Procedura insolvenţei

Prevederile planului de organizare trebuie respectate întocmai, deoarece, fiind votate de creditori odată cu aprobarea planului, reprezintă voinţa neechivocă a creditorilor; nerespectarea acestor prevederi duce la anularea operaţiunilor efectuate cu încălcarea acestor prevederi şi cu respectarea dreptului administratorului judiciar de aprobare prealabilă a actelor efectuate în astfel de condiţii.

Prin Decizia nr. 279/07.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 2246/108/2009*/a6 a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 52/14.01.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în acelaşi dosar, instanţa de control judiciar reţinând următoarele argumente:

Prin sentinţa civilă nr.52 din 14 ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr.2246/108/2009*/a6, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis acţiunea reclamantului PCBRS IPURL împotriva pârâţilor SC C.I. SRL Galşa - în insolvenţă prin administrator judiciar E SPRL, SC A.L. SA – în faliment, I.L.G., în calitate de administrator special al pârâtei SC AL SA Arad, C.P., SC S.P.& Co SRL şi DS; a anulat vânzările succesive ale autoturismului Volvo tip CCM  71XC90 serie saşiu YUICM714681423089, an de fabricaţie 2008, culoare gri, număr de înmatriculare AR07LVK, efectuate prin factura nr.539/22.06.2011, factura nr.000756/30.08.2011, contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat în data de 30.12.2011 şi factura nr.5/28.03.2013; a dispus pârâtului DS să restituie autoturismul Volvo tip CCM  71XC90 serie saşiu YUICM714681423089 an de fabricaţie 2008, culoare gri, număr de înmatriculare AR 07LVK către pârâta SC AL SA Arad – în faliment prin lichidator judiciar PCBRS IPURL Bucureşti; totodată, a dispus pârâtei SC AL SA Arad – în faliment, prin lichidator judiciar PCBRS IPURL Bucureşti să restituie pârâtei SC C.I. SRL Galşa suma de 23.436 lei, reprezentând preţul autoturismului conform facturii nr.539/22.06.2011; de asemenea, a dispus pârâtei SC C.I. SRL Galşa să restituie pârâtului CP suma de 16.380 lei, reprezentând preţul autoturismului conform facturii nr.000756/30.08.2011; a dispus pârâtului CP să restituie pârâtei SC S.P.&Co SRL Arad suma de 15.000 lei, reprezentând preţul autoturismului conform  contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 30.12.2011; a dispus pârâtei SC S.P.&Co SRL să restituie pârâtului DS suma de 17.360 lei reprezentând preţul autoturismului conform facturii nr.5/28.03.2013; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că ulterior deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC AL SA Arad, prin Sentinţa comercială nr.1916/14.07.2009, pronunţată în dosarul nr.2246/108/2009, aceasta şi-a desfăşurat activitatea prin administratorul statutar ILG, sub supravegherea administratorului judiciar E SPRL Arad iar apoi a administratorului judiciar PCBRS IPURL  Bucureşti, conform art.20 lit.e din Legea nr.85/2006.

A mai reţinut că, în perioada de observaţie, pentru evaluarea  garanţiilor constituite la data de 14.07.2009, s-a întocmit un raport de evaluare - în cuprinsul căruia valoarea de piaţă a autoturismului Volvo mai sus descris a fost stabilită estimativ la 20.000 euro fără TVA (dosar nr.2246/108/2009 vol.XVII, f.6294-6494); că, ulterior, în data de 30.09.2010, s-a întocmit şi raportul de evaluare a activelor debitorului, valoarea acestui bun fiind stabilită la suma de 18.778 euro, respectiv 80.125,72 lei, la cursul leu/euro din data de 30.09.2010 (dosar nr.2246/108/2009 – vol.XVIII f.6520-6803); că, rezultatele acestui raport au fost însuşite de către administratorul societar ILG în planul de reorganizare prezentat în data de 14.12.2010 – unde la Capitolul 4.3 Evaluarea garanţiilor se face referire la concluziile evaluării (dosar 2246/108/2009 – vol.XVIII f.6850).

Judecătorul sindic a mai arătat că Planul de reorganizare a fost confirmat prin Sentinţa comercială nr.261/8.02.2011 astfel că, în urma confirmării, în temeiul art.103 din Legea nr.85/2006, debitorul prin administrator  special ILG şi-a condus activitatea sub supravegherea administratorului judiciar; că, în perioada reorganizării, cu ignorarea valorii incluse în cele două rapoarte de evaluare, în planul de reorganizare şi a împrejurării că asupra autoturismului Volvo s-a constituit o garanţie reală mobiliară de prim rang în favoarea creditorului CEC SA – Sucursala Timişoara potrivit contractului nr.5007/22.01.2008, garanţie înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare f.9-13, administratorul  special ILG a înstrăinat autoturismul către SC C.I. SRL Galşa – în insolvenţă prin administrator judiciar E SPRL Arad, conform facturii nr.539/22.06.2011, la preţul de 23.436 lei f.6; că, ulterior, ulterior, autoturismul a fost înstrăinat, succesiv, către CP conform facturii nr.000756/30.08.2011 (f.35),  către SC S.P. &Co SRL Arad - conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 30.12.2011 (f.109) şi către DS - conform facturii nr.5/28.03.2013 (f.153).

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtului ILG, în sensul că vânzarea autoturismului s-a făcut la valoarea rămasă neamortizată ca urmare a consultării evaluatorului ANEVAR FMH, judecătorul sindic a considerat că aceasta este neîntemeiată, întrucât lucrarea nu a fost efectuată pentru debitor şi nici nu avea relevanţă în condiţiile executării planului de reorganizare confirmat. A mai considerat că nici susţinerea referitoare la întocmirea raportului de evaluare din data de 30.09.2010 fără prezentarea autoturismului care a fost accidentat grav în cursului anului 2010 în Germania, nu poate fi reţinută, întrucât pârâtul - în calitate de administrator  special - nu a uzitat de prevederile art.18 al.2 lit.c din Legea nr.85/2006 şi nu a formulat o contestaţie la momentul potrivit.

Astfel fiind, judecătorul sindic a apreciat că, în cauză, nu s-a dovedit caracterul nefraudulos al vânzării autoturismului, motiv pentru care a considerat ca fiind incidente prevederile art.112 al.3 din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, au declarat recurs pârâţii ILJ, în calitate de administrator special al debitoarei SC AL SA şi DS.

Prin recursul său, administratorul special ILG a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.

În susţinerea recursului, a învederat că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că nu ar fi dovedit caracterul nefraudulos al vânzării autoturismului. în apărarea subsemnatului am invocat acelaşi text legal, în condiţiile în care tranzacţia face parte din categoria actelor exceptate, respectiv „pe cele făcute cu respectarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (2) şi pe cele permise de planul de reorganizare".

Arată că o astfel de concluzie se desprinde din faptul că vânzarea autoturismului către pârâta CI SRL a fost efectuată în limitele impuse prin Planul de reorganizare confirmat, respectiv, la Cap. 6, lit. B, pct. 4 – unde se  prevede atribuţia administratorului special de a proceda la „valorificarea echipamentului şi a parcului auto", în scopul obţinerii de venit.

Ca urmare, solicită a se constata că vânzarea s-a efectuat sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu planul confirmat, astfel că tranzacţia face parte din categoria exceptată de la prezumţia de fraudă, în temeiul art. 112 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

În dezvoltarea celor de mai sus, învederează că, în aplicarea planului de reorganizare au fost vândute mai multe autoturisme şi, cu toate că administratorul judiciar a avut cunoştinţă despre toate tranzacţiile şi chiar a încasat comisionul corespunzător valorii acestora, a formulat acţiunea în anulare doar în ceea ce priveşte autoturismul Volvo tip CCM  71XC90, la un interval de circa un an de la data la încheierii contractului; că, de altfel, tocmai administratorul judiciar este cel care a împiedicat încheierea unei tranzacţii, deşi şi-a manifestat disponibilitatea în acest sens.

Mai arată că în cauză nu se poate aplica prezumţia de fraudă, întrucât vânzarea autoturismului s-a efectuat în executarea planului de reorganizare aprobat de creditori, iar împrejurarea că asupra autoturismului s-a constituit o garanţie reală mobiliară de prim rang în favoarea creditorului CEC SA - Suc. Timişoara nu are vreo relevanţă asupra valabilităţii tranzacţiei, creditorul garantat urmând să recupereze cu prioritate creanţa din preţul obţinut prin valorificarea autoturismului, în conformitate cu planul de reorganizare aprobat; de altfel, susţine că acest creditor nu a obiectat asupra tranzacţiei, considerând astfel că i-au fost respectate drepturile.

În concluzie, solicită a se îndepărta de la aplicare prezumţia instituită de art. 112 al. 3 din Legea nr. 85/2006  şi a se constata că tranzacţia îndeplineşte toate cerinţele de valabilitate prevăzute de art. 948 din vechiul Cod civil, sub  imperiul căruia s-a încheiat.

În privinţa tranzacţiilor ulterioare, învederează că temeiul juridic invocat de către reclamantă şi reţinut de instanţă nu este aplicabil, deoarece vânzările respective nu s-au realizat de către un debitor aflat în procedura de reorganizare judiciară; totodată, susţine că aceste tranzacţii beneficiază de aceeaşi prezumţie de valabilitate a cauzei, în temeiul art. 1239 alin. 2 din NCC.

Ori, în condiţiile în care toate tranzacţiile respectă condiţiile esenţiale pentru valabilitatea contractului, prevăzute de art. 1179 NCC, consideră că acţiunea reclamantei este în mod vădit nefondată şi se impune a fi respinsă.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Prin recursul declarat de pârâtul DS, acesta a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva sa.

În susţinerea poziţiei sale, a învederat, în esenţă, că a cumpărat autoturismul de la pârâta SC S.P.&Co SRL şi că a achitat întregul preţ convenit cu aceasta; totodată, că nu a avut vreo cunoştinţă despre problemele juridice în legătură cu foştii proprietari ai autoturismului.

A mai arătat că anularea contractului său este nelegală, întrucât acesta nu intră sub incidenţa Legii nr. 85/2006,  câtă vreme are calitatea de persoană fizică - necomerciant, iar societatea de la care  a achiziţionat autoturismul nu se află în insolvenţă.

Aşa fiind, a solicitat a se constata că este un cumpărător de bună credinţă şi că vânzarea s-a efectuat cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate  prevăzute de art. 1179 NCC.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9  şi art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Practicianul în insolvenţă PCBRS IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC AL SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

A învederat că, în conformitate cu prevederile Planului de reorganizare aprobat de creditori (cap.6, lit.B, pct.2), „Valoarea tranzacţiei" pentru stocurile de bunuri este stabilită între valoarea minimă reprezentată de valoarea de lichidare şi o valoare maximă reprezentând 140% din valoarea de lichidare; că, prin precizările la Plan (pag.5) se stabileşte că activele pot fi valorificate la un preţ mai mic decât cel estimat prin plan, doar dacă băncile titulare ale garanţiilor respective agreează acest preţ.

În atare situaţie, a solicitat a se constata că, întrucât autoturismul a făcut obiectul Contractului de gaj fără deposedare nr. 5007/22.01.2008 încheiat de către Arad Leasing cu CEC BANK SA, înregistrat la AEGRM sub nr. 2008-00010063701635-ANA, pentru garantarea creditelor debitoarei, pentru valorificarea acestuia la o valoare mai mică decât valoarea de lichidare era necesar acordul expres al creditorului garantat.

Arată, însă, că prin adresa nr. 25348 din 07.12.2012, creditoarea CEC BANK SA a comunicat lichidatorului judiciar faptul că debitoarea nu a solicitat acordul băncii pentru valorificarea bunului, contractul de credit pentru care a fost constituit gajul nu a fost achitat, iar cartea de identitate a autoturismului se află, în original, în posesia băncii.

Mai arată că, prin Raportul de evaluare a activelor debitoarei întocmit la data de 30.09.2010, evaluatorul a stabilit valoarea de lichidare a acestui bun ca fiind în sumă de 18.778 euro fără TVA (80.125,72 lei la cursul leu/euro din 30.09.2010).

Cu toate acestea, solicită a se constata că autoturismul a fost vândut către pârâta CIF doar pentru 1/3 din valoarea de evaluare, fără nicio licitaţie şi fără alte demersuri de valorificare ce ar fi putut să justifice un preţ atât de mic, respectiv 23.436 lei cu TVA inclus ( 5.513.05 euro la cursul de schimb din data tranzacţiei).

În ceea ce priveşte rapoartele de evaluare, arată că acestea au fost depuse la dosarul de insolvenţă al SC AL SA, iar valorile stabilite de către evaluator au fost însuşite şi necontestate de administratorului special, concluziile Raportului fiind utilizate la întocmirea Planului de reorganizare propus de către debitoare.

De altfel, apreciază ca relevantă pentru lămurirea valorii reale a autoturismului VOLVO, tip CCM71XC 90, împrejurarea că la data de 28.10.2010, s-a încheiat o Poliţă de asigurare facultativă – bunul fiind evaluat de către asigurător la valoarea de 28.016 euro.

Referitor la afirmaţiile recurentului, în sensul că vânzarea autoturismului s-ar fi efectuat sub supravegherea administratorului judiciar, învederează că PCBRS IPURL, în calitate de administrator judiciar, prin rapoartele de activitate aferente lunii mai şi iunie 2011 depuse la dosarul de insolvenţă, a adus la cunoştinţa creditorilor şi a judecătorului sindic refuzul debitoarei reprezentată prin administratorul special ILG de a respecta procedurile agreate de comun acord cu privire la mecanismul de supraveghere a activităţii şi stabilite prin adresa administratorului judiciar din data de 04.06.2010, încălcând astfel dispoziţiile art.103 din Legea nr.85/2006, care prevăd că, după confirmarea unui plan de reorganizare, debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar.

Sub acest aspect, arată că, deşi a fost purtată o corespondenţă cu debitoarea în scopul de a agrea o procedură de comunicare a informaţiilor necesare îndeplinirii rolului administratorului judiciar, de supraveghere a activităţii debitoarei în îndeplinirea măsurilor planului de reorganizare, aceasta a refuzat orice colaborare.

În ceea ce priveşte intenţia de fraudare a creditorilor, susţine că aceasta  reiese cu certitudine şi din faptul că administratorul special al debitoarei, prin Raportul cu privire la activitatea desfăşurată în primul trimestru al anului I din planul de reorganizare - prezentat spre aprobare creditorilor, nu face niciun fel de referire la operaţiunea de valorificare a respectivului activ, trecând sub tăcere operaţiunea suspectă.

Învederează că această stare de fapt a determinat administratorul judiciar să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitoarei - cerere admisă de judecătorul sindic la data de 12.07.2011; că, numai după acest moment administratorul judiciar a putut proceda la verificarea activităţii debitoarei şi a operaţiunilor întreprinse de către aceasta, identificând vânzarea autoturismului către C.I., fără încunoştiinţarea administratorului judiciar şi fără a solicita acordul creditorilor - pentru valorificarea acestuia sub valoarea de lichidare agreată în cadrul planului de reorganizare.

În consecinţă, având în vedere falimentul iminent al debitoarei, vânzarea unui autoturism de lux la un preţ derizoriu, către o societate controlată de către administratorul special al AC AL SRL-ILG, la o treime din preţul stabilit prin expertiza efectuată în cauză, fără vreo procedură de punere pe piaţă a acestuia şi fără acordul creditorilor, solicită a se constata că operaţiunea a fost încheiată vădit în frauda intereselor creditorilor debitoarei, în special a creditorului garantat CEC BANK SA.

