Contestatie la executare. Procedura de restituire a sumelor platite nedatorat bugetului de stat. Aplicarea cu prioritate interpretarii jurisprudentiale a Curtii Europene a Drepturilor Omului

Contestatie la executare

Prin contestatia înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 41111/212/2014 contestatoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA a chemat în judecata pe intimata  SC N.O. SA solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea somatiei nr. 03/28.11.2014, a încheierilor nr. 01 si 02 din 27.11.2014 emise de BEJ Bogdan ionica în dosarul de executare silita nr. 987/2014.

În sustinerea contestatiei arata, în esenta, ca raportat la disp. art. 623 c.p.civ, calea de urmat de catre creditoare nu este cea aleasa de aceasta, ci cea dispusa de OG 92/2003, în sensul ca pentru a obtine sumele platite nedatorat bugetului de stat aceasta trebuie sa depuna a declaratie rectificativa si sa solicite pe cale administrativa sumele platite în plus.

Precizeaza ca potrivit evidentelor contestatoarei, creditoarea nu a depus, nici nu a solicitat restituirea sumelor, nici nu a primit un raspuns negativ pentru a putea legitima procesual pasiv institutia contestatoare.

Arata ca procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevazute de art. 124, a fost aprobata prin OP ANAF nr. 1899/2004.

Totodata, contestatoarea sustine ca nu sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun, ci dispozitiile derogatorii reglementate de OG 22/2002 care instituie o procedura speciala.

În drept invoca disp. art. 711 pct. 2 c.p.civ. si disp. invocate în contestatie.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca fiind ramasa fara obiect.

Se arata, în esenta, ca la data de 15.01.2015 contestatoarea a virat în contul intimatei suma de 2.607.560 lei.

Precizeaza ca, dupa desfiintarea deciziei de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala nr. 8941/21.08.2012, în baza careia intimata a achitat suma de 2.607.560 lei, intimata a solicitat în nenumarate rânduri contestatoarei restituirea acestei sume, retinuta la bugetul statului, fara temei legal si, ca urmare a refuzului acesteia a actionat-o în judecata.

Precizeaza ca prin Sentinta civila nr. 1555/17.02.2014 pronuntata de Judecatoria Constanta, ramasa definitiva, instanta a admis actiunea intimatei din prezenta cauza, cu consecinta repunerii partilor în situatia anterioara, sens în care a obligat contestatoarea sa-i plateasca suma de 2.607.560 lei.

Mentioneaza ca sustinerile potrivit corora nu s-a respectat termenul de 6 luni sunt nefondate întrucât de la data desfiintarii deciziei de impunere, respectiv 27.11.2012 si pâna la data la care s-a solicitat punerea în executare silita a sentintei civile mentionate, respectiv 27.11.2014 au trecut doi ani si nu sase luni, cum sustine contestatoare în mod eronat.

În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.

Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Urmare a cererii formulate de intimata, în baza titlului executoriu reprezentat de  Sentinta civila nr. 1555/17.02.2014 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr. 23288/212/2013, a fost începuta executarea silita împotriva contestatoarei, formându-se dosarul de executare silita nr. 987/2014 BEJ Bogdan Ionica.

Prin sentinta mentionata contestatoarea a fost obligata sa plateasca intimatei suma de 2.607.560 lei achitata de intimata cu OP nr. 1/03.10.2012 în baza deciziei de impunere fiscala nr. 8941/21.08.2012 desfiintata prin decizia nr. 387/27.11.2012 si suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Potrivit art. 711 al.1 c.p.civ, împotriva executarii silite, a încheierilor date de executorul judecatoresc, precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.

Conform art. 712 al.2, în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotarâre judecatoreasca, se pot invoca în contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai daca legea nu prevede în legatura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui.

Potrivit art. 623 c.p.civ, text de lege invocat de contestatoare, executarea silita a oricarui titlu executoriu, cu exceptia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene si bugetului Comunitatii Europene a Energiei Atomice, se realizeaza numai de catre executorul judecatoresc, chiar daca prin legi speciale se dispune altfel.

În cauza, instanta constata ca nefiind incidente aceste dispozitii legale motivat de faptul ca titlul executoriu supus executarii nu are ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene si bugetului Comunitatii Europene a Energiei Atomice, ci suma de  2.607.560 lei achitata de intimata cu OP nr. 1/03.10.2012 si pe care contestatoarea a fost obligata sa o restituie intimatei.

Instanta retine ca sentinta pusa în executare a devenit definitiva la data de 12.11.2014, data de la care contestatorului îi revenea obligatia de a executa obligatiile stabilite in sarcina sa.

În temeiul art. 1 din O.G. nr. 22/2002 creantele stabilite prin titluri executorii în sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreaza obligatia de plata respectiva.

Totodata, art. 2 din acelasi act normativ dispune ca, daca executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.

În cazul în care institutiile publice nu îsi îndeplinesc obligatia de plata în termenul prevazut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile în materie. Ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, în conditiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii. Virarile de credite bugetare prevazute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale (art. 3 si 4). Iar art. 5 dispune ca creditorul si debitorul pot conveni asupra altui termen decât cel prevazut la art. 2, precum si asupra unor alte conditii de îndeplinire a oricaror obligatii stabilite prin titlul executoriu.

