Anulare act – clauze abuzive – excepţie necompetenţă materială admisă – clauză neevaluabilă în bani

Anulare act – clauze abuzive – excepţie necompetenţă materială admisă – clauză neevaluabilă în bani

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 07.03.2014 reclamanţii D.A.D., S.V. si S.L. au chemat in judecata parata S.C. V.R. S.A şi  V.R. S.A. - S.M.B., prin care au solicitat următoarele: anularea din cadrul convenţiei de credit nr. x a clauzelor prevăzute la art. 3 lit. d, 5 lit.a, din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit precum si a art. 3.5., 8.1. lit. a liniuta a doua si a treia, 8.1. lit. b si Secţiunea 10 din Condiţiile generale ale convenţiei de credit, având in vedere caracterul abuziv al acestora; obligarea paratelor la modificarea scadentarului de plata, in sensul eliminării sumelor aferente clauzelor anulate; obligarea paratelor la restituirea comisionului de risc/administrare achitat de subsemnaţii de la data primei anuităţi pana la introducerii prezentei precum si restituirea comisionului de administrare in continuare de la data introducerii acţiunii si pana la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, sume ce urmează a fi actualizate in funcţie de indicele de inflaţie de la data restituirii; obligarea paratelor la plata dobânzii legale aferente debitului calculata incepand cu data introducerii acţiunii si pana la data plaţii efective; obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea actiunii reclamanţii au aratat ca la data de 26.03.2008 au incheiat cu V.R. SA convenţia de credit nr. x, prin care au contractat un credit cu garanţie reala imobiliara in suma de 690.000 CHF cu o perioada de rambursare de 300 luni. Clauzele convenţiei de credit nr. x au fost redactate unilateral de către Banca, fara ca aceştia sa aibă posibilitatea negocierii vreuneia din acestea. Constatarea caracterului abuziv, sancţionată cu nulitatea absoluta a clauzelor se impune având in vedere următoarele dispoziţii legale: art. 1 alin. 3, art. 4, din Legea 193/2000, art. 2 pct.16 din OG 21/1992, art. 7 alin. 1 din Legea 363/2007

Clauza de la art. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei de credit, care prevede ca „Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetara comunicând imprumutatului noua rata a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii este abuziva raportat la prevederile art. 4 si ale pct. 1 lit. a si g din lista anexa la Legea 193/2000, deoarece nu a fost negociata direct cu aceştia facand parte dintr-un contract standard preformulat si utilizat la marea majoritate a clienţilor.

 Caracterul abuziv al clauzei subzista si pentru motivul ca aceasta permite băncii sa modifice unilateral dobânda, fara a avea un motiv intemeiat si specificat in mod clar in conţinutul convenţiei. De asemenea, aceasta clauza da dreptul băncii ca, in mod unilateral, sa interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobânzii, fara negociere si fara a se fi stipulat in contract un nivel maxim al dobânzii, care sa-i dea posibilitatea celeilalte parti contractante sa prevadă la momentul incheierii convenţiei, care ar putea fi obligaţiile majorate la maxim si căreia i s-ar putea impune in sarcina sa.

Astfel cum a fost formulata clauza cuprinsa la art. 3 lit. d din convenţie, oferă paratelor dreptul exclusiv si discreţionar de a modifica dobânda, iar aceasta este ab initio abuziva, intrucat exclude posibilitatea verificării indeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde

Drept urmare, clauza prevăzuta la art. 3 lit. d din cadrul convenţiei de credit nr. x contravine dispoziţiilor art. 4 din Legea 193/2000 si ale punctului 1 lit.a din anexa la aceeaşi lege, act normativ ale cărui dispoziţii sunt imperative si care ocrotesc un interes general, instituind protecţia consumatorilor impotriva clauzelor abuzive menţionate in contractele comerciale. Astfel fiind, incalcarea acestor norme este sancţionată cu nulitatea absoluta a clauzei criticate, in aces sens pronuntandu-se frecvent instanţele naţionale investite cu acţiuni similare.

La art. 5 lit. a din condiţiile speciale ale convenţiei a fost stabilit de către Banca un comision de risc de „0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenţiei de credit" iar la punctul 3.5. din condiţiile genrale ale convenţiei s-a prevăzut ca "Pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadentele plaţii acestuia se stabilesc in condiţiile speciale".

