Incidenţa dispoziţiilor art. 39 şi 40 din Codul de procedură fiscală privind conflictul de interese al funcţionarul public din cadrul organului fiscal.

Incidenţa dispoziţiilor art. 39 şi 40 din Codul de procedură fiscală privind conflictul de interese al funcţionarul public din cadrul organului fiscal.

În condiţiile în care, prin controlul exercitat de inspectorii fiscali se urmărea verificarea situaţiei fiscale a societăţii reclamante, în mod evident acest control se suprapunea peste sfera de aplicare a serviciilor de consultanţă fiscală cu caracter oneros prestate de directorul executiv prin intermediul firmei sale. Eventuale vicii de legalitate descoperite cu ocazia controlului atrăgeau în mod direct repercusiuni de ordin pecuniar cu privire la firma de consultanţă fiscală, fie în sens negativ, pentru plata de despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale fie în sens pozitiv, prin determinarea reluării relaţiei contractuale, în măsura în care aceasta nu mai era de actualitate.

Ca atare aspectele relevate pot şi trebuie să fie încadrate în situaţia de conflict de interese reglementată de art. 39 lit. b din Codul de procedură fiscală.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 6818/01 octombrie 2014

Prin sentinţa nr.344/2014 pron. de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1185/85/2013 s-a dispus respingerea excepţiilor conexităţii, lipsei procedurii prealabile şi a litispendenţei invocate de pârâta DGRFP B., admiterea acţiunii în contencios administrativ formulată  şi precizată de reclamanta SC M.P. SRL împotriva pârâtei Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice B. cu sediu ales la Administraţia Județeană a Finanţelor Publice S. cu sediu în Sibiu str… nr…, şi în consecinţă anularea  Deciziei nr.19702/21.12.2012 emisă de  către  pârâtă.

S-a luat  act de renunţarea la judecată a reclamantei faţă de petitele privind anularea Deciziei de impunere nr…/17.12.2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr…/17.12.2012.

Analizând probatoriul administrat în cauză instanţa de fond a reţinut următoarele:

În baza Raportului de inspecţie fiscală nr…/17.12.2012 întocmit de către DGFP a jud.S. – Activitatea de inspecţie fiscală s-a dispus emiterea Deciziei de impunere nr… /17.12.2012 împotriva reclamantei SC M.P. SRL pentru suma totală de 39.092.843 lei reprezentând TVA şi contribuţii sociale obligatorii datorate bugetului de stat împreună cu majorările de întârziere, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora pentru perioada 01.01.2006-31.12.2010, faţă de care reclamanta a fost supusă controlului fiscal.

Anterior emiterii celor două actele administrative fiscale menţionate, respectiv în data de 27.11.2012, reclamanta a înregistrat la AFP S. - Contribuabili Mijlocii cererea de recuzare înregistrată sub nr.29577 împotriva directorului executiv, directorului executiv adjunct, a şefului serviciului economic şi a inspectorilor  implicaţi în procedura de verificare a activităţii societăţii.

Directorul executiv al DGFP  S. a soluţionat cererea de recuzare cu privire la şeful de serviciu şi cei doi inspectori care au efectuat inspecţia fiscală, prin Decizia nr.1946/28.11.2012, iar cererea de recuzare cu privire la directorul executiv adjunct al activităţii de inspecţie fiscală  a fost soluţionată, în sensul respingerii ca neîntemeiată prin Decizia nr.1970/21.12.2012, ce constituie obiectul prezentei cauzei.

Pentru acest motiv reclamanta a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei nr.1946/28.11.2012, care a făcut obiectul dosarului nr.1184/85/2013, în timp ce, prin cea de a doua cerere de chemare în judecată – ce constituie obiectul prezentei cauze - s-a solicitat anularea Deciziei nr.1970/21.12.2012 emisă de către DGFP S.

Având în vedere faptul că instanţa investită cu soluţionarea dosarului nr.1184/85/2013 s-a pronunţat, prin Încheierea dată în şedinţa publică din 11.11.2013- depusă la fila … dosar – asupra excepţiei de conexitate a prezentei cauze la dosar 1184/85/2013 în sensul respingerii acesteia dosar soluţionat prin Sentinţa nr.4587/CA/11.11.2013, instanţa va dispune, în cauză, respingerea excepţiei conexităţii întrucât există autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia de litispendenţă, invocată de pârâtă ca urmare a înregistrării pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia a dosarului nr.402/57/2013, având drept obiect anularea Deciziei de imputare nr…/17.12.2012 şi Raportului de inspecţie fiscală nr…/17.12.2012, instanţa urmează a lua act de împrejurarea că, prin precizarea de acţiune depusă la fila 334 dosar reclamanta a renunţat la judecată faţă de petitele privind anularea celor două acte administrative menţionate, drept pentru care va respinge excepţia ca rămasă fără obiect.

Pentru aceleaşi considerente se va respinge şi excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de către pârâtă prin întâmpinare, aceasta cu atât mai mult cu cât în motivare se face referire la obligaţia reclamantei de a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.1946/28.11.2012, act administrativ ce nu constituie obiectul prezentei cauze.

Analizând pe fond litigiul dedus judecăţii raportat la Decizia nr.1970/21.12.2012 prin care a fost respinsă cererea de recuzare nr.1997/26.11.2012 formulată de către reclamanta SC M.P. SRL împotriva directorului executiv adjunct al activităţii de inspecţie fiscală O.Ş., instanţa urmează a constata că actul administrativ atacat a fost încheiat cu încălcarea prev.art.39 alin1 lit.b din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală motivat de faptul că acesta a fost emis de o persoană aflată în conflict de interese, respectiv directorul executiv al DGFP S.- P.G., în condiţiile în care acesta deţinea calitatea de asociat unic la SC P.A. SRL ce asigura consultanţa şi ţinea contabilitatea societăţii reclamante fiind plătit pentru serviciile efectuate în baza contractului încheiat în acest sens.

 Faţă de această situaţie, dubla calitate de director executive ale DGFP S. şi aceea de asociat unic al SC P.A. SRL, care prin serviciile de consultanţă şi contabilitate prestate reclamantei îi conferea un avantaj direct, nu îi putea permite emitentului Deciziei nr.1970/2012 – respectiv director executiv G.P. - , o atitudine obiectivă, fermă şi imparţială faţă de subordonaţii instituţiei pe care o conducea.

Pe de altă parte, se va reţine şi faptul că, potrivit art.40 alin1 -3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală directorul executiv avea obligaţia să se abţină de la îndeplinirea procedurii de emitere a Deciziei nr.1970/2012 pentru conflict de interese, situaţie faţă de care trebuia să înştiinţeze organul ierarhic superior care avea obligaţia să decidă, de îndată, asupra cererii de abţinere formulate.

De altfel,  prin Ordinul 2029/28.12.2012 ANAF a confirmat susţinerile reclamantei formulate în cererea de recuzare şi drept consecinţă a dispus  împuternicirea unei alte persoane, respectiv a domnului A.I. cu exercitarea atribuţiilor de director executiv şi îndeplinirea procedurilor de administrare fiscale în legătură cu SC M.P. SRL.

Analizând actul administrativ atacat, respectiv Decizia nr.1970/21.12.2012 emisă de DGFP S., prin prisma respectării condiţiilor de fond şi formă pentru adoptarea actelor administrative de către autorităţile administrativ fiscale instanţa urmează a reţine şi faptul că formulat introductivă şi preambulul trebuiau să cuprindă, pe lângă temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis şi motivarea în fapt a emiterii actului administrativ, lipsă ce constituie viciu de ilegalitate.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi ICCJ prin Decizia nr.529/2011 – Secţia de contencios administrativ şi fiscal -  care a stabilit că „motivarea actului administrativ justificarea raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acestora, reprezintă o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare  a cetăţeanului împotriva arbitrariului puterii publice care în acesta condiţii devine evident şi poate fi cenzurat pe cale jurisdicţională”.

