Trafic de influenţă

Prin sentinţa penală nr. 20 din 22 ianuarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 9052/108/2012 –Tribunalul Arad, în baza art. 257 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpata B.P.L. la 2 ani închisoare, pentru trafic de influenţă.

În baza art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul M.I. la 1 an şi 4 luni închisoare pentru trafic de influenţă.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal, a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.

S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpata B. P.L. şi de 3 ani şi 4 luni pentru inculpatul M.I..

S-a atras atenţia asupra art. 83 Cod penal.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei B.P.L. şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive pe perioada 22 noiembrie 2012 – 22 ianuarie 2013.

A fost obligată inculpata B.P.L. să restituie denunţătorilor V.A., V. V. şi M.N. suma de 10.000 euro.

S-a menţinut sechestrul asigurător înfiinţat asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, str. E. Murgu, nr. 59, ap. 2, judeţul Arad şi sechestrul asigurător privind suma de 110 lei depusă la CEC Bank cu chitanţa nr. 5767402/1 din 26 noiembrie 2012.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 1.200 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 2505 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 11.177/55/2011, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1899 din data de 28.11.2011 s-a dispus condamnarea inculpaţilor V. T. A. şi alţii, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c alin. 2 lit. a Cod penal.

După încarcerarea lui V.T.A., la data de 30.11.2011, pentru executarea pedepsei, în Penitenciarul Craiova a fost vizitat de surorile condamnatului V.A. şi M. (fostă V.) N. şi de mama acestuia V.V., care au constatat că starea fizică şi morală era degradată, motiv pentru care acestea au încercat să identifice o modalitate ca acesta să fie eliberat din penitenciar.

După ce inculpatul M.I. a luat la cunoştinţă de acea împrejurare, s-a oferit să o ajute pe V.P.D., promiţând că va discuta cu o avocată „foarte bună” pe care o cunoaşte pentru a găsi o soluţie în vederea eliberării lui V.T.A..

Ulterior inculpatul M.I. le-a prezentat inculpatei B.P.L. pe V.A. şi V. P. D., inculpata B.P.L. formulând solicitarea de primire a sumei de 120 lei, bani care a susţinut că îi erau necesari pentru obţinerea hotărârii de condamnare a lui V.T.A..

Inculpatul M.I. i-a solicitat martorei V.P.D. ca la toate întâlnirile ce urmau să se desfăşoare cu inculpata B.P.L. să aibă loc în prezenţa sa şi să nu o contacteze pe inculpată fără să îl anunţe.

În cursul lunii februarie 2012, inculpata B.P.L. s-a întâlnit din nou cu V.P.D. şi cu V.A. şi după ce a obţinut hotărârea de condamnare a lui V. T. A. şi le-a relatat acestora că singura soluţie pentru eliberarea acestuia era aprobarea unei cereri de graţiere individuală, pentru aprobarea acelei cereri solicitându-le acestora iniţial suma de 10.000 euro, sumă care aceasta a susţinut că urma să fie remisă membrilor comisiei din cadrul Preşedinţiei României, abilitată să analizeze şi să soluţioneze cererile de graţieri individuale.

Inculpata B.P.L. le-a relatat celor două martore că anterior reuşise să soluţioneze favorabil o altă cerere de graţiere precum şi faptul că acea sumă de bani urma să ajungă în posesia membrilor comisiei abilitate a analiza şi soluţiona cererea de graţiere prin intermediul martorului O.M., senator în Parlamentul României care era şi naşul acesteia.

Ulterior, inculpata B.P.L. a susţinut că suma pretinsă de membrii comisiei nu mai era aceeaşi, pretinzând că suma solicitată de acele persoane era de 17.000 euro, sumă care trebuia predată până în luna iunie 2012.

Întrucât martorele nu dispuneau de suma de bani pretinsă de inculpata B.P..L., au stabilit ca în cazul în care obţineau banii necesari să o contacteze pe aceasta.

La întâlnirile menţionate anterior inculpatul M.I. nu a participat, însă şi-a afirmat disponibilitatea de a le ajuta pe martore în demersul iniţiat, prin remiterea unei părţi din suma de bani pretinsă de inculpata B.P.L..

Inculpata B.P.L., pentru a crea impresia denunţătoarelor că aspectele prezentate sunt reale, le-a pretins ca, din suma de 17.000 de euro, să îi remită suma de 1.000 de euro, care îi erau necesari pentru „reţinerea unui număr de înregistrare a dosarului”.

Suma de 1.000 de euro a fost remisă inculpatei B.P.L. de către V. A. în prezenţa cumnatei acesteia V.P.D. şi a inculpatului M.I..

Pentru justificarea sumei de 1.000 de euro şi pentru a le determina pe denunţătoare să obţină diferenţa până la suma de 17.000 de euro, inculpata a demarat întocmirea unui dosar ce cuprindea documentele necesare obţinerii unei graţieri individuale de către V.T.A..

V.A. a mai dat inculpatei B.P.L. 2.000 de euro în prezenţa inculpatului M.I., ocazie cu care, inculpata B.P.L. a susţinut din nou că banii urmează să îi trimită senatorului O.M. pentru ca acesta la rândul lui să îi remită membrilor comisiei din cadrul Administraţiei Prezidenţiale care urmau să soluţioneze favorabil cererea de graţiere individuală a numitului V. T. A. şi i-a solicitat la V.A. să urgenteze să îi remită şi diferenţa până la suma de 17.000 de euro, până la sfârşitul lunii iunie 2012.

La data de 11.06.2012, Preşedintele României, prin compartimentul Probleme Cetăţeneşti, a comunicat avocatei B.P.L. la adresa cabinetului ei avocaţial respingerea în data de 30.05.2012 a cererii de graţiere.

Deşi ştia că cererea de graţiere fusese respinsă, inculpata B.P.L. a primit  în data de 27.06.2012 suma de 7.000 de euro de la V.A. în prezenţa inculpatului M.I., care a promis cu acea ocazie că va face el rost de diferenţa până la suma de 17.000 de euro, respectiv suma de 7.000 de euro, pentru a i-o remite inculpatei B.P.L..

Ulterior inculpatul M.I. a retractat disponibilitatea de a oferi suma de 7.000 de euro.

În data de 12.07.2012 inculpata B.P.L. a încheiat un contract de cesiune a creanţei în sumă de 8.000 de euro pe care o avea de recuperat şi pentru care fusese instituită o ipotecă asupra apartamentului situat în Arad, str. Cibinului, nr. 1-3, ap. 4, corp A.

Inculpata B.P.L. a recunoscut faptul că acel contract de cesiune a creanţei nu a fost întocmit în scopul real de transmitere a unui drept, fiind un contract simulat.

Prin ordonanţa din data de 23.11.2012 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 10.000 euro asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, str. Eftimie Murgu, nr. 59, ap. 2, jud. Arad, înscris în CF nr. 17127 Arad, cu nr. top 2648/II, imobil ce aparţine inculpatei B. P. L. şi soţului acesteia.

Cu ocazia efectuării percheziţiei imobilului în care domiciliază inculpata a fost identificată suma de 110 (unasutăzece lei), sumă asupra căreia s-a dispus prin ordonanţa din data de 26.11.2012 aplicarea sechestrului asigurător, suma fiind depusă la CEC Bank pe baza chitanţei nr. 5767402/1 seria TTG nr. 4081702 din 26.11.2012 la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpaţii B.P.L. şi M.I. au declarat că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Analizând probatoriul administrat la urmărirea penală, tribunalul a constatat că vinovăţia inculpaţilor este dovedită şi că sunt date suficiente cu privire la persoanele acestora, pentru a se stabili pedeapsa potrivit prevederilor art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpaţi.

Admiţând cererea formulată de inculpaţi, pentru aplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, instanţa a reţinut că fapta inculpatei  B.P.L., aşa cum a fost descrisă mai sus,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi că fapta inculpatului M.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă  prevăzută de art. 257 Cod penal, raportat la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

Reţinând comiterea de către inculpata B.P.L. a infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa a înlăturat susţinerile apărării potrivit cărora fapta inculpatei ar întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal, din probele administrate rezultând, fără dubiu, că inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, respectiv senatorul O.M., pentru a-l determina pe acesta să intervină la Preşedinţia României în vederea obţinerii unui act de graţiere individuală, chiar dacă senatorul nu are atribuţii de serviciu în acest sens, cererea inculpatei fiind credibilă datorită calităţii şi a posibilei influenţe pe care senatorul putea să o aibă.

La individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa a avut în vedere pericolul social al faptei săvârşite, suma de bani traficată, precum şi persoana acestora, ambii aflaţi la prima încălcare a legii penale şi care au înţeles să se prevaleze de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, contribuind astfel la desfăşurarea cu celeritate a procesului penal şi la aflarea adevărului în cauză, astfel că a aplicat inculpatei B.P.L. o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, iar inculpatului M.I., o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare.

Ca o consecinţă a condamnării inculpaţilor la pedeapsa închisorii, pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.

Având în vedere criteriile de individualizare mai sus expuse, instanţa  a apreciat că pedepsele aplicate îşi vor putea atinge scopul fără privarea de libertate a inculpaţilor, în ceea ce o priveşte pe inculpata B.P.L instanţa urmând să aibă în vedere şi situaţia personală a acesteia, respectiv faptul că  are 3  copii, unul dintre aceştia fiind minor şi că restituirea sumei de bani traficată este garantată, dată fiind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor acesteia, astfel că, în baza art. 81, 82 Cod penal,  instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpata B.P.L. şi de 3 ani şi 4 luni pentru inculpatul M.I..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DNA – SERVICIUL TERITORIAL TIMIŞOARA, solicitând  casarea în parte a sentinţei şi rejudecarea cauzei, arătându-se că:

- sentinţa este nelegală, întrucât instanţa a reţinut în sarcina inculpatului M.I. o altă încadrare juridică alta decât pentru cea care a fost trimis în judecată, respectiv l-a condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în timp ce trimiterea în judecată s-a făcut pentru  infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, fără a se pune în discuţie noua încadrare;

- sentinţa este netemeinică sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor celor doi inculpaţi, deoarece inculpaţii au pretins suma de 17.000 euro şi au primit efectiv suma de 10.000 euro, inculpata B.P.L. are studii superioare de drept, a negat iniţial săvârşirea faptei, a declarat că este înscrisă în baroul constituţional şi s-a folosit de calitatea de avocat pentru a lăsa să se creadă că poate influenţa soluţionarea unei cereri de graţiere privind o persoană care a comis o infracţiune de tâlhărie, iar inculpatul M. I. are studii superioare şi deţine funcţia de lector universitar în cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad;

- sentinţa este netemeinică sub aspectul modului de individualizare a executării pedepsei inculpatei B.P.L., întrucât gradul de instruire a acesteia, suma de bani care face obiectul infracţiunii de corupţie, modul şi mijloacele de comitere a faptei şi valorile sociale lezate impun aplicarea unei pedepse privative de libertate (filele 101-138 dosar primă instanţă).

La termenul din 12.06.2013, procurorul a depus la dosar adresa P.I.C.C.J. – D.N.A. – S.T. Timişoara nr. 546/III/13/2013 din 12.06.2013, din care rezultă că inculpata B.P.L. a formulat un denunţ pentru diverse abuzuri care ar fi fost comise de către un director de firmă având ca asociat o instituţie publică locală, însă aspectele sesizate sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Prin decizia penală nr. 123/A din 12 iunie 2013 – Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DNA– SERVICIUL TERITORIAL TIMIŞOARA împotriva sentinţei penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9052/108/2012 din 07.12.2012.

Desfiinţează sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza cu privire la încadrarea juridică a faptei inculpatului M.I. şi la modul de individualizare a executării pedepsei inculpatei B.P.L:

În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul M.I. la o pedeapsă de 1 an şi 4  luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Înlătură suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii şi aplicarea art. 359 C. proc. pen. în privinţa inculpatei intimate B.P.L..

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că că apelul este fondat, cauza urmând a fi rejudecată în latura penală sub aspectul încadrării juridice a faptei inculpatului M.I. şi al modului de individualizare a executării pedepsei inculpatei B.P.L..

Cauza a fost soluţionată după procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Prin urmare, aspectele legate de existenţa faptelor şi săvârşirea acestora cu vinovăţie de către inculpat nu pot fi puse în discuţie.

Referitor la încadrarea juridică, prima instanţă în mod greşit a considerat că fapta inculpatului M.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi l-a condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. Fapta de a promite suma de 7.000 euro în mod direct inculpatei B.P.L. care a lăsat să se creadă că are influenţă, prin intermediul unui parlamentar, asupra funcţionarilor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale pentru a-i determina să examineze cu prioritate şi să avizeze favorabil o cerere de graţiere individuală a condamnatului V. T. A. constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră pe tot parcursul procesului penal, se consideră că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru atingerea scopului acesteia.

Prin urmare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., instanţa de apel îl va condamna pe inculpatul M.I. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.

În privinţa pedepsei principale aplicate inculpatei B.P.L., se observă că aceasta a fost orientată spre minimul special (2 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 an şi 4 luni la 6 ani şi 4 luni) şi că s-a dispus suspendarea condiţionată a executării.

Curtea estimează că nu este necesară o majorare a acestei pedepse.

Fără îndoială că în cazul infracţiunilor de corupţie este necesară intervenţia promptă a autorităţilor pentru sancţionarea faptelor comise şi prevenirea săvârşirii altor asemenea fapte, mai ales în contextul actual al creşterii numărului actelor ilicite ce lezează prestigiul de care trebuie să se bucure funcţionarii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Însă, este necesar ca exemplaritatea pedepsei să fie în concordanţă cu caracterul adecvat al acesteia, cu proporţionalitatea care trebuie să existe între periculozitatea faptei şi făptuitorului, pe de o parte, şi felul, cuantumul şi modul de executare a pedepsei, pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

În cauză, pedeapsa de 2 ani închisoare este corespunzătoare gravităţii atingerii aduse relaţiilor sociale ocrotite de lege.

Dar, prima instanţă a apreciat în mod eronat că scopul pedepsei inculpatei B.P.L. poate fi atins şi fără executarea acesteia.

Pretinderea de la familia unui condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a sumei de 17.000 euro, destinată funcţionarilor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, asupra cărora inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă prin intermediul unui parlamentar, pentru a-i determina să examineze cu prioritate şi să avizeze favorabil o cerere de graţiere individuală, în condiţiile existenţei antecedentelor penale (a fost sancţionată administrativ cu amendă prin ordonanţa procurorului pentru fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat, soluţie rămasă definitivă prin controlul judecătoresc exercitat ca urmare a plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată), la care se adaugă conduita procesuală parţial necorespunzătoare (iniţial a arătat că nu dă declaraţie, iar cu ocazia prezentării în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă a declarat că membrii familiei condamnatului au insistat să îi dea suma de 17.000 euro), constituie împrejurări care îndreptăţesc instanţa de apel să considere că scopul pedepsei de 2 ani închisoare poate fi atins doar prin executarea potrivit naturii sale, în detenţie.

În consecinţă, se va dispune înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii şi aplicarea art. 359 C. proc. pen. în privinţa inculpatei intimate B.P.L..

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpata B.P.L. a formulat un denunţ pentru diverse abuzuri care ar fi fost comise de către un director de firmă având ca asociat o instituţie publică locală. Pe de o parte, nu este posibilă o discuţie asupra reţinerii incidenţei art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, deoarece inculpata nu a declarat apel iar apelul procurorului a fost declarat în defavoarea ei. Pe de altă parte, simpla denunţare a unor fapte penale ce ar fi fost săvârşite de alte persoane nu poate fi avută în vedere ca un criteriu de individualizare a pedepsei, întrucât în legătură cu denunţul încă nu s-a dat vreo soluţie, astfel încât în acest moment nu se cunoaşte utilitatea juridică a acestuia.

Privitor la măsura asiguratorie a sechestrului, acesta a fost corect luată. Potrivit art. 61 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie făptuitorului care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Conform art. 163 alin. 1 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Cum inculpata a produs prin infracţiunea săvârşită de ea o pagubă martorelor V.A., V.V. şi M.N. iar acestea au denunţă autorităţii fapta lor mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, este justificată înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei. Nu prezintă importanţă, sub aspectul valabilităţii măsurii asigurătorii, împrejurarea că bunul sechestrat este proprietate comună, câtă vreme inculpata este coproprietar.

Inculpata B.P.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii şi ICCJ prin decizia penală nr. 212 din 22 ianuarie 2014 a respins ca nefondat recursul declarat de inculpata B.P.L. împotriva deciziei penale nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara.

Domenii speta

Spete similare