Contestaţie la măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale

Prin încheierea nr. 64/29.07.2014 pronunţată în dosarul nr. 3508/740/2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Alexandria a respins propunerea Parchetului de pe lângă aceeaşi instanţă privind arestarea preventivă a inculpaţilor P.A.F. şi şi D.P.M. ca neîntemeiată.

În baza art. 227 alin. 1 Cpp. a dispus punerea în libertate a inculpaţilor reținuţi.

În baza art. 275  alin. 3 Cpp, a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, să se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi al primei instanţe a reţinut că la data de 29.07.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaţilor PAF cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d din C. pen, cu aplic. art. 113 – 116 din C. pen. şi art. 48 alin. 1 din C. pen rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a şi art. 113 – 116 C. pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., şi DPM cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. C. pen rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a şi art. 113 – 116 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul PAF în seara zilei de 13.03.2014, în jurul orei 23:30 împreună cu inculpatul minor I.G. în timp ce se aflau pe str. Bucureşti din mun. Alexandria, judeţul Teleorman, a deposedat-o pe persoana vătămată BAC prin întrebuinţarea de ameninţări cu acte de violenţă, de un telefon mobil, iar în seara zilei de 04.07.2014, în jurul orei 21:30, în timp ce se afla pe o alee din aproprierea Prefecturii Teleorman împreună cu inculpatul minor DPM, l-a ajutat pe inculpatul minor IG ca, prin întrebuinţarea de ameninţări cu acte de violenţă, să deposedeze persoanele vătămate CMF şi RVDSA de bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu total de 9900 lei.

 În privinţa inculpatului minor DPM s-a reţinut că, în seara zilei de 04.07.2014, în jurul orei 21:30, în timp ce se afla pe o alee din aproprierea Prefecturii Teleorman împreună cu inculpatul PAF, l-a ajutat pe inculpatul minor IG ca, prin întrebuinţarea de ameninţări cu acte de violenţă, să deposedeze persoanele vătămate CMF şi RVDSA de bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu total de 9900 lei.

Inculpaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria  din data de 29.07.2014 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii PAF şi DPM, pentru săvârşirea  infracţiunilor de tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d din C. pen, cu aplic. art. 113 – 116 din C. pen. şi art. 48 alin. 1 din C. pen rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a şi art. 113 – 116 C. pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., respectiv complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. C. pen rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a şi art. 113 – 116 C. pen..

Analizând actele si lucrările dosarului şi având în vedere dispoziţiile art. 202 alin. 1 - 3 Cpp., judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.

Astfel, referitor la inculpatul PAF cu privire la fapta din 13.03.2014, nu rezultă că există probe sau indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunii, neputându-se stabili în mod satisfăcător care este forma de participație a fiecăruia dintre cei doi inculpați la săvârșirea faptei, respectiv dacă cei doi sunt coautori sau numai unul este autor iar celălalt este complice, precum și în mod concret prin ce se materializează fie actele de coautorat, fie actele de complicitate.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză nu rezultă că există probe sau indicii temeinice că la săvârșirea faptei din 13.03.2014 inculpatul a întrebuințat violențe sau amenințări, ori că a pus victima în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, în sensul art. 233 cod penal., sau a fost complice la săvârșirea unor asemenea acte. Prin urmare nu rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie calificată, așa cum se reține în propunerea de arestare preventivă. Există întradevăr indicii temeinice că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunii din 13.03.2014, însă nu rezultă în mod temeinic că infracțiunea respectivă se încadrează la tâlhărie calificată, activitatea de urmărire penală fiind neconcludentă în acest sens.

Cu privire la fapta din 04.07.2014:

Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria este în sensul complicității la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din materialul de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului din data de 29.07.2014 dată în fața instanței, rezultă că inculpatul a fost prezent la momentul și la locul unde s-a săvârșit infracțiunea, dar nu rezultă indicii temeinice că acesta a participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de complice. Simpla prezență a inculpatului la locul faptei nu naște prezumția că acesta a și participat la săvârșirea infracțiunii, aspect ce trebuie dovedit.

Conform art. 48 alin.1 cod penal, complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Din materialul de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului din data de 29.07.2014 dată în fața instanței, nu rezultă indicii temeinice că inculpatul ar fi înlesnit sau ajutat în vreun mod la săvârșirea faptei din data de 04.07.2014.

Faptul că ulterior săvârșirii infracţiunii, inculpatul a participat la valorificarea produsului infracțiunii și a primit o parte din banii obținuți, nu reprezintă un act de complicitate la săvârșirea infracțiunii din data de 04.07.2014.

S-a mai reţinut că inculpatul PAF este născut în data de 25.07.1996. La data săvârșirii celor două fapte, respectiv 13.03.2014 și 04.07.2014, era încă minor, devenind major la data solicitării arestării preventive.

Cu toate acestea, în cazul său se va face aplicarea dispozițiilor speciale privind minoritatea. Astfel pentru un major care a săvârșit fapta atunci când era minor se va lua o măsură educativă.

Conform art. 243 alin. 3 Cpp., la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri. Nu se prevede însă ce vârstă trebuie avută în vedere atunci când judecătorul stabilește dacă se impune sau nu arestarea preventivă. În schimb după ce judecătorul a hotărât că minorul devenit major va fi arestat, va avea în vedere la stabilirea duratei, vârsta inculpatului de la acel moment, respectiv de la data săvârșirii faptei, iar nu vârsta de la momentul judecării propunerii de arestare preventivă.

Conform art. 243 alin. 2 Cpp., reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod exceptional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproportionate față de scopul urmărit prin luarea măsurii.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a menţionat că față de actele de urmărire penală și actele de la dosar, nu poate stabili dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării minorului sunt sau nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Conform principiului in dubio pro reo această situație de îndoială va profita inculpatului minor.

S-a concluzionat astfel că această situație nu este una excepțională în sensul art. art. 243 alin. 2 Cpp. și nu se impune dispunerea unei astfel de măsuri extreme, precum este arestarea preventivă a minorului.

Cu privire la inculpatul DPM cercetat pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, din materialul de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului din data de 29.07.2014, rezultă că inculpatul a fost prezent la momentul și la locul unde s-a săvârșit infracțiunea. Nu rezultă însă indicii temeinice că acesta a participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de complice. Şi în acest caz, simpla prezență a inculpatului la locul faptei nu naște prezumția că acesta a și participat la săvârșirea infracțiunii, aspect ce trebuie  dovedit.

Ceea ce rezultă din materialul probator este că ulterior săvârșirii faptei inculpatul a participat la valorificarea produsului infracțiunii și a primit o parte din banii obținuți din produsul infracțiunii. Acest fapt însă, prin el însuși, nu reprezintă un act de complicitate la săvârșirea infracțiunii din data de 04.07.2014.

Este reluat raţionamentul că şi în cazul acestui minor de 17 ani, nu se poate stabili dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării sale sunt sau nu disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii, situație de îndoială ce îi va profita inculpatului.

S-a concluzionat că această situație nu este una excepțională în sensul art. 243 alin. 2 Cpp. și nu se impune dispunerea unei măsuri extreme, precum arestarea preventivă a minorului.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Se motivează în mod nejustificat judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins ca neîntemeiată propunerea parchetului privind arestarea preventivă a inculpaţilor, deşi în cauză erau îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 223 alin. 1 Cpp.

 Din probatoriile administrate în cursul urmăririi penale a rezultat fără putinţă de tăgadă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care de altfel s-a şi pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia, respectiv fapte de tâlhărie calificată, pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani şi care presupun o gravitate însemnată şi un pericol concret pentru ordinea publică. Cerinţele impuse de art. 223 alin. 1 – 3 Cpp., erau îndeplinite, iar măsura arestării preventive se impunea pentru prezervarea ordinii de drept si justa soluţionare a cauzei.

În raport de dispoziţiile acestui articol, concluzia care se impune si care este acceptată de altfel si în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este aceea ca în cadrul examinării propunerii de arestare preventiva nu trebuie stabilită vinovăţia inculpatului, acesta fiind scopul urmăririi penale, în urma căreia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunilor de care o persoană este acuzată (a se vedea în acest sens şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11.01.2001, în cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie să se stabilească daca există sau nu date, informaţii, de natură sa convingă un observator obiectiv si imparţial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o fapta prevăzută de legea penală (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 30.08.1990, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii); în acest sens, art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stipulat că una dintre condiţiile prevăzute pentru măsurile preventive privative de libertate este să existe „motive verosimile de a bănui că persoana a săvârşit o infracţiune”.

În acelaşi sens Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis în mai multe hotărâri (de ex. cauza Brogan s.a. contra Marii Britanii din 29.11.1998, cauza O Hara contra Marii Britanii din 16.10.2001) că prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenţie fac referire la noţiunea de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aiba suficiente probe care sa justifice o condamnare.

Pentru a stabili daca în cauză se poate reţine „presupunerea rezonabila" că inculpatul a săvârşit fapta de care este acuzat judecătorul trebuie sa prelucreze datele existente şi care constituie rezultatul cercetărilor efectuate iar pe baza deducţiilor si raţionamentelor logice să stabilească dacă se poate admite în mod prealabil, drept posibil si real, ca persoana faţa de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.

In cauza dedusă judecăţii presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpaţi rezultă din plângeri, declaraţiile persoanelor vătămate, coroborate cu depoziţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, dovezi de predare- primire, raport de expertiză medico- legală psihiatrică, procese - verbale de identificare după fotografie, existenţa faptelor reclamate fiind dovedită cu probe certe.

Or, este de observat că, deşi judecătorul de drepturi şi libertăţi nu reţine existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea de către inculpaţi a infracţiunilor de tâlhărie calificate, respective complicitate la tâlhărie calificată, astfel cum sunt reţinute în propunerea de arestare preventivă, întrucât nu există probe sau indicii temeinice că la săvârşirea celor două fapte s-au întrebuinţat violenţe sau ameninţări, ori nu s-a pus victima în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, în sensul art.233 C.pen., totuşi face aprecieri în sensul existenţei indiciilor temeinice cu privire la faptul că acelaşi inculpat „ a săvârşit două infracţiuni într- o modalitate similară,,, însă nu rezultă în mod temeinic că „ infracţiunile respective se încadrează la tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în mod greşit procedând la analizarea fondului cauzei, apreciază în mod nejustificat, în această fază procesuală, că s-ar impune o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptelor, fără a ţine seama de aspectul că din probele aflate la dosarul cauzei există presupunerea rezonabilă că acesta a comis fapte penale care au adus atingere patrimoniului persoanei şi integritării psihice a victimelor, care sunt minore ,cu consecinţa unei prejudicieri pecuniare însemnate a acestora.

Instanţa nu era învestită cu soluţionarea pe fond a cauzei, pentru a fi în  situaţia de a stabili cu exactitate încadrarea juridică corectă a faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, în contextual în care este de notorietate că la momentul efectuării unei propuneri de arestare preventive nu se impune finalizarea urmăririi penale, fiind suficientă existenţa din probatoriul administrat până la acea dată, a unei presupuneri rezonabile cu privire la comiterea unor fapte reprobabile şi care să impună, cu îndeplinirea condiţiilor legale, luarea unor măsuri preventive, pentru restabilirea ordinii de drept.

În mod greşit judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că în speţa de faţă nu s-ar impune arestarea inculpaţilor minori şi datorită faptului că arestarea preventivă nu poate fi dispusă faţă de un minor decât în mod excepţional şi, având în vedere şi disp. art 243 alin. 2 Cpp - „ numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii. Cu toate acestea, inculpatul PAF a comis două fapte de tâlhărie calificată în contextual în care deja mai fusese cercetat şi în alte dosare penale instrumentate de această unitate de parchet.

De asemenea, faţă de acelaşi inculpat a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi în dosarul penal nr. 959/P/2014, în care lucrătorii de poliţie au finalizat cercetările şi au întocmit referatul cu propunerea de trimitere a sa în judecată pentru o faptă de furt calificat comisă împreună cu inculpatul IG, astfel că, deşi era cercetat într-un alt dosar penal susnumitul a continuat să comită fapte penale contra patrimoniului.

Nu in ultimul rand, inculpatului PAF i-au mai fost aplicate în 5 (cinci) rânduri amenzi administrative, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru infracţiuni de furt calificat.

Ca atare, inculpatul PAF a dat dovadă de perseverenţă infracţională, în contextual în care anterior faţă de el fusese pusă în mişcare acţiunea penală pentru o faptă mai puţin gravă, dar având acelaşi obiect juridic general. De notat că şi în dosarul instrumentat anterior de aceeaşi unitate de parchet, inculpatul din cauza de faţă a comis fapte penale însoţit fiind de acelaşi minor cu care a participat şi la comiterea faptelor de tâlhărie calificată, respectiv IG, de unde rezultă anturajul acestuia care denotă o sporire a încrederii în perpetuarea comiterii unor fapte în vederea obţinerii unor avantaje băneşti.

Ca atare, nu exista o disproporţionalitate între efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.

De menţionat în acest sens şi aspectul că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu numai că face aprecieri asupra oportunităţii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, dar analizează şi soluţiile care ar putea fi luate pe fondul cauzei cu privire la un inculpat minor, eludând astfel etape procesuale ale cercetării inculpatului din prezenţa cauză cu privire la fapte pentru care nu este nici măcar finalizată urmărirea penală.

De notat şi aspectul că în cauză inculpatul PAF s-a sustras cercetărilor.

Mai mult, în privinţa bijuteriilor luate de la părţile vătămate, inculpaţii au apelat la un taximetrist, cu care s-au deplasat pe raza municipiului Bucureşti, pentru a amaneta aceste obiecte, întrucât inculpaţii erau minori.

Ca atare, în cauza dedusă analizei, erau suficiente indicii, motive plauzibile, bazate chiar pe elemente de fapt concrete, că inculpaţii ar fi comis infracţiunile pentru care s-a solicitat luarea măsurii preventive, astfel încât , ţinându-se seama de gravitatea faptelor, comiterea acestora împreună cu alte persoane, pe timpul nopţii, asupra unui număr relativ mare de victime, care sunt minore, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu total de 9.900 de lei -recuperat doar parţial (cu referire doar la telefonul mobil).

In cauza dedusă analizei se va reţine şi existenţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, întrucât s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înţeles ca o reacţie colectivă fată de anumite stări de lucruri, reacţie care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acţionează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.

Cercetarea inculpaţilor în stare de libertate ar încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni de o asemenea gravitate. Ca atare, faţă de persistenţa unei conduite ilicite (v. dos 959 P/2014), în contextul în care, deşi nu s-a soluţionat cauza pentru care s-a propus de către lucrătorii de poliţie trimiterea sa în judecată, rezultă fără îndoială pericolul social pentru ordinea publică, lăsarea inculpaţilor în libertate atrăgând oprobriul public.

Cu privire la condiţia existenţei pericolului real concret pentru ordinea publică, acesta rezultă din modul, împrejurările, circumstanţele şi consecinţele săvârşirii faptelor; mai mult se reţine şi pedeapsa aspră cu care se sancţionează faptele din cauza de faţă, aspect ce denotă însăşi gravitatea acestora.

Este criticabil si faptul că, desi a considerat că faţă de inculpaţi ar fi disproporţionată măsura arestării preventive, nu ales o altă măsur preventivă, mai blândă (arest la domiciliu, control judiciar), existând posibilitatea, reală, ca inculpaţii, puşi in libertate si necondiţionaţi de anumite obligaţii si restricţii, să ia legătura cu persoanele vătămate minore ori să încerce influenţarea acestora, aducând atingere bunei desfăşurări a procesului penal.

Examinând cererea, prin prisma motivelor din contestaţie şi în baza art. 425/1 Cpp., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Teleorman constată următoarele:

Potrivit art. 202 alin.1 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

La data de 29.07.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a solicitat să se dispună arestarea preventivă a inculpaţilor PAF  cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. d din C. pen, cu aplic. art. 113 – 116 din C. pen. şi art. 48 alin. 1 din C. pen rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a şi art. 113 – 116 C. pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., şi DPM, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. C. pen rap. la art. 233 – 234 alin. 1 lit. d cu aplic. art. 77 lit. a şi art. 113 – 116 C. pen.

Faptele descrise prin referatul organului de urmărire penală şi reţinute în sarcina inculpaţilor sunt susţinute de următoarele probe administrate: plângeri,  declaraţii persoane vătămate, declaraţii martori, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, dovezi de predare-primire, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, procese-verbale de identificare după fotografie, declaraţii inculpat.

De menţionat că înşişi inculpaţii au avut o poziţie parţial sinceră în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă, recunoscând faptele, dar justificându-le prin aceea că victimele le-ar fi remis bunurile din proprie iniţiativă, fără ca ei să recurgă la ameninţări sau violenţe.

Ulterior, audiaţi de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunal, ei au înţeles să revină asupra declaraţiilor, recunoscând faptele întocmai cum au fost descrise de către organul de urmărire penală.

Din analiza coroborată a acestor mijloace de probă, se constată că rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor, acesta fiind cadrul procesual reglementat de dispoziţiile art. 223 Cpp., propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria întrunind cerinţele prev. de disp. art. 223 alin. 2 Cpp.

În raport de dispoziţiile acestui articol, concluzia care se impune şi care este acceptată de altfel şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este aceea că în cadrul examinării propunerii de arestare preventivă nu trebuie stabilită vinovăţia inculpatului, acesta fiind scopul procesului penal, în urma căruia trebuie să rezulte realitatea şi natura infracţiunilor de care o persoană este acuzată (a se vedea în acest sens şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11.01.2001, în cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie să se stabilească dacă există sau nu date, informaţii, de natură sa convingă un observator obiectiv şi imparţial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 30.08.1990, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii). În acest sens, art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stipulat că una dintre condiţiile prevăzute pentru măsurile preventive de libertate este să existe „ motive verosimile,, de a bănui că persoana a săvârşit o infracţiune, ceea ce este cazul în speţă.

Pe de altă parte, luând în considerare gravitatea faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora (prin ameninţări cu violenţa, asupra unor persoane minore, seara, în locuri mai retrase, împreună cu alte persoane minore), a anturajului şi a mediului din care provin inculpaţii, a antecedentelor penale ale inculpatului PAF, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În acest sens, se apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că inculpatul a dat dovadă de perseverenţă în activitatea infracţională comiţând, la intervale relativ scurte de timp, două infracţiuni de tâlhărie calificată împreună cu aceeaşi persoană, respectiv minorul IG, ambii cunoscuţi cu antecedente penale, la care s-a adăugat şi inculpatul  DPM pentru fapta din seara zilei de 04.07.2014, orele 21:30.

Referitor la alegerea uneia dintre măsurile preventive, prev. de art. 202 alin. 4 Cpp., se constată că, faţă de împrejurările reţinute anterior, este necesară luarea măsurii arestului preventiv a inculpaţilor pentru realizarea scopului măsurii preventive, prev. de art. 202 alin. 1 Cpp.

Astfel, se apreciază că, deşi inculpaţii erau minori la data presupuselor fapte, devenind însă majori în cursul acestui an, nu se justifică luarea unei alte măsuri preventive, având în vedere perseverenţa infracţională, scopul urmărit, persoana fiecărui inculpat, anturajul pe care îl frecventează şi genul de infracţiuni comise.

Scopul măsurii restrictive de libertate nu este disproporţionat faţă de interesul public urmărit - protejarea unei întregi comunităţi care trebuie să se bucure de inviolabilitate personală atât fizică, dar şi a bunurilor proprii, încrederea că se poate deplasa nestingherită pe stradă, fără riscuri, la orice oră şi nici nu poate afecta în mod negativ dezvoltarea inculpaţilor minori, constatându-se şi întrunirea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 243 Cpp.

În cadrul prezentei contestaţii formulate de parchet, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Teleorman va respinge susţinerea apărătorului inculpaţilor de constatare a nulităţii sesizării privind arestarea preventivă, pentru lipsa referatului de evaluare a inculpaţilor minori.

Pe de o parte, dispoziţiile art. 281 Cpp., referitoare la nulitatea absolută sunt de strictă interpretare, neprevăzându-se în cuprinsul textului că absenţa referatului de evaluare în această fază procesuală ar atrage o atare sancţiune. Pe de altă parte, potrivit art. 506 Cpp., în faza urmăririi penale, organele de urmărire pot solicita referatul de evaluare a inculpaţilor minori, numai atunci când consideră necesar, nefiind absolut obligatoriu, în considerarea rapidităţii cu care se impune luarea unei măsuri preventive.

Faţă de aceste considerente, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Teleorman  v admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi în baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a desfiinţat încheierea nr. 64 din data de 29.07.2014 a Judecătoriei Alexandria, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi rejudecând, a dispus:

În baza art. 226 Cpp., cu referire la art. 223 alin. 2 Cpp şi art. 243 Cpp., admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria privind pe inculpaţii PAF şi DPM şi arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.

În baza art. 275 alin. 3 Cpp., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare