Acţiune în constatare – necompetenţă materială în raport de valoarea obiectului cererii

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.05.2014 sub nr.  25772/299/2014, reclamanta  M.N.H.F. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu SC L.R. SRL, să se constate că pârâta a reziliat contractul de superficie autentificat sub nr. 2382/26.06.2006 la BNPA T.A.M. şi T.E.A.; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a contravalorii investiţie executate în baza Contractului de superficie şi închiriere autentificat sub nr. 2382/26.06.2006 la BNPA T.A.M. şi T.E.A., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în această cauză; să se constate că sunt prescrise facturile emise de pârâtă în perioada 01.06.2010 – 01.02.2011 respectiv Factura cu seria LKR10SD01S00255 /01.06.2010; Factura cu seria LKR10SD01S00292 /01.07.2010; Factura cu seria LKR10SD01S00339/01.08.2010; Factura cu seria LKR10SD00S01080/01.09.2010; Factura cu seria LKR10SD00S01218 /01.10.2010;  Factura cu seria LKR10SD01S00498/01.11.2010; Factura cu seria LKR10SD00S01551/02.12.2010; Factura cu seria LKR11SDO1S00003 /12.01.2011; Factura cu seria LKR11SD00S00153/01.02.2011; să se dispună anularea facturilor emise de către pârâtă în perioada 01.03.2011 – 03.01.2013 menţionate în cererea de chemare în judecată.

În motivare s-a arătat că între reclamanta pe de o parte şi societăţile L.D. SRL, M.V P. SRL, P.L. SA şi L.B.S.R. SRL s-a încheiat Contractul Cadru autentificat sub nr. 2777 din 29 iulie 2005 de BNPA T.A.M. şi T.E.A..

În baza Contractului cadru, reclamanta şi pârâta L.R. SRL au încheiat la data de 26.06.2006 Contractul de superficie şi închiriere autentificat sub nr. 2382/26.06.2006 de BNPA A.M. şi T.E.A., având ca obiect lotul nr. 1 în suprafaţă de 2713,06 mp din …., în conformitate cu care reclamanta a avut reprezentarea că dobândeşte un drept de folosinţă asupra unui teren, intravilan, construibil, de la adevăratul proprietar al acestuia în vederea construirii, exploatării şi operării unui motel, scop în considerarea căruia şi-au asumat în mod ferm obligaţiile complexe prevăzute în contract.

Încă din data de 28.10.2009, prin notificarea nr. 2279/2009 transmisă prin intermediul BEJ D.G. şi L.G. a notificat creditoarei excepţia de nulitate absolută a Contractul de superficie şi închiriere autentificat sub nr. 2382/26.06.2006 şi a somat pârâta să o despăgubească pentru prejudiciul creat de către SC L.R. SRL în dauna reclamantei, însă pârâta a refuzat orice încercare de soluţionare amiabilă a conflictului.

La rândul său pârâta i-a notificat invocând excepţia neexecutării contractului. Mai mult, pârâta nu a despăgubit-o pe reclamantă pentru construcţia edificată pe terenul său, motiv pentru care solicită obligarea acesteia la despăgubiri pentru investiţia efectuată.

În drept s-au invocat dispoziţiile Decretului lege nr. 167/1958, art. 948 şi 954 C.civ, C.fiscal art. 192, art. 194 şi urm. N.C.pr.civ.

Pârâta a formulat la data de 07.08.2014 întâmpinare prin care a invocat excepţia litispendenţei, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare pârâta a arătat că singura condiţie rezolutorie din contractul de închiriere şi superficie ce face obiectul acestei cauze este neexecutarea de către reclamantă a obligaţiei de finalizare a lucrărilor, condiţie rezolutorie ce poate fi invocată doar de către pârâta, în calitate d creditoare a obligaţiei de finalizare a construcţiei. Pârâta L. nu a invocat rezilierea contractului pe motiv că reclamanta nu a finalizat lucrările de construcţie, deci contractul este perfect valabil în continuare.

Faţă de cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la restituirea contravalorii investiţiei executate în baza contractului de închiriere şi superficie, se arată că doar proprietarul terenului are dreptul legal de a alege între reţinerea sau ridicarea construcţiei, iar superficiarul doar se conformează. Având în vedere dispoziţiile art. 494 c.civ şi intenţia pârâtei de a solicita ridicarea construcţiei edificate pe terenul proprietatea sa se solicită, respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.

Cu privire la capătul III de cerere, prin care se solicită constatarea intervenţiei prescripţiei facturilor emise pentru chiria datorată în perioada 01.06.2010 – 01.02.2011, se arată că prescripţia a fost întreruptă. Cu privire la ultimul capăt de cerere privind anularea facturilor, se arată că schimbarea adresei poştale a sediului principal nu are ca efect anularea datoriei.

În drept se invocă dispoziţiile art. 138, art. 248 C.pr.civ, art. 969, art. 494 şi urm C.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul excepţiei necompetenţei materiale reţine următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

Potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Textul legal antemenţionat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanţă, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicţie pentru judecata în primă instanţă. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competenţa altei instanţe, tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona pricina în primă instanţă.

În speţă, reclamanta a sesizat instanţa de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidenţa art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.  (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.”

Prin cererea precizatoare formulată la data de 06.11.2014, reclamanta a arătat că valoarea capătului 2 de cerere depăşeşte suma de 200.000 lei, aşa cum rezultă din raportul de expertiză depus la termenul din 24.20.2014. În cuprinsul acestui raport de expertiză valoarea investiţiei este de 7.877.484 ron.

Între cele 4 capete de cerere formulate printr-o unică cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, temeiul comun al acestora este fiind Contractul de superficie şi închiriere autentificat sub nr. 2382/26.06.2006 la BNPA T.A.M. şi T.E.A.

Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j.  Cererea având ca obiect obligarea pârâtei la  restituirea către reclamantă a contravalorii investiţiei executate în baza Contractului de superficie şi închiriere autentificat sub nr. 2382/26.06.2006 la BNPA T.A.M. şi T.E.A. este de competenţa Tribunalului întrucât valoarea acestui capăt de cerere depăşeşte suma de 200.000 lei.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competenţa materială a unor instanţe diferite, asa cum s-a retinut mai sus.

Prin urmare, instanţa constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unul este de competenţa tribunalului, instanţă mai mare în grad decât judecătoria.

Concluzionând, se retine ca, unul dintre capetele cererii de chemare în judecată (capătul 2 de cerere) are o valoare de peste 200.000  iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art.94 C.proc.civ. nu se prevede competenţa judecătoriei pentru soluţionarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competenţa revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanţă de grad mai înalt.

Având în vedere toate aspectele de fapt şi de drept reţinute, în temeiul art.95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 şi art.130 alin.2, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art.132 alin.1 şi 3 C.proc.civ., instanţa va declina competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti, caruia i se va inainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamant M.N.I.H.F. SRL … , pârât SC L.R. SRL …,  în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi  05 decembrie 2014.

Domenii speta

Spete similare