Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 218 din 14.03.2011


Tip speţă: sentinta civila nr.218

Titlu: plangere contraventionala.

Data speţă: 14.03.2011

Prin cererea înregistrată sub nr.244/17.02.2011, pe rolul Judecătoriei Buhuşi, petentul M. I.a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie nr.107/13.01.2011 încheiat la data de 12.01.2011 de I.T.R.S.V. Suceava – inspecţia Judeţeană Bacău.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu este proprietar de pădure, este în vârstă şi nu poate achita amenda.

Cererii i-a fost anexat procesul verbal de contravenţie.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, arătând în esenţă că procesul verbal de contravenţie, fiind un act adm. beneficiază de prezumţia de legalitate şi că prezumţia de nevinovăţie nu este absolvită fiind permise unele prezumţii de fapt sau de drept.

Procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt până la proba contrarie şi conţine toate elementele prevăzute în  mod obligatoriu de dispoziţiile art.16 şi 17 din OG 2/2001.

Intimatul nu a formulat probe în dovedirea celor reţinute în sarcina petentului.

Legal citate, părţile nu s-au prezentat la instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele.

Prin procesul verbal de contravenţie nr.107/13.01.2011 încheiat la data de 12.01.2011 de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava – Inspecţia Judeţeană Bacău, petentul a fost sancţionat cu 1000 lei amendă contravenţională pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.2 lit.a din HG 483/2006, reţinându-se că este proprietar de fond forestier(pădure) pentru care nu are încheiat contract de prestări servicii silvice administrare cu o structură silvică legal constituită, conform art. 10 din Lg.46/2008 privind Codul Silvic şi HG 483/2006 Anexa 1, art.1.

Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor de formă prevăzute de OG 2/2001, încadrarea juridică şi sancţiunea aplicată fiind conform cu dispoziţiile Codului Silvic.

 Petentul a depus la dosar, adeverinţa nr.546/2011 eliberată de Primăria Bereşti-Bistriţa, din care reiese că acesta nu figurează cu vegetaţie forestieră, iar intimatul nu a dovedit contrariul.

Conform practicii CEDO, orice persoană se bucură de prezumţia de nevinovăţie până când vinovăţia sa, va fi legal stabilită, sarcina probei revenind organului constatator (cauza Anghel împotriva României).

Având în vedere actele depuse de petent dar şi împrejurarea că intimatul nu a răsturnat prezumţia de nevinovăţie a petentului, instanţa va admite plângerea, şi în temeiul art.34 din OG 2/2001, va anula procesul verbal de contravenţie.

Red.PA 07.04.2011

Domenii speta