Contestaţie la executare

Prin decizia civilă nr. 302/14.11.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul civil declarat de  recurenta-reclamantă  CML.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 4877/740/2012 din 20 iunie 2012 la Judecătoria A, reclamanta CML a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C. BANK A, să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâtul să considere suma de 10.526 lei drept debit şi nu dobânda şi să îi acorde un termen de graţie de 6 luni  după care să restituie câte 60 lei lunar plus dobânda aferentă timp de 15 ani, conform contractului încheiat cu pârâtul.

 În motivarea cererii, contestatorul a arătat că avea venituri rezultate din desfăşurarea unei activităţi în cadrul unui magazin şi din cauza crizei şi recesiunii i-a fost imposibil să restituie creditul. Până în anul 2006, a achitat suma de 10.526 lei, însă pârâta nu a scăzut nimic din credit,  ci doar din dobânzi rămânând de plata suma de 22.700 lei.

A solicitat ca suma de 10.526 lei să fie scăzută din debit şi să oblige pârâta să  îi acorde un termen de graţie de 6 luni,  după care să restituie câte 60 lei lunar, plus dobânda aferentă timp de 15 ani, conform contractului încheiat cu pârâtul.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentinţa civilă nr. 864 din 19 februarie 2013, Judecătoria A. a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Z, unde cauza a fost înregistrată la 6 martie 2013.

Pârâta CEC Bank SA a depus întâmpinare,  prin care a arătat că reclamanta solicită obligarea  sa la modificarea clauzelor contractuale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 969 Cod Civil.

A mai arătat că la data de 10.05.2005, Banca a încheiat cu reclamanta contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, potrivit căruia Banca a acordat reclamantei un credit pentru nevoi personale în cuantum de 20.000 lei, pe o perioada de 15 ani. 

 Potrivit contractului (pct. 10), reclamanta avea obligaţia de a rambursa creditul în 180 rate lunare, începând cu data de 20.06.2005, urmând ca dobânda aferentă creditului să se calculeze după formula specificată la pct. 9.

Creditul urma să se deruleze potrivit graficului de rambursare emis la data utilizării creditului (11.05.2005). În plus, părţile au reglementat ordinea în care obligaţiile de plată ale reclamantei urmau să se stingă, aceasta fiind cea prevăzută la pct. 14 din contract, precum şi faptul că în cazul în care creditul va înregistra restanţe, Banca va calcula şi încasa dobânzi majorate pentru acesta (pct. 18 lit. b şi pct. 19 din contractul de credit).

Prin urmare, sumele achitate de reclamantă au fost imputate potrivit acestei ordini de stingere a obligaţiilor de plată stabilite prin contract, astfel încât susţinerea reclamantei potrivit căreia imputaţia plăţii nu ar fi fost efectuată corect, este neîntemeiată.

Din perspectiva pct. 27 din contractul de credit, potrivit căruia «modificarea clauzelor prezentului contract se poate face cu acordul părţilor, prin act adiţional» şi a principiului obligativităţii contractelor consacrat de dispoziţiile art. 969 din Codul civil, nici cererile reclamantei privind stabilirea unui termen de graţie de 6 luni şi stabilirea obligaţiilor de plată lunare ale acesteia nu sunt întemeiate, instanţa nefiind îndrituită să se subroge în dreptul părţilor de a modifica clauzele contractului.

Ulterior încheierii contractului, reclamanta nu şi-a respectat întocmai obligaţiile de plată, fiind înregistrate restanţe în restituirea creditului acordat reclamantei, pentru acoperirea cărora aceasta şi-a luat o serie de angajamente de plată, pe care nu le-a respectat. Î

În anul 2012, Banca a solicitat executarea silită a reclamantei, titlurile executorii ale Băncii fiind contractul de credit nr.6010/10.05.2005 şi contractul de ipotecă nr. 122/10.05.2005 (prin care pentru garantarea creditului acordat reclamantei, garantul MM a constituit ipoteca de rangul I asupra imobilului aflat în proprietatea sa, situat în comuna SM, judeţ TM).

În drept,  au fost invocate  dispoziţiile art. 115-118 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, a depus următoarele înscrisuri: contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, graficul de rambursare emis la data de 11.05.2005, contractul de ipotecă nr. 122/10.05.2005, angajamentele de plată ale reclamantei, cererea de executare silită.

În cauză,  a fost ataşat dosarul de executare nr.2136/2012 în copie certificat de B.E.J. TVP.

Prin sentinţa civilă nr. 2138 din 15 noiembrie 2013, Judecătoria Z a  respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect contestaţie la executare formulată de reclamanta CML, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C. BANK  A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de credit nr. 6010/10.05.2005, prin care pârâta a acordat  reclamantei un împrumut în sumă de 20.000 lei,  pe o perioadă de 5 ani potrivit contractului (pct. 10), reclamanta având obligaţia de a rambursa creditul în 180 rate lunare, începând cu data de 20.06.2005, urmând ca dobânda aferentă creditului să se calculeze după formula specificată la pct. 9.

Creditul urma să se deruleze potrivit graficului de rambursare emis la data utilizării creditului (11.05.2005). Conform pct. 14 din contractul încheiat între cele două părţi, „între încasarea la scadenţă a ratelor de credit şi a dobânzilor datorate, prioritate are încasarea dobânzilor datorate.”

Reclamantul nu şi-a respectat întocmai obligaţiile de plată, fiind înregistrate restanţe în restituirea creditului acordat reclamantului, pentru acoperirea cărora acesta şi-a luat o serie de angajamente de plată, pe care nu le-a respectat.

În anul 2012, pârâta a solicitat executarea silită a reclamantei, titlurile executorii ale Băncii fiind contractul de credit nr. 6010/10.05.2005 şi contractul de ipotecă nr. 122/10.05.2005 (prin care pentru garantarea creditului acordat reclamantei, garantul MM a constituit ipoteca de rangul I asupra imobilului aflat în proprietatea sa, situat în comuna S, judeţ T).

Conform art.18 lit. b din cuprinsul contractului de credit „C.E.C. are dreptul să încaseze dobânzi majorate pentru creditele restante”.

Prin urmare, s-a reţinut că reclamanta şi-a însuşit clauzele contractuale prin semnarea acestui contract, clauze pe care în prezent le solicită a fi modificate de către instanţă, însă, conform art.969 C.civ. „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.

A apreciat prima instanţă că în vederea respectării principiului obligativităţii  contractelor, printr-o  hotărâre  judecătorească nu se poate modifica raportul juridic creat prin acordul părţilor.

Ca atare, cererea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel apelanta-reclamantă CML.

Apelul nu a fost motivat, aşa încât, potrivit art. 292 alin.(2) Cod Procedură Civilă, instanţa s-a pronunţat în fond,  numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Prin decizia civilă nr.130/16.04.2014, Tribunalul T – Secţia Civilă a admis apelul civil declarat de apelanta-reclamantă CML, împotriva sentinţei civile nr. 2138 din 15 noiembrie 2013, pronunţate de Judecătoria Z, în contradictoriu cu intimatul-pârât CEC Bank, a desfiinţat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Tribunalul, analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii, faţă de susţinerile părţilor invocate la fond, prin acţiune şi  întâmpinare, a constatat apelul întemeiat.

Astfel, prin cerere, apelanta – reclamantă a invocat imputaţia plăţii, solicitând ca plata de 10.526 lei să fie trecută la credit şi nu la dobândă, respectiv, stabilirea unui termen de garanţie de 6 luni, urmând ca restituirea creditului şi a dobânzii să se facă în termen de 15 ani, câte 60 lei lunar, plus dobânda  aferentă.

De asemenea, a mai susţinut că a fost somată să achite suma de 22.700 lei.

La rândul său, pe calea întâmpinării formulată la fond, intimata – pârâtă a invocat aspecte privind imputaţia plăţii în sensul că prin art. 14 din contract s-a prevăzut ordinea de stingere a obligaţiilor de plată, sumele achitate de apelanta – reclamantă fiind imputate potrivit clauzelor contractuale.

A mai arătat că întrucât apelanta – reclamantă nu şi-a  îndeplinit obligaţiile de plată, a solicitat executarea silită a acesteia.

Prin dispozitivul sentinţei apelate, prima instanţă s-a pronunţat asupra contestaţiei la executare, deşi din considerentele hotărârii nu rezultă că cererea apelantei – reclamante a fost analizată ca şi contestaţie la executare.

De asemenea, din considerentele sentinţei nu rezultă că prima instanţă a analizat susţinerile părţilor privind imputaţia  plăţii şi nu a stabilit modalitatea în care s-a efectuat imputaţia plăţii de 10.526 lei.

Ca atare, reţinând că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate, tribunalul a apreciat că prima instanţă nu a analizat  pricina pe fond, neputându-se stabili cu certitudine motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei.

Totodată, în respectarea dispoziţiilor  art. 129 alin.(4) Cod Procedură Civilă, prima instanţă avea obligaţia să pună în vedere apelantei – reclamante să precizeze obiectul acţiunii: acţiune prin care invocă nelegala imputaţie a plăţii efectuate de intimata-pârâtă sau contestaţie la executare.  Aceasta cu atât mai mult cu cât imputaţia plăţii (când plata nu este benevolă) este ulterioară executării silite, sumele fiind aduse în patrimoniul creditoarei.

Împotriva deciziei civile nr.130/16.04.2014 a Tribunalului T a declarat recurs pârâtul CEC Bank SA, criticând-o pentru încălcarea dispoziţiilor art. 402 alin. 2 C.pr.civ, a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 129 alin. 4 C.pr.civ. şi a interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii, motive de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C.pr.civ..

1. Prin cererea depusă de Bancă (nr. 1418/12.02-2014) pentru primul termen de judecată (din 19.02.2014), Banca a solicitat recalificarea căii de atac dispusă de instanţa de fond, din apel în recurs, faţă de împrejurarea că pricina soluţionată ca fiind o contestaţie la executare, este supusă

dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă, conform cărora „hotărârea  pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel", aşa cum prevăd dispoziţiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă.

Aşadar, instanţa de apel avea obligaţia să constate incidenţa acestor dispoziţii legale, să califice calea de atac ca fiind recurs şi să se pronunţe în dosar cu respectarea normelor prevăzute de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, privind alcătuirea instanţei din 3 judecători.

2. Instanţa de apel a reţinut greşit că instanţa de fond nu şi-ar fi respectat obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. 4 C.pr.civ., întrucât hotărârea criticată în apel dovedeşte că instanţa de fond a clarificat obiectul cererii deduse judecăţii, ca fiind o contestaţie la executare dată fiind

finalitatea acţiunii deduse judecăţii faţă de situaţia de fapt a derulării creditului ce a făcut obiectul contractului de credit nr. 6010/10.05.2005, încheiat între Bancă şi intimata-reclamantă CML.

Astfel, din considerentele sentinţei civile nr. 2138/15.11.2013  pronunţate de Judecătoria Z, rezultă că instanţa a reţinut faptul că nerespectarea obligaţiilor de plată asumate prin contractul de credit de către intimata-reclamantă a determinat executarea silită a titlurilor executorii ale Băncii şi că această executare face obiectul dosarului de executare nr.2136/2012, înregistrat în prezent la B.E.J. TVP căruia i-a şi fost solicitată comunicarea tuturor actelor din dosarul de executare.

Prin urmare, instanţa de fond a analizat cererea depusă de intimata-reclamantă ca fiind o veritabilă contestaţie la executare, administrând proba cu înscrisuri (propusă de părţi) şi analizând actele din dosarul de executare solicitat, din oficiu, executorului judecătoresc (acesta din urma fiind solicitat în toate pricinile având ca obiect contestaţii le executare).

În consecinţă, în mod greşit instanţa de apel a considerat că există contradicţie între considerente şi dispozitiv şi că nu se pot stabili cu certitudine motivele de fapt şi de drept care au determinat instanţa de fond să respingă acţiunea având ca obiect contestaţie la executare.

3. Soluţia cenzurată de instanţa de apel şi anume respingerea contestaţiei la executare a fost corectă, faţă de faptul că Banca a început executarea silită împotriva intimatei-reclamante pentru recuperarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 alin. 1 C.pr.civ. şi că executarea silită s-a desfăşurat fără să fi existat vreo opoziţie din partea intimatei-reclamante, până la data depunerii cererii soluţionate de Judecătoria Z, în cadrul dosarului nr. 4877/740/2012.

În plus, instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că instanţa de fond s-a pronunţat implicit şi asupra contestaţiei depuse cu privire la cuantumul creanţei Băncii, reţinând în hotărâre motivele care au condus-o la pronunţarea acesteia, aşa cum rezultau şi din apărările formulate de recurent.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 8 şi 9 C.pr.civ.

Intimata – reclamantă CML a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece Banca a încasat de la ea mai mulţi bani, începând cu anul 2005 până în prezent, suma de 10.476 lei. Această sumă nu a decontat nimic din creditul care l-a luat în sumă de 20.000 lei. Intimata a achitat 10.476 lei, iar Banca o somează să mai dea încă 22.000 lei fără să-i scadă din creditul care l-a luat, în plus a crescut creditul faţă de contract cu încă 2.000 lei.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din acelaşi act normativ, Curtea a apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

1.Curtea a observat, contrar aserţiunilor tribunalului, că intimata contestatoare şi-a precizat, cererea sa ca reprezentând o contestaţie la executare, la termenul de judecată din data de 19.02.2013, în faţa Judecătoriei A.

Aceeaşi calificare juridică a fost atribuită cererii de chemare în judecată, şi de către instanţa de fond, Judecătoria Z şi aceeaşi rezultă din petitul acţiunii introduse de contestatoare (ce se plânge în principal, de suma pentru care este executată silit, apreciind-o incorect calculată, dată fiind achitarea unui cuantum din aceasta), manifestarea de voinţă a acesteia în acest sens regăsindu-se în toate precizările sale, inclusiv în cadrul întâmpinării din prezenta cale de atac, unde a arătat că este executată pentru o sumă mai mare decât datorează urmare a aplicării imputaţiei de plată.

Concluzia expusă rezultă inclusiv din alegerea momentului formulării cererii prezente, situat în cadrul executării silite declanşate împotriva debitoarei.

Aşadar, în mod corect judecătoria a soluţionat cererea intimatei ca reprezentând o contestaţie la executare de drept comun.

2. Potrivit art.402 al. 2 Cod procedură civilă, „Hotărârea  pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 400^1 şi al art. 401 alin. 2", nefiind cazul excepţiei ilustrate.

Prin urmare, calea de atac împotriva hotărârii de fond pronunţate de judecătorie, era recursul şi nu apelul, cum greşit s-a apreciat de Judecătoria Z (prin dispozitivul sentinţei) şi de Tribunalul T.

 Consecinţă a greşitei calificări a căii de atac, Tribunalul a încălcat şi dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora: „Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”. Nerespectarea normelor legale privind compunerea completului, cum este şi cea referitoare la numărul de judecători, atrage nulitatea hotărârii pronunţate, nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări.

Urmare a constatării nulităţii hotărârii pronunţate în cauză, pentru motivul legat de greşita compunere a instanţei, urmare a eronatei calificări a căii de atac declarate împotriva sentinţei de fond, se impune în temeiul art. 312 Cod Procedură Civilă, casarea integrală a deciziei recurate şi rejudecarea căii de atac formulate, cu calificarea lor expusă şi într-un complet format din trei judecători.

Totodată, Curtea a apreciat că  recursul împotriva deciziei pronunţate de tribunal, este admisibil, prin prisma statuărilor instanţei supreme, din cadrul Deciziei nr. 35 din 14 decembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, privind admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârilor prin care a fost judecat apelul, in situaţia particulara in care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi exercitata împotriva hotărârii instanţei de fond, statuări care îşi regăsesc pe deplin aplicabilitatea, datorită argumentului de analogie, şi în materie civilă.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de recurentul – pârât CEC BANK SA, a casat decizia civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în complet de recurs.

În rejudecare în complet de recurs, cauza a fost înregistrată la Tribunalul T, sub nr. 4877/740/2012*.

Verificând legalitatea sentinţei recurate în raport de dispoziţiile art. 304 ind.1 C. proc. civ., se apreciază că recursul declarat  nu este întemeiat.

Prin acţiunea formulată,  reclamanta a solicitat ca plata de 10.526 lei să fie trecută la credit şi nu la dobândă, să-i fie acordat un termen de garanţie de 6 luni, urmând ca restituirea creditului şi a dobânzii să se facă în termen de 15 ani, câte 60 lei lunar, plus dobânda  aferentă, pe care aceasta a calificat-o  ca reprezentând o contestaţie la executare, la termenul de judecată din data de 19.02.2013, în faţa Judecătoriei A.

Judecătoria Z a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea CML prin sentinţa civilă nr. 2138/15.11.2013.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că, întrucât contestatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de credit nr. 6010/10.05.2005,  în sensul de a achita la termen ratele lunare aferente creditului în sumă de 20.000 lei, conform graficului emis la data încheierii contractului, pentru acoperirea cărora acesta şi-a luat o serie de angajamente de plată, pe care nu le-a respectat.

De asemenea, s-a reţinut că intimata a făcut aplicabilitatea art. 14 din contractul încheiat de părţi, potrivit cărora, între încasarea la scadenţă a ratelor de credit şi a dobânzilor datorate, prioritate are încasarea dobânzilor datorate şi a  art.18 lit. b din cuprinsul contractului de credit „C.E.C. are dreptul să încaseze dobânzi majorate pentru creditele restante”.

Întrucât litigiul dintre părţi este supus Codului civil vechi, în raport de dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 71/2011, iar  potrivit art. 969 C. civ. ,, Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea, aceasta neputând dispunând modificarea clauzelor din contractul de credit încheiat de părţi.

Mai mult decât atât, se constată că pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor stabilite prin contractul de credit, intimatul a pornit executarea silită a titlurilor executorii formându-se dosarul de executare nr.2136/2012, înregistrat în prezent la B.E.J. TVP, fără ca apelanta contestatoare să facă dovada că a contestat actele de executare emise.

Faţă de considerentele expuse, recursul a fost respins.

Domenii speta

Spete similare