Pretenţii. Prescripţie – plăţile parţiale efectuate au ca efect întreruperea termenului de prescripţie şi determină pe data efectuării fiecărei plăţi parţiale începerea curgerii unui nou termen de prescripţie de 3 ani.

Sentinţă civilă 3510 din 11.12.2013


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani sub nr. ….. din data de ….., reclamanta X a solicitat obligarea pârâtului  Y la plata sumei de 3437,40 lei, din care 1604,26 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 31.03.2006 – 30.09.2009 şi 1823,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului neachitat.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta arată că în baza contractului nr. A încheiat cu pârâtul i-a prestat acestuia servicii de alimentare cu apă şi canalizare pentru care a emis facturi care trebuiau achitate în termen de 5 de zile de la primirea documentului de plată. Începând cu data de 31.05.2006, debitorul nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile contractuale, neachitând facturile restante. De asemenea, reclamanta a mai precizat că prin contract pârâtul s-a obligat la plata penalităţilor de întârziere, în cazul întârzierii la plată.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1025 şi următoarele N.C.proc.civ.

În susţinerea cererii s-au depus copii ale următoarelor înscrisuri: contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. A şi anexa nr. 1 la contract, fişă cu facturi în sold, facturi fiscale emise în perioada 31.03.2006 – 30.09.2009, fişe de calcul penalităţi.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.

Deşi i s-a comunicat cererea de chemare în judecată şi înscrisurile ataşate, pârâtul nu a formulat răspuns în condiţiile art. 1029 alin. (4) N.C.proc civilă.

La termenul de judecată din data de 11.12.2013, instanţa din oficiu a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente perioadei 31.03.2006 – 30.09.2009.

Cu privire la excepţia invocată, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, invocând dispoziţiile art. 2537 Cod Civil. Astfel, reclamanta arată că prescripţia a fost întreruptă cu data de 08.05.2007, dată la care debitorul a achitat prin chitanţa nr. …./08.05.2007 suma dee 219,21 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 280,79 lei servicii de apă canalizare.

Reclamanta a anexat în copie istoricul plăţilor făcute de debitor.

Analizând cererea de chemare în judecată,  prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la procedura aplicabilă, instanţa reţine că, potrivit art. 1025 N.C.proc civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei. În speţă, fiind îndeplinită această condiţie şi întrucât cererea formulată nu se încadrează potrivit art. 1025 alin. (2) şi alin. (3) între litigiile pentru care N.C.proc civilă a exclus aplicarea acestei proceduri,  instanţa reţine că prezenta cauză se circumscrie acestei proceduri speciale derogatorii de la dreptul comun.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) N.C.proc civilă, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente perioadei 31.03.2006 – 30.09.2009 invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la legea aplicabilă, instanţa reţine că, legea aplicabilă prescripţiei este legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă. Astfel, art. 6 alin. (4) din Noul Cod Civil şi art. 201 din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil stabilesc că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Întrucât, prin Decretul nr. 167/1958 prescripţia extinctivă este reglementată ca o instituţie juridică de ordine publică, destinată ocrotirii unui interes general, în cauză, instanţa a invocat din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru debitul şi penalităţile solicitate prin acţiunea introductivă.

Conform art.1 din Decretul 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. De asemenea, potrivit art. 3 din acelaşi act normativ termenul prescripţiei este de 3 ani. Totodată, art. 1 alin. (2) din Decretul 167/1958, instituie principiul conform căruia odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile subiective accesorii. Potrivit art. 7 din Decretul 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Având în vedere dispoziţiile anterior menţionate – art. 6 alin. (4) din Noul Cod Civil şi art. 201 din Legea nr. 71 / 2011 rezultă că legea aplicabilă prescripţiei, sub toate aspectele inclusiv întrerupere este legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă.

În aceste condiţii, cauzele de întrerupere a prescripţiei sunt cele prevăzute de art. 16 alin.(1) din Decretul 167/1958 respectiv recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia şi introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare.

Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia extinctivă şi să fie neîndoielnică. Întrucât textul de lege nu distinge, rezultă că prezintă efect întreruptiv nu numai recunoaşterea expresă ci şi recunoaşterea tacită.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suma de 3437,40 lei, din care 1604,26 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 31.03.2006 – 30.09.2009 şi 1823,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului neachitat.

În cauză, instanţa constată că, pârâtul în baza contractului şi facturilor emise a efectuat plăţi parţiale periodice ce s-au imputat atât asupra penalităţilor de  întârziere cât şi asupra debitului principal. Astfel, din istoricul plăţilor efectuate de pârât reiese că ultima plată s-a făcut la data de 14.02.2008 cu chitanţa nr. …., suma de 279,18 lei reprezentând penalităţi de întârziere iar restul reprezentând servicii de apă canalizare. Este adevărat că aceste plăţi periodice au avut ca efect întreruperea prescripţiei, însă după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Astfel, potrivit art. 17 Decretul 167/1958 " întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie (…)".

Prin urmare, în cauză prin plăţile efectuate de pârât a fost înlăturată prescripţia extinctivă scursă anterior momentului apariţiei cauzei de întrerupere şi după încetarea cauzei de întrerupere a început cursul unei noi prescripţii extinctive de acelaşi fel cu cea înlăturată.

În aceste condiții, plățile parțiale efectuate de către pârât ( ultima plată fiind efectuată la data de 14.02.2008) au avut ca efect întreruperea termenului de prescripție, însă au determinat pe data efectuării fiecărei plăți parțiale începerea curgerii unui nou termen de prescripție de 3 ani, termen care la data introducerii cererii de chemare în judecată, ….. era împlinit.

Din aceste considerente, instanţa va admite  excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu, pentru debitul şi penalităţile aferente perioadei 31.03.2006 - 30.09.2009 şi va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă cu privire la suma de 3427,40 lei din care 1604,26 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru servicii de alimentare cu apă şi canalizare emise în perioada 31.03.2006 - 30.09.2009 şi 1823,14 lei reprezentând penalităţi de întârziere , ca fiind prescrisă.

Pe cale de consecinţă, va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.