Falsificări

Rezoluţie 3 din 08.01.2015


Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2014 Parchetul de pe lângă  Tribunalul  Bacău, a solicitat judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău anularea celor 7 facturi fiscale fictive emise de SC F. SRL, după cum urmează:

-factura fiscală nr. 0800377/13.04.2009 în valoare de 2998,80 lei;

-factura fiscală nr. 0800378 în valoare de 4165 lei;

-factura fiscală nr. 0800137/03.08.2010 în valoare de 2856,55 lei;

-factura fiscală seria A nr. 000213 în valoare de 1680,44 lei;

-factura fiscală seria A nr. 000214 în valoare de 1176,66 lei;

-factura fiscală nr. 000088/09.2010 în valoare de 2857,89 lei;

-factura fiscală nr. 0801150/16.07.2010 în valoare de 2520,49 lei.

În motivarea sesizării s-a arătat că la data de 20.05.2013 organele de urmărire penală au fost sesizate de către D.J.A.O.V. Bacău cu privire la faptul că SC A. SRL a înregistrat fictiv un număr de 7 tranzacţii comerciale constând în aprovizionarea cu produse accizabile, respectiv alcool 87 grade, de la SC F. S.R.L.. Ulterior, prin procesul – verbal de sesizare din oficiu din data de 10.10.2013, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 2009 – 2011, S.C. A. S.R.L. C. a înregistrat în contabilitate aprovizionări fictive cu alcool de 87 grade, respectiv un număr de 7 facturi fiscale în valoare de 18.255,43 lei emise în numele SC F. SRL Miercurea – Ciuc, fiind înregistrat dosarul penal nr. 803/P/2013 reunit la dosarul nr. 425/P/2013.

Prin ordonanţa nr. 841/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea – Ciuc s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu identitate de obiect, persoane şi fapte, dosarul fiind la rândul sau conexat la cauza de faţă.

 Având în vedere că prin Legea nr. 255/2013 a fost modificat art. 10 din Legea nr. 241/2005, articol care anterior modificării prevedea că dacă prejudiciul cauzat şi recuperat este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, s-a aplicat o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar, în speţă urmează ca în conformitate cu prevederile art. 5 Cod penal, să se determine legea penală mai favorabilă. Dat fiind faptul că în noua reglementare s-a modificat tratamentul sancţionator în cazul achitării integrale a prejudiciului, procurorul arată că este evident că prevederile anterioare erau mai favorabile, urmând a se face aplicarea acestora prin reţinerea cazului de clasare întemeiat pe existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Totodată, întrucât asupra bunurilor imobile aparţinând suspectului A.S. a fost instituit sechestru penal prin ordonanţa procurorului din data de 15.07.2014, se precizează de către procuror faptul că acesta urmează a fi ridicat, avându-se în vedere faptul că prejudiciul a fost achitat integral.

Faţă de persoana juridică SC F. S.R.L. M.C. se arată că se va pronunţa o soluţie de clasare, motivat de faptul că fapta nu a fost comisă de aceasta. Se mai arată de către procuror faptul că soluţia se impune întrucât în speţă există probe ( declaraţia administratorului societăţii F.I. coroborată cu declaraţia suspectului L.M.) că suspectul L.M. a acţionat în calitate de angajat al societăţii, nu în numele şi interesul persoanei juridice care la rândul ei a suferit prejudicii în urma activităţii acestuia, prin emiterea celor două rânduri de documente fiscale.

Se arată de către procuror faptul că din probele administrate a rezultat că înscrisurile constând în cele 7 facturi evidenţiate mai sus sunt falsificate, prin evidenţierea unor mărfuri care nu au fost comercializate în realitate.

În baza dispoziţiilor art.  5491 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea unei copii a ordonanţei  suspecţilor SC A. SRL C., SC F..SRL  M.C., persoanei fizice A.S. şi L.M., însă aceştia nu au depus la dosar punctele de vedere. 

Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată, în conformitate cu dispoziţiile art. 5491 alin. (3) C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege a desfiinţării înscrisurilor indicate.

Astfel, prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 10.03.2014 a fost începută urmărirea penală cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, iar prin ordonanţa din data de 14.03.2014, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii SC A. SRL C. şi A.S. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal şi faţă de S.C. F. S.R.L. şi L.M., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 al. 1 Cod penal raportat la art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2009 – 2011, SC A. SRL prin administrator A.S. a înregistrat în contabilitate aprovizionări cu alcool 87 grade, respectiv un număr de 7 facturi fiscale în valoare de 18.255,43 lei emise de SC F. S.R.L. M.C.. Prin raportul de constatare efectuat în cauză de către inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău din data de 14.07.2014, a fost calculat prejudiciul cauzat bugetului de stat prin înregistrarea fictivă a celor 7 facturi fiscale, în valoare de 5685 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Pe parcursul cercetărilor suspectul A.S. a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat, astfel cum reiese din chitanţa seria TS10 nr. 4813758.

 În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, şi prin urmare:

În baza art. 5491 alin. (3) lit. b C. proc. pen.,  va dispune desfiinţarea celor 7 facturi fiscale fictive emise de SC F. SRL M.C.:- factura fiscală nr. 0800377/13.04.2009 în valoare de 2998,80 lei;- factura fiscală nr. 0800378 în valoare de 4165 lei;- factura fiscală nr. 0800137/03.08.2010 în valoare de 2856,55 lei;- factura fiscală seria A nr. 000213 în valoare de 1680,44 lei;- factura fiscală seria A nr. 000214 în valoare de 1176,66 lei;- factura fiscală nr. 000088/09.2010 în valoare de 2857,89 lei şi factura fiscală nr. 0801150/16.07.2010 în valoare de 2520,49 lei (care se regăsesc la filele 55-61 vol.I dosar de urmărire penală).

În temeiul art. 580 C.pr.pen. va dispune efectuarea cuvenitelor modificări pe respectivele facturi fiscale.