Drept procesual civil. Competenţa materială cu privire la o cerere privind anularea unui act fals ( desfiinţarea unei fişe medicale emisă de către m. t. a.s.). Art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă.

Drept procesual civil

Competenţa materială cu privire la o cerere privind  anularea unui act fals ( desfiinţarea unei fişe medicale emisă de către M. T. A.S.)

Art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 65/28 ian 2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 5496/202/2013 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Călăraşi şia fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Totodată s-a constatat  ivit conflictul negativ de competenţă iar cauza a fost trimisă  Curţii de Apel Bucureşti spre soluţionarea lui.

Pentru a pronunţa această soluţie , instanţa de control a avut în vedere următoarele :

Prin sentinţa civilă nr.3207 din 12.11.2013 Judecătoria Călăraşiu a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Călăraşi, excepţie  invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, privind pe reclamantul P. de pe Lângă Judecătoria Călăraşi şi pârâţii R.G. T., D. .F. V. şi Z. V., în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit art.130 alin.2 C.p.c. necompetenţa materială trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Conform art.129 alin.2 pct.2, necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

În concepţia noului Cod de procedură civilă, tribunalul are plenitudine de competenţă pentru judecata în primă instanţă, fiind instanţă  de drept comun.

Rezultă aceasta din faptul că potrivit art.95 pct.1 C.p.c. tribunalul judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Drept urmare, ori de câte ori prin lege nu se prevede competenţa de primă instanţă a unei anumite instanţe judecătoreşti sau a unui organ cu activitate jurisdicţională, cererea trebuie adresată tribunalului.

Altfel spus, pentru ca tribunalul să fie competent în primă instanţă nu este necesară o prevedere specială în acest sens.

În speţă, obiectul cererii este anularea unui act fals, respectiv desfiinţarea fişei medicale emisă pe numele S.V. de către M.T. A. de S. , înregistrată sub nr.6247/20.12.2011, care nu corespunde realităţii.

Art. 14 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul şi exercitarea acţiunii civile în procesul penal, prevede la alin. 3 lit. a) că repararea pagubei se face potrivit legii civile în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare.

În cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, prin încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. 1 lit. b) şi c) şi al art. 249 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau prin cea de scoatere de sub urmărire penală procurorul dispune asupra restituirii lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal nu sunt supuse confiscării speciale şi asupra restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Din prevederile acestor texte de lege, precum şi din prevederile art. 169 şi 170 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură numai prin restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Prin urmare, ori de câte ori repararea pagubei în natură nu se face prin restituirea lucrurilor sau restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, ci prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare, competenţa de a dispune repararea pagubei în natură aparţine instanţei de judecată.

Dar, instanţa penală are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură, inclusiv prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, dacă acţiunea civilă este alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, fie prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă potrivit art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală, fie prin exercitarea din oficiu a acţiunii civile în cazurile prevăzute în art. 17 alin. 1 din acelaşi cod, iar instanţa penală este sesizată atât cu soluţionarea acţiunii penale, cât şi cu soluţionarea acţiunii civile, rezolvarea acţiunii civile de către instanţa penală fiind strâns legată de rezolvarea acţiunii penale, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 346 din Codul de procedură penală.

Pentru cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanţa penală nefiind deci sesizată cu soluţionarea acţiunii penale, nicio formă de procedură penală nu prevede competenţa acestei instanţe de a se pronunţa cu privire la acţiunea civilă şi de a dispune repararea pagubei în natură prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare.

Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi în raport cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă, competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparţine instanţei civile.

Aşadar, conform Codului de procedură civilă de la 1864, judecătoria era competentă să soluţioneze acţiunile procurorului cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals, având plenitudine de competenţă pentru judecata în primă instanţă, fiind instanţă de drept comun. Astfel, chiar în situaţiile în care se solicita anularea unui înscris care avea natura juridică a unui act administrativ, competenţa nu aparţinea instanţei de contencios administrativ ci judecătoriei.

De altfel, în acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. II din 17.01.2011 S.U. Î.C.C.J, conform cărora disp. art.245 alin.1 lit.c  C.p.p. statuează cu valoare de principiu cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals, fără a face vreo distincţie cu privire la motivele pentru care se solicită desfiinţarea unui înscris.

Prin urmare, pentru stabilirea competenţei materiale în acţiunea de desfiinţare a unui înscris fals, nu trebuie avută în vedere natura juridică a actului a cărui desfiinţare se solicită.

 În viziunea noului cod de procedură, din interpretarea coroborată a art.94 C.p.c. şi art.95 pct.1 C.p.c. se desprinde concluzia că judecătoria este instanţă de excepţie pentru judecată în primă instanţă, de vreme ce soluţionează numai litigiile date în mod expres în competenţa sa, enumerarea din art.94 pct.1 C.p.c. fiind limitativă. Or, art.94 pct.1 Cod procedură civilă nu prevede competenţa pentru soluţionarea cererilor formulate de procuror pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat.

În acest nou context s-a pus din nou problema competenţei materiale de soluţionare a cauzei, fiind invocată excepţia respectivă.

Se reţine că în cauză este solicitată anularea unui contract de vânzare-cumpărare, act ce se întocmeşte cu achitarea unei sume cu titlul de preţ corespunzător bunului, şi pentru care este utilă stabilirea naturii juridice-act civil, patrimonial ori nepatrimonial ori administrativ sau de altă natură, criteriu folosit de legiuitor în stabilirea competenţelor judiciare materiale.

Prima instanţă a apreciat că singura regulă aplicabilă este aceea a art.94 c.p.civilă coroborat cu art.95 cp.civilă potrivit căreia judecătoria are domenii de competenţă limitativ prevăzute, iar tribunalul pentru orice alte cereri.

Tribunalul apreciază  că actul în cauză este unul civil, patrimonial, cu valoare până la 2800 lei (aşa cum rezultă din conţinutul contractului), astfel încât competenţa materială de soluţionare a acestei cauze nu aparţine tribunalului, cu cale de atac la Curtea de Apel Bucureşti, ci Judecătoriei Călăraşi-art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă, cu cale de atac la tribunal, reguli aplicabile şi în cazul unei proceduri judiciare penale la care a făcut trimitere reprezentantul reclamantului. 

Pentru aceste motive s-a constatat necompetenţa materială a tribunalului şi s-a declinat competenţa  în favoarea Judecătoriei Călăraşi, cu consecinţele legale.

Domenii speta

Spete similare