Comisionul de risc a fost stabilit si impus in mod unilateral de către Banca prin convenţia de credit, fara sa fi fost negociat si fara sa fi fost specificat in mod expres ce reprezintă acest comision de risc, nefiind identificat in mod clar pentru ivirea căror riscuri este datorat, scopul acestuia si stabilirea cuantumului acestuia.

Este nelegala perceperea comisionului de administrare credit pe care paratele l-au stabilit si solicitat de la aceştia in schimbul comisionului de risc ca urmare a intrării in vigoare a OUG 50/2010.

Contractul pe care aceştia l-au incheiat cu paratele este exclus de la aplicarea OUG 50/2010 deoarece a fost incheiat la data de 26.03.2008, fiind in curs de derulare la data intrării in vigoare a respectivului act normative si este incheiat pe o durata determinate.

Chiar daca OUG 50/2010 s-ar aplica in speţa, includerea comisionului de administrare credit reprezintă o clauza abuziva, lovita de nulitate absoluta.

Mai mult, ca urmare a constatării nulităţii absolute a clauzei referitoare la perceperea comisionului de risc si implicit a anularii acesteia, pe cale de consecinţa, urmează a fi inlaturate si modificările intervenite asupra acestei clauze prin actele adiţionale ulterioare.

 Clauzele cuprinse la art. 8.1. lit. a si b din condiţiile generale ale convenţiei sunt abuzive deoarece:

In cazul stipulaţiilor prevăzute la art. 8.1. lit.a se observa ca exigibilitatea soldului creditului este raportata la la indeplinirea de către imprumutat a obligaţiei de plata a oricăror costuri datorate in baza convenţiei de credit, deci implicit a comisionului de risc.

Or, in condiţiile in care comisionul de risc nu este legal perceput, nu poate dobândi caracter legal nici prerogativa rezervata băncii de a declara scadenta anticipate a soldului creditului pentru neachitarea ratelor de credit ce include acest comision.

Sub aspectul prevederilor contractuale inserate la art. 8.1. lit. b din condiţiile generale ale convenţiei, aceasta clauza oferă băncii o larga, neindividualizata si abuziva posibilitate de a declara soldul creditului ca fiind scadent. Aprecierea care s-ar face de către banca este una discreţionara, nu este legata de criterii sau situaţii bine definite si stabilite in prealabil de către părţile contractante, motiv pentru care, in lumina dispoziţiilor legii 193/2000, constituie clauze abuzive.

Clauzele cuprinse in secţiunea 10 din condiţiile generale ale convenţiei, referitoare la "Costuri suplimentare", reprezintă clauze abuzive deoarece permit băncii impunerea in sarcina imprumutatului costuri ce pot apărea pentru banca, ca urmare a unor "modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementari aplicabile"

Aceasta clauza creează in detrimentul consumatorului si in beneficiul băncii, contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, motiv pentru care se încadrează in prevederile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Convenţia de credit nr. x este un contract cu clauze standard preformulate de către comerciant, respectiv de către banca, având in vedere ca acesta era gata redactat. Banca le-a pus la dispoziţie un formular tipizat ale cărui clauze erau preformulate, subsemnaţii neavand posibilitatea negocierii lor, fiindu-le impus intregul act, acceptarea acestuia insemnand acceptarea tuturor clauzelor preformulate.

Fata de aceste aspect, in temeiul art. 4 din Legea 193/2000, s-a solicitat anularea clauzelor menţionate in petit ca fiind abuzive si, pe cale de consecinţa, restituirea sumelor percepute de către parate. In temeiul art. 6 din aceeaşi lege, reclamanţii îşi dau acordul ca acest contract sa se deruleze in continuare, dupa anularea clauzelor abuzive.

In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, OG nr. 9/2000, OG nr. 21/1992, Legea nr. 363/2007, OUG nr. 50/2010.

In susţinerea cererii de chemare în judecată au fost depuse la dosar înscrisuri (filele 7-16).

La data de 01.04.2014, reclamanţii audepus la dosar o precizare a acţiunii, prin care au arătat că valoarea obiectului cererii este de 18002,74 CHF.

La data de 28.04.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a S.V.R. SA, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor S.V. şi S.L., excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc/de administrare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea apărării au fost depuse la dosar înscrisuri (filele 61-96).

La data de 04.08.2014, pârâta a depus la dosar o notă de şedinţă prin care a arătat că la data de 25.07.2014 a intervenit contractul de cesiune de creanţă nr. 346 între aceasta şi R.C.S.R. SRL.

La prezentul termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, iar după ce a pus-o în discuţie,  a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Analizând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti invocată din oficiu, conform art. 248 din Codul de procedură civilă potrivit căruia instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra excepţiilor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanţa reţine următoarele:

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art.129 alin. 2 pct. 2 Codul de procedură civilă, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

De asemenea, instanţa reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art.130 alin. 2 din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Textul legal menţionat anterior consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanţă, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicţie pentru judecata în primă instanţă. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competenţa altei instanţe, tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona pricina în primă instanţă.

În speţă, reclamanţii au sesizat instanţa de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidenţa art. 99 din Codul de procedură civilă., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.  (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.”

În acest sens, primul capăt de cerere are ca obiect, în esenţă, constatarea caracterului abuziv si pe cale de consecinta a nulităţii absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive, fiecare clauză având însă specificul ei, respectiv evaluabilă sau neevaluabilă din punct de vedere pecuniar.

Capătul 2 vizează obligaţia de a face evaluabil în bani, iar capetele 3 şi 4 au ca obiect „pretenţii”, în mod evident evaluabil în bani.

Insa, sub aspectul captului 1 de cerere, instanta retine ca, clauzele prevazute la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit precum si art. 8 Secţiunea 10 din Condiţiile generale ale convenţiei de credit, au în mod evident un caracter neevaluabil în bani.

Astfel, clauza prevăzută la art. 3 lit. d din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit prevede că „Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetara comunicând imprumutatului noua rata a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, clauzele cuprinse la art. 8.1. lit. a si b din condiţiile generale ale convenţiei stipulează exigibilitatea soldului creditului raportat la indeplinirea de către imprumutat a obligaţiei de plata a oricăror costuri datorate in baza convenţiei de credit sau a oricăror alte convenţii de credit încheiate între aceştia, clauzele cuprinse în secţiunea 10 din condiţiile generale ale convenţiei, prevăd că referitor la Convenţie pot apărea la data semnării sau ulterior modificării (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile care supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligaţiile sale de a acorda credite, sau care schimbă taxa de impozitare pentru suma principală şi dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate, rezultând din Convenţie, cu privire la creditele acordate sau la obligaţia de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcţionează şi este organizată banca; impun, modifică sau consideră aplicabilă orice rezerve, depozite speciale sau orice cerinţă similară, care afectează activele Băncii sau creditele acordate sau obligaţia de a acorda credite al căror rezultat este creşterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit, reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creante a Băncii, în baza Convenţiei.

Instanta constata ca aceaste clauze nu sunt evaluabile în sine, acestea neavand nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândeste un conţinut economic pentru simplul motiv că a fost inserata într-un contract de împrumut, iar împrumutul în sine are, desigur, natură patrimonială.

În ceea ce priveşte capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, acesta vizează o obligaţie de a face, evaluabilă în bani şi raportat la valoarea menţionată în scadenţar, respectiv 690.000 CHF (echivalent în lei 2.542.857 la data introducerii acţiunii, curs BNR 1 CHF= 3,6853 lei), instanţa apreciază că acesta atrage competenţa materială a tribunalului.

Conform art.99 alin. 2 din Codul de procedură civilă, când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete de cerere principale, printre care şi cele având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din acelaşi contract de credit şi obligaţie de a face, evaluabilă în bani.

Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j.  Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani, precum şi cererea având ca obiect obligaţia de a face, evaluabilă în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j şi, prin urmare, nu sunt de competenţa judecătoriei, ci a tribunalului.

Prin urmare, instanţa constată că cererea formulată de reclamanţi se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin. 2  din Codul de procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care mai multe sunt de competenţa tribunalului, instanţă mai mare în grad decât judecătoria.

Având în vedere toate aspectele de fapt şi de drept reţinute, în temeiul art.95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.99 alin.2, art.123 alin.1, art.129 alin.2 pct. 2 şi art.130 alin.2, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art.132 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, instanţa va declina competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti, caruia i se va inainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, invocată din oficiu, şi în consecinţă:

Declină în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii D.A.D. cu domiciliul …., S.V. cu domiciliul în … şi S.L. cu domiciliul în … împotriva pârâţilor S.C. VR S.A. şi S.C. V.R. S.A. S.M.B. cu sediul în …..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.10.2014.

Domenii speta

Spete similare