Validare poprire

SENTINŢA CIVILĂ

NR. 8486 din data de 19.09.2014

POPRIRI

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 12.05.2014, sub nr. 4442/311/2014, creditorul DDV, în contradictoriu cu AJFP Slatina si DGRFP Craiova, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună validarea popririi, pana la concurenţa sumei de 7.807,96 lei, conform titlului executoriu reprezentat de Sentinţa 983 din 20.03.2013 a Tribunalului Olt şi decizia Curţii de Apel 13891 din 15.10.2013, precum şi achitarea creanţei catre creditor.

In motivarea in fapt, arata ca prin Sentinţa 983 din 20.03.2013 a Tribunalului Olt şi Decizia Curţii de Apel 13891 din 15.10.2013, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 5.066 lei, reprezentând taxă emisii poluante. la care se adaugă dobânda legală de la data plăţii (10.09.2012) până la achitarea efectivă şi 939,30 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Slatina nr.1929 din 25.02.2014 a fost încuviinţată executarea silită, fapt pentru care BEJ VC a procedat la comunicarea somaţiei şi a încheierii nr. 31 din 10.03.2014, privind cheltuielile de executare şi a debitului datorat.

Totodată, BEJ VC, a solicitat terţului poprit să dispună înfiinţarea popririi asupra sumelor pe care acesta le datorează debitoarei.

In drept, a invocat dispoz. art. 789 Cod procedura civila.

In dovedire, a depus inscrisuri (f. 4-15).

La data de 12.06.2014, debitoarea AJFP Olt a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca neintemeiata.

In fapt arata ca in dosarul executional nr.31/1494/311/2014, întocmit de către BEJ VC privind pe d-nul DDV a  fost emisa  somaţia din data de 10.03.2014, întocmită de către BEJ  VC, in vederea punerii in executare a sentinţei nr.983/20.03.2013, pronunțată de Tribunalul Olt si a deciziei nr 13891/15.10.2013 a Curţii de Apel Craiova privind pe  reclamantul DD.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova a formulat contestaţie la executare împotriva somaţiei din data de 10.03.2014, solicitând prin aceasta si suspendarea executării silite pana soluţionarea irevocabila a contestaţiei formulate, acţiune înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 118725/24.03.2014, ce face obiectul dosarului 2843/311/2014.

A fost emisa adresa de înfiinţare a popririi din 04.04.2014, întocmita de către BEJ VC, în vederea  punerii  in executare a sentinţei nr.983/20.03.2013, pronunţata de Tribunalul Olt si deciziei 13891/15.10.2013 a Curţii de Apel Craiova privind pe reclamantul DD.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova a formulat contestaţie la executare împotriva  popririi din 04.04.2014, solicitând prin aceasta si suspendarea executării silite pana la soluţionarea irevocabila a contestaţiei formulate, acţiune înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 27709/14.04.2014, ce face obiectul dosarului 3798/311/2014.

In fapt, d-nul DDV a solicitat în anul 2012 calculul Taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, în conformitate cu prevederile legale, în vederea înmatriculării pe teritoriul României a autoturismului VOLKSWAGEN JETA. AFP Slatina (în prezent AJFP Olt) a întocmit Decizia de calcul din care a rezultat suma de plată reprezentând Taxa pe emisii poluante pentru autovehicule în cuantum de 5.066 lei, sumă ce a fost achitată de petent cu chitanţa nr. TS7 nr.7689122/10.09.2012.

La data de 05.12.2012, petentul a solicitat la organul fiscal restituirea sumei pe care a achitat-o cu titlu de taxă de emisii poluante, cerere ce a fost soluţionată nefavorabil. Împotriva acestui refuz, d-nul DDV a formulat contestaţie ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Olt sub nr. 7776/104/2012.

Prin Sentinţa nr. 983/20.03.2013 Tribunalul Olt a admis cererea petentului si a dispus restituirea sumei de 5066 lei. AFP Slatina (în prezent AJFP Olt) a formulat recurs impotriva acestei sentinţe ce a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 13891/15.10.2013.

Prin actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc VC, a fost somată Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în vederea punerii în executare a Sentinţei civile nr. 983/20.03.2013 pronunţata de Tribunalul Olt in dosarul nr. 7776/104/2012, definitiva prin Decizia nr. 13891/15.10.2013, pronunţata de Curtea de Apel Craiova, privind pe reclamantul DDV.

Prin incheierea nr. 31/10.03.2014 întocmită de Biroul Executorului Judecătoresc VC s-au stabilit cheltuielile cu executarea silita in cuantum total de 1802,66 lei, iar prin somaţia emisa in data de 10.03.2014 se solicita achitarea sumei de 7807,96 lei, reprezentând 5066 lei - cv taxa poluare, la care se adaugă dobânda legala de la data plaţii 10.09.2012, pana la achitarea efectiva - 939,30 lei cheltuieli de judecata, 1802,66 lei cheltuieli de executare - din care 806,66 lei onorariul executorului judecătoresc.

Având in vedere faptul ca respectivele acte de executare - anume somaţia din  10.03.2014 - a fost emisa pe numele instituţiei, a fost formulata contestaţie la executare, ce face obiectul dosarului 2843/311/2014. S-a procedat de către executorul judecătoresc la emiterea altor acte de executare, respectiv adresa de infiintare poprire din 04.04.2014, înregistrata la sediul instituţiei sub nr. 27709/09.04.2014. Prin adresa emisa in data de 04.04.2014 de Biroul Executorului Judecătoresc VC si înregistrata la sediul instituţiei sub nr.27709/09.04.2014, s-a dispus infiintarea popririi asupra tuturor conturile/veniturilor debitoarei Administraţiei Judeteane a Finanţelor Publice Olt - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova pana la concurenta sumei de 7807,96 lei.

Solicitarea creditorului prin acţiunea de fata este neîntemeiata, acesta având obligaţia, fiind vorba de o instituţie bugetara, de a solicita plata voluntara a sumei de 5066 lei, reprezentând taxa pe emisii poluante.

Petentul, respectiv creditorul urmăritor, nu a urmat procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, ci a preferat să se adreseze executorului judecătoresc, considerând că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titularul dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu concursul instituţiilor competente în acest sens - pe debitorul său, care nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.

D-nul DDV avea obligaţia să urmeze - pentru a obţine, pe calea executării voluntare, creanţa sa - procedura reglementată de O.G. nr. 92/2003 si Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 2005.

Potrivit art. 117 alin. 1 lit. f şi alin. 9 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor, aprobându-se prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.899/2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2005, s-a reglementat o procedură legală de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal (procedura ce a fost reiterata si in cuprinsul Legii nr. 9/2012).

Această procedură prevede că restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, cererea de restituire trebuind să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, sa cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma şi natura creanţei solicitate a fi restituită, precum şi documentele necesare din care să rezulte ca aceasta nu este datorată la buget.

Se mai arată că cererea de restituire trebuie să fie însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, precum şi de copii legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

Or, în raport de aceste dispoziţii legale ale O.G. nr. 92/2003 şi Ordinului nr. 407/29.03.2013, se constată că legiuitorul şi-a manifestat voinţa în sensul instituirii unei proceduri obligatorii de urmat în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus restituirea unor sume achitate la buget.

În concluzie, beneficiarul unui astfel de titlu executoriu nu are un drept de opţiune între a apela la procedura de restituire mai sus descrisa sau la cea a executării silite, acesta având obligaţia de a se conforma acestor dispoziţii legale şi de a depune o cerere de restituire, obligaţie pe care nu si-a îndeplinit-o în cauză.

Nu se poate reţine că, prin instituirea acestei proceduri speciale de restituire, legiuitorul a avut intenţia de a se sustrage de la executarea de bunăvoie a titlurile executorii emise ca urmare a derulării unor proceduri judiciare. Eludând aceste dispoziţii legale, creditorul a înfrânt prezumţia bunei-credinţe care este aplicabilă tuturor persoanelor, inclusiv instituţiilor şi autorităţilor publice.

Prin instituirea unei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite şi al punerii în executare de bunăvoie, cu celeritate şi fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătoreşti  prin  care se stabilesc drepturi  de creanţă  ce trebuie restituite de la bugetul de stat.

Mai mult, nu se poate reţine că simpla formalitate a depunerii unei astfel de cereri la organul fiscal competent este de natură să aducă atingere dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate în procedura judiciară din partea intimatului.

Invoca, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, potrivit căreia executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a procesului civil, în accepţiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40). Statului îi revine o obligaţie pozitivă de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti care să fie eficient din punct de vedere normativ şi jurisprudenţial, sistem care trebuie pus în aplicare fără întârziere (Fuklev v. Ukraine, no. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005).

De asemenea, in susţinerea cererii invoca si faptul ca actele de executare silita fiind emise fata de o instituţie publica, este necesar a se tine cont si de dispoziţiile OG. 22/2002, ordonanţa prin care sunt instituite anumite limite ale executării (respectiv condiţii), precum si termene de respectat, in sensul ca executarea nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget in acest scop, asupra titlului de cheltuieli din bugetul la care se incadreaza obligaţia de plata respectiva.

Fata de cele menţionate, arată ca plata sumelor reprezentând taxa pe poluare, obţinute in baza hotărârilor judecătoreşti definitive, se face voluntar, in baza procedurilor menţionate, la simpla solicitare a creditorilor, fara a fi necesara o procedura executionara prin executor judecătoresc.

Având in vedere ca titlul executoriu in cauza îl reprezintă Sentinţa 983/20.03.2013 a Tribunalului Olt iar primul act de executare emis de către executorul judecătoresc BEJ VC pentru d-nul DDV îl reprezintă somaţia din 10.03.2014, respectiv poprirea din 04.04.2014, acte de executare ce au fost emise după apariţia OUG 8/1014, ce a intrat in vigoare la data de 01.03.2014, opinează ca in prezenta cauza se face aplicarea art.XV din OUG 8/2014 care prevede la alin.(4) si alin.(7) următoarele:

,,(1) Plata sumelor prevăzute prin hotarâri judecătoreşti având ca obiect trestituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate pana la data plaţii integrale si cheltuieli de judecata, precum si alte sume stabilite de instanţele judecătoreşti devenite titluri executorii pana la data de 31 decembrie 2015,se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora (…).  (4) In cursul termenului prevăzut la alin.(1), orice procedura de executare silita se suspenda de drept (…). (7) Platile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise pana la data intrării in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta si pentru care nu a fost demarata procedura de executare silita se efectueaza cu respectarea prevederilor….

In drept, invoca dispoziţiile art. 205 din Noul codul de procedura civila.

In contraproba, a depus inscrisuri (f. 25-50).

Creditorul a formulat raspuns la intampinare, prin care solicita respingerea apararilor invocate prin intampinare de catre AJFP Olt.

Referitor la contestaţiile la executare formulate de către debitoare, arata faptul că acestea au fost respinse, atât în ceea ce priveşte dosarul nr.2843/311/2014, cât şi dosarul 3798/311/2014.

De asemenea, au fost respinse şi cererile de suspendare a executării silite, motiv pentru care consideră că nu trebuie să fie avute în vedere aspectele invocate.

Cu privire la faptul că ar fi trebuit să se adreseze mai întâi cu o cerere debitoarei pentru restituirea sumei pe care i-o datorează, stabilită printr-o hotărâre judecătorească şi nu executorului judecătoresc, arată niciun debitor si cu atât mai mult o instituţie publica, a cărei activitate implica o anumita stabilitate si credibilitate in orice stat de drept, nu se poate prevala de nicio dispoziţie legala pentru a se sustrage de la plata debitelor datorate creditorilor.

Aceasta întrucât „procesul echitabil" nu implica, de plano, numai procedura judiciara in fata instanţei ci si procedura executionala, ulterioara finalizării litigiului, in condiţiile in care finalitatea oricărui proces nu este numai obţinerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptica a drepturilor reclamantului, ci realizarea efectiva a acestora, numai in acest mod procedura judiciara având finalitate practica.

Curtea, in cauza Sandor c. R., a reamintit ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obţinut o creanţa împotriva statului, sa recurgă la procedura de executare silita pentru a obţine satisfacţie. Refuzul autorităţilor de a aloca sumele necesare plaţii debitului constituie si o atingere adusa dreptului prevăzut de art. I Protocolul I iar statul nu poate sa refuze, sa omită sau sa întârzie intr-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.

In fine, existenta unui conflict intre dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/ 2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, si prevederile art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului este evidenta iar in baza art. 11 si 20 alin. 2 din Constituţia României, având in vedere si forţa supralegislativa a tratatelor internaţionale in materia drepturilor omului in dreptul intern, normele in discuţie urmează a fi înlăturate de la aplicare.

Instanţele naţionale au atât rolul, dar si obligaţia de a interveni ori de cate ori drepturile persoanele fizice sau juridice, indreptatite la respectarea lor, fie sunt nesocotite, fie nu pot fi valorificate in mod real si obiectiv, intampinand impedimente, fie ele si de ordin procedural sau legal.