In legatura cu actul normativ mentionat, instanta de contencios constitutional a fost deseori sesizata cu examinarea constitutionalitatii O.G. nr. 22/2002, retinând ca ar fi disproportionat si inechitabil a recunoaste creditorilor institutiilor publice dreptul de a-si valorifica creantele impotriva acestora in conditiile dreptului comun, cu consecinta perturbarii grave a activitatii care constituie însasi ratiunea de a fi a unor asemenea institutii (Decizia nr. 161/22.04.2003, Decizia nr. 202/04.07.2002, Decizia nr. 326/26.11.2002, Decizia nr. 244/10.06.2003, etc.). Astfel, ordonanta consacra, în materia creantelor fata de institutiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea ca instituie restrictii în urmarirea fondurilor banesti ale acestora, cat si pentru ca limiteaza o atare urmarire exclusiv la fondurile banesti.

Totodata, Curtea Constitutionala a aratat ca, desi, in mod indiscutabil, ordonanta instituie anumite limite ale executarii, aceasta limitare nu este contrara legii fundamentale, ci este in concordanta cu principiile consacrate de aceasta si nu înfrange regula accesului liber la justitie sau dreptul la un proces echitabil. Interzicerea executarii silite asupra altor fonduri banesti decat cele alocate de la buget in acest scop nu constituie o discriminare a creditorului in favoarea statului, ci o norma de protectie de interes general, fiind de neconceput ca, pe calea executarii silite, a unui titlu executoriu sa se ajunga la lipsirea unei institutii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decat cele stabilite prin titlul executoriu.

Cu toate acestea, însa, desi formularea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu pare a viza si executarea unei hotarari judecatoresti, in jurisprudenta sa constanta, Curtea a statuat ca art. 6 par. 1 din Conventie garanteaza fiecarei persoane dreptul ca o instanta sa judece orice contestatie privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Astfel, este consacrat „dreptul la o instanta”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adica dreptul de a sesiza o instanta in materie civila. Totusi, acest drept ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta, deci fara efect in detrimentul uneia din parti. Neexecutarea unei hotarari judecatoresti poate, in mod indirect, sa duca la lasarea fara continut a dreptului de acces la un tribunal.

Astfel, nu s-ar putea concepe ca art. 6 par. 1 din Conventie sa descrie in detaliu garantiile de procedura - echitate, publicitate, celeritate - acordate partilor si sa nu protejeze si executarea hotararilor judecatoresti. Asadar, executarea unei hotarari trebuie sa fie considerata ca facand parte din „proces” in sensul art. 6 din Conventie (hotararea Di Pede c. Italiei si Zappia c. Italiei din data de 26.09.1996; cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei; cauza Timbal impotriva Moldovei; cauza Croitoru impotriva Moldovei; cauza Ghibusi impotriva Romaniei; etc.).

Mai mult decat atât, jurisprudenta CEDO a statuat ca nu este oportun sa se ceara unei persoane, care a obtinut o creanta impotriva statului in urma unei proceduri judiciare, sa initieze procedura executarii pentru satisfacerea creantei sale. In plus, daca administratia nu executa hotararea din proprie initiativa, iar reclamantul recurge la executarea silita, acest aspect poate fi retinut ca un fel de circumstanta agravanta.

In consecinta, statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie intr-un mod nerezonabil executarea hotararilor. Lipsa fondurilor nu este un motiv justificat pentru intarziere. Asadar, in opinia Curtii Constitutionale, ordonanta este justificata pentru a nu perturba activitatea care constituie insasi ratiunea de a fi a institutiilor publice, ceea ce  inseamna ca este acceptabila o perturbare a rezultatului activitatii justitiei. Cu toate acestea, Curtea Europeana porneste de la premisa ca administratia constituie un element al statului de drept si ca interesul sau se identifica cu cel al unei bune administrari a justitiei.

Fata de toate considerentele anterior aratate, instanta apreciaza ca neexecutarea de catre contestatoare a obligatiei de plata a sumelor stabilite prin titlul executoriu este de natura sa aduca atingere art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului in sensul dreptului de acces la justitie. Creanta intimatului creditor este înca valida, iar suma nu i-a fost platita, astfel ca exigentele art. 6 de care a beneficiat intimatul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi.

În plus, refuzul de a plati suma datorata constituie si o ingerinta in dreptul creditorului la respectarea bunurilor, asa cum este prevazut de prima fraza a art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, contestatorul neoferind nici o justificare valabila pentru ingerinta cauzata prin neexecutarea hotarârii. Aceasta ingerinta este arbitrara si constituie o incalcare a principiului legalitatii.

In consecinta, instanta apreciaza ca, in cauza, se justifica aplicarea cu precadere a interpretarii jurisprudentiale a Curtii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât limitarea dreptului de acces la justitie intemeiata pe O.G. nr. 22/2002 nu este conforma cu art. 6 par. 1 din Conventie decat in masura in care ea vizeaza un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit.

Pe de alta parte, se retine si faptul ca contestatoare nu putea invoca lipsa fondurilor, în conditiile în care a executat plata la data de 15.01.2015, astfel cum a recunoscut si intimata prin întâmpinare.

Totodata, se constata ca contestatoarea nu a invocat alte motive de nulitate în ceea ce priveste Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silita.

Pentru considerentele aratate instanta retine ca actele de executare silita sunt legal întocmite.

Având în vedere si faptul ca la data de 15.01.2015 contestatoarea a virat în contul intimatei suma de 2.607.560 lei, conform extrasului depus, confirmat de intimata, instanta urmeaza sa respinga contestatia la executare formulata de contestatoare ca fiind nefondata.

Urmeaza sa ia act ca intimata nu solicita cheltuieli de judecata având în vedere sustinerea reprezentantului în acest sens.

Domenii speta

Spete similare