Atragere răspundere personală patrimonială în cadrul procedurii insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR.270/SIND

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: A. R. A.

Grefier:  D.D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării cererii formulată de reclamant Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în X, str.X, nr.X, judeţul Braşov creditor al debitorului SC E. T. SA- în faliment în contradictoriu cu pârâţii M. P. domicliat în X, str.X, nr. X, Judeţul B., VX SX, domiciliată în X, str.X nr.X, judeţul X şi T. I., domiciliat în X, str.X, nr.X, et.X, ap.X, sector X, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere .

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 17 ianuarie 2013, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor menţionate în încheierea de şedinţă din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 24 ianuarie 2013, apoi pentru data de 31 ianuarie 2013. 

JUDECĂTORUL SINDIC:

 Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr.12132/F/2011 la această instanţă reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV  a chemat în judecată pârâţii M. P., V. S. şi T. I., în calitate de administratori sociali ai debitorului  SC E.-T. SA – în faliment, solicitând atragerea răspunderii personale a acestora pentru acoperirea părţii din pasiv a societăţii menţionate debitoare, respectiv pentru recuperarea creanţelor  rămase neacoperite în urma lichidării averii debitoarei în valoare de 9.458.626,08 lei.

În motivarea de fapt a acţiunii reclamanta a arătat că din rapoartele administratorului judiciar/lichidatorului întocmite in dosarul de faliment rezultă că declinul debitorului s-a produs în perioada 1999-2002, debitorul fiind în stare de încetare de plăţi începând cu 03 04 1998.

Pârâţii îndeplinesc funcţia de administratori sociali ai debitorului din anul 1997.

În consecinţă reclamantul arată că aceştia au comis fapta de a dispune continuarea activităţii debitorului deşi ştiau că debitorul se află în stare de insolvenţă. Fapta se circumscrie prevederilor art.138 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006.

La dosarul cauzei reclamantul a depus înscrisuri.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii. În motivare pârâţii au arătat că au predat administratorului judiciar/lichidatorului documentele şi informaţiile debitorului, după deschiderea procedurii insolvenţei debitorului, acesta a întocmit un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au generat insolvenţa debitorului din care rezultă că pârâţii nu se fac vinovaţi de ajungerea debitorului în insolvenţă.

Pârâţii au arătat că starea de insolvenţă a debitorului a apărut ca urmare a cadrului economic general nefavorabil care a făcut ca majoritatea societăţilor din industria textilă să intre în insolvenţă, iar debitorul a fost chiar printre ultimele dintre cele 36 de foste unităţi ale CIL.

Creanţa creditorului nu a fost cea menţionată de către reclamant, ci această sumă a rezultat ca urmare a curgerii majorărilor şi penalităţilor de întârziere.

Pârâţii au menţionat că reclamantul nu a arătat în ce a constat în mod concret comiterea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006.

De asemenea reclamantul nu a justificat întrunirea cerinţelor pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâţilor respectiv vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Pârâţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Acţiunea civilă este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin acţiune reclamantul a solicitat atragerea răspunderii personale a  pârâţilor,  în scopul acoperirii unei părţi din  pasivul debitoarei, rămas neacoperit ca urmare a valorificării bunurilor debitorului.

Procedura insolvenţei debitorului s-a deschis în dosarul nr.50/62/2001, în baza prevederilor Legii nr.64/1995 privind reorganizarea judiciară şi falimentul.

Debitorul SC E. – T. SA s-a înfiinţat în anul 1991, iar procedura reorganizării judiciare şi a falimentului debitorului s-a deschis prin sentinţa civilă nr.341/sind/14 10 2002 pronunţată în dosarul nr.168/2001 (nr.50/62/2001).

Prin încheierea judecătorului sindic din 14 04 2003 s-a dispus intrarea debitorului în procedură de faliment.

Administratorul judiciar/lichidatorul desemnat a fost practicianul în insolvenţă C. I. SPRL.

Procedura falimentului s-a desfăşurat cu lichidarea averii debitorului, respectiv evaluarea bunurilor debitorului, valorificarea acestora şi distribuirea fondurilor încasate creditorilor.

În prezent procedura insolvenţei debitorului se află în faza aprobării raportului final de activitate al lichidatorului.

Pentru termenul de judecată din 16 12 2012 din dosarul de insolvenţă al debitorului administratorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au generat insolvenţa acestuia.

Din cuprinsul acestui raport rezultă că debitorul a fost supus anterior deschiderii procedurii insolvenţei  unor procese succesive de privatizare conform prevederilor legale de transfer de proprietate din patrimoniul statului, iar prin contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr.172/03 04 1998 debitorul s-a transformat în societate comercială cu capital majoritar privat. Debitorul a avut ca obiect de activitate producţia de ţesături. Începând cu anul 1999 s-a înregistrat declinul societăţii debitoare şi astfel administratorul judiciar a constatat următoarele:

- s-a redus activitatea ca urmare a reducerii accentuate a segmentului de piaţă în care activa debitorul;

- cifra de afaceri a cunoscut modificări din care rezultă că s-a înregistrat o diminuare accentuată a activităţii debitorului;

- s-au adoptat reglementări legale de protecţie socială care au grăbit starea de încetare de plăţi a debitorului.

Administratorul judiciar a concluzionat că starea de insolvenţă a debitorului a fost cauzată de următoarele:

- starea avansată de degradare economică anterior privatizării;

- diminuarea obiectului de activitate ca urmare a pierderii clientelei.

Administratorul judiciar nu a menţionat că pentru ajungerea debitorului în stare de insolvenţă s-ar face răspunzători administratorii debitorului, respectiv pârâţii.

Judecătorul sindic reţine că răspunderea reglementată la art.137 al.1 din Legea nr.64/1995 republicata, respectiv art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 are caracteristicile unei răspunderi civile delictuale, conform art.998, 999 Cod civil, această formă de răspundere  civilă fiind subsidiară răspunderii contractuale întemeiată pe mandat (faţă de societate).

În consecinţă, cel ce invocă incidenţa unei astfel de răspunderi trebuie să dovedească, conform art.1169 Cod civil, întrunirea cumulativă  a următoarelor condiţii: existenţa faptei ilicite, vinovăţia făptuitorului, prejudiciul cauzat  prin săvârşirea faptei ilicite şi raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Având în vedere că dispoziţiile art.137 din Legea nr.64/1995, respectiv art.138 din Legea nr.85/2006 constituie norme speciale si răspunderea antrenată pe acest temei comportă unele aspecte specifice.

Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art.138 al.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006, însă nu a făcut nici o dovadă că pârâţii au făcut acte de comerţ în interes personal sub acoperirea debitorului ori că au dispus, în interes personal, continuarea activităţii debitorului care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.

În doctrina de specialitate şi în practica instanţelor s-a apreciat constant că managementul defectuos nu se poate circumscrie faptelor enumerate limitativ în cuprinsul dispoziţiilor art.138 al. 1 din Legea nr.85/2006.

În acest context se impune precizarea că administratorul judiciar/lichidatorul nici nu a reţinut ca o cauză internă debitorului care a determinat insolvenţa debitorului conducerea defectuoasă a debitorului.

 Potrivit dispoziţiilor legale privind societăţile comerciale pentru a deţine funcţia de administrator social nu se impune o condiţie de competenţă specială.

Creanţa creditorului reclamant se compune din debit principal, însă cea mai însemnată parte din aceasta rezultă din  penalităţi de întârziere, dobânzi şi majorări de întârziere legale.

Existenţa unor creanţe rămase neacoperite în urma valorificării bunurilor din averea debitoarei nu conduce automat la soluţia atragerii răspunderii administratorilor sociali ai debitorului, cât timp debitoarea este o societate comercială cu răspundere limitată. În sistemul de drept român legiuitorul a adoptat, în materia falimentului,  principiul falimentului remediu şi nu cel al falimentului sancţiune.

Din acest punct de vedere dispoziţiile art.137 din Legea nr.64/1995, respectiv art.138 din Legea nr.85/2006 sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Legiuitorul a instituit prin aceste prevederi o formă specială de răspundere civilă delictuală, însă faptele ilicite care conduc la instituirea unei astfel de forme de  răspundere sunt  circumstanţiate la alin.1 lit.a –g.

Analizând prevederile art.138 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.85/2006 se constată că legiuitorul a stabilit că actele de comerţ efectuate ori continuarea activităţii debitorului se impun a fi realizate în interes personal.

În consecinţă, pentru existenţa acestor fapte ilicite legiuitorul a impus o cerinţă specială pe care reclamantul trebuia să o dovedească.

Atât prevederile Legii nr.64/1995, cât şi prevederile Legii nr.85/2006 prevăd obligativitatea formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, dacă faţă de un debitor s-a instalat starea de insolvenţă.

Legiuitorul însă nu a enumerat o astfel de faptă printre cele care conduc la atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitorului care nu promovează o astfel de cerere.

În consecinţă, referitor la comiterea de către pârâţi a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, continuarea activităţii debitorului care a întârziat starea de încetare de plăţi nu poate fi sancţionată decât dacă s-a comis în interes personal, ori această cerinţă nu a fost dovedită în cauză.

În ceea ce priveşte comiterea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006 reclamantul nu a detaliat în acţiune în ce au constat actele de comerţ întreprinse de către pârâţi în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, iar din probele administrate în cauză ori din dosarul de faliment al debitorului nu au rezultat astfel de constatări.

Nefiind întrunite cerinţele impuse de art.998, 999 Cod civil cu aplicarea art.137 al. 1 din Legea nr.64/1995 republicata, respectiv art.138 al. 1 din Legea nr.85/2006, acţiunea formulată în cauză este nefondată şi urmează a fi respinsă.

Se constată că în cauză nu sa-u solicitat cheltuieli de judecată, conform art.274 din codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de către reclamantul DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, în calitate de creditor al debitorului  SC E.-T. SA – în faliment, în contradictoriu cu pârâţii M. P., V. S. şi T. I. B., în calitate de administratori sociali ai debitorului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 01 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

A. R. A. D. D.

Redactat RA 11.02.2013

Dact DD 18.02.2013

6 ex.

Domenii speta

Spete similare