Convenţia este necesar a fi aplicata cu prioritate, in caz contrar drepturile si interesele persoanei îndreptăţite urmând a nu mai putea fi valorificate iar o valorificare mult ulterioara, cu intarziere poate echivala cu lipsa acesteia, devenind strict teoretica si iluzorie.

Judecătorul naţional este "primul judecător european" care are posibilitatea si, implicit, obligaţia de a aplica cu prioritate Convenţia, in detrimentul unor dispoziţii legale naţionale contrare.

Chiar daca prevederile legale amintite sunt in vigoare si, in mod logic, aplicabile in ordinea interna, ele sunt in totala contradicţie atât cu prevederile Convenţiei Europene, dar si cu jurisprudenta Curţii. Invocă în acest sens hotărârea data in cauza Dumitru Popescu c. României.

Ordonanţa de Guvern nr. 22/2002 reglementează executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Astfel, creanţele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituţiilor si autorităţilor publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligaţia de plata respectiva iar in măsura in care "executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si indeplini obligaţia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului" (art. 2 din O.G. nr. 2/2001).

In fine, legiuitorul a prevăzut in art. 3 al actului normativ in discuţie ca: "In cazul in care instituţiile publice nu isi îndeplinesc obligaţia de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile in materie".

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-amintite s-ar putea trage concluzia ca orice persoana (fizica sau juridica) sau alta entitate care deţine impotriva unei instituţii publice o creanţa in baza unui titlu executoriu (ca si regula, de cele mai multe ori, o hotărâre judecătoreasca definitiva), anterior demarării procedurii executionale (in măsura in care creanţa nu este satisfăcuta de buna voie de către debitorul instituţie publica) este necesar a urma procedura prealabila instituita de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Din redactarea textului legal, la prima vedere, aceasta procedura prealabila impune obligativitatea emiterii unei somaţii de plata prin organul de executare, de la momentul receptionarii acesteia de către instituţia debitoare incepand sa curgă termenul de 6 luni instituit de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Cu toate acestea, practica judiciara naţionala este unanima in a aprecia cu privire la inexistenta obligaţiei de parcurgere a unei astfel de proceduri prealabile, executarea silita iniţiata impotriva debitoarei - instituţie publică, fiind perfect legala, deși creditorul va fi indestulat înauntrul termenului de 6 luni, instituit de lege.

Chiar daca poziţia procesuala a instituţiilor publice debitoare, in cadrul contestaţiilor la executare promovate (fara şanse de succes) este in sensul admiterii acestor cai de atac intrucat procedura execuțională a fost demarata prematur, astfel de argumente nu au absolut niciun fundament juridic.

In primul rând, legiuitorul a instituit termenul de 6 luni in care poate fi indestulata creanţa creditorului pe seama instituţiei publice debitoare exclusiv in ipoteza in care "executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri"; prin urmare, termenul in discuţie nu isi găseşte aplicabilitatea in cazul tuturor creanţelor care izvorăsc din titluri executorii si cu privire la orice instituţie publica ci, eventual, in ipoteza in care debitoarea face dovada certa a lipsei de fonduri (ceea ce, in practica, nu se intampla niciodată).

De altfel, instituirea termenului de 6 luni nu reprezintă altceva decât o modalitate legislativa, indirecta, de sustragere a instituţiilor publice de la plata creanţelor izvorâte din titluri executorii in condiţiile in care, daca s-ar merge pe raţionamentul legiuitorului, ar exista intotdeauna garanţia ca in decurs de 6 luni de zile, termen care curge pentru fiecare titlu executoriu in parte de la momentul primirii somaţiei de plata, toate instituţiile publice vor avea bugetul alimentat astfel incat sa fie satisfăcute creanţele creditorilor (ipoteza teoretica si iluzorie).

Cu titlu exemplificativ, face referire la mai multe hotărâri pronunţate, la nivel naţional, in cauze similare.

De menţionat ca, referitor la refuzul executorului judecătoresc de a realiza acte de executare, inainte de trecerea termenului de 6 luni de la data emiterii/receptionarii somaţiei de plata, instanţele naţionale au reţinut caracterul nelegal al acestei conduite.

In ceea ce priveşte art. XV din OUG 8/2014, alin. (l), (4) şi (7), arată că debitoarea nu observă faptul că dispoziţiile legale exonerează pe cei care au demarat procedura de executare silită, de la prevederile alin. (l) şi (4) ale aceluiaşi articol. Demararea procedurii de executare silită nu o reprezintă doar emiterea somaţiei de plată, aşa cum greşit a înţeles să se apere debitoarea, ci primele acte de executare silită, precum cererea adresată executorului judecătoresc si încuviinţarea executării silite de către instanţa de judecată.

Cum în cauză, încuviinţarea executării silite a fost dată prin încheierea Judecătoriei Slatina la data de 25.02.2014, în dosarul civil nr.1493/311/2014, reiese că cererea adresată executorului judecătoresc a fost înaintea acestei date, deci înainte şi de termenul prevăzut pentru intrarea în vigoare a OUG 8/2014.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin s.c. nr 8486 din data de 19.09.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina s-a admis cererea formulată de creditorul DDV, în contradictoriu cu debitoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi terţul-poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, având ca obiect „validare poprire”.

A fost validata poprirea înfiinţată de BEJ VC în ds. de executare cu nr. 31/1493/311/2014.

A fost obligat terţul poprit să îi plătească, în limita creanţei, creditorului, suma datorată debitoarei.

A fost obligata debitoarea şi terţul poprit la plata către creditor a sumei de 220 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunta astfel Judecatoria Slatina a reţinut următoarele:

Prin Sentinta civila nr. 983/20.03.2013, pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul 7776/104/2012 şi Decizia Curţii de Apel 13891 din 15.10.2013, a fost obligata Administratia Finantelor Publice (devenita Administratia Judeteana A Finantelor Publice Olt) la plata catre intimat a sumei de 5066 lei, cu titlu de taxă emisii poluante, dar şi la plata dobânzii legale calculate de la data de 10.09.2012 până la data achitării efective a debitului, precum si la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 939,30 lei.

Potrivit actelor din dosarul de executare 31/1493/311/2014, intocmit de către BEJ VC, în temeiul titlului executoriu Sentinta civila nr. 983/20.03.2013, pronuntata de Tribunalul Olt, în dosarul 7776/104/2012 şi Decizia Curţii de Apel 13891 din 15.10.2013, la cererea creditorului, s-a pornit executarea silită împotriva debitoarei, pentru suma de 5.066 lei - cu titlu de debit, precum şi a dobânzii legale aferente, a sumei de 939,30 lei - cu titlu de cheltuieli de judecata, a sumei de 1.802,66 lei - cheltuieli de executare.

Prin încheierea Judecătoriei Slatina nr.1929 din 25.02.2014 a fost încuviinţată executarea silită, fapt pentru care BEJ VC a procedat la comunicarea somaţiei şi a încheierii nr. 31 din 10.03.2014, privind cheltuielile de executare şi a debitului datorat. Totodată, BEJ VC, a solicitat terţului poprit să dispună înfiinţarea popririi asupra sumelor pe care acesta le datorează debitoarei, fiind emisa adresa de înfiinţare a popririi din data 04.04.2014. Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, conform actelor din dosarul de executare.

Sunt incidente următoarele dispoziţii legale din Noul Cod de Procedură Civilă – dispoziţii incidente raportat la data începerii executării silite:

„Potrivit art 622 C.proc.civ., (1) Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie; (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege speciala nu se prevede altfel, (...)”.

„Art. 782 - Înfiinţarea popririi

(1) Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar. Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.

(2) În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terţ poprit, interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

(3) Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute (...).

Art. 789 - Validarea popririi

(1) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

(2) În cazul când asupra aceleiaşi sume datorate de terţul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.

(3) Instanţa îi va cita pe creditorul urmăritor şi pe cei intervenienţi, dacă este cazul, precum şi pe debitorul şi terţul poprit şi, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

(4) Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi (...).

Art. 790 - Căi de atac

Hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare”.

