Uciderea din culpă. 2. Pedepsele complementare. Interzicerea unor drepturi

Decizie 248 din 16.02.2009


1.Uciderea din culpă.

2. Pedepsele complementare. Interzicerea unor drepturi

-art. 178  alin. 1 şi 2 Cod procedură penală;

-art. 64 - 66 Cod penal

Alin.(1)Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Alin.(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare.

În speţă, inculpatul a comis o infracţiune în timp ce conducea atelajul proprietate personală pe un drum de exploatare agricolă, această activitatea nereprezentând o profesie sau meserie astfel încât încadrarea juridică a faptei a fost greşită în infracţiunea prev. de art. 178 alin. 2 Cod procedură penală.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi  constă în interzicerea unuia sau unora  dintre drepturi, în speţă fiind vorba de aplicarea art. 64 lit. c, însă aşa cum s-a arătat. Inculpatul nu a comis infracţiunea în exercitarea unei profesii sau meserii.

Prin sentinţa penală nr.531/20.03.2008 Judecătoria Giurgiu în baza art.178 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. b şi c C.pen. rap. Ia art. 76 lit. d C.pen.a  condamnat pe inculpatul C. T., la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

 În baza art.71 alin.1 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art.64 lit. a teza a II-a, Iit. b şi c C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.14 şi art.346 C.p.p. rap.Ia art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 modif. prin O.U.G. nr. 72/2006 a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi a obligat în consecinţă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 12739,07 lei plus dobândă legală calculată până la achitarea integrală a debitului, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală a obligat pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă,din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că pe data de14.08.2006, în jurul orelor 1630 - 1700, inculpatul C. T., în timp ce se deplasa cu atelajul proprietate personală pe un drum agricol de pe raza comunei Singureni, judeţul Giurgiu, a acroşat pe numita D. M., care a căzut la pământ, iar căruţa a trecut peste aceasta, inculpatul reuşind să oprească atelajul la o distanţă de aproximativ 5-6 m de locul accidentului. La faţa locului au venit martorul S. C., care a observat modul de producere a accidentului, precum şi alte persoane alertate de către acesta şi de către inculpat. Ulterior, partea vătămată D. M. care acuza dureri a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde a suferit multiple intervenţii chirurgicale, iar pe data de 20.08.2006 a decedat.

În cauză a fost efectuată constatarea medico-legală a cauzelor morţii de către INML Mina Minovici şi potrivit raportului medico-legală nr. A3/1304/2006 moartea numitei D. M. s-a datorat  şocului traumatico-hemoragic suferit în urma unui traumatism cu multiple fracturi, constatându-se că între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate directă condiţionată de patologia  cardio-vasculară şi viscerală preexistentă.

Instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma culpei simple, neglijenţei, deduse din aceea că nu a avut o reprezentare mentală  rezultatului, constând în moartea unei persoane, ignorând în mod nepermis un asemenea rezultat.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate în art. 72 C.pen. respectiv: circumstanţele reale, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorii sociale încălcate, urmarea produsă şi circumstanţele personale, sub acest ultim aspect urmând a se reţine că inculpatul a avut o atitudine sinceră, dar dovedeşte perseverenţă infracţională, respectiv faptul că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală. Astfel, din analiza fişei de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost condamnat tot pentru săvârşirea de infracţiuni privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice la pedepse cu închisoarea mai mari de 6 luni, astfel încât instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Instanţa a reţinut existenţa circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit. b şi c C.pen., respectiv stăruinţa depusă de inculpat pentru a repara paguba de natură pricinuită şi atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului. 

La stabilirea şi aplicarea pedepsei principale au fost avute în vedere şi probele  în circumstanţiere administrate, din care rezultă că începând cu data de 26.03.2007 inculpatul este angajatul SC BADUC SA în funcţia de încărcător descărcător, şi că în toată această perioadă nu a absentat nemotivat de la serviciu şi nu a fost sancţionat disciplinar, a respectat programul de lucru, iar în relaţia lui cu colegii a dat dovadă de cinste şi respect, şi având relaţii direct cu clienţii nu au fost înregistrate reclamaţii la adresa acestuia.