Ori, actul administrativ atacat în prezenta cauză, pe lângă faptul că a fost emis de o persoană aflată în conflict de interese se limitează doar la enumerarea textelor de lege în baza cărora a fost adoptat şi a măsurilor luate, lipsind motivarea în fapt, ceea ce atrage nulitatea acestuia.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi textele legal citate instanţa a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamanta SC M.P. SRL, aşa cum a fost precizată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. în numele si pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În expunerea motivelor de recurs se arată că se solicită modificarea în tot a sentinţei atacate pentru incidenţa motivului prev de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Se arată că în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, în condiţiile în care aceasta nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Cu privire la fondul cauzei, se arată că sentinţa atacată a fost dată cu interpretarea si aplicarea greşita a legii, respectiv a prevederilor art. 40 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, arătând ca  instanţa de fond trebuia sa indice in mod clar si exact cazul de conflict de interese in care se afla directorul executiv al DGFP S. De asemenea, instanţa de fond ar fi trebuit sa indice in mod clar si concret care a fost avantajul sau dezavantajul direct dobândit de către directorul executiv al DGFP S.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond referitoare la obligaţia directorului executiv de a se abţine de la soluţionarea cererii de abţinere se apreciază că aceasta este neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 40 alin. 5 teza a III –a din Codul de procedură fiscală potrivit căruia cererea de recuzare nu suspendă procedura de inspecţie fiscală aflată în derulare.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi al dispoziţiilor art.304/1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Prin decizia nr. 1970/26.11.2012 (f… dosar fond) directorul executiv a respins cererea de recuzare formulată de SC M.P. SRL referitoare la directorul executiv adjunct .

Cererea a fost formulată la data de 27.11.2012 (f… dosar fond) şi viza şi recuzarea directorului executiv. Cu privire la această chestiune, prin Ordinul 2029/28.12.2012 a Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (f… dosar fond) s-a împuternicit directorul executiv adjunct cu exercitarea atribuţiilor directorului executiv în ceea ce priveşte procedurile de administrare fiscală în legătură cu SC M.P. SRL.

În ce priveşte soluţia adoptată cu privire la excepţia inadmisibilităţii se constată că deşi părţile nu au pus concluzii oral cu privire la aceasta, aspectul invocat nu este în măsură să atragă casarea sentinţei atacate în condiţiile în care excepţia invocată nu avea legătură cu prezenta cauză, vizând un act care făcea obiectul unui alt dosar, împrejurare faţă de care se constată că drepturile părţilor nu au fost lezate.

În ce priveşte fondul cauzei, analizat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă curtea reţine că disputa juridică care se cere a fi lămurită în prezenta cauză era legată de abilitarea directorului executiv de a soluţiona respectiva cerere de recuzare în condiţiile în care el însuşi era recuzat.

Din această perspectivă incidente sunt dispoziţiile art. 39 şi 40 din Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 39 funcţionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:

a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soţ/soţie al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al treilea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului;

b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;

c) există un conflict între el, soţul/soţia, rudele sale până la gradul al treilea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii până la gradul al treilea inclusiv;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 40 din Codul de procedură fiscală reglementează regimul abţinerii şi recuzării prevăzând că:

(1) Funcţionarul public care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat să înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii.

(2) În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înştiinţeze organul ierarhic superior.

(3) Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.

(4) Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.

(5) Recuzarea funcţionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, directorul executiv, prin firma de consultanţă fiscală al cărei asociat unic este, presta activitate de consultanţă fiscală în favoarea reclamantei, activitate remunerată potrivit contractului încheiat între părţi. Acest raport contractual a fost recunoscut implicit, nefiind contestat.

Or în condiţiile în care, prin controlul exercitat de inspectorii fiscali se urmărea verificarea situaţiei fiscale a societăţii reclamante, în mod evident acest control se suprapunea peste sfera de aplicare a serviciilor de consultanţă fiscală cu caracter oneros prestate de directorul executiv prin intermediul firmei sale. Eventuale vicii de legalitate descoperite cu ocazia controlului atrăgeau în mod direct repercusiuni de ordin pecuniar cu privire la firma de consultanţă fiscală, fie în sens negativ, pentru plata de despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale fie în sens pozitiv, prin determinarea reluării relaţiei contractuale, în măsura în care aceasta nu mai era de actualitate.

Ca atare aspectele relevate pot şi trebuie să fie încadrate în situaţia de conflict de interese reglementată de art. 39 lit. b din Codul de procedură fiscală.

Alegaţia recurentei privitoare la distincţia dintre situaţia asociatului unic şi cea a administratorului sau directorului nu poate fi primită întrucât distincţia invocată nu este utilă pentru soluţionarea cauzei. Fiind asociat unic în cadrul SC P.A. SRL directorul executiv  este unicul beneficiar al rezultatului pozitiv al activităţii societăţii şi deci interesat de folosul direct al societăţii materializat în plata contravalorii serviciilor prestate, de menţinerea situaţiei contractuale sau, implicit, de reluarea acestei relaţii.

Continuând raţionamentul pornit curtea va reţine că, în acord cu prevederile art. 40 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură fiscală, directorul executiv era obligat să se abţină şi să aducă la cunoştinţa organului superior această situaţie.

În ce priveşte susţinerea recurentei privind incidenţa dispoziţiilor art. 40 alin. 5 teza a III –a din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia, cererea de recuzare nu suspendă procedura de inspecţie fiscală aflată în derulare, curtea reţine că acestea vizează procedura de administrare aflată în derulare.

Motivul pentru care se solicită anularea actului administrativ atacat este acela că directorul executiv a soluţionat cererile de recuzare ale inspectorilor desemnaţi să realizeze inspecţia fiscală înainte de lămurirea situaţiei sale. Noţiunea de procedură de administrare viza de fapt inspecţia fiscală. Aceasta se putea derula în continuare, potrivit textului menţionat, chiar dacă directorul executiv nu s-a pronunţat asupra cererilor de recuzare. Utilizarea acestui temei pentru soluţionarea cererilor de recuzare, în condiţiile în care cererea privind recuzarea sa nu a fost soluţionată iar cererea de abţinere nu a fost formulată, este eronată şi s-a realizat prin extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei respective.

Atât timp cât legiuitorul a permis continuarea inspecţiei fiscale nu exista nici o justificare obiectivă pentru soluţionarea cererilor de recuzare înainte de lămurirea situaţiei directorului executiv. De altfel, prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2029/28.12.2012 s-a soluţionat situaţia de incompatibilitate prin înlocuirea directorului executiv cu directorul executiv adjunct pentru procedura de administrare referitoare la societatea reclamantă. Procedând în maniera arătată (soluţionând cererile de recuzare, fără a se abţine, deşi se găsea în conflict de interese) directorul executiv a anulat reclamantei singura pârghie legală prin care putea cenzura  obiectivitatea inspectorilor fiscali.

A accepta punctul de vedere al recurentei potrivit căruia nu era necesar a se aştepta soluţia preşedintelui ANAF înseamnă a lipsi de eficienţă instituţia recuzării, cu atât mai mult cu cât directorul executiv a încălcat obligaţia  sa de a se abţine,  de vreme ce cenzura obiectivităţii inspectorilor fiscali a fost realizată de o persoană care s-a dovedit a se afla în conflict de interese.

În consecinţă, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea a t respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Direcţia Generală a Finanţelor Publice B. prin AJFP S. împotriva sentinţei nr. 344/2014 pron. de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1185/85/2013.

Domenii speta

Spete similare