Astfel, în interpretarea acestor dispoziţii legale, în doctrină s-a reţinut că prevederile art. 789 NCPC îl obligă pe judecător să verifice nu doar dacă există raport juridic între debitor şi terţul poprit, ci şi dacă s-a depus vreo adresă de înfiinţare a popririi şi dacă la aceasta s-a anexat titlul executoriu (mai exact, judecătorul trebuie să verifice existenţa cerinţelor formale care însoţesc actul de executare). Pe lângă fondul cauzei legat de raportul juridic obligaţional dintre debitor şi terţul poprit, instanţa de validare trebuie, astfel, să ia act de înfiinţarea popririi care îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de art. 782 alin. 1 NCPC (deci inclusiv dacă a fost înştiinţat debitorul cu copie de pe adresa de înfiinţare a popririi şi copie certificată de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia). Aceasta pentru că, spre deosebire de vechea reglementare, debitorului trebuie să i se comunice efectiv adresa de înfiinţare a popririi, iar conţinutul înştiinţării este stabilit de către legiuitor. Aplicând aceste dispoziţii, se reţine că instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de art. 782 alin. 1 NCPC, inclusiv cele referitoare la comunicarea actelor prevăzute de lege către debitor şi terţul poprit.

În cauza de faţă, analizând actele din dosarul de executare cu nr. 31/1493/311/2014, întocmit de BEJ VC, se constată că au fost îndeplinite toate dispozițiile legale de mai sus și că este întemeiată cererea creditorului DDV privind validarea popririi.

Se are în vedere că debitoarea nu a procedat la executarea de bunavoie a titlului executoriu mentionat și, fata de disp. art 622 NCPC, in mod corect s-a procedat la executarea silita pentru recuperarea debitului datorat. În acest sens, BEJ VC, a solicitat terţului poprit să dispună înfiinţarea popririi asupra sumelor pe care acesta le datorează debitoarei, fără ca terțul poprit să îşi îndeplinească obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi.

Susținerile debitoarei, potrivit cărora creditorul ar fi fost obligat a se adresa, mai întâi, organului fiscal cu o cerere în vederea plăţii creanţei din titlu executoriu iar mai apoi să procedeze la executarea silită, sunt neîntemeiate.

Se apreciază că, în situația de față, procedura prevăzută de art 117 din OG 92/2003, nu trebuia parcursă de creditor, întrucât, așa cum arată chiar debitoarea, la data de 05.12.2012, petentul a solicitat la organul fiscal restituirea sumei pe care a achitat-o cu titlu de taxă de emisii poluante, cerere ce a fost soluţionată nefavorabil. Împotriva acestui refuz, creditorul DDV a formulat contestaţie ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Olt sub nr. 7776/104/2012. Prin Sentinţa nr. 983/20.03.2013 Tribunalul Olt a admis cererea petentului si a dispus restituirea sumei de 5066 lei. AFP Slatina (în prezent AJFP Olt) a formulat recurs împotriva acestei sentinţe ce a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 13891/15.10.2013.

Astfel, rezultă o culpă a debitoarei care, deși a fost sesizată, inițial, cu o cerere din partea creditorului pentru restituirea sumelor respective de bani, nu a luat măsurile corespunzătoare în acest sens nici după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive de către creditor - în urma unor procese în care debitoarea a fost parte, fiindu-i comunicată hotărârea respectivă.

Prin urmare, se reține această situație particulară a creditorului nevoit să urmeze mai multe proceduri pentru satisfacerea creanței sale, fără ca să își poată valorifica in mod real si obiectiv dreptul, întâmpinând impedimente, de ordin procedural sau legal. În mod corect, creditorul a apelat la procedura de executare silită, în condițiile în care, deși a obţinut o creanţa împotriva statului, acesta nu a luat măsurile necesare pentru satisfacerea creanței respective.

 Se apreciază că obligativitatea de a urma o nouă procedură pentru recuperarea creanței de la stat – procedură legal prevăzută - în aceste condiții descrise, constituie o sarcină disproporționată pentru creditor, care este de natură să aducă atingere dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, potrivit căreia executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a procesului civil, în accepţiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40 ș.a.). Chiar dacă nu presupune niciun cost suplimentar, similare celor efectuate în procedura judiciară, din partea intimatului, această procedură este de natură să întârzie realizarea efectivă a dreptului, întrucât nu garantează acest fapt; astfel, în situația rezolvării nefavorabile, creditorul ar fi nevoit sa apeleze la procedura de executare silită de drept comun. Conform jurisprudenței CEDO, statului îi revine o obligaţie pozitivă de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti care să fie eficient din punct de vedere normativ şi jurisprudenţial, sistem care trebuie pus în aplicare fără întârziere (Fuklev v. Ukraine, no. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005). Or, în cauza de față, debitoarea nu a făcut dovada soluționării favorabile a unor cereri similare celei a creditorului, ci, din contră, invocă și alte dispoziții legale - analizate mai jos – în sensul unei plăți cu întârziere a debitului respectiv datorat creditorului.

Cu privire la faptul că trebuie tinut cont de termenul prevazut de OG 22/2002, așa cum a solicitat debitoarea, se au în vedere prevederile respective:

“Art. 2 - Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie”.

Aşadar, în raport de aceste dispoziţii normative, se reţine că termenul de 6 luni începe să curgă de la data emiterii somaţiei de executare, iar acest termen intervine numai în condiţiile în care executarea nu poate începe sau continua din lipsa de fonduri. Termenul de plată stabilit în somaţia de executare de către executorul judecătoresc se va aplica doar în cazul în care instituţia debitoare dispune de fonduri necesare şi nu poate influenţa în niciun fel termenul de 6 luni instituit de OG nr. 22/2002, căruia i se dă curs în situaţia în care instituţia nu dispune de fonduri necesare.

Cum însă debitoarea - și nici terțul poprit, care face referire în actele din dosarul de executare la aceleași motive - nu au depus nicio dovadă din care să reiasă lipsa fondurilor necesare plăţii creantei executate silit, nu poate fi retinut că ar fi intervenit termenul de 6 luni instituit de OG 22/2002, doar invocarea acestui act normativ de către debitoare neputând proba lipsa de fonduri.

Astfel, debitoarea nu a făcut dovada că a întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăţi voluntare şi că a fost în imposibilitate să achite debitul datorat. Pentru a putea beneficia de termenul de graţie pentru efectuarea plăţii debitoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligaţiei de plată s-a datorat lipsei de fonduri întrucât, conform dispoziţiei legale menţionate, procedura nu operează ope legis faţă de toţi debitorii care sunt instituţii publice, ci numai faţă de acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligaţiei de plată din cauza lipsei fondurilor. Astfel de dovezi nu au fost însă administrate în cauză și se apreciază că apărările au un caracter formal, iar instanţa de judecată nu este chemată ea însăşi să identifice soluţii pentru ca instituţiile statului să onoreze obligaţiile de plată care derivă din titlurile executorii.

De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile debitoarei în sensul că in prezenta cauza se face aplicarea art. XV din OUG 8/2014 alin. (4) si alin. (7), întrucât titlul executoriu in cauza îl reprezintă Sentinţa 983/20.03.2013 a Tribunalului Olt iar primul act de executare emis de către executorul judecătoresc BEJ VC îl reprezintă somaţia din 10.03.2014, respectiv poprirea din 04.04.2014, acte de executare ce au fost emise după apariţia OUG 8/1014, ce a intrat in vigoare la data de 01.03.2014.

Astfel, se reține că executarea silită începe odată cu depunerea și înregistrarea cererii creditorului la executorul judecătoresc, potrivit dispozițiilor art. 663 și 664 alin. 1 NCPC. Or, cererea creditorului DDV a fost înregistrată la data de 19.02.2014, la BEJ VC, în ds. de executare cu nr. 31/1493/311/2014, anterior intrării în vigoare a OUG 8/1014, la data de 01.03.2014. În această situație nu sunt incidente dispozițiile arătate de debitoare, referitoare la faptul că orice procedura de executare silita se suspenda de drept, întrucât în XV OUG 8/1014 se prevede expres: “(7) Platile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si pentru care nu a fost demarata procedura de executare silita se efectueaza cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)”. Or, în cauza de față, executarea silită a început anterior intrării în vigoarea a acestui act normativ, astfel cum s-a menționat.

De asemenea, pentru soluționarea prezentei cauze, nu prezintă relevanță formularea contestațiilor la executare la care face referire debitoarea, întrucât - și în situația soluționării definitive favorabile a acestora – debitoarea-contestatoare are la dispoziție căile legale incidente în acest sens.

 Pentru aceste considerente, instanţa constată întemeiată cererea de validare a popririi, urmează să o admită, să valideze poprirea înfiinţată de BEJ VC în ds. de executare cu nr. 31/1493/311/2014. Va obliga terţul poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să îi plătească, în limita creanţei, creditorului DDV, suma datorată debitoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

În conformitate cu art 453 C.proc.civ., debitoarea şi terţul poprit fiind in culpa procesuala, vor fi obligaţi la plata către creditor a sumei de 220 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (cu titlu de onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru).

Domenii speta

Spete similare