare inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin urmare, Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în sensul celor anterior menţionate.

Soluţia ce va fi pronunţată în cauză

În consecinţă, în raport de ansamblul motivelor de faptşi al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelurile formulate de apelanta - parte civilă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE TELEORMAN şi apelantul-inculpat B.I.C. împotriva sentinţei penale nr. 36/11.03.2015, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. 4350/292/2014.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, pe fond, rejudecând :

În baza art. 249 şi art. 397 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, va institui măsura de indisponibilizare a sechestrului asigurator, în vederea garantării reparării prejudiciului produs prin infracţiune, asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente S.C. D C S.R.L., prin lichidator judiciar  R C S.P.R.L., şi ale inculpaţilor T.A. şi B.I.C., inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care inculpaţii figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziţii de indisponibilizare, până la concurenţa sumei de 283.415 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal, calculate până la data stingerii sumei datorate.

Va desemna, ca autoritate de supraveghere pentru apelantul-inculpat B.I.C., Serviciul de Probaţiune Vâlcea, având în vedere împrejurarea că acest inculpat domiciliată pe raza judeţului Vâlcea.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat T.A. împotriva sentinţei penale nr. 36/11.03.2015, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. 4350/292/2014.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor formulate de apelanta-parte civilă şi apelantul-inculpat B.I.C. vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 300 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelantul-inculpat T.A. la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei

Domenii speta

Spete similare