Contencios administrativ şi fiscal - contestaţie act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 2069

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2014

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 438/88/21.02.2014 reclamanta SC ... SRL, a chemat în judecată pe pârâta ANAF - DGRFP GALAŢI – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE TULCEA, solicitând anularea Deciziei nr. 490/11.11.2013 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Serviciul Soluţionare Contestaţii, privind soluţionarea contestaţiei depusă, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. ... şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-TL ....

Totodată, a solicitat exonerarea de la plata sumei de 230.107 RON, stabilită suplimentar la plată de către inspectorii fiscală, reprezentând TVA pentru perioada 2011-2012, precum şi anularea măsurii privind diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010 şi 2011 în sumă de 13.621 RON, menţionată în Dispozitivul privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 35415/31.05.2013.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada 20.03.2013- 08.04.2013 şi 22-28.05.2013, la sediul societăţii s-a efectuat o inspecţie fiscala, echipa de control fiind formată din ... .... din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Tulcea, în temeiul art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificată, privind taxa pe valoare adăugată, emiţându-se la final Raportul de inspecţie fiscală nr. ...şi Decizia de impunere nr....

Astfel, prin raportul de inspecţie fiscală mai sus-menţionat, s-au constatat în mod eronat următoarele aspecte: a) societatea reclamantă şi-a ajustat în mod greşit TVA-ul aferent achiziţiilor efectuate de societate cu suma de 196.314 RON la nivelul anului 2011 şi 25.422 RON la nivelul anului 2012; b) şi-a înregistrat cheltuieli ce nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, astfel societatea nu avea dreptul la deducerea a TVA-ului în suma de 5.699 RON la nivelul anului 2012 şi 1.925 RON la nivelul anului 2012; c) şi-a dedus TVA-ul în suma de 40.962 RON la nivelul anului 2012 aferenta achiziţiilor de bunuri realizate de societate ca urmare a declarării eronate a TVA deductibil, în sensul că sumele înscrise în deconturile de TVA nu corespund cu cele înscrise în evidenţa contabilă, respectiv jurnale de TVA şi balanţele de verificare; d) şi-a diminuat pierderile fiscale aferente anilor 2010 şi 2011 în suma de 13.621 RON.

Prin urmare, motivele invocate de organele de control pentru ajustarea TVA-ului aferent investiţiei la clădirea situată în satul Dunăvăţul de Sus, comuna Murighiol, Jud. Tulcea, nu sunt fundamentate, societatea reclamantă avea dreptul de deducere a TVA.

Se mai arată că, în anul 2010, între societatea reclamantă şi domnul ... se încheie Contractul de comodat nr. 112/29.01.2010, în care este menţionat faptul că  .... SRL (Comodatarul) se obligă să îngrijească bunul şi să suporte toate cheltuielile necesare întreţinerii imobilului. Prin actul adiţional încheiat la contractul de comodat, părţile stabilesc ca SC .... (comodatarul), în plus faţă de obligaţiile iniţiale, sa suporte: toate cheltuielile necesare pentru finalizarea imobilului situat în satul Dunăvăţul de Sus, com. Murighiol, jud. Tulcea; toate amenajările imobilului necesare pentru ca acesta să poată fi utilizat conform destinaţiei, înţelegând prin acestea lucrările de amenajare interioara, branşarea imobilului la utilităţi, mobilarea imobilului conform destinaţiei stabilite de către părţi; toate lucrările de amenajare exterioară pentru terenul aferent imobilului, lucrări necesare pentru ca imobilul să poată fi utilizat conform destinaţiei.

Se menţionează că, imobilul în care s-au realizat investiţiile este chiar sediul societăţii ... S.R.L., situat în satul Dunăvăţul de Sus, com. Murighiol jud. Tulcea.

Mai mult decât atât, imobilul în care s-au realizat investiţii este locul în care societatea reclamantă îşi realizează obiectul de activitate şi îşi desfăşoară principalele activităţi.

De asemenea, relevant este şi faptul că organele de inspecţie fiscală nu au contestat niciodată faptul ca societatea reclamantă îşi desfăşoară activitatea în acest imobil în mod legal, iar imobilul este într-o stare care permite desfăşurarea activităţilor.

În ceea ce privesc cheltuielile ocazionate de investiţiile efectuate la imobilul primit în comodat de către societate, se arată că dispoziţiile aplicabile în cauza sunt cele arătate de art. 24 alin 1 şi 3 lit. a Cod Fiscal, în raport de care este cert că aceste cheltuieli cu investiţiile efectuate la imobilul închiriat reprezintă în înţelesul legii mijloace fixe amortizabile. Procedura de deducere a acestor cheltuieli este cea prevăzută de art. 24 alin. 11 Cod fiscal, respectiv prin amortizarea fiscală, care urma a fi calculate pentru aceste investiţii pe perioada contractului de comodat încheiat de societate.

Se precizează că, SC ... SRL a respectat atât condiţiile de forma prevăzute de art. 146 din Codul Fiscal coroborat cu pct. 46 din HG 44/2004, cât şi cele de fond conform art. 145 alin. (2) Cod Fiscal, achiziţiile de bunuri şi servicii fiind direct legate de construcţia imobilului ce va fi exploatat de societate în regim de taxare. Mai exact, scopul investiţiei este strict cel legat de desfăşurarea unei activităţi economice.

Mai mult, din actele emise de către inspectorii fiscali pe care înţelege să le conteste prin prezenta, rezultă o serie de neclarităţi. Aşa cum reiese din Actul adiţional încheiat în data de 06.04.2010 la contractul de comodat, înţelegerea părţilor a fost aceea de a se efectua restul de lucrări necesare finalizării şi exploatării imobilului pus la dispoziţie gratuit societăţii reclamante de către comodant, conform principiului libertăţii contractuale consacrat de art. 1270 alin. 1 Cod Civil.

Astfel, apreciază reclamanta că efectuarea unor investiţii la imobilul aflat la dispoziţia societăţii în baza contractului de comodat ar reprezenta o faptă sancţionabila de reglementările fiscale ceea ce sfidează logica juridică şi restrânge semnificativ liberul arbitru al oricărui comerciant care, în esenţă, are libertatea de a decide cu privire la modalitatea de derulare a propriei activităţi comerciale.

Se mai arată că, o altă inadvertenţă între raţionamentul organelor de inspecţie fiscală şi cel al societăţii reclamante este in legătură cu art. 46 din Codul Comercial în care se stipulează următoarele "obligaţiile comerciale (...) se probează (...) cu facturi acceptate". Mai exact, facturile acceptate au aceeaşi forţă probantă ca şi orice alte documente cum ar fi: contracte, situaţii de lucrări, etc.

În ceea ce priveşte condiţiile de forma privind exercitarea dreptului de deducere a TVA, relevante sunt în acest caz prevederile art. 146 din Codul fiscal şi pct. 46 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal.

A subliniat reclamanta că, toate cheltuielile angajate de SC ... SRL pentru realizarea restului de lucrări necesare finalizării şi exploatării imobilului pus la dispoziţie gratuit societăţii de către comodant sunt aferente desfăşurării activităţii economice de societate, întrucât fără angajarea de cheltuieli nu era posibilă construcţia şi închirierea ulterioară a acestui imobil de către societate în regim de taxare cu TVA.

Mai mult, din art. 145 Cod Fiscal, se deduce faptul că TVA aferent facturilor primite de la furnizorii de bunuri şi servicii pentru realizarea investiţiilor la bunul imobil mai sus-menţionat este deductibila. Astfel, societatea îşi poate exercita dreptul de deducere a TVA prin decontul de TVA aferent perioadei fiscale în care a luat naştere acest drept potrivit prevederilor art. 147 din Codul fiscal.

Având în vedere că achiziţiile de bunuri şi contractarea serviciilor prestate către societate au fost strict legate de construcţia imobilului ce va fi exploatat de SC ... SRL în regim de taxare cu TVA, achiziţia acestor servicii a fost efectuată în scopul desfăşurării de activităţi taxabilă cu TVA de către societate.

Prin urmare, consideră reclamanta că sunt îndeplinite toate cerinţele legale pentru ca societatea să îşi poată deduce TVA aferentă facturilor de bunuri si prestărilor de servicii efectuate pentru finalizarea şi exploatarea imobilului pus la dispoziţie gratuit de către comodant.

Ca urmare aderării României la Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte TVA, pe lângă reglementările naţionale, sunt obligatorii a fi implementate în legislaţia naţională şi avute în vedere directivele europene, precum şi deciziile Curţii Europene de Justiţie în materie de TVA.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 178 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este necesar să îndeplinească următoarele condiţii: pentru deducerea în temeiul art. 168 litera a), în ceea ce priveşte livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligaţia de a deţine o factură emisă în conformitate cu articolele 220-236 şi cu articolele 238, 239 şi 240

De asemenea, consideră justificat reclamanta că, atâta timp cât în Titlul VI "TVA” din Codul fiscal şi normele metodologice aferente de aplicare, astfel cum au fost aprobate prin HG 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost introduse prevederi suplimentare care să condiţioneze exercitarea dreptului de deducere a TVA în baza altor documente decât factura, autorităţile fiscale nu au dreptul să condiţioneze exercitarea dreptului de deducere de existenţa altor documente în afară de cele prevăzute expres în Titlul VI din Codul Fiscal şi Normele de aplicare, respectiv factura.

Mai mult decât atât, Curtea Europeană de Justiţie a considerat, pe baza hotărârilor exprimate, că dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA-ul aferent bunurilor achiziţionate şi serviciilor primite, constituie un principiu fundamental al sistemului comunitar al TVA-ului instituit prin legislaţia Uniunii. Astfel cum a subliniat Curtea în mod repetat, dreptul de deducere al TVA prevăzut la art. 167 şi următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului şi, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operaţiunilor efectuate. Regimul deducerilor urmăreşte să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA-ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităţilor economice pe care le desfăşoară. Sistemul comun al TVA-ului garantează, în consecinţă, neutralitatea impozitării tuturor activităţilor economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activităţi, cu condiţia ca activităţile menţionate să fie, în principiu, ele insele supuse TVA-ului.

Conform dispoziţiilor legale precizate, persoanele impozabile au dreptul să-şi deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii numai dacă sunt îndeplinite doua condiţii cumulative, respectiv dacă achiziţiile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile (condiţiile de fond) şi au la bază facturi care conţin obligatoriu toate informaţiile necesare stabilirii dreptului de deducere (condiţia deforma). În aceste condiţii, pentru a dovedi ca serviciile achiziţionate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operaţiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să deţină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă şi să şi demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv în folosul operaţiunii taxabile respectiv ceea ce societatea a putut dovedi prin documentele puse la dispoziţie organelor de inspecţie fiscală.

În concluzie, societatea a dedus în mod corect taxa pe valoare adăugată, aferentă achiziţiilor pentru realizarea restului de lucrări necesară finalizării şi exploatării imobilului pus la dispoziţie gratuit societăţii de către comodant.

Astfel, consideră reclamanta că organele de control nu au ţinut cont de argumentele societăţii şi nu au stabilit situaţia reală a obligaţiilor fiscale în perioada supusă verificării, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

Se mai menţionează că, în mod eronat, organele de inspecţie fiscală au procedat la neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată în suma de 196.314 RON la nivelul anului 2011 şi a taxei pe valoare adăugată în sumă de 25.422 RON la nivelul anului 2012 aferentă achiziţiilor pentru realizarea restului de lucrări necesare finalizării şi exploatării imobilului pus la dispoziţie gratuit societăţii de către comodant.

Mai mult, organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate de societate, respectiv TVA în sumă de 5.669 RON la nivelul anului 2011 şi TVA în sumă de 1.1925 RON la nivelul anului 2012, pe motiv că aceste achiziţii nu au fost destinate utilizării unor operaţiuni taxabile cu TVA fără să conţină niciun motiv de fapt, individualizat, pentru care achiziţiile în cauză efectuate de societate să fi fost considerate ca nefiind destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii.

Totodată, nu se justifică concluzia organului de control, potrivit căreia achiziţiile de bunuri efectuate de Societate prin acceptarea facturilor emise de către furnizori nu sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile cu TVA ale societăţii.

În ceea ce priveşte lipsa motivării deciziei contestate, se arată că este echivalentă cu o vătămare produsă societăţii prin reţinerea unei stări de fapt fiscal contrare realizării cu consecinţa încălcării principiului certitudinii impunerii şi, în consecinţă, impunerea în sarcina societăţii a unor obligaţii fiscale care nu sunt justificate.

În drept, subliniază reclamanta că, decizia de impunere privind obligaţiile fiscal suplimentare stabilita de organele de inspecţie fiscală, înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice a Judeţului Tulcea sub nr. .... este nelegală prin prisma nerespectării dispoziţiilor art. 87 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, în sensul ca nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de lege, in concreto, lipsind indicarea motivelor de fapt care au stat la baza emiterii acestui act administrativ fiscal/titlu de creanţă.

În conformitate cu prevederile textelor de lege, decizia de impunere trebuie sa răspundă unor exigente, respectiv unor cerinţe de formă generală şi specială, printre care şi cerinţa referitoare la indicarea motivelor de fapt care au constituit fundamental emiterii acesteia.

Astfel, la punctul 2.1.2 - Motivul de fapt din decizia de impunere, se menţionează doar anumite aspecte, aflându-se în imposibilitatea verificării legalităţii emiterii actului fiscal care conţine numai informaţii sumare cu privire la sumele datorate de societate fără a conţine şi elemente de fond care să justifice natura şi cuantumul debitelor pretinse de organul fiscal ca fiind datorate şi neachitate.

Prin urmare, redactarea deciziei contestate cu nerespectarea cerinţei de motivare în fapt a permis autorităţilor fiscale încălcarea unui principiu elementar al impunerii, respectiv cel al certitudinii impunerii care presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor.

Mai mult, în condiţiile prevăzute de art. 105 alin. (2)din Codul de procedura civilă, care constituie legislaţia completatoare adiacentă Codului de procedura fiscală, actele de procedură întocmite cu nerespectare formelor legale sunt nule dacă au cauzat părţii o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Se consideră de către reclamantă că organele de control nu au ţinut cont de argumentele societăţii şi nu au stabilit situaţia reală a obligaţiilor fiscale în perioada supusă verificării, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 şi 3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

În concluzie, în mod eronat şi fără a se invoca un temei legal, organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate de societate, respectiv TVA în sumă de 5.669 RON la nivelul anului 2011 şi TVA în sumă de 1.925 RON la nivelul anului 2012.

Referitor la neacordarea dreptului de deducere a TVA în sumă de 40.962 RON la nivelul anului 2012 aferentă achiziţiilor de bunuri realizate de societate, organele de inspecţie fiscală şi-au fundamentat decizia ca urmare a constatării faptului ca societatea a declarat eronat taxa pe valoare adăugată prin formularul 300, şi enumerând în acest sens texte de lege ce nu sunt aplicabile situaţiei de fata, se află în imposibilitatea de a verifica acurateţea şi legalitatea emiterii actului administrativ, care conţine informaţii sumare cu privire la sumele datorate de societate, fără a conţine şi elemente de fond care să justifice natura şi cuantumul sumelor pretinse de organul de control ca fiind datorate.

Astfel, aşa cum s-a menţionat în doctrina şi practica judiciară a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, nerespectarea cerinţelor de forma ale unui act administrativ este sancţionată cu nulitatea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul de Procedură Civilă.

În subsidiar, menţionează reclamanta că din deciziile Curţii Europene de Justiţie se poate observa că aceasta nu este de acord cu sancţionarea pentru nerespectarea de către persoana impozabilă a obligaţiilor contabile şi a celor privind declaraţiile de TVA cu refuzul dreptului de deducere a TVA, Curtea Europeană de Justiţie apreciind ca o astfel de practică depăşeşte în mod evident ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de asigurare a executării corecte a unor astfel de obligaţii în sensul articolului 22 alin. 7 din a şasea directivă, din moment ce dreptul comunitar nu împiedică statele membre să impună, dacă este cazul, o amendă sau o sancţiune pecuniară proporţionala cu gravitatea încălcării, pentru a sancţiona nerespectarea obligaţiilor amintite.

Având in vedere aceste considerente, se reţine că organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate de societate, respectiv TVA în sumă de 40. 962 RON la nivelul anului 2012.

Cu privire la aspectele legate de impozitul pe profit – Înregistrarea de cheltuieli ce nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, se arată că din analiza dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 35415/31.05.2013, organele de inspecţie fiscală menţionează la „Temeiul de drept” pentru justificarea ajustării pierderii fiscale art. 21 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal fără să motiveze conţinutul acestora aplicabil situaţiei analizate.

În drept, în conformitate cu prevederile Ordinului M.F.P. nr. 1939/2004, Formularul „Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală”, reprezintă actul administrativ fiscal emis de organele de inspecţie fiscală în aplicarea prevederilor legale privind obligativitatea contribuabililor de a îndeplini măsurile stabilite.

A mai precizat reclamanta că, redactarea Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală contestate cu nerespectarea cerinţei de motivare în fapt, a permis autorităţilor fiscale încălcarea unui principiu elementar al impunerii, respectiv cel al certitudinii impunerii care presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor.

În concluzie, în condiţiile prevăzute de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie legislaţia completatoare adiacentă Codului de procedură fiscală, actele de procedură întocmite cu nerespectarea formelor legale sunt nule dacă au cauzat părţii o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 110 din Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările şi completările ulterioare, colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz. Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.

Având în vedere aceste considerente, se reţine că organele de inspecţie fiscală nu au avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură fiscală, consecinţele fiscale nu corespund faptei constatate, iar sub aspectul prezentării clare a fenomenului economic, organele de control nu au justificare legală.

În aceste condiţii, consideră reclamanta că, în mod eronat şi fără a se invoca un temei legal, organele de inspecţie fiscală au ajustat pierderea fiscală înregistrată de societate la nivelul anilor 2010 şi 2011 prin diminuarea acesteia cu suma de 13.621 RON.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 24 Cod Fiscal, art. 126-128, art. 145, art. 146 şi art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, art. 1166, art. 1266 şi art. 1270 Cod Civil, art. 46 din HG nr. 44/2004 şi OG nr. 92/2003.

Au fost depuse, în copie, Raportul de inspecţie fiscală nr. F-TL 252/31.05.2013, Decizia nr. 490/11.11.2013 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi privind soluţionarea contestaţiei depusă de SC .... SRL, Contract comodat nr. 112/29.01.2010, Act adiţional la contractul de comodat nr. 112/29.12.2010, Dispozitivul privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 35415/31.05.2013, Dovada privind sediul social al .... SRL,

În apărare, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca nefondată, iar pe fondul cauzei menţinerea Deciziei nr. 490/11.11.2013 împreună cu toate actele care au stat la baza emiterii acesteia ca fiind temeinice şi legale.

Ataşat întâmpinării, s-au depus la dosar, în copie, o serie de înscrisuri.

La data de 27 mai 2014, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din 03 iulie 2014 a fost încuviinţată cererea în probatoriu formulată de reclamantă privind administrarea probei cu expertiza contabilă, având ca obiective: - să se stabilească dacă organul de control a ţinut cont de existenţa actului adiţional încheiat la data de 06.04.2010 la contractul de comodat încheiat la data de 29.01.2010; - să se stabilească dacă actul adiţional încheiat la data de 06.04.2010 era în vigoare atunci când au fost achiziţionate materialele de construcţii şi alte bunuri; - să se calculeze TVA-ul deductibil în condiţiile existenţei actului adiţional încheiat la data de 06.04.2010 la contractul de comodat din data de 29.01.2010; - să se recalculeze baza de impozitare şi a TVA-ului.

La data de 22 iulie 2014, reclamanta a depus la dosar Decizia nr. 1586/595/27.06.2014, reprezentând practică judiciară în materie.

La data de 30 septembrie 2014, s-a depus la dosar raportul de expertiză contabilă.

La termenul de judecată din data de 02 octombrie 2014, reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri.

La data de 12 noiembrie 2014, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând acţiunea formulată pe baza înscrisurilor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală a DGFP Tulcea nr. 285/31.05.2013, s-au stabilit în sarcina contestatoarei SC .... SRL, obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 230.107 lei, aferente perioadei controlate 19 martie 2010-31 decembrie 2010.

În motivarea în fapt a deciziei de impunere, s-a reţinut de către organele fiscale că operatorul economic şi-a dedus taxa pe valoare adăugată, aferentă unor facturi de bunuri ce nu au fost destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile şi a declarat eronată taxa TVA prin formularul 300.

 Temeiul de drept indicat de către organul fiscal au fost dispoziţiile art. 145 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003, precum şi art. 83 alin. 3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Urmare formulării contestaţiei administrativ fiscale, la organele emitente ale deciziei de impunere, prin decizia nr. 490 din 11 noiembrie 2013, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia societăţii cu privire la dispoziţia privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 35415/31 mai 2013 şi a deciziei de impunere nr. F-TL 285/31 mai 2013, cu privire la suma totală de 243.728 lei, reprezentând diminuare fiscală 13.621 lei şi TVA 230.107 lei.

Împotriva acestei decizii, SC .... SRL a formulat prezenta acţiune prin care a solicitat anularea atât a deciziei emise în soluţionarea contestaţiei, cât şi a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 252/31 mai 2013, care au stat la baza emiterii acesteia.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se reţine că SC ....SRL, a încheiat la data de 29 ianuarie 2010 un contract de comodat cu persoana fizică ..., reprezentată prin aceeaşi persoană ....., având ca obiect acordarea cu titlu gratuit către societate a împrumutului de folosinţă al imobilului situat în satul Dunăvăţul de Sus, comuna Murighiol, jud. Tulcea, proprietatea comodantului ....

Durata contractului a fost stabilită de la data de 29 ianuarie 2010 până la 29 ianuarie 2014.

Prin contract, comodatarul SC ... SRL, s-a obligat să îngrijească imobilul care urmează obiectul contractului ca un bun proprietar, să se folosească de acesta conform destinaţiei şi să suporte toate cheltuielile necesare întreţinerii imobilului.

Acest contract a fost prelungit prin actul adiţional 112 din 29 decembrie 2010 pentru o perioadă de încă 4 ani, până la data de 29 ianuarie 2018.

Imobilul a fost construit în baza autorizaţiei de construire nr. 28/22 iulie 2010, emisă pe numele persoanei fizice ...., fiind întocmit şi un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 6387/13 decembrie 2010, valoarea investiţiei fiind de 146.927 lei.

Aşa cum s-a reţinut de către organele fiscale, la data finalizării construcţiei societatea avea înregistrată în evidenţele contabile o valoare reprezentând imobilizări corporale în curs de execuţie de 926.965, 47 lei, însă, prin înscrisurile depuse, contestatoarea nu a făcut dovada prestărilor de servicii şi a situaţiilor de lucrări executate, cu privire la valoarea sus-menţionată.

Potrivit raportului de inspecţie fiscală, părţile nu au convenit cu privire la efectuarea unor investiţii asupra imobilului, obligaţie care îi revenea, în principal, proprietarului persoană fizică, astfel încât admiterea la deducere a taxei pe valoare adăugată solicitată de petentă, nu era justificată.

Din notele explicative luate de organele fiscale împuternicitului societăţii ...., aflate la dosarul cauzei, rezultă că au fost puse la dispoziţia organelor fiscale toate documentele solicitate, referitoare la taxa pe valoare adăugată solicitată la deducere.

În condiţiile în care societatea a construit în perioada supusă controlului trei imobile, o parte din suma de 926.965,47 lei include şi valoarea investiţiilor aferente celorlalte clădiri aflate în construcţie, astfel încât nu reprezintă numai valoarea de investiţie cu privire la imobilul ce face obiectul contractului de comodat.

Cu privire la materialele de construcţie folosite pentru lucrările contractate, a rezultat din devizele de lucrări că acestea au fost achiziţionate de executantul lucrărilor SC .... SRL, contrar explicaţiilor date de împuternicitul societăţii, prin notele explicative depuse la dosar.

De asemenea, nu s-a dovedit de către societate existenţa spaţiilor special amenajate, altele decât cele din sediul societăţii, unde ar fi depozitate materialele de construcţii achiziţionate şi incluse în valoarea totală de 926.965,47 lei.

Contractul de comodat invocat de către societate, reprezintă un împrumut de folosinţă prin care comodantul, proprietarul imobilului, remite folosinţa temporară unei alte persoane comodatarul a unui bun imobil sau imobil, care are obligaţia de a-l restitui în natură la termenul stabilit 

De asemenea, comodatarul are obligaţia de a întrebuinţa bunul numai potrivit destinaţiei lui şi să suporte cheltuielile necesare folosinţei şi întreţinerii lucrului, conform prevederilor art. 2148 alin. 1 şi art. 2151 alin. 1 Cod civil.

Prin urmare, voinţa părţilor din contractul sus-menţionat nu poate fi interpretată în plus faţă de obligaţiile stabilite prin lege, sub aspectul efectuării lucrărilor de finalizare şi construire a imobilului de către societate.

 Acesta cu atât mai mult cu cât autorizaţiile de construire au vizat proprietarul imobilului, persoana fizică .... şi nu petenta în cauză.

Aşa fiind, prin deducerea taxei pe valoare adăugată pentru bunuri care nu aparţin societăţii şi nu sunt destinate realizării obiectului de activitate al acesteia, au fost încălcate prevederile art. 128 alin. 1 coroborat cu art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Potrivit acestora este considerată livrare de bunuri, transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar, orice persoană impozabilă având posibilitatea de a deduce taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate realizării de operaţiuni impozabile.

Prin urmare, legea condiţionează exercitarea de către o persoană impozabilă a dreptului de deducere a TVA, aferentă bunurilor achiziţionate şi serviciilor prestate, de faptul că acestea să fie realizate în beneficiul său, ceea ce societatea nu a dovedit în cauză.

Deşi prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, expertul a stabilit că organele fiscale nu au ţinut cont cu ocazia emiterii actelor fiscale contestate de existenţa contractului de comodat şi a actului adiţional la acesta, instanţa apreciază că aceste aspecte nu prezintă relevanţă, în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată datorată de societate, din argumentele mai sus-menţionate.

În consecinţă, nici răspunsul expertului la celelalte obiective referitoare la suma TVA deductibilă în condiţiile existenţei actului adiţional la contractul de comodat şi baza de impozitare nu sunt relevante în cauză, dat fiind situaţia de fapt rezultată pe baza înscrisurilor prezentate organelor de inspecţie fiscală, cât şi la dosarul cauzei.

Având în vedere şi răspunsurile date de împuternicitul societăţii cu ocazia controlului coroborate cu celelalte înscrisuri depuse, instanţa apreciază că actele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încât acţiunea contestatoarei se va respinge în totalitate, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare