Acţiune in pretenţii – plată nedatorată - aplicarea retroactivă a legii contravenţionale mai favorabile

 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 27.07.2015, sub nr. 14012/281/2015, reclamanta … a chemat în judecată pe pârâta … solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea plaţii nedatorate în suma de 5.098, 82 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire de 1.210 euro stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0077611/01.07.2010 şi achitat conform ordinului de plată nr. 262 /15.03.2011, precum și la plata dobânzii legale, începand cu data de 21.04.2015 - data punerii în întârziere a paratei, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenţie nr. … întocmit de intimată, a fost amendată contravenţional pentru deplasarea pe un drum naţional fara a deține o rovinietă valabilă si a fost obligată la achitarea tarifului de despăgubire de 1.210 euro, tarif care a fost achitat prin echivalent în lei, prin ordinul de plată nr. 262 din 15.03.2011.

Reclamanta a mai arătat că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2012 a formulat contestație împotriva procesului-verbal sus-menționat, iar prin Decizia nr. 146/15.02.2011 pronunţată în dosarul nr. 784/210/2010 de Tribunalul Arad s-a respins plângerea și s-a menținut procesul-verbal, inclusiv sancțiunea amenzii si a tarifului de despăgubire.

Reclamanta a precizat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 144 din 23 iulie 2012, a solicitat paratei restituirea sumei de 1.210 euro, echivalentul în lei, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit prin procesul-verbal seria CC. nr. 0077611/01.07.2010, însă aceasta a respins cererea de restituire a sumei de 5.098,82 lei, întrucât prin sentinţa pronunţată în cadrul plângerii contravenţionale, promovate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/23.07.2012 s-a dispus menţinerea tarifului de despăgubire.

Reclamanta a mai arătat că, refuzul de restituire a tarifului de despăgubire este nejustificat, având în vedere că prin art. 11 din Legea nr. 144 /2012 se dispune anularea tarifelor de despăgubire și pentru perioada anterioară datei intrării în vigoare a legii - 27 iulie 2012, cu condiţia ca acele tarife sa fi fost contestate. Astfel, tariful de despăgubire s-a aplicat la data 01.07.2010 și s-a achitat la 15.03.2011, înaintate de intrarea in vigoare a Legii nr. 144 /2012, iar tariful de despăgubire a fost contestat pe calea plângerii contravenţionale înainte de apariţia și intrarea în vigoare a Legii nr. 144 /2012.

Reclamanta a solicitat, în conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituţie, aplicarea retroactivă a legii contravenţionale mai favorabile, apreciind că este lipsit de relevanță faptul că, anterior Legii nr.144 /2012 o instanţă a respins cererea, având în vedere că, singura condiţie prevăzută de lege este contestarea tarifului anterior intrării în vigoare a legii.

 În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 156/20.04.2015 pârâta a fost pusă în întârziere, însă aceasta a refuzat sa procedeze la restituire.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 144/2012; art. 1341, 1344, 1635 Cod Civil, art.1522 si 1535 alin. 3 Cod Civil, art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

In dovedirea cererii a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate, procesul-verbal seria CC nr. 0077611/01.07.2010, factura nr. TM 11 01200721/15.03.2011, ordinul de plată nr. 262 /15.03.2011, decizia civilă nr. 146 /15.02.2011, cererea de restituire nr. 156/20.04.2015, adresa nr. 220 /248/28.04.2015.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 360 lei, conform chitanței nr. 479892/24.07.2015 depuse la fila 4.

La data de 01.09.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti și excepția prescripţiei dreptului material la acțiune al reclamantei de a solicita suma dedusă judecăţii.

Referitor la excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti, pârâta a arătat că sediul său se află în raza de competenţă a Judecătoriei Timişoara, iar prin raportare la prevederile art. 107 C.pr.civ. competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe. Motiv pentru care, a solicitat declinarea soluţionării cauzei în favoarea instanţei competente teritorial, respectiv a Judecătoriei Timişoara.

Cu privire la excepția prescripţiei dreptului material la acțiune al reclamantei de a solicita suma dedusă judecăţii, prin raportare la prevederile art. 2517 C.civ. pârâta a arătat că aceasta nu a respectat termenul de 3 ani stabilit de legiuitor pentru formularea unei astfel de cereri, având în vedere data efectuării plăţii de către reclamantă a sumei solicitate prin acţiune (15.03.2011) și data punerii în întârziere (20.04.2015).

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât o instanţă a stabilit irevocabil valabilitatea actului atacat, astfel că plata efectuată şi a cărei restituire se solicită, este una legală.

În drept, a invocat dispozițiile art. 223 alineat 1 C.proc.civ., art. 205 C.pr.civ., art. 107 C.pr.civ., art. 2517 C.civ.

În dovedirea cererii, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 28.09.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei necompetentei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti, ca întemeiata, având in vedere dispozițiile art.111 Cod Proc. Civ. precum și faptul că prezenta cerere a fost formulată împotriva unei persoane juridice de drept public în sensul prevăzut de art. 191 Cod Civil.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în restituirea sumei reprezentând tarif de despăgubire a solicitat de asemenea, să fie respinsă și această excepţie, ca neîntemeiata, având în vedere că termenul de prescripție nu a început să curgă de la data de 15 Martie 2011, întrucât la acel moment nu avea cunoştinţa de dreptul de a cere restituirea tarifului de despăgubire, întrucât actul care anulează tarifele de despăgubire contestate - Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a intrat în vigoare la 27 iulie 2012, astfel că la acea dată s-a născut dreptul la acţiune, iar termenul de prescripţie urma să se împlinească la data de 27 iulie 2015.

Pe fondul cauzei, a reiterat cele susținute în cererea de chemare în judecată și a solicitat admiterea acesteia, așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

În dovedirea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copii, corespondenta e-mail din 30.09.2013, cerere de restituire tarif de despăgubire nr. 601 /04.10.2013, ordin de plata nr. 329 /11.04.2011, proces-verbal de contravenţie nr. 1450707 /19.08.2010, sentinţa civila nr. 5757 /23.11.2010 si sentinţa civila nr. 579 /08.02.2011, extras de cont din 18.10.2013.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 Cod proc.civ., apreciind este admisibilă și utilă soluționării cauzei.

Prin încheierea de şedinţă din 25.11.2015 instanţa a respins excepţia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, ca neîntemeiată (fila 75), iar prin încheierea de ședință din data de 11.01.2016 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

Analizând materialul probatoriu adminsitrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.098,82 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire de 1.210 euro stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. … şi achitat conform ordinului de plată nr. 262 /15.03.2011.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. … reclamanta a fost sancţionată contravenţional de către pârâtă cu amendă în cuantum de 3000 lei şi a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 1210 euro, reţinându-se în sarcina acesteia faptul că a circulat în localitatea Vărşand fără a deţine o rovinietă valabilă (fila 10).

Împotriva procesului-verbal sus-menţionat reclamanta a formulat plângere contravenţională, iar prin Sentinţa civilă nr. 852/11.11.2010, pronunţată în dosarul nr. 754/210/2010 de Judecătoria Chişineu Criş s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată, menţinându-se sancţiunea aplicată, inclusiv obligaţia de a plăti tarifului de despăgubire, sentinţă rămasă irevocabilă, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 146/15.02.2011 depusă la dosar (filele 13-16).

Prin factura nr. TM 1101200721/15.03.2011, respectiv ordinul de plată nr. 262 /15.03.2011 reclamanta a făcut dovada achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 1210 euro, echivalentul în lei - suma de 5098,82 lei (filele 11-12).

La data de 20.04.2015 reclamanta a emis către pârâtă cererea de restituire nr. 156 pentru suma de 5098 lei, invocând prevederile Legii nr. 144/23.07.2012, iar prin adresa nr. 1072/04.05.2015 pârâta a refuzat plata invocând faptul că, dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt aplicabile doar în cazul tarifelor de despăgubire stabilite prin procesele-verbale contestate în instanţă anterior intrării în vigoare a acestei legi, însă nu poate opera o anulare de drept a acestuia atât timp cât o instanţă s-a pronunţat în mod irevocabil asupra valabilităţii titlului. 

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1341, 1344, 1635 Cod Civil, art.1522 si 1535 alin. 3 Cod Civil, solicitând totodată, aplicarea Legii nr. 144 din 23 iulie 2012, respectiv aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile.

Instanța reține că, potrivit art. 1470 rap. la 1341 C.civ. orice plată presupune existența unei datorii, iar cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.

De asemenea, conform art. 1635 alineat 1 C. civ. restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.

Așadar, plata nedatoarată este un fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată, iar pentru nașterea obligației de restituire, plata nedatorată trebuie să îndeplinească anumite condiții cumulativ și anume: a) existența unei plăți în sens obiectiv, fie că este vorba de o prestație de a da sau o prestație de a face, făcută cu intenția fermă de a stinge o datorie, b) datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe în sensul că, între cel care a făcut plata și cel care a primit-o să nu fi luat naștere un raport juridic de obligații a cărui stingere să se urmărească, c) plata să fie făcută din eroare, adică în credința greșită că are o datorie față de creditorul său și să-și execute obligația în vederea stingerii acestei datorii.

Analizând dacă sunt îndeplinite condițiile sus-menționate în baza materialului probatoriu administrat în cauză și prin prisma susținerilor părților, instanța constată că cererea formulată de reclamantă este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr. 852/11.11.2010, pronunţată în dosarul nr. 754/210/2010 de Judecătoria Chişineu Criş s-a respins plângerea contravențională formulată de reclamantă împotriva procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0077611/01.07.2010, menţinându-se sancţiunea amenzii aplicate în cuantum de 3000 lei, inclusiv obligația de a plăti tariful de despăgubire în valoare de 1210 euro, sentinţă rămasă irevocabilă, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 146/15.02.2011,

Prin urmare, reclamantei îi revenea obligația de a remite pârâtei o sumă de bani în vederea stingerii obligației născute din raportul juridic stabilit în urma sancționării acesteia pentru nerespectarea obligațiilor legale.

Ulterior, rămânerii definitive și irevocabile a sentinței sus-menționate prin care s-a confirmat existența unei datorii în sarcina reclamantei în baza procesului-verbal de contravenție, a intrat în vigoare, la data de 27.07.2012, Legea nr. 144/23.07.2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România prin care s-a stipulat, la articolul II, faptul că tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

În baza textului mai sus indicat reclamanta a solicitat restituirea tarifului de despăgubire achitat solicitând aplicarea legii contravenționale mai favorabile.

Pentru a fi aplicabile în cauză aceste dispoziții legale trebuie îndeplinite cumulativ două condiții și anume: tariful de despăgubire stabil printr-un proces-verbal de constatare a contravenției să fi fost contestat în instanță până la intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2012 și cauză să nu fi fost soluționată în mod definitiv și irevocabil.

Prin urmare, aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile nu se poate face în situația în care s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă faptul că tariful de despăgubire a fost legal perceput, hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Premisa aplicării retroactive a legii contravenționale mai favorabile este ca de la data săvârșirii contravenției și până la data soluționării definitive a cauzei să intervină mai multe legi succesive care deşi incriminează fapta comisă de contravenient, acestea fie o sancţionează diferit fie există o diferenţă mai favorabilă de regim juridic în ceea ce priveşte alte instituţii.

În speță, instanța constată că potrivit art. 8 alineat 3 din OG nr. 15/2002, astfel cum  textul era în vigoare la data săvârșirii faptei, contravenientul avea obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională și o sumă de bani cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit, text de lege care a fost ulterior abrogat de pct. 2 al art. I din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012.

Având în vedere că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a intrat în vigoare ulterior soluționării definitive și irevocabile a cauzei, instanța constată că nu sunt îndeplinite cumultiv condițiile pentru aplicarea retroactivă a legii contravenționale mai favorabile.

Față de cele expuse, instanța va respinge cererea apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile legale privind plata nedatorată și pe cale de consecință, și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în raport de soluția de respingere a capătului principal de cerere.

Domenii speta

Spete similare