Pentru aceste considerente, apreciază că fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art.112 alin.3 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de administratorul special ILG, ca neîntemeiat.

Referitor la recursul formulat de pârâtul DS, solicită a  se constata că documentele depuse la dosarul cauzei dovedesc reaua-credinţă a  acestuia la încheierea tranzacţiei.

Astfel, arată că din adresa Primăriei Arad, Direcţia venituri nr.133275/20.06.2013 reiese că, autoturismul a fost achiziţionat de recurent la data de 28.03.2013, de la S.P. & CO SRL, reprezentată prin IOM, în calitate de administrator.

Sub un prim aspect, solicită a se observa că această societate are sediul la aceeaşi adresă la care domiciliază şi administratorul special al SC AL SA, ILG, tatăl numitei IOM. Pe de altă parte, arată că, în vederea intrării în legalitate, SP & CO SRL avea obligaţia, conform art. 47 din HG NR. 85/2003 alin.(i), „să solicite radierea din evidenţă, în termen de 30 de zile, de la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane"; că, însă, aşa cum rezultă din adresa nr.28928 a S.P.C.R.P.Î.V Arad, cu toate că au avut loc mai multe vânzări succesive, schimbându-se patru proprietari în mai puţin de doi ani, autoturismul figurează înmatriculat la data de 13.09.2013 tot pe numele SC AL SA; că, prin urmare, la fel ca şi ceilalţi „cumpărători", nici SP & CO SRL, nu a solicitat vreodată înmatricularea autoturismului pe numele său, întrucât nu deţinea documentele necesare efectuării acestei operaţiuni şi anume cartea de identitate a vehiculului în original - prevăzută cu elementele de secretizare aplicate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", Certificatul de înmatriculare, fişa de înmatriculare - semnată, după caz, de actualul şi de fostul proprietar, cu vizele care atestă plata taxei pentru mijloacele mecanice de transport.

Arată că, potrivit adresei CEC SA nr. 25348 din 07.12.2012, cartea de identitate a autoturismului se află în original, în posesia Băncii, astfel încât, transferul succesiv al proprietăţii asupra bunului către DS şi intrarea în legalitate era imposibilă, întrucât documentele autoturismului nu erau în posesia „vânzătorilor", tranzacţia nefiind autorizată de către creditori.

În atare situaţie, consideră că nu poate fi reţinută buna credinţă a pârâtului recurent Dascăl Silviu la încheierea vânzării, câtă vreme orice persoană cu diligentă medie, verificând documentele autoturismului, ar fi descoperit că proprietar era altă persoană, nu cea care a eliberat factura de vânzare.

De altfel, arată că, în jurisprudenţă s-a subliniat că „simpla bună credinţă a cumpărătorului, în sensul de a fi dat crezare aparenţei de proprietate, nu este suficientă pentru validarea cumpărării bunului"(C. Ap. Bucureşti, s. IV civ., dec. nr. 2040 din 28 iunie 2001, în Practică judiciară civilă 2001- 2002, Curtea de Apel Bucureşti, Editura Brilliance, Piatra- Neamţ, 2003, p. 158).

Concluzionând, solicită respingerea recursului pârâtului, ca neîntemeiat.

În drept, a invocat art. 112 alin. 1, punctul 2, teza a doua din Noul Cod de procedură civilă.

Examinând recursurile declarate în cauză, atât prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât şi din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din acelaşi cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Astfel, în esenţă, litigiul pendinte ridică, pe de-o parte, problema de a stabili dacă vânzarea de către debitoarea SC AL SA a autoturismului Volvo tip CCM 71XC90 se încadrează în operaţiunile autorizate prin Planul de reorganizare; pe de altă parte, dacă subdobânditorii cu titlu oneros ai autoturismului – printre care şi pârâtul Dascăl Silviu - pot fi consideraţi de bună credinţă, astfel încât să beneficieze de protecţia conferită de lege unor atare contractanţi.

În ceea priveşte prima dintre problemele enunţate, Curtea constată că deşi, de principiu, Planul de reorganizare nu interzice vânzarea autovehiculelor din parcul auto al debitoarei (conform Cap. 6 Strategia de reorganizare, lit. B Obţinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării planului şi sursele de provenineţă a acestora, pct. 4 Alte surse de venit, paragraful 2), prin precizările la Plan, operate în concordanţă cu Hotărârea AGA nr. 3, s-a statuat că întrucât „toate valorile prezentate în plan […] sunt valori estimative […] înţelegem ca, în condiţiile în care băncile finanţatoare titulare ale garanţiilor respective agreează un preţ de tranzacţionare inferior celui estimat prin plan, tranzacţia de vânzare a portofoliului de contracte de leasing, bunuri reposedate şi creanţe neperformante va avea loc prin plata către creditor a sumelor încasate diminuate cu cheltuielile de procedură în conformitate cu legea, acest creditor de consideră îndestulat conform planului de reorganizare, neavând alte pretenţii faţă de debitoare”.

Se impune, prin urmare, a concluziona că, atunci când debitoarea considera utilă vânzarea unui bun afectat unei garanţii la un preţ inferior celui de evaluare, aceasta este datoare a obţine, în prealabil, consimţământul creditorului garantat, întrucât respectivul creditor se va considera „îndestulat” conform planului.

Ori, în condiţiile în care autoturismul Volvo tip CCM  71XC90 a fost adus în garanţie creditoarei CEC BNAK la o valoarea de 20.000 EURO (f. 227 ds. fond) şi a fost evaluat prin Raportul de evaluare a activelor debitoarei la suma de 18.778 euro fără TVA, nu putea fi înstrăinat către cumpărătoarea SC C.I. SRL Galşa  la  preţul de 23.436 lei cu TVA inclus (echivalent a 5.513.05 euro la cursul de schimb din data tranzacţiei), decât cu acordul creditorului garantat.

Însă, aşa cum rezultă din adresa nr. 25348 din 07.12.2012 (fila nr. 229 ds. fond), creditoarei CEC BANK SA nu i s-a solicitat niciodată un atare acord, cartea de identitate a autoturismului aflându-se, în continuare, în original, în posesia sa.

De altfel, acesta este motivul pentru care autoturismul figurează şi în prezent  înmatriculat tot pe numele debitoarei  SC AL SA (după cum rezultă din adresa nr. 28928/13.09.2013 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Atad – fila nr. 38 ds. recurs), o atare operaţiune nefiind posibilă decât în baza cărţii de identitate a vehiculului, depusă în original.

Faţă de cele de mai sus, operaţiunea de vânzare a autoturismului către cumpărătoarea SC C.I. SRL Galşa  nu poate fi considerată ca încadrându-se în operaţiunile autorizate prin Planul de reorganizare, motiv pentru care în privinţa acesteia operează prezumţia de fraudă instituită de art. 112 alin.3 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte buna-credinţă a cumpărătorilor succesivi ai bunului, nici aceasta nu poate fi reţinută în cauză, câtă vreme prin minime diligenţe se putea constata că vânzătorii subsecvenţi ai autoturismului nu au efectuat demersurile necesare înmatriculării acestuia în circulaţie pe numele lor şi nu deţin originalul cărţii de identitate – singurul document care permitea iniţierea unui atare demers.

Ori, este mai presus de îndoială că orice cumpărător care achiziţionează un bun de o valoare importantă – cum este ce a autovehiculului în cauză – îşi ia minime măsuri de precauţie, pentru a se asigura că vânzarea este una licită şi că vânzătorul deţine toate documentele necesare înmatriculării vehiculului în circulaţie pe numele său.

Aşa fiind, în mod legal instanţa de fond apreciat că atât vânzarea iniţială, cât şi vânzările subsecvente au fost efectuate cu rea-credinţă, în frauda drepturilor creditorilor, împrejurare în care a dispus anularea acestora.

Domenii speta

Spete similare