Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 806 din 30.04.2012


Sent.civ.806/30.04.2012, red. P.A.

La data de 05.04.2012 a fost înregistrată sub nr. 429/180/2012 pe rolul Judecătoriei Buhuşi, instanţă investită prin sentinţa de declinare nr.2715/15.03.2012 pronunţată de Judecătoria Bacău, plângerea contravenţională formulată de petentul … împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr.0356234 încheiat la data de 19.12.2011 de I.P.J.Bacău - Serviciul Rutier.

Plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001 şi este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În motivarea  plângerii  petentul arată  că  la data de 19.12.2011 în timp ce circula cu auto marca Fiat .. înmatriculat în Franţa a fost oprit de un echipaj de poliţie pe raza localităţii Filipeşti întrucât ar fi condus cu viteza  de 78 km/h, şi pentru că nu avea efectuată inspecţia tehnică. Or, inspecţia era efectuată însă agentul constatator nu a verificat atent actele.

Petentul solicită, admiterea plângerii şi anularea procesului verbal.

Plângerii i-au fost ataşate următoarele acte: procesul –verbal de contravenţie, raportul de inspecţie tehnică, procesul verbal de control tehnic.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii şi menţinerea procesului-verbal de contravenţie.

În motivarea întâmpinării se arată că la data de 19.12.2011, orele 17,47, petentul a condus autovehiculul marca „Fiat” cu numărul de înmatriculare … pe DN 2-E85, interiorul localităţii Filipeşti, jud.Bacău, cu viteza de 78 km/h, viteză stabilită cu aparatul radar şi înregistrată pe suport hard-disk digital, depăşind astfel viteza legală admisă în localitate cu 28 km/h, faptă prevăzută de art.49 al.1 din HG 1391/2006 şi sancţionată de art.100 al.2 din OUG 195/2002 RMCU.

Totodată,  la controlul efectuat, s-a constatat că inspecţia tehnică periodică a autoturismului 768-AQY-93, era expirată din data de 04.06.2011, faptă prevăzută de art.10 al.1 din OUG 195/2002 RMCU şi sancţionată de art.102 al.1 pct.1 din OUG 195/2002 RMCU.

Împotriva petentului s-a luat măsura principală de sancţionare cu 13 puncte amendă (9+4) în cuantum de 871 lei (268 lei+603 lei), cu posibilitatea achitării jumătăţii minimului prevăzut în 48 ore.

La momentul aplicării sancţiunii şi aducerii la cunoştinţă faptei reţinute, contravenientul a declarat că: ”nu este maşina mea”, aşa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal la rubrica „Alte menţiuni”, refuzând primirea procesului verbal.

Referitor la motivaţiile din plângerea depusă de petent, a învederat instanţei că nu este de acord cu acestea întrucât viteza consemnată în procesul verbal este cea reală. Înregistrarea abaterii s-a efectuat cu respectarea prevederilor Normei de Metrologie Legală NML 21-05 din 23.11.2005. Petentul, avea obligaţia legală să nu conducă pe drumurile publice un autovehicul a cărei inspecţie tehnică nu era valabilă. Inspecţia tehnică a autovehiculului s-a efectuat la data de 30.12.2011, ulterior datei încheierii procesului verbal de contravenţie.

Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

Întâmpinării i-au fost anexate  procesul-verbal de constatare, planşa foto, atestatul de operator radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, suportul digital CD, raportul de inspecţie tehnică, procesul –verbal de control tehnic.

În drept, intimata şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115-118 Cod pr.civilă, O.U.G. nr.195/2002- RMCU, H.G nr.1391/2006 O.G. nr.2/2001 modificată, iar în temeiul art. 242 alin. 2 Cod pr.civil a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Petentul, legal citat nu s-a prezentat la instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria CP  nr. 0356234 încheiat la data de  19.12.2011 de I.P.J. Bacău- Serviciul Rutier petentul …a  fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 871 lei  reţinându-se în sarcina sa că la data de 19.12.2011 ora 17/47, a condus autoturismul, marca Fiat  cu nr. de înmatriculare …, pe DN2 localitatea Filipeşti, jud.Bacău, cu viteza de 78 KM/h, în localitate, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002  şi sancţionată de art.100 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată. 

De asemenea autoturismul nu avea efectuată inspecţia tehnică  faptă prevăzută de art.10al.1 din OUG195/2002 RMCU şi sancţionată de art.102 al.1 pct.1din aceeaşi ordonanţă.

Instanţa investită cu soluţionarea  plângerii verifică din oficiu legalitatea  şi temeinicia  procesului verbal.

Petentul nu a invocat nelegalitatea  procesului verbal,  acesta fiind criticat  sub aspectul netemeiniciei aplicării sancţiunii principale şi complementare.

Potrivit art.1 din O nr.2 /2001 “constituie contravenţie fapta  săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege […]”.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a faptei  aşa cum a fost reţinută de agentul constatator în sarcina  petentului  elementul material constă  într-o acţiune, respectiv, de a conduce autoturismul, în localitate, cu viteza de 78 km/ h, cu 28 km mai mult faţă de viteza legală maximă admisă în localitate .

Pentru a antrena răspunderea petentului este necesar a se dovedi comportamentul ilicit al petentului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  a decis includerea contravenţiilor, ca regulă, în materia penală astfel că prezumţia de nevinovăţie  este o garanţie existentă şi în acest domeniu, aplicându-se, în esenţa ei,  şi în materie civilă, astfel încât este evident că ea acoperă şi materia contravenţiilor.

Astfel, ca un element fundamental  al prezumţiei de nevinovăţie  se instituie sarcina probei  în cadrul obligaţiilor organului constatator, astfel că acestuia îi revine sarcina să facă dovada  că petentul a  depăşit  limita legală de viteză.

Este firească această soluţie, în condiţiile în care conform Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice nerespectarea regimului de viteză se constată de către poliţiştii rutieri prin mijloace tehnice certificate în condiţiile legii, şi care se află numai la dispoziţia acestora.

În consecinţă, intimata a depus la dosar atât planşa foto, cât şi  înscrisuri pentru a demonstra realitatea celor consemnate în cuprinsul procesului verbal.

Analizând însă planşa foto aflată la fila 35 dosar conexat instanţa constată că nu sunt de natură a lămuri dacă în momentul înregistrării cu aparatul RADAR a vitezei reţinute, autoturismul aparţinea petentului. Astfel, planşa reprezintă  un autoturism făcând imposibilă identificarea după marcă şi număr de înmatriculare aşa cum prevede art.3.5.1 din normele de metrologie legală NML 021.05 « Aparate pentru  măsurarea vitezei  de circulaţie a autovehiculelor(cinemometre) potrivit căruia «   înregistrarea efectuată trebuie să  cuprindă […] imaginea autovehiculului din care să poată fi pus în evidenţă nr. de înmatricularea a acestuia ».În ceea ce priveşte inspecţia tehnică instanţa reţine  autoturismul condus de petent avea efectuată inspecţia tehnică în Franţa  la data de 04.06.2011 conform actelor  aflate la filele 28-30 şi 34 dosar conexat.

Este adevărat că petentul a efectuat inspecţia tehnică şi în România la 30.12.2011 însă acest aspect este fără relevanţă atâta timp cât la data controlului acesta avea inspecţia efectuată.

 Toate aspectele reţinute anterior, duc la concluzia că prezumţia de nevinovăţie prevăzută ca o garanţie de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a fost răsturnată.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, completată şi modificată  va admite plângerea contravenţională şi va anula procesul-verbal.

1