Înapoiere minor

Sentinţă civilă 928 din 20.06.2013


Dosar nr. 1913/308/2012

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 928/2013

Şedinţa publică de la 20 Iunie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE Cornelia Pop

Grefier Ana Ţifrea

Pe rol pronunţarea  în  cauză minori şi familie privind pe reclamanta S.B. şi pe pârâtul T.V.N., având ca obiect înapoiere minor.

La apelul nominal făcut în pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din 18 iunie 2013,  susţinerile şi concluziile părţilor  au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentinţă când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru azi, 20 iunie 2013.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată  la această  instanţă sub nr. 1913/308/2012 şi precizată ulterior (filele 2, 51), reclamanta  S.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Titi Virgil  Nicolae, modificarea măsurilor luate cu privire la minorul Titi Rareş Nicolae, născut la 2.12.1997 şi Titi Bianca  Maria, născută la 25.06.1996, în sensul exercitării autorităţii părinteşti în exclusivitate  de către reclamantă, în calitate de mamă, stabilirea locuinţei celor doi minori la aceeaşi reclamantă, cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată numai în caz de opunere. 

În considerentele acţiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu  pârâtul, din căsătorie rezultând trei  copii, Bianca Maria născută la 25.06.1996, Georgiana Viorica născută la 22.12.2998 şi Rareş Nicolae născut la 2.12.2997, că minora  Georgiana Viorica, a fost dată în plasament datorită situaţiei materiale precare, iar ceilalţi doi minori în urma pronunţării divorţului, prin Sentinţa civilă nr. 375/6.04.2007 a Judecătoriei Sighişoara,  au fost încredinţaţi,  Rareş Nicolae  tatălui, iar Bianca Maria mamei, fiind compensate cheltuielile de întreţinere.

Reclamanta a mai arătat că ea trăieşte în prezent în Italia, unde munceşte  şi unde întreţinere o relaţie de concubinaj  cu un cetăţean italian, că deşi minorul Rareş Nicolae  a fost încredinţat tatălui, acesta nu s-a ocupat de creştere şi îngrijirea minorului, ea fiind singura care s-a preocupat de acest aspect, că ea i-a dus pe amândoi copiii în Italia de  sărbători, în vacanţe, în prezent copiii fiind în Italia unde sunt  înscrişi la şcoală şi unde s-au acomodat şi că pârâtul, în calitate de tată, trebuie să-şi dea acordul când minorul Rareş Nicolae merge în Italia, şantajând-o de fiecare dată ca în schimbul semnăturii să-i dea bani lui şi rudelor  acestuia, iar interesul minorilor este să fie împreună în Italia, alături de mama lor.

În drept s-au invocat  dispoziţiile art. 400, 401, 403  C.Civ.

Au fost anexate:  dovada plăţii taxei judiciare de timbru, împuternicirea avocaţială, sentinţa civilă nr. 375/6.04.2007 a Judecătoriei Sighişoara, copiile  certificatelor de naştere ale minorilor.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat  în faţa instanţei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, martori.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa  reţine şi constată următoarele:

Părţile au avut calitatea de soţi, din căsătoria lor rezultând  minorii B.M., R.N. şi G.V.

Prin sentinţa civilă nr. 375/6.04.2007 pronunţată în dosarul  nr. 95/308/2007 al Judecătoriei Sighişoara, s-a desfăcut căsătorie lor din culpă comună, minorele Titi Bianca Maria născută la 25.06.1996 şi Georgiana Viorica născută la 22.12.1998 au fost încredinţate  spre creştere şi educare mamei reclamante,  ultima dintre minore fiind în plasament maternal pe durata nedeterminată, iar minorul Rareş Nicolae, născut la 2.12.1997, fiind încredinţat tatălui spre creştere şi educare, compensându-se între părţi obligaţia legală  de întreţinere (filele 7,8 din dosar).

Reclamanta s-a stabilit în urma cca 5 ani în Italia, unde întreţine o relaţie de concubinaj cu un cetăţean italian  în localitatea Busto Arsizio şi unde în  cursul anului 2012 a dus pe minorii Bianca Maria şi Rareş Nicolae  şi unde i-a înscris la şcoală (filele 17, 18 din dosar).

Bunica maternă, martora S.R. şi mătuşa maternă a minorilor, Stoica  Cosmina, au declarat că cei doi minori sunt în Italia din iulie 2012, unde frecventează cursuri şcolare (filele 52, 58 din dosar).

Şi minorii, fiind ascultaţi în Camera de Consiliu au declarat că  sunt înscrişi la şcoală în Italia (fula 13 din dosar).

Aşadar, la momentul sesizării instanţei, 20.08.2012, ambii minori aveau reşedinţa în Italia, fiind înscrişi la cursuri şcolare în acest stat.

Potrivit art. 8 al.1 din Regulamentul C.E. 2201/2003, act normativ al Uniunii  Europene, cu aplicarea directă şi prioritară faţă de  normele dreptului intern, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt  competente în  materia  răspunderii părinteşti privind  un copil care are reşedinţă obişnuită în acest stat membru la momentul sesizării instanţei.

Cum, potrivit art. 2 pct. 7 din acelaşi regulament  în noţiunea de răspundere părintească este inclusă şi problema exercitării autorităţii  părinteşti (încredinţarea minorului), competenţa de soluţionare a pricinii  aparţine instanţei din  raza de competenţă a  căreia  se află minorii în Italia, şi nu Judecătorie Sighişoara, conform art. 5 din C.pr.civ.

Ca atare, instanţa apreciază că litigiul nu este de competenţa instanţelor  naţionale române, motiv pentru care a invocat  excepţia necompetenţei, urmând ca în conformitate cu art. 137 C.pr.civ. să se pronunţe asupra  excepţiei.

Norma legală menţionată privind competenţa instanţei are caracter absolut, astfel că şi în situaţia în care pârâtul nu a invocat  excepţia necompetenţei instanţei române, ea poate fi invocată din oficiu de  către instanţă şi oricând, în cursul procesului.

Aşadar, în cauză fiind aplicabile disp.art. 8 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, conform cu care sunt competente să judece, în cazul cererilor formulate în materia răspunderii părinteşti, instanţele statului membru în care copilul  îşi are reşedinţa  obişnuită la momentul  formulării cererii, instanţa se declară  necompetentă şi constată că acţiunea reclamantei nu este de competenţa instanţelor  româneşti, urmând a o respinge, în cauză neoperând vreo  prorogare de competenţă şi care să înlăture  aplicarea disp.art. 8 al.1 din  Regulamentul  menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia  necompetenţei instanţelor române invocată din oficiu.

Respinge acţiunea precizată a reclamantei S.B., domiciliată în  Sighişoara, jud.Mureş,  formulată în contradictoriu  cu pârâtul T.V., domiciliat în Daneş, str.Viilor nr.294, jud.Mureş,  pentru exercitare autoritate părintească, stabilire locuinţă minori, pensie întreţinere, ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2013.

PREŞEDINTE

POP CORNELIA

GREFIER

ŢIFREA ANA

 

Red.PC/Tehnored.ŢA

23.07.2013-5 ex.