Tentativă la infracţiunea de viol

Prin sentinţa penală nr. 463 din 27 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 8906/108/2013, în baza art. 396 alin. 1, 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul B.A., pentru comiterea tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de art. 32, raportat la art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal.

În baza art. 399 alin. 1, 2 Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr. 68 din 25 august 2013 al Tribunalului Arad.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală s-a respins acţiunea civilă exercitată din oficiu în numele persoanei vătămate minore B.D.M..

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de  tentativă la  infracţiunea  de  viol,  prevăzută de  art. 20 Cod penal raportat la  art. 197  alin. 1,  raportat la  art. 197  alin. 3  teza  I Cod penal.

În  fapt, s-a reţinut că în  seara  zilei  de  24.08.2013 minora B.D.M. a  fost de două ori la locuinţa inculpatului, trimisă de tatăl său prima oară însoţită fiind de sora sa mai mare, iar a doua oară, singură, pentru a împrumuta 10 lei, respectiv trei ţigări.

În cea de-a doua împrejurare, după  ce  a  fost  chemată  înăuntru  şi i-au  fost  date  cele  trei  ţigări  pentru  tatăl  său - minora  nu  a  fost  lăsată  să  plece, fiind  prinsă  de mâini  de  inculpat  şi  cerându-i să se  dezbrace. 

În  pofida  refuzului  minorei  şi  a  insistenţelor  sale de  a  pleca  acasă, inculpatul  a  dezbrăcat-o,  a  aşezat-o  în  pat,  s-a  dezbrăcat  şi  pe  sine,  după  care,  în  timp  ce  o  pipăia  pe  tot  corpul,  a  încercat să  întreţină  cu  aceasta  un  raport  sexual  normal, cerându-i acesteia să stea  liniştită şi  să  facă  ceea ce îi spune şi ceea ce  îi  cere  el; consumarea actului sexual nu a avut loc din motive independente de voinţa inculpatului în condiţiile  în  care,  a  fost  nevoit – auzindu-se  uşa  de  la  intrare – să  se  ridice în  pripă  din  pat, să încerce să se  îmbrace  şi  să  se  ascundă  într-o  altă  încăpere.

Astfel, inculpatul a fost surprins dezbrăcat la intrarea  în  locuinţa sa a unchiului  minorei - martorul B.R., şi a martorului I.Ş. care  au  plecat  în  căutarea fetei; cei doi martori au găsit-o pe minoră întinsă în pat, dezbrăcată şi speriată, povestindu-le ceea ce a intenţionat să facă inculpatul.

Minora  B.D.M., în  vârstă  de  10  ani  este  orfană  de  mamă şi  locuieşte pe  perioada  vacanţelor  în  localitatea  Ş.  în  casa  bunicii  paterne,  împreună  cu  aceasta,  cu  sora  sa  B.D.F.,  cu  tatăl  său  B. D. şi  cei  doi  fraţi  ai  acestuia,  B.R.  şi  B.D., iar în  timpul  anului  şcolar aflându-se  instituţionalizată în  regim  de  internat al  unei  şcoli  speciale,  fiind  elevă  în  clasa a IV-a. Inculpatul şi tatăl minorei lucrau împreună, ocazional, la diferite lucrări de zidărie.

Din probatoriul administrat la urmărirea penală şi în faţa instanţei se va aprecia că nu se poate reţine starea de fapt descrisă prin rechizitoriu, fapta imputată inculpatului neexistând, astfel că instanţa, în baza art. 396 alin. 1, 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, va dispune achitarea acestuia pentru comiterea tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de art. 32, raportat la art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal.

Pentru a aprecia astfel, instanţa a avut în vedere probatoriul administrat atât la urmărirea penală cât şi în faţa instanţei, respectiv:

- declaraţiile constante date de inculpat, prin care acesta a negat comiterea faptei imputate, cu aprecierea că acuzaţiile aduse lui de către tatăl, respectiv unchiul persoanei vătămate au fost făcute cu scop de răzbunare, inculpatul, care ar fi trebuit să plătească tatălui persoanei vătămate o sumă de bani pentru munca prestată, scăzând din suma datorată contravaloarea ţigărilor date acestuia; mai arată că o învinuire similară i-a fost adusă şi în trecut, în legătură cu o pretinsă tentativă la infracţiunea de viol faţă de sora persoanei vătămate, învinuire adusă tot datorită refuzului inculpatului de a da tatălui persoanei vătămate o sumă de bani (fila 50 dosar urmărire penală, fila 31 dosar instanţă);

- declaraţiile martorului B.R. (fila 59 dosar instanţă, fila 42 dosar urmărire penală), care afirmă că în seara zilei de 24 august 2013, împreună cu martorul I.Ş., s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a vederea ce se întâmplă cu persoana vătămată, nepoata sa, care, trimisă la locuinţa inculpatului, în urmă cu cca. 2 ore, după ţigări, nu s-a reîntors la locuinţă şi că a văzut pe aceasta îmbrăcându-se cu pantalonii scurţi şi pe inculpat la bustul gol, plecând într-o altă cameră, la urmărirea penală afirmând că l-a văzut pe inculpat ridicându-se din patul în care se afla minora şi că şi-a ridicat pantalonii lăsaţi până „la genunchi”; arată, totodată, că uşa de la locuinţa inculpatului era larg deschisă, în uşă aflându-se doar o perdea şi că nu a discutat nimic cu inculpatul despre cele constatate, că minora a râs când el a intrat în locuinţa inculpatului şi că nu era plânsă, comunicând însă tatălui persoanei vătămate ceea ce a văzut;

- declaraţia martorului I.Ş., audiat la urmărire penală (fila 40), care nu a putut fi audiat în instanţă, fiind plecat din ţară, care relatează aceleaşi împrejurări ca şi martorul B.R.;

- declaraţiile martorului B.V. (fila 6), fratele inculpatului şi a martorului S.C. (fila 61) care cunosc pe inculpat ca fiind o persoană onestă, cunoscând că tatăl persoanei vătămate a acuzat de tentativă la viol comisă asupra fiicei sale şi pe o altă persoană, martorul R.A., cu scopul de a  obţine bani, primind de la martor suma de 50 lei, pentru a nu reclama la poliţie fapta imputată (declaraţia martorului S.);

- declaraţia martorului R.A. (fila 81), care confirmă susţinerile inculpatului şi ale martorului S.,  tatăl persoanei vătămate imputându-i că s-ar „fi legat de fata lui” şi că a primit o bere pentru a nu reclama fapta la poliţie; confirmă, de asemenea, că bunica minorei ar fi făcut afirmaţia că atât pe el cât şi pe alte persoane din localitate le „va băga la puşcărie” pentru că s-ar fi legat de nepoata sa;

- raportul de examinare medico-legală (fila 30 urmărire penală) care atestă că persoana vătămată este virgină din punct de vedere anatomic, că la examenul medico-legal nu s-au constatat leziuni traumatice externe, precum şi lipsa oricăror leziuni traumatice în zona pelvigenitală şi a perineului posterior;

- raportul de psihodiagnistic şi evaluare clinică a persoanei vătămate efectuată de către un specialist psiholog, care atestă că minora a oferit o relatare minimală, stereotipă de tip mimetism cu cea expusă de bunica sa a faptelor ce fac obiectul dosarului, după modelul celor expuse în rechizitoriu, minora având o capacitate de discernământ limitată, neputând răspunde de faptele ei; se menţionează în raport, că datorită condiţiei psihice a minorei, evaluarea psihologică nu conferă răspunsuri precise solicitărilor instanţei.

Coroborând probele administrate, se va aprecia, aşa cum deja s-a arătat, că fapta imputată inculpatului nu există, urmând să se reţină că nu se poate constata, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, că ea constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat, aşa cum se pretinde prin dispoziţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.

Astfel, probele administrate în acuzare, respectiv declaraţiile persoanei vătămate, ale tatălui acesteia, a unchiului şi a martorului I., declaraţiile date de aceste persoane fiind aproape identice, urmează să fie înlăturate ca fiind neadevărate, instanţa având dubii serioase cu privire la sinceritatea acestora, deoarece:

- potrivit specialistului psiholog, minora are un discernământ limitat, oferind răspunsuri de tip mimetism după modelul celor expuse de bunică, fiind de presupus că şi în declaraţia dată la urmărirea penală a relatat în acelaşi mod, potrivit celor afirmate de tată;

-  apoi, şi în opinia instanţei în primul rând este greu de presupus că un infractor care doreşte să comită o infracţiune de viol, va lăsa uşa locuinţei deschisă, aşa cum afirmă martorii acuzatori, neluându-şi un minim de precauţie pentru ca fapta pe care intenţionează să o comită să nu fie descoperită;

- nu în ultimul rând, într-un mod cu totul atipic în situaţia comiterii unor astfel de infracţiuni, potrivit raportului medico-legal, victima nu a prezentat nici o urmă de violenţă care să ateste o încercare specifică în comiterea unei infracţiuni de viol;

- totodată, se va aprecia că în speţă nu s-a probat o punere în executare a hotărârii de a comite infracţiunea pentru a se putea discuta despre o tentativă la infracţiunea de viol, lipsa oricărei leziuni traumatice pe corpul persoanei vătămate atestând un astfel de raţionament.

S-ar putea obiecta că reprezentantul minorei nu s-a constituit parte civilă şi că, per a contrario, acesta nu ar fi încercat să obţină un folos prin învinuirea adusă însă, în pofida acestei împrejurări, se va aprecia că reprezentantul minorei a acuzat pe inculpat pentru a se răzbuna pe acesta, apreciere bazată pe relatările martorilor audiaţi şi pe cele descrise mai sus, din care nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există şi că ar fi fost comisă de inculpat.

Pronunţând achitarea, în baza art. 399 alin. 1, 2 Cod procedură penală, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr. 68 din 25 august 2013 al Tribunalului Arad.

Din aceleaşi motive, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa va respinge acţiunea civilă exercitată din oficiu în numele persoanei vătămate minore B.D.M..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o ca netemeinică. 

În motivele de apel s-a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică prin  prisma modalităţii de apreciere a probelor, respectiv că aceasta se sprijină exclusiv pe probele administrate în faza de cercetare judecătorească, probele administrate în faza de urmărire penală, cu excepţia raportului de constatare medico-legală şi declaraţiei inculpatului fiind înlăturate ca neadevărate. În acest sens, s-a învederat că raţionamentul primei instanţe se sprijină pe punctul de vedere exprimat de specialistul psiholog care a procedat la evaluarea minorei şi pe propria-i opinie referitoare la minima precauţie ce trebuie întreprinsă de o persoană care intenţionează să comită o infracţiune de viol. Referitor la raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică solicitat de prima instanţă în privinţa minorei B.D.M. s-a arătat că acesta nu poate să răspundă obiectivelor formulate,  fiind aspecte la care era chemată să răspundă ancheta şi nicidecum psihologul, că acesta evidenţiază faptul că este vorba de un copil minor de 10 ani care prezintă un potenţial cognitiv corespunzător vârstei mentale de 7 ani şi o capacitate de discernământ limitată, în condiţiile unui limbaj insuficient elaborat unei înţelegeri, de asemenea insuficientă, a semnificaţiilor mai multor cuvinte şi a dificultăţilor de anticipare a consecinţelor propriilor acţiuni. Astfel, s-a solicitat a se avea în vedere că în raport de vârsta biologică şi mentală a părţii vătămate, aceasta este o persoană care nu a avut măcar reprezentări vagi în legătură cu cea ce, din punct de vedere biologic şi moral, semnifică un act sexual, fiind, prin prisma vârstei sale şi a retardului mintal, o persoană extrem de vulnerabilă. S-a mai menţionat că independent de retardul mintal pe care-l prezintă minora, potrivit studiilor psihologice, un copil la vârsta de 10 ani nu are capacitatea necesară de a se raporta în mod conştient la semnificaţia unui act sexual, nu poate lua o hotărâre în deplină cunoştinţă faţă de o asemenea manifestare, într-o asemenea situaţie presiunea psihică pe care o poate exercita un adult asupra unui minor fiind intrinsecă acţiunii îndreptate împotriva corpului acestuia; în situaţia în care, adultul aserveşte sexual copilul, pentru aceasta va lua naştere o situaţie traumatică, abuz al disponibilităţii copilului de a crede cele spuse de adult şi al incapacităţii sale de a diferenţia o apropiere tandră de o aservire sexuală.

Pe de altă parte, a fost criticată şi opinia primei instanţe în sensul că reprezentantul minorei a urmărit să obţină un folos material prin învinuirea adusă inculpatului, plecând de la declaraţia inculpatului care susţine că din suma de 50 de lei cuveniţi tatălui persoanei vătămate pentru munca prestată, i-ar fi reţinut contravaloarea unui pachet de ţigări, aspect care este considerat ca absolut neverosimil în raport de gravitatea acuzaţiei şi cu împrejurarea că latura civilă a cauzei a fost exercitată din oficiu, în condiţiile în care reprezentantul persoanei vătămate nu a înţeles să formuleze nici un fel de pretenţii materiale care să fie puse în sarcina inculpatului, înţelegând că nu doreşte obţinerea pe această cale a unui folos material pe seama acuzării inculpatului. În acest sens, s-a învederat că declaraţiile martorilor B.A., R. A. şi S.C. care au susţinut direct sau indirect că reprezentantul persoanei vătămate ar fi reclamat şi alte persoane acuzându-le de fapte e viol săvârşite asupra fiicelor sale minore (minora din prezenta cauză fiind fiica mai mică a numitului B.D.) sunt contrazise de comunicările făcute, la solicitările instanţei, de către postul de poliţie de la domiciliul minorei şi din care rezultă că singura plângere formulată pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol a fost cea care a făcut obiectul prezentului dosar.

În subsidiar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a menţionat şi posibilitatea reală pe care a avut-o instanţa de fond ca în situaţia în care nu a împărtăşit punctul de vedere al acuzării cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului, de a pune în discuţie posibilitatea schimbării încadrării juridice a acesteia reţinând dispoziţiile art. 221 C.p. (legiuitorul înţelegând să protejeze minorii de practici sexuale timpurii, premature, plecând de la consecinţele asupra acestora a unor asemenea acte).

Curtea de Apel Timişoara prin decizia  penală nr. 162/A din 12 februarie 2015, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 463/27.03.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 8906/108/2013.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de viol prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal în infracţiunea de tentativă la corupere sexuală a minorilor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 221 al. 1 Cod penal.

În temeiul 32 Cod penal raportat la art. 221 al. 1 Cod penal condamnă inculpatul B.A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în detenţie pentru infracţiunea de tentativă la corupere sexuală a minorilor.

În temeiul art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 25.08.2013 până în 27.03.2014.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă.

 În motivarea deciziei de desfiinţare, Curtea a reţinut  că apelul este întemeiat în ceea ce priveşte aspectele referitoare la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, pentru următoarele considerente:

În faţa instanţei de apel, inculpatul B.A. nu a dorit să dea declaraţii şi a fost audiat martorul I.Ş.I..

În declaraţia sa, martorul I.Ş.I. (fila 36 dosar apel) a arătat că a mers cu unchiul persoanei vătămate, martorul B.R. la locuinţa inculpatului întrucât minora fusese trimisă de tatăl său să ceară ţigări de la acesta şi nu se întorsese, deşi începuse să se întunece. Martorul a mai relatat că, ajunşi la locuinţa inculpatului, din dreptul uşii, a văzut că inculpatul era în bustul gol şi pantalonii până la genunchi, iar minora era pe colţul patului şi atunci a început să-şi tragă pantalonii pe ea; că pe drumul spre casă, minora a spus că a vrut să plece, dar inculpatul a chemat-o înapoi să-i dea suc şi a început să o dezbrace şi să o pipăie. Totodată, martorul I.Ş.I. a menţionat că fata era speriată, însă a apreciat că din cauza faptului că venise unchiul ei.

Declaraţia martorului I.Ş.I. se coroborează cu cea a martorului B.R.(fila 59 dosar tribunal) în care s-a arătat că cei doi au mers la locuinţa inculpatului întrucât minora B.D. mersese de mai mult de două ore să-i ceară acestuia ţigări şi începuse să se întunece;  că a găsit-o pe minoră îmbrăcându-se cu pantalonii scurţi, iar pe inculpat în bustul gol; că minora a început să râdă când l-a văzut, nu arăta de parcă ar fi plâns şi că s-ar fi speriat când l-a văzut.

Instanţa de apel constată că nu pot fi reţinute ca reale declaraţiile martorului B.V. (fratele inculpatului), S.C. şi R.A. în sensul că reprezentantul legal al persoanei vătămate, numitul B.D. ar fi acuzat şi alte persoane de fapte similare. În acest sens, se reţine că prin adresa nr. 404574/19.02.2014 a Poliţiei comunei Ş. (fila 122 dosar tribunal) s-a comunicat faptul că la unitatea menţionată nu au mai fost înregistrate alte plângeri ale numitului B.D. împotriva altor persoane cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol asupra fiicelor sale minore. Mai mult, declaraţiile martorilor S.C. (fila 61 dosar tribunal) şi R.A. (fila 81 dosar tribunal) nu se coroborează între ele, primul afirmând că şi R.A. ar fi fost acuzat de tatăl persoanei vătămate că ar fi încercat să întreţină relaţii intime cu una dintre fiicele sale, cu scopul de a obţine bani, şi că ar fi primit suma de 50 lei pentru împăcare; în timp ce martorul R.A. a susţinut că tatăl minorei i-ar fi reproşat că s-ar „fi legat de fata lui”, că i-ar fi solicitat să tacă şi ar fi consumat împreună o bere, plătită de martor, după care nu au mai avut alte discuţii în această privinţă. Pe de altă parte, instanţa de apel apreciază că este neverosimilă susţinerea că o persoană acuzată pe nedrept ar plăti o sumă de bani pentru a nu fi reclamată la poliţie pentru ceva ce nu a făcut.

În aceste condiţii se constată că în cauză există declaraţiile celor doi martori, B.R. şi I.Ş.I., care l-au găsit pe inculpat şi minoră semidezbrăcaţi, ambii susţin că inculpatul s-a retras în altă cameră, iar minora a povestit despre faptul că inculpatul începuse să o pipăie. În cursul urmăririi penale (fila 49 dosar UP), inculpatul a recunoscut doar că minora B.D.M. a fost în seara de 24.08.2013 acasă la el pentru a cere ţigări, dar a susţinut că acuzaţiile nu sunt reale. Cu toate acestea, inculpatul a arătat că: „Până am luat ţigările din pachet, fata a intrat în casă şi s-a aşezat pe marginea patului. I-am dat ţigările, după care fata mi-a cerut un pahar cu apă şi i-am spus să se servească singură. Şi-a pus o cană cu apă şi până a băut-o a stat pe marginea patului, după care, după circa 3 minute, s-a ridicat şi mi-a spus că pleacă întrucât i-a spus tatăl ei să nu stea mult.” Din derularea evenimentelor descrisă de inculpat se deduce că se încearcă o minimalizare a acestora întrucât, dacă faptele s-ar fi întâmplat conform variantei prezentate de acesta, minora nu ar fi avut timp să stea pe pat, cu atât mai mult cu cât se susţine că i-a comunicat că nu avea voie să întârzie. Astfel, fotografiile efectuate în locuinţa inculpatului arată că patul în discuţie este amplasat la peretele opus în raport cu găleata cu apă de unde s-ar fi servit minora şi cu bufetul unde s-ar fi putut afla ţigările, neexistând nicio raţiune care să explice de ce persoana vătămată s-ar fi aşezat pe pat pentru a aştepta să i se dea ţigările şi apoi să mai bea şi apă în jur de 3 minute. Mai mult, martorii B.R. şi I.Ş.I. susţin că au găsit minora pe marginea patului în timp ce îşi îmbrăca pantalonii scurţi; ceea ce conduce la concluzia că inculpatul încearcă în fapt doar să explice de ce minora a fost găsită acolo, deşi nu recunoaşte că cei doi martori ar fi venit la locuinţa sa.

Referitor la împrejurarea că prima instanţă a apreciat că este greu de crezut că o persoană care doreşte să comită o infracţiune de viol ar lăsa uşa locuinţei deschisă, neluându-şi minime măsuri de precauţie pentru ca fapta să nu fie descoperită, se constată că această apreciere nu are în vedere mediul din care provin persoanele implicate în cauză, unul cu educaţie precară şi instrucţie şcolară minimală (în care minorii sunt trimişi de părinţii aflaţi sub influenţa alcoolului să ceară ţigări de la vecini, în care locuinţa este minim utilată, în stare de degradare, cu o bucată de material agăţată în dreptul uşii de lemn – fila 15 dosar UP, probabil în percepţia inculpatului ca mijloc de protecţie de persoane străine). Totodată, fotografiile efectuate cu ocazia cercetării la locul faptei relevă împrejurarea că accesul în locuinţa inculpatului se face printr-o curte îngustă, mărginită de peretele casei vecine, care nu are geamuri spre curtea inculpatului, uşa camerei fiind la oarecare distanţă de poartă. Mai mult, împrejurarea că uşa a rămas deschisă nu face decât să confirme versiunea prezentată de minoră în sensul că inculpatul se afla pe pat atunci când a intrat ea în casă şi a chemat-o lângă el, fata fiind cea care putea să închidă uşa.

Pe de altă parte, într-adevăr reprezentantul minorei nu a solicitat despăgubiri pentru fapta de care este acuzat inculpatul, iar dacă s-ar aprecia că ar fi fost animat de dorinţa de răzbunare pentru că nu ar fi fost plătit corespunzător, acest motiv nu se poate susţine şi în privinţa martorilor care l-au găsit pe inculpat cu minoră. Ca atare, probele anterior analizate conduc la concluzia că inculpatul B.A. a comis acte cu conotaţie sexuală asupra minorei B.D.M., însă nu s-a dovedit că sunt dintre cele prevăzute de art. 218 Cod penal şi nici că a existat o constrângere, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 221 Cod penal privind coruperea sexuală a minorilor.

În ce priveşte absenţa constrângerii şi raporturilor sexuale propriu zise, se reţin concluziile raportului de constatare medico-legală cu examinarea persoanei nr. 379/A1/30.08.2013 care au relevat că minora era virgină din punct de vedere anatomic şi nu existau leziuni traumatice; dar şi cele ale raportului de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 330/18.03.2014 care au relevat că nu s-a evidenţiat o stare de stres posttraumatic; că minora are capacitatea de discernământ limitată, sferă emoţională săracă, dificultăţi în evaluarea emoţional-afectivă a contextelor de viaţă, însuşire mecanică a unor modele de atitudine şi conduită, lipsa accesului la procese de abstractizare şi generalizare, incapacitatea de a se descurca în situaţii, altele decât cele dinainte învăţate. Mai mult, martorii B.R. şi I.Ş.I. au arătat că minora era speriată de venirea unchiului său şi nu de conduita inculpatului.

Sub raportul încadrării juridice a faptei, instanţa de apel constată că ceea ce deosebeşte infracţiunea de viol/tentativă de viol prevăzută de art. 218 alin. 3 lit. c/art. 32 raportat la art. 218 alin. 3 lit. c Cod penal  de cea de corupere sexuală a minorilor prevăzută de art. 221 Cod penal o reprezintă natura actelor sexuale (raportul sexual, actul sexual oral sau anal, acţiuni de punere în executare a unui asemenea act de penetrare, respectiv act de natură sexuală, altul decât cele menţionate anterior) şi existenţa sau nu a constrângerii, punerea în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, profitarea de o asemenea stare. În speţă, deşi minora a susţinut că inculpatul ar fi constrâns-o să se aşeze pe pat şi ar fi încercat să o oblige să îşi desfacă picioarele, aceste împrejurări nu au fost probate, ci doar că i s-a solicitat să se dezbrace, inculpatul s-a dezbrăcat şi el parţial, că a pipăit-o, acţiuni care nu i-au produs traume la nivel psihic, persoana vătămată nefiind speriată, mai mult temându-se de faptul că a fost descoperită de martori şi nu de acţiunea inculpatului. Cu toate acestea, legiuitorul a înţeles să sancţioneze persoanele majore care atrag minorii în practici sexuale timpurii, premature, chiar dacă nu a existat o constrângere, întrucât aceştia nu sunt pregătiţi din punct de vedere fizic şi mental pentru a înţelege consecinţele unor asemenea acţiuni, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 221 Cod penal.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, se reţine că potrivit art. 74 alin. 1 Cod penal actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.” În cauză, se va reţine că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, lipsa de instrucţie a tuturor părţilor implicate ceea ce a dus la o percepţie limitată a consecinţelor atât juridice, cât şi faptice ale conduitei deduse judecăţii, consecinţele minore ale infracţiunii, astfel că o pedeapsă de 8 luni închisoare în detenţie va fi apreciată ca fiind suficientă pentru scopul educativ şi de prevenţie al sancţiunii. Instanţa de apel nu va opta pentru o altă modalitate de executare nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. 1 lit. c, d Cod penal şi nici art. 91 alin. 1 lit. c, d Cod penal, iar în persoana inculpatului nu s-au identificat resorturi interne pentru autoreeducare şi înţelegere a gravităţii unei asemenea conduite.

Domenii speta

Spete similare