Sentinţa penală Nr. 103

Sentinţă penală 103 din 10.06.2011


Dosar nr. 1683/201/2011 art.178 CP

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEŢUL DOLJ

SENTINŢA PENALĂ  Nr. 103

Şedinţa publică de la 10 Iunie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE Cosmin Nicuşor Marin

Grefier Chiriţă Aurora

*

Ministerul Public reprezentat de procuror Chilom Vasilica

Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol,  soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare împotriva inculpatei SSD pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 CP.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns inculpata asistată de avocat  oficiu PV, partea civilă VI asistată de avocat CI şi martorul NTIC, lipsă fiind partea civilă Spitalul nr. 1 Craiova şi asigurătorul SC BCR ASIGURĂRI VIENNA INSURANCE GROUP SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, a fost audiată  partea vătămată care a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, a fost audiată inculpata care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, după care instanţa a întrebat părţile dacă solicită probe cu privire la latura civilă a cauzei. Inculpata prin apărător  a arătat că solicită proba cu 2 martori pe care îi va depune cu listă în 5 zile, iar partea civilă VI prin apărător a arătat că solicită proba cu martorii AG şi BP, ambii domiciliind în Comuna C, Jud. Dolj, care solicită să fie citaţi. Instanţa a încuviinţat probele solicitate şi apreciind cauza în stare de judecată cu privire la latura penală şi a acordat  cuvântul pe fond.

Reprezentantul parchetului după ce a făcut o prezentare a stării de fapt şi o analiză a probelor administrate a arătat că vinovăţia inculpatei este dovedită şi a solicitat  condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 81, 64 şi 71 CP., avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 320 indice 1 CPP.

Avocat CI pentru partea civilă VI a solicitat condamnarea inculpatului.

Avocat PV pentru inculpat a solicitat ca la individualizarea judiciară a pedepsei să fie avute în vedere dispoziţiile art. 320 indice 1 CPP, 74 lit. a şi c CP, având în vedere că este la primul conflict cu legea penală şi a recunoscut săvârşirea infracţiuni, şi să se aplice o pedeapsă sub minimul special al pedepsei cu aplicarea art. 81 CP.

Inculpata, având ultimul cuvânt a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei.

JUDECATA:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat din 09.05.2011 din dosar nr. 1446/P/2010, a fost trimisă în judecată penală inculpata SSD pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 CP

În fapt s-a reţinut că , în dimineaţa  zilei de 11.10.2010, învinuita SSD a plecat de la o mănăstire din localitatea Polovragi, jud. Gorj spre comuna Gîrla Mare pentru a-şi vizita  mama, deplasarea fiind făcută de învinuită  la volanul autoturismului AR -07-UBG pe traseul Polovragi - Tîrgu Jiu-Craiova - Maglavit

În jurul orelor 12 25  ale zilei sus-amintite învinuita a ajuns la volanul  autoturismului său pe raza comunei C şi, în timp ce rula pe DN 56A Maglavit – Dr. Tr. Severin, la intrarea intr-o curbă din zona km. 10 +550 m, pe fondul  depăşirii regimului legal de viteză în localitate şi neadaptării vitezei de deplasare la intrarea în curbă, a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe banda de mers intrând pe acostament , unde a izbit-o din spate pe VM de 73 de ani care se deplasa neregulamentar în aceeaşi direcţie de mers cu cea a autoturismului condus de învinuită.

În urma impactului, VM a fost proiectată pe betonul acostamentului DN 56A, suferind leziuni constând în  traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, traumatism toracic cu fracturi costale multiple şi ruptură pulmonară, fractură bimaleolargă  gambă dreapta, leziuni care i-au produs decesul la 12.10.2010, în timp ce se afla internată la Spitalul nr.1 Craiova.

Învinuita a recunoscut săvârşirea faptei, fiind infractor primar.

Trecând la judecarea cauzei, instanţa a luat declaraţie inculpatei, care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că starea de fapt şi de drept descrisă în rechizitoriu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 CP, este corectă, fiind dovedită cu probatoriul administrat în cauză şi astfel instanţa o va reţine ca atare.

Aşadar, instanţa constată că fapta inculpatei de a o lovi din spate cu autoturismul proprietate în data de 11.10.2010 pe VM, care se deplasa neregulamentar, pe fondul depăşirii regimului legal de viteză în localitate şi neadaptării vitezei de deplasare la intrarea în curbă, urmată de decesul numitei VM în data de 12.10.2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 CP.

Prin urmare instanţa constatând că inculpata se face vinovată  în proporţie de 80 % de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 pentru care a fost trimis în judecată ( având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cursul urmăririi penale – fila 41-46 dosar urmărire penală – unde se menţionează că la producerea accidentului de circulaţie au concurat culpele inculpatei şi victimei care nu au respectat prevederi ale OUG 195/2002, instanţa apreciind, în funcţie de circumstanţele producerii accidentului  de circulaţie, concluziile raportului de expertiză tehnică şi prevederile legale încălcate, că inculpata are o culpă de 80% la producerea accidentului, iar victima o culpă de 20 % ),urmează a o condamna pe aceasta.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările şi modalităţile săvârşirii acestora, precum şi persoana inculpatei, care nu are antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptei.

Instanţa va reţine în favoarea inculpatei SSD circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c CP având în vedere faptul că aceasta nu are antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptei, astfel încât la individualizarea pedepsei se vor avea în vedere şi disp. art.76 lit. d CP.

Instanţa va face aplicarea în favoarea inculpatei şi a dispoziţiilor art. 320 indice 1 alin. 7 CPP, având în vedere faptul că inculpata a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, şi la individualizarea pedepsei va avea în vedere limitele speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime.

Prin urmare instanţa apreciază că aplicarea faţă de inculpată a unei pedepse de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 CP este îndestulătoare pentru ca rolul educativ şi preventiv al acesteia să poată fi atins.

În baza art. 81-82 CP va dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de  3 ani şi 2 luni.

În baza art. 359 CPP va atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cp.

În baza art. 71 CP va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii  exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua si  lit. b CP , iar in baza art. 71 alin 5 CP va  dispune  suspendarea executării pedepsei accesorii  pe durata termenului de încercare.

În baza art. 320 indice 1 alin. 5 CPP va dispune disjungerea acţiunii civile din cadrul procesului penal formulată de către partea civilă Vâgă Ion şi Spitalul Nr. 1 Craiova şi va acorda termen pentru aceasta la 01.07.2011.

În baza art. 191 alin 1 CPP va obliga inculpata la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

În baza art. 178 alin 2 CP, art. 320 indice 1 alin. 7 CPP, art. 74 lit. a şi c CP, art. 76 lit. d CP condamnă inculpata SSD, cetăţean român, studii 12 clase, asistent medical, fără antecedente penale,  la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art. 81-82 CP dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de  3 ani şi 2 luni.

În baza art. 359 CPP  atrage atenţia inculpatei  asupra prevederilor art. 83 Cp.

În baza art. 71 CP  aplica pedeapsa accesorie a interzicerii  exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua si  lit. b CP , iar in baza art. 71 alin 5 CP  dispune  suspendarea executării pedepsei accesorii  pe durata termenului de încercare.

În baza art. 320 indice 1 alin. 5 CPP dispune disjungerea acţiunii civile din cadrul procesului penal formulată de către partea civilă VI şi Spitalul Nr. 1 Craiova şi acordă termen pentru aceasta la 01.07.2011.

În baza art. 191 alin 1 CPP  obligă inculpata la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de  la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 10.06.2011.

PREŞEDINTE GREFIER

Cosmin Nicuşor Marin Chiriţă Aurora

RED/CNM/CA /2 ex. /29.06.2011

Domenii speta