Contestaţie la executare

Sentinţă penală 81 din 24.02.2015


Prin cererea depusă la Tribunalul Bacău, înregistrată la nr. 669/110/2015 la data de 18.02.2015  intitulată „contestaţie la executare”, contestatoarea J.I.P. a solicitat anularea mandatului de executare şi punerea în libertate.

1. Mandate de executare pedepse

în acest moment, execută două mandate:

- primul a fost subiectul liberării condiţionate din cadrul dosarului nr. 15935/180/2014

- al doilea este mandatul nr. 445/13.02.2015 emis de Tribunalul Bucureşti ca urmare a soluţiei din cadrul dosarului nr. 5140/1/2013 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Instanţa competentă - în ceea ce priveşte competenţa materială, art. 598, alin. 2, cu referire la art. 597 alin. 1 şi alin. 6 NCPP stabileşte cererea în competenţa instanţei de executare a ultimei hotărâri. Instanţa care a pronunţat ultima sentinţă este ICCJ, unde a rămas definitivă hotărârea din cadrul dosarului nr. 5140/1/2013. Ca urmare a incidenţei art. 553 alin. 2 NCPP, hotărârile pronunţate în primă instanţă de ÎCCJ se pun în executare de Tribunalul Bucureşti. în concluzie, competenţa materială aparţine Tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta este dată de instanţa locului de deţinere, conform art. 597 alin. 6 NCPP.

Coroborând cele două texte menţionate, competenţa soluţionării prezentei cereri aparţine Tribunalului Bacău.

3. Motivul contestaţiei la executare.

Motivul principal al contestaţiei este acela al nesocotirii dispoziţiilor legale de la art. 105 NCP care creează obligaţia instanţei de anulare a liberării condiţionate, analizarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni şi analizarea posibilităţii de acordare a unei noi liberări condiţionate.

Această procedură nu a fost îndeplinită, drept urmare soluţia corectă este punere în libertate a contestatoarei, soluţionarea unui dosar cu obiect anularea liberării condiţionate care ar putea avea ca efect (în mod normal) o nouă liberare condiţionată.

De altfel, consideră că pedeapsa aferentă mandatului de executare a închisorii nr. 445/13.02.2015 este deja executată, având în vedere faptul că la momentul emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv la 13.02.2015, eram liberată condiţionat şi având în vedere soluţia din cadrul dosarului de liberare condiţionată nr. 15935/180/2014. Solicită punerea sa imediată în libertate.

În drept, contestaţia a fost fondată pe dispoziţiile art. 598 C.pr.pen. şi art. 105 CP.

Cauza a primit iniţial termen de soluţionare, la data de 05.03.2015, însă, pentru clarificarea de urgenţă a situaţiei juridice, s-a preschimbat termenul de judecată, pentru data de 24.02.2015.

Legal citată, contestatoarea s-a prezenta, împreună cu apărătorul ales,  la Tribunalul Bacău.

Oral, apărătorul ales al contestatoarei a precizat că obiectul acţiunii îl constituie „contestaţie la executare”, aşa cum este prevăzut, ca motiv al contestaţiei , la art. 598 lit. d c.pr.penală, respectiv „când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei” se invocă orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei”. A arătat în mod clar, că nu are interes să formuleze o cerere de „revocare a liberării condiţionate ce i-a fost anterior acordate”.

Pentru soluţionarea cererii, s-a ataşat dosarul  nr. 15935/180/2014 al Judecătoriei Bacău şi cel al Tribunalului Bacău (cu acelaşi număr) prin care s-a soluţionat contestaţia ce a fost formulată de procuror împotriva sentinţei penale nr. 2264/06.11.2014 de Judecătoria Bacău.

Tribunalul, analizând cererea formulată, urmează a o respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Inculpata  J.I.P., a fost condamnată de Tribunalul Bacău, prin sent. pen. nr. 384/21.08.2014 la o pedeapsă de şase ani şi nouă luni închisoare. Pentru comiterea infracţiunii de „abuz în serviciu”, fiind arestată la data de 21.06.2014. A executat fracţia de pedeapsă, iar prin sentinţa penală nr. 2264/06.11.2014, Jud.Bacău a admis propunerea de liberare condiţionată şi a dispus liberarea sa condiţionată de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 453/2014 emis de Tribunalul Bacău, cu un rest de 1527 de zile. Această sentinţă de liberare condiţionată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 9/13.01.2015 a Tribunalul Bacău.

Aşa cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei nr. 445/13.02.2015, inculpata J.I.P. a fost condamnată de ICCJ la o pedeapsă de 5 luni închisoare, fiind încarcerată la data de 13.02.2015.

Din conţinutul cererii depuse de contestatoare, precum şi din analiza mandatului de executare a pedepsei emis de Tribunalul Bucureşti, - Secţia I Penală, nu este menţionată situaţia de fapt, pe scurt a acestei condamnări, sentinţa penală de condamnare, la data soluţionării cauzei pendinte, nu era motivată.

Deşi, apărarea invocă în scris dispoziţiile art. 105 C.pen. vizând „anularea liberării condiţionate”,oral, în sala de şedinţă, a precizat că nu doreşte sub nici o formă acest lucru, doreşte aplicarea dispoziţiilor art. 598 lit.d C.pr.pen., să se constate că eventual a executat pedeapsa şi doreşte punerea de îndată în libertate.  Pe de altă parte, apărătorul contestatoarei a învederat instanţei, că pe rolul Jud. Bacău a formulat o nouă acţiune cu obiect „liberare condiţionată”, aşteptând termen de judecat pentru soluţionare. 

Din întreg materialul dosarului, nu se poate face aplicarea  art. 589 lit.d C.pr.pen. neavând date pentru lămurirea cauzei care face ca pedeapsa ce o are de executat în prezent contestatoarea să fie redusă sau să se constate că ea este chiar executată,. În prezent, în paralel curge şi termenul de liberare condiţionată ce i  s-a dispus la data de 06.11.2014 de Judecătoria Bacău.

Pentru aplicarea instituţiei „anulării liberării condiţionate”, erau absolut necesare informaţii prind data comiterii faptei ce a dus la cea de-a doua condamnare,  în cauză fiind necesară aplicarea instituţiilor privind recidiva, concursul de infracţiuni sau pluralitatea intermediară, aşa cum se cere de art. 105 C.pen. Şi chiar în această ipoteză, Tribunalul Bacău, apreciem că nu este competent a soluţiona această anulare a liberării condiţionate, din moment ce se specifică că o competentă în soluţionarea acestei tip de cerere, aparţine „instanţei care judecă sau care a judecat, în primă instanţă, infracţiunea comisă care atrage anulare, potrivit art. 588 alin.1 C.pr.pen.

Tribunalul, faţă de poziţia clară exprimată de contestatoare, prin apărătorul ales, de faptul că nu doreşte revocarea liberării condiţionate  sau anularea liberării condiţionate, potrivit art. 588 C.pr.pen. coroborat cu art. 105 C.pen., că dorinţa sa este de a se constat stinsă sau redusă pedeapsa care o execută, pe temeiul art. 598 lit.d C.pr.pen, urmează a respinge ca nefondată contestaţia, întrucât nu s-a făcut dovada cauzei care a avut consecinţa aceste reduceri sau stingeri a pedepsei pe care o solicită.

Pentru aceste motive în temeiul art. 598 lit.d teza a II-a C.pr.pen. va respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea  J.I.P.

 Se va constata că petenta a avut apărător ales.

În temeiul art. 275 alin.3  C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.