Instanţa a apreciat că o pedeapsă orientată sub minimul prevăzut de lege, cu executarea în regim de detenţie este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii, fiind o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C.pen.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe penale a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.66/6.X.2008 a Tribunalului Giurgiu - Secţia Penală, inculpatul fiind obligat la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin motivele de apel depuse în scris (fila 4) dar susţinute şi oral la dezbateri (f.22) inculpatul a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în sensul suspendării condiţionate a acesteia potrivit art.81 Cod penal.

În schimb instanţa de apel, reţine în considerentele deciziei, atunci când examinează apelul inculpatului, că acesta a solicitat în principal suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în subsidiar reţinerea incidenţei art.181 Cod penal.

Instanţa de apel a reţinut că apelantul inculpat a dat dovadă de perseverenţă infracţională, acesta deşi nu este recidivist, este cunoscut cu antecedente penale, suferind anterior două condamnări tot pentru aceleaşi gen de infracţiuni, respectiv la regimul circulaţiei rutiere, fapt ce denotă o adevărată specializare a acestuia în săvârşirea unui anumit gen de infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, perseverenţă infracţională ce denotă neînţelegerea de către apelantul inculpat a clemenţei manifestată faţă de el de organele judiciare în condiţiile în care se făcuse aplicarea prevederilor art. 81-82 Cod penal.  Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei la care face referire art. 52 Cod penal, nu poate fi atins prin aplicarea prevederilor art.81 - 82 Cod penal, instanţa putând dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art. 81 alin.1 lit. c C.pen, numai atunci când se apreciază că scopul acesteia poate fi atins şi fără ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa aplicată.

Este adevărat că inculpatul prestează o muncă, fiind angajat la SC" Baduc"SA în funcţia de încărcător - descărcător din data de 26.03.2007, perioadă în care a avut o comportare foarte bună la locul de muncă şi a contribuit la cheltuielile de înmormântare a victimei, însă aceste elemente au fost avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia individualizării pedepsei aplicate apelantului inculpat, ca efect a reţinerii acestora pedeapsa fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

În apel, inculpatul a invocat ca element de circumstanţiere în favoarea sa, starea sănătăţii victimei D.M., solicitând audierea a doi martori cu care să facă dovada stării precare a sănătăţii acesteia, respectiv numiţii T. P. şi C. C., martori ce au învederat că victima nu prea auzea şi nici nu vedea bine, însă este de reţinut că afirmaţiile martorilor nu sunt susţinute de acte medicale care să facă dovada clară a afecţiunilor grave de care aceasta suferea, cele relatate de martori fiind doar rezultatul unor observaţii şi nu a unor constatări ştiinţifice.

În cauză nu se poate face aplicarea nici a prevederilor art.18/1 C.pen., întrucât atingerea adusă valorii sociale ocrotite de lege, în acest caz viaţa persoanei, este maximă.

Potrivit art.18/1 alin. 1 Cod penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă atingerea minimă adusă unei din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Potrivit art.18/1 alin 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijlocele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

Examinând cauza, tribunalul a reţinut că fapta săvârşită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracţiuni având în vedere urmarea pe care a avut-o infracţiunea soldându-se cu decesul unei persoane, dreptul la viaţă fiind unul dintre drepturile fundamentale fiinţei umane. La aprecierea gradului de pericol nu se poate face abstracţie de persoana inculpatului care deşi nu este recidivist, figurează cu antecedente penale, acesta specializându-se în comiterea unui anumit gen de infracţiuni, respectiv la regimul circulaţiei rutiere.

 Numai comportarea bună a inculpatului după comiterea faptei, concretizată în ajutarea fiicelor victimei, acesta contribuind la cheltuielile de înmormântare ale lui D. M. şi recunoaşterea comiterii faptei nu sunt de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social al faptei săvârşite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C. T. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prev. de art.3859 pct.9 şi 14 Cod procedură penală.

Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art.3859 pct.9 Cod procedură penală se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că inculpatul a solicitat aplicarea disp.art.181 Cod penal şi a motivat  nereţinerea acestui text de lege, deşi în apel inculpatul a solicitat numai suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Critica întemeiată pe cazul de casare prev. de art.3859 pct.14 Cod procedură penală se referă la greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare solicitând suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art.81 Cod penal.

Inculpatul susţine că această modalitate de executare a pedepsei este justificată de împrejurările comiterii faptei (inculpatul conducea o căruţă şi victima nu s-a putut feri din calea acesteia pentru că nu auzea, avea vederea slabă şi era în vârstă de 80 de ani); circumstanţele personale ale inculpatului (a achitat integral cheltuielile de înmormântare, s-a prezentat de bună voie la poliţie, este angajat, a avut o comportare bună anterior comiterii faptei şi pe parcursul procesului penal, este căsătorit şi are 1 copil minor în întreţinere), dar şi de îndeplinirea cerinţelor art.81 Cod penal.

O altă critică invocată se referă la încadrarea juridică a faptei fiind incident cazul de casare prev. de art.3859  pct.17 Cod procedură penală, încadrarea juridică corectă fiind cea prev. de art.178 alin.1 Cod penal.

Curtea examinând potrivit art.3856 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, dar şi din oficiu, actele şi lucrările dosarului, criticile formulate şi cazurile de casare menţionate, constată că recursul inculpatului este întemeiat pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 Cod penal constând în aceea că la data de 14.08.2006 ,în jurul orei 1630 -1730 ,în timp ce se deplasa cu atelajul proprietate personală pe un drum agricol de pe raza comunei Singureni, Judeţul Giurgiu a acroşat pe victima D. M. care a căzut la pământ, iar căruţa a trecut peste aceasta inculpatul reuşind să oprească atelajul la o distanţă de aproximativ 5-6 m de locul accidentului. Ulterior, la 20.08.2006, victima a decedat din cauza traumatismelor suferite, deşi a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale. Aceste împrejurări faptice au fost stabilite temeinic de către ambele instanţe, avându-se în vedere coroborarea probelor administrate cu recunoaşterile constante ale inculpatului, care nici un moment nu a negat comiterea faptei şi, nici nu a criticat reţinerea situaţiei de fapt.

Prima critică din recurs a inculpatului, deşi reală şi întemeiată nu poate avea drept efect casarea, pentru acest motiv a deciziei instanţei de apel.

Adevărat, în apel inculpatul nu a solicitat aplicarea art.181  Cod penal, ci doar suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art.81 Cod penal, astfel că acele consideraţii din decizie cu privire la faptul că nu pot fi aplicate disp.art.181 Cod penal, nu-şi găseau o justificare determinată de solicitarea părţii.

Instanţa însă a făcut o analiză prin prisma solicitării de a i se crea o situaţie favorabilă inculpatului prin declararea apelului, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac potrivit art.371 Cod procedură penală, aceste considerente neafectând legalitatea sentinţei, din acest punct de vedere, cazul de casare invocat, nefiind incident.

În ce priveşte a doua critică a recursului, se constată că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa s-a orientat la o pedeapsă de 9 luni închisoare, sub minimul special prevăzut, reţinând justificat circumstanţele atenuante prev.de art.74 lit.b şi c Cod penal.

Modalitatea de executare stabilită, respectiv regimul de detenţie, a fost determinată nu doar de neîndeplinirea cerinţei art.81 lit.c Cod penal (atingerea scopului pedepsei fără executarea acesteia), cât mai ales - în reţinerea instanţei de recurs - neîndeplinirii cerinţei  prev. de art.81 lit. b Cod penal (inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. de art.38 Cod penal). Ori din fişa de cazier judiciar (f.13.dup) aflată la dosar  rezultă că inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice, pedepsele aplicate fiind de 6 luni închisoare (sentinţa penală nr.1642/1997) şi de 1 an şi 8 luni închisoare ( sentinţa penală nr.528/2002).

Chiar dacă aceste fapte nu atrag starea de recidivă, relevă că inculpatul a dovedit perseverenţă infracţională, dar face să nu fie îndeplinită nici cerinţa obligatorie a art.81 lit.b Cod penal, împrejurare care face imposibilă stabilirea unei alte modalităţi de executare, decât cea în regim de detenţie.

Susţinerea apărătorului inculpatului în sensul că noua infracţiune (din speţă) este o faptă comisă din culpă, ceea ce ar face să fie incidente disp.art.38 Cod penal, nu poate fi primită, pentru că art.81 lit.b Cod penal când trimite la art.38 Cod penal  are în vedere circumscrierea faptei comise anterior în vreunul  dintre cazurile prev. de art.38 Cod penal. Astfel că, solicitarea inculpatului de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei nu poate fi primită.

În schimb, se constată că hotărârile criticate sunt nelegale sub două aspecte, al încadrării juridice a faptei şi respectiv al aplicării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.71 rap. la art.64 lit. c Cod penal.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă în forma agravantă prev. de art.178 alin.2 Cod penal care reglementează săvârşirea faptei, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi.

Această formă agravantă a infracţiunii sancţionează lipsa de prudenţă pentru cei ce exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale ori măsuri de prevedere, profesii, meserii sau activităţi în cazul cărora orice neatenţie poate produce consecinţe grave.

În cauză inculpatul a comis infracţiune, în timp ce conducea atelajul proprietate personală pe un drum de exploatare agricolă, această activitate nereprezentând o profesie ori meserie reglementată prin norme legale şi pentru desfăşurarea căreia să fie stabilit un cadru normativ a cărui nerespectare să producă urmările faptei. În această situaţie reţinerea formei agravante a infracţiunii prev. de art.178 alin.2 Cod penal nu este justificată, încadrarea juridică legală ce trebuie reţinută este cea prev .de art.178 alin.1 Cod penal, latura subiectivă a infracţiunii îmbrăcând forma culpei simple (neglijenţă), cum, de altfel, a reţinut şi instanţa de fond. Aşa fiind, urmează a face aplicarea art.334 Cod procedură penală şi a dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii în sensul celor arătate.

Chiar dacă s-a dispus această schimbare a încadrării juridice şi art.178 alin.1 Cod penal prevede alte limite de pedeapsă, instanţa de recurs apreciază că pedeapsa aplicată deja, de 9 luni închisoare este proporţională cu împrejurările comiterii faptei şi persoana inculpatului care a mai fost anterior condamnat pentru fapte comise prin nerespectarea regulilor de circulaţie rutieră pe drumurile publice.

În privinţa modalităţii de executare a pedepsei, deşi s-a solicitat aplicarea art.81 Cod penal, pentru considerentele expuse la examinarea acestei cereri nu poate fi suspendată condiţionat executarea pedepsei chiar dacă s-a schimbat încadrarea juridică a faptei.

Al doilea motiv de nelegalitate a hotărârilor îl reprezintă aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.c Cod penal rap. la art.71 Cod penal ,conţinutul acestor drepturi fiind indisolubil legat de comiterea infracţiunii prin folosirea unei funcţii sau exercitarea unei profesii ori activităţi, pentru care, inculpatul prin comiterea infracţiunii nu mai este demn să le ocupe ori exercite.

În cauză, aşa cum s-a mai arătat, inculpatul nu a comis infracţiunea în exercitarea unei profesii, meserii, ori activităţi reglementate, ci acