Cerere privind emiterea unei ordonante de plata. Mentionarea cuantumului penalitatilor în facturile fiscale. Lipsa unei clauze penale

Contracte

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul instantei la data de 03.11.2014, sub nr. 36946/212/2014, creditoarea SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea C.E.SRL, emiterea unei ordonante de plata pentru suma de 51388,96 lei, compusa din 42369,65 lei, reprezentând debit neachitat si 8819,31 lei, reprezentând penalitati de întârziere.

În motivarea cererii a aratat ca la data de 18.03.2010 a început colaborarea cu debitoarea, în baza contractului WTG 72/18.03.2010, valoarea marfurilor comandate si livrate fiind de 42369,65 lei. A mai precizat ca plata marfurilor urma sa se efectueze la 90 de zile calendaristice de la data emiterii facturilor.

Totodata, a mai aratat creditoarea ca la data de 17.06.2014, iar mai apoi la data de 11.08.2014, i s-a comunicat debitoarei, prin doua scrisori recomandate cu confirmare de primire si continut declarat, somatiile prevazute de art. 1014 Cod procedura civila, însa nici în urma acestora si dupa 15 zile de la primire, debitoarea nu a facut plata facturilor.

A sustinut ca debitul în cuantum de 42369,65 lei reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila, precum si ca asupra acestor sume au fost calculate penalitati de întârziere conform contractului, în valoare de 8819,31 lei.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 1013 si urm. Cod procedura civila.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. 2 din Ordonan?a de Urgen?a a Guvernului nr. 80/2013.

În proba?iune, creditoarea a anexat cererii înscrisuri.

Debitoarea a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a precizat ca solicita respingerea pretentiilor creditoarei constând în obligarea sa la plata penalitatilor de întârziere. Astfel, contractul a fost încheiat la data de 18.03.2010, a aratat debitoarea, cu posibilitatea prelungirii valabilitatii sale doar prin încheierea unui act aditional, partile perfectând un unic asemenea act aditional prin care s-a prelungit valabilitatea contractului pâna la data de 18.03.2012.

Asadar, a precizat debitoarea, la momentul livrarilor al caror pret face obiectul cererii formulate de catre creditoare, respectiv noiembrie-decembrie 2014 si martie 2014, raporturile dintre parti nu mai erau guvernate de contractul încheiat la data de 18.03.2010. Pe cale de consecinta, creditoarea nu poate pretinde penalitati de întârziere calculate în temeiul contractului anterior mentionat

Analizând actele ?i lucrarile dosarului, instan?a re?ine urmatoarele:

În fapt, la data 18.03.2010, partile au încheiat contractul de vânzare-cumparare nr. WTG 72, prin care creditoarea s-a obligat sa vânda, iar debitoarea sa cumpere, în cantitatile, sortimentatia si preturile din anexa contractului, produse din carton.

În drept, potrivit art. 1013 din Cod procedura civila, procedura ordonantei de plata se aplica creantelor certe, lichide si exigibile constând în obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege.

În ceea ce priveste caracterul creantelor, potrivit art. 662 alin. 2-4 Cod procedura civila, creanta este certa atunci când existenta ei neîndoielnica rezulta din titlul executoriu, este lichida atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui si este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.

Instan?a re?ine ca existen?a crean?ei reprezentând debit principal în valoare totala de 42369,65 lei rezulta din facturile depuse la dosarul cauzei (factura nr. 33912449/19.11.2013 în valoare de 14913,66 lei – f. 31, factura nr. 33913520/13.12.2013 – f. 35, factura nr. 34903574/31.03.2014 în valoare de 12670,11 lei – f. 43) asumate prin semnatura de catre debitoare, existenta care de altfel nu este contestata de catre aceasta din urma prin întâmpinarea formulata în cauza, astfel încât instan?a va considera ca acesta recunoa?te debitul principal reclamat de catre creditoare. Întinderea crean?ei este stabilita cu certitudine din acelea?i înscrisuri, ?i, de asemenea, aceasta este exigibila, debitul fiecarei facturi fiind scadent în termen de 90 de zile de la emiterea acesteia, asa cum este evidentiat în cuprinsul facturilor.

Fa?a de acestea, fiind îndeplinite condi?iile prevazute de lege pentru emiterea ordonan?ei de plata, instan?a va admite capatul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 42369,65 lei, reprezentând debit principal.

Cu privire la penalita?ile de întârziere, instan?a apreciaza drept întemeiate sustinerile debitoarei. Astfel, potrivit art. 24 din contractul încheiat de parti, acesta din urma este valabil pentru o perioada de 1 an de la data încheierii sale si se prelungeste numai printr-un act aditional.

Instanta observa ca partile au încheiat un asemenea act aditional, depus la fila 20 de la dosarul cauzei, convenind ca efectele contractului sa se prelungeasca pâna la data de 18.03.2012. Sub acest aspect, instanta apreciaza ca emiterea în continuare de facturi de catre creditoare si dupa aceasta data (18.03.2012) nu obliga debitoarea si la plata penalitatilor convenite prin contract, întrucât el a încetat sa îsi produca efectele ulterior datei de 18.03.2012, rationament ce nu se aplica însa si în ceea ce priveste debitul principal cuprins în facturi, dat fiind ca acestea din urma sunt contracte în forma simplificata ce atesta operatiunile comerciale desfasurate între parti.

Cu privire la penalitatile de întârziere în cuantum de 0,4% pe zi de întârziere mentionate în cuprinsul facturii, instanta considera ca simpla mentiune pe facturi a unor penalitati de întârziere nu poate fi asimilata unei clauze penale din perspectiva principiului fortei obligatorii a contractului, consacrat de art. 1270 Cod civil, întrucât reprezinta un act unilateral de vointa al reclamantei, neasumat de catre pârâta. În acelasi sens, Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 778/28.02.011 pronuntata în recurs de catre Sectia Comerciala, a retinut ca acceptarea la plata a acestor facturi nu echivaleaza cu acordul celeilalte parti cu privire la pretinsele penalitati de întârziere.

Având în vedere cele expuse anterior, instan?a urmeaza a admite în parte cererea, a soma debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 42369,65 lei, reprezentând debit neachitat, în termen de 20 de zile de la comunicare si a respinge capatul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 8819,31 lei, reprezentând penalitati de întârziere, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveste obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata, instanta observa ca potrivit art. 453 alin. 2 Cod procedura civila, când cererea a fost admisa numai în parte, judecatorii vor stabili masura în care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Dat fiind ca cererea urmeaza a fi admisa în parte, instanta va obliga debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (1/2 din taxa judiciara de timbru achitata de catre creditoare.

Domenii speta

Spete similare