Drepturi băneşti prevăzute de contractul colectiv de muncă; acordarea unei despăgubiri egale cu ajutorul de şomaj în situaţia în care, într-un litigiu anterior, s-a constatat nelegalitatea deciziilor emise de angajator

Prin cererea înregistrată la data de 22.06.2012 sub nr.5864/101/2012 reclamantul BR a chemat în judecată pe  pârâta SC CNFG  SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată să-i achite  indemnizaţia de străinătate conform art.120 pct.B din contractul colectiv de muncă  nr.4133/17.03.2010, pe perioadele cât nava pe care era angajat ca marinar era în marş, respectiv 08.04.2008 - 23.10.2009 cât a lucrat pe motonavă şi 12.05.2010 - 12.08.2010 cât a lucrat la flotă,  să-i plătească o  despăgubire bănească  reprezentând echivalentul ajutorului de şomaj la care era îndreptăţit dacă după data de 04.10.2010 pârâta nu îi desfăcea disciplinar contractul de muncă şi nu anula disponibilizarea colectivă, despăgubiri  în cuantum de 500 lei/lună timp de 9 luni, iar perioada respectivă să fie considerată vechime în muncă,  cu  cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei ca marinar, conform contractului individual de muncă nr.10.053/25.03.2003 şi a desfăşurat activitate până la 04.10.2010 când prin decizia nr.6847/3/2010 i-a încetat contractul de muncă urmare a disponibilizării colective.

Prin decizia nr.7622/27.10.2010 a fost anulată decizia nr.6847/3/2010, fiind reintegrat pe acelaşi post şi cu acelaşi salariu, însă  nu s-a prezentat pentru reluarea activităţii,  iar pârâta  prin decizia nr.9199/27.12.2010 i-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă.

Reclamantul a arătat că a contestat  măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, iar prin sentinţa nr.51/17.01.2012 a fost admisă contestaţia şi s-a dispus anularea deciziei nr.9199/27.12.2010, rămânând valabilă disponibilizarea colectivă.

La 12.04.2012 a solicitat eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că a fost angajatul societăţii, fiindu-i necesară la AJOFM Mehedinţi pentru obţinerea ajutorului de şomaj, dar nu a primit niciun răspuns.

La  data de  03.05.2012 a solicitat pârâtei  acordarea indemnizaţiei de străinătate pe perioada cât a fost cu nava şi motonava în marş în străinătate, însă nici la această cerere nu a primit răspuns.

De asemenea, a precizat că  la data de  15.06.2012 i-a  fost  predat  carnetul de muncă în care  este menţionată  desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, astfel că  după disponibilizare putea beneficia de ajutorul de şomaj dacă intimata nu îi desfăcea disciplinar contractul şi dacă nu anula disponibilizarea colectivă, ceea ce l-a  pus în imposibilitatea de a se adresa AJOFM pentru obţinerea ajutorului de şomaj. 

Ulterior, reclamantul, prin avocat, şi-a precizat succesiv acţiunea arătând că solicită despăgubiri pe perioada 04.10.2010, data încetării contractului de muncă ca urmare a disponibilizării şi până la 04.07.2011, perioadă în care  nu a beneficiat de ajutor de şomaj din culpa societăţii, respectiv câte 500 lei/lună, perioadă care să fie considerată vechime în muncă conform art.36 din Legea nr. 76/2002 republicată; de asemenea  a arătat că solicită plata indemnizaţiei de străinătate pe perioadele 22.06.2009 – 23.10.2009, 12.05.2010 – 12.08.2010.

Pârâta  SC CNFG  SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că  indemnizaţia de străinătate .pentru perioadele 08.04.2008 - 23.10.2009 şi 12.05.2010 - 12.08.2010 au fost achitate conform statelor de indemnizaţie.

Referitor la  despăgubirile băneşti reprezentând echivalentul ajutorului de şomaj, pârâta a arătat că acest petit  este neîntemeiat, deoarece în dosarul nr.97/122/2011 al Tribunalului Mehedinţi  în care s-a pronunţat sentinţa nr.51/17.01.2012, a fost respinsă această pretenţie. În acest sens, pârâta a invocat dispoziţiile art.38 al.1  lit.j  din Legea nr. 76/2002 referitor  la data de care ar fi beneficiat reclamantul  de indemnizaţia de şomaj, respectiv data rămânerii  definitive a hotărârii judecătoreşti, această indemnizaţie acordându-se  de la data prevăzută la al.1, dacă cererea este înregistrată la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă în termen de 10 zile.

În şedinţa publică din data de 10.01.2013, din oficiu, s-a luat o declaraţie reclamantului, care a precizat că  pentru perioada 22.06.2009 – 23.10.2009 solicită indemnizaţia de străinătate însă nu pentru 8 ore, ci pentru numărul real de ore lucrate, aşa cum  rezultă din pontajele depuse la dosar, iar  pentru perioada 12.05.2010 – 12.06.2010 solicită obligarea pârâtei la plata  alocaţiei de hrană, ci  nu  a indemnizaţiei  de străinătate,  întrucât în această perioadă a lucrat  pe nava Giurgiu  care se afla în port pentru reparaţii, însă  societatea l-a înregistrat ca fiind în şomaj tehnic; de asemenea, a arătat că pentru perioada 13.06.2010 – 12.08.2010 nu are nici o pretenţie bănească de la pârâtă

Faţă de  declaraţia reclamantului  s-a  solicitat pârâtei să comunice care a fost modul de calcul al indemnizaţiei de străinătate  pentru perioada 22.06.2009 – 23.10.2009 şi  să indice dacă în perioada 12.05.2010 – 12.06.2010 reclamantul a figurat în şomaj tehnic sau a desfăşurat activitate pe nava Giurgiu.

Pârâta a depus la dosar  adresele nr. 1046/2013, 1494/2013 prin care a înaintat actul adiţional nr. 2 la contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 referitor la calculul indemnizaţiei de străinătate, foile colective de prezenţă pentru lunile mai - iunie 2010 din care rezultă că reclamantul s-a aflat în şomaj tehnic, foaia colectivă de prezenţă pe luna iulie 2009, declaraţia înregistrată la ITM Giurgiu sub nr. 12357/29.06.2010 referitoare la salariaţii aflaţi în şomaj tehnic în perioada 12.04.2010 – 12.06.2010 şi  tabelul cu salariaţii cărora li s-a suspendat  contractul de muncă conform art.52 al.1 lit.d Codul muncii şi OUG nr. 4/2010.

Analizând acţiunea în raport  de probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamantul BR a fost angajatul pârâtei SC CNFG  SA începând cu data de 24.03.2088 desfăşurând activitate ca marinar până în data de 04.10.2010 când i s-a desfăcut contractul de muncă potrivit art.65  Codul muncii, aşa cum rezultă din decizia  nr.6847/3/01.10.2010 emisă de angajator.

Ulterior, această decizie a fost anulată şi revocată de către pârâtă prin decizia nr.7622/27.10.2010, prin care începând cu 01.11.2010 a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior.

De asemenea, prin decizia nr.9199/27.12.2010 pârâta a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului cu desfacerea contractului individual de  muncă începând cu data de 27.12.2010, urmare a absentării nemotivate de la serviciu.

Reclamantul a contestat deciziile nr.7622/2010 şi nr.9199/2010 emise de către pârâtă, iar prin sentinţa nr.51/17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-a dispus anularea celor două decizii. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4198/26.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins  recursul declarat de către reclamant.

Prin acţiunea dedusă judecăţii aşa cum a fost precizată, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de străinătate pe perioada 22.06.2009 - 23.10.2009 calculată pentru numărul real de ore lucrat, ci nu numai pentru 8 ore, plata alocaţiei de hrană pentru perioada 12.05.2010 - 12.06.2010; de asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu indemnizaţia de şomaj în sumă de 500 lei/lună timp de 9 luni, iar această perioadă să fie considerată vechime în muncă conform art.36 din Legea 76/2002.

Analizând solicitările reclamantului, instanţa reţine că  în perioada 22.06.2009 - 23.10.2009  reclamantul a desfăşurat activitate pe navă şi a beneficiat de plata indemnizaţiei de străinătate, conform statelor de plată a indemnizaţiei depuse de pârâtă la dosar . În luna iulie 2009 reclamantul a beneficiat  de indemnizaţie de străinătate numai pentru perioadele 01 - 09 iulie 2009 , 24 - 31 iulie 2009, deoarece în perioada 10 - 23 iulie 2009  s-a aflat în compensări, conform foii colective de prezenţă din luna iulie 2009 şi adresei nr.694/2013 emisă de pârâtă .

 Cât priveşte modul de calcul al indemnizaţiei de străinătate, se constată că a fost acordată potrivit actului adiţional nr.2/06.04.2007 din care rezultă că această indemnizaţie se plătea într-un cuantum fix stabilit în funcţie de fiecare categoria de personal – în cazul reclamantului care era marinar indemnizaţia de străinătate era de 16 euro /zi.

Referitor la acest act adiţional în baza cărui s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiei de străinătate, se reţine că a rămas valabil până la negocierea contractului colectiv  de muncă  la nivel de unitate pe anii 2010/2011,  conform adresei nr. 1494/19.02.2013 emisă de pârâtă.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului în sensul că această indemnizaţie trebuia plătită în raport de numărul  real de ore lucrate, se constată că este nefondată, deoarece aşa cum s-a arătat anterior indemnizaţia se acorda într-un cuantum fix/zi, cuantum stabilit în funcţie de categoria de personal.

Se mai reţine că  deşi reclamantul invocă în sprijinul solicitării  sale disp. art.120 pct. B din  contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr.4133/17.03.2010 se constată  că  perioada în litigiu este 22.06.2009 - 23.10.2009, iar contractul colectiv menţionat  este ulterior acestei perioade, astfel că nu se aplică în speţă.

Având în vedere considerentele anterior expuse,  se reţine că indemnizaţia de străinătate a fost corect calculată de către pârâtă.

În ceea ce priveşte alocaţia de hrană solicitată de reclamant pe perioada 12.05.2010-12.06.2010, se reţine că în acest interval  reclamantul s-a aflat în şomaj tehnic, aşa cum rezultă din menţiunile din carnetul de muncă poz.5-6, din înscrisurile depuse de pârâtă la filele 208-211 dosar (declaraţia înregistrată la ITM Giurgiu sub nr. 12357/29.06.2010 referitoare la salariaţii aflaţi în şomaj tehnic în perioada 12.04.2010 – 12.06.2010 şi  tabelul cu salariaţii cărora li s-a suspendat  contractul de muncă conform art.52 al.1 lit.d Codul muncii şi OUG nr. 4/2010)şi foile colective de prezenţă pe lunile mai – iunie 2010.

 Aşa fiind, se constată că  este nefondată susţinerea reclamantului în sensul că în  această perioadă a desfăşurat activitate pe nava Giurgiu care se afla în reparaţii, deşi în evidenţele societăţii  a figurat ca fiind în şomaj tehnic.

În cauză nu pot fi primite ca probe foile colectiv de prezenţă depuse de reclamant pe lunile mai - iunie 2010  deoarece din aceste înscrisuri nu rezultă persoana care le-a întocmit şi nici nu poartă ştampila societăţii, nerezultând că aceste înscrisuri emană de la societate.

Prin urmare, se constată că  pentru perioada 12.05.2010 - 12.06.2010 reclamantul nu este îndreptăţit la acordarea alocaţiei de hrană, deoarece în această perioadă s-a aflat în şomaj tehnic.

În ceea ce priveşte petitul privind obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu indemnizaţia de şomaj, instanţa reţine că  prin sentinţa nr.51/2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-a dispus anularea deciziilor nr.7622/2010 şi nr. 9199/2010 emise de pârâtă prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantului începând cu 01.11.2010, respectiv s-a aplicat măsura sancţionării acestuia cu desfacerea  disciplinară a contractului individual de muncă conf. art.61 lit. a Codul muncii.

În baza acestei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pârâta a emis decizia nr.67/29.05.2012 prin care a dispus punerea în aplicare a sentinţei, operarea în carnetul de muncă a anulării deciziei  nr.9199/2010, respectiv încetarea contractului individual de muncă al reclamantului conform deciziei nr.6847/3/01.10.2010 în condiţiile art.65 alin.1 Codul muncii .

Aşa fiind, se reţine  că  prin hotărâre judecătorească s-a constatat că deciziile nr. 7622/2010  şi nr. 9199/2010 au fost nelegal emise de către pârâtă, astfel că a rămas valabilă decizia nr.6847/2010 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului conf. art.65 Codul muncii, situaţie în care reclamantul era îndreptăţit la plata indemnizaţiei de şomaj.

Referitor la acordarea acestei indemnizaţii se reţine că potrivit art.17 alin.1 din Legea 76/2002 beneficiază de indemnizaţie de şomaj persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor, iar încetarea contractului de muncă conf. art.65 Codul muncii reprezintă un motiv neimputabil  potrivit art.5 din HG 174/2002 prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii 76/2002.

De asemenea, potrivit art.39 din aceeaşi lege, indemnizaţia de şomaj se acordă pe perioade stabilite diferenţiat în funcţie de stagiul de cotizare respectiv: 6 luni  pentru persoanele cu un stagiu de cotizare  de cel puţin 1 an; 9 luni  pentru persoanele cu un stagiu de cotizare  de cel puţin 5 ani.

 În cazul reclamantului se constată că acesta are un stagiu de cotizare de circa 28 de luni ( 2 ani şi 4 luni) conform menţiunilor din carnetul de muncă, astfel că acesta ar fi fost îndreptăţit  la plata indemnizaţiei de şomaj  pe o perioadă de  6 luni, ci nu de 9 luni, aşa cum solicită.

Cât priveşte solicitarea reclamantului în sensul ca această perioadă de 6 luni să fie considerată vechime în muncă, se reţine că  pentru aceste 6 luni reclamantului i se acordă o despăgubire reprezentând ajutorul de şomaj, reclamantul neavând calitatea de şomer în această perioadă. De asemenea, art. 36 din Legea 76/2002 invocat de către reclamant, nu este aplicabil în speţă, deoarece se referă la vechimea în muncă prevăzută  de Legea 1/1991.

Nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că prin sentinţa nr.51/2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, aceeaşi cerere formulată de reclamant a fost respinsă, deoarece în dosarul nr.97/122/2011 soluţionat prin hotărârea menţionată, reclamantul a formulat şi acest petit care a fost respins motivându-se că nu au fost respectate disp. art.132 Cod pr. civ, rezultând că instanţa nu a soluţionat  pe fond acest capăt de cerere.

Referitor la  invocarea de către aceeaşi pârâtă a disp. art.38 ali.1 lit. j din Legea 76/2002 privind data de la care se acordă indemnizaţia de şomaj, se reţine că acest articol face referire la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, dar se apreciază că textul nu se aplică în cauză, deoarece numai în urma contestării de către reclamant a deciziilor de concediere emise de către pârâtă  s-a stabilit că acestea au fost nelegal emise, menţinându-se numai decizia iniţială prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.65 Codul muncii. Faţă de faptul că pârâta a emis 3 decizii  de concediere succesive, reţinând temeiuri juridice diferite, era incert dreptul reclamantului la plata indemnizaţia de şomaj.

Potrivit art.253  Codul muncii „ angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material  …. din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. ”

În cauză, în raport de motivele anterior expuse, se apreciază că reclamantul nu a beneficiat de indemnizaţie de şomaj din culpa angajatorului, fiind îndreptăţit la repararea prejudiciului material cauzat  în sensul acordării unei despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de şomaj calculată conform  Legii nr. 76/2002  pe o perioada de 6 luni.

Având considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că acţiunea precizată este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.

Această sentinţă a rămas definitivă  prin decizia 5746/29.05.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost  respins recursul declarat de pârâta  SC CNFG  SA

Domenii speta

Spete similare