Despăgubiri egale cu drepturile salariale

Conţinut speţăDespăgubiri egale cu drepturile salariale

Prin Decizia nr. 728/A din 27 Noiembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 396/96/2013, de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a I civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.

În temeiul prevederilor art. 513 alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuent, în contradictoriu cu societatea comercială intimată, împotriva deciziei civile nr. 572/A din 26.09.2014 pronunţate de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. 2546/96/2013.

A fost schimbată în parte decizia atacată, în sensul că societatea  a fost obligată la plata către apelant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul apelant în calitate de salariat în perioada 07.06.2013 – 26.09.2014.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Intimata a fost obligată la plata către revizuent a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanţa de control judiciar a reţinut Prin cererea de revizuire formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 11.11.2014 sub nr. 396/43/2014, revizuentul a solicitat schimbarea în parte a Deciziei nr. 572/A din 26.09.2014 pronunţate de Curtea de Apel Tg.-Mureş, în dosarul nr. 2546/96/2013, în sensul obligării intimatei pârâte la plata către apelantul reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat în calitate de salariat  pentru perioada 01.06.2013 – 26.09.2014, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 575 din 29.04.2013, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a revizuirii.

Prin Decizia nr. 572/A din 26.09.2014 a Curţii de Apel Tg.-Mureş s-a admis apelul declarat de reclamant, împotriva Sentinţei civile nr. 178 din 23 ianuarie 2014 a Tribunalului Harghita, pronunţate în dosarul nr. 2546/96/2013, s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul  că s-a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâta  societate comercială şi s-a  anulat Decizia nr. 575 din 29 aprilie 2013, emisă de  Directorul General, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii. Totodată intimata a fost  obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, în favoarea reclamantului.

Prin decizia a cărei revizuire se solicită instanţa a dispus anularea deciziei de concediere, omiţând a se pronunţa asupra obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, deşi era obligată să o facă din oficiu, fiind astfel incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Instanţa constată că sunt întemeiate apărările formulate de intimată cu privire la data de la care i s-ar cuveni reclamantului despăgubirile, reţinând în acest sens că aceasta este 07.06.2013, iar nu 01.06.2013 cum a solicitat revizuentul. Astfel, chiar dacă în cuprinsul deciziei de concediere s-a menţionat că  data încetării contractului individual de muncă al reclamantului este  31.05.2013, termenul de preaviz a început să curgă numai la data comunicării deciziei cu reclamantului, respectiv 10.05.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 59 în dosarul primei instanţe,  termenul împlinindu-se la 07.06.2013. Această împrejurare rezultă şi din nota de lichidare depusă de reclamant la dosarul primei instanţe, în cuprinsul căreia se specifică faptul că încetarea contractului individual de muncă a avut loc la data de 07.06.2013, aceasta fiind, prin urmare data de la care reclamantul avea dreptul la despăgubiri.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa urmează a înlătura argumentele intimatei expuse cu ocazia concluziilor pe fond, în sensul că data de la care reclamantul ar avea dreptul la despăgubiri ar fi data pronunţării sentinţei civile nr. 178 din 23.01.2014 de către Tribunalul Harghita, pe considerentul că de la acea dată reclamantul se putea angaja, întrucât lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, indiferent dacă între data concedierii şi cea a rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a anulat decizia de concediere  a realizat sau nu venituri din alte surse. De vreme ce instanţa de judecată a dispus anularea deciziei de concediere, intră în funcţiune principiul retroactivităţii, nulitatea producând efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru trecut, presupunând înlăturarea efectelor actului concedierii care s-au produs între momentul la care  concedierea a avut loc şi cel al anulării sale. Din acest principiu decurge şi prevederea legală privind obligativitatea acordării despăgubirilor angajatului egale cu drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului, nefiind nevoie de solicitarea salariatului în acest sens, acesta fiind un drept al său la care nu ar putea renunţa, în conformitate cu prevederile art. 38 din Codul muncii.

Domenii speta

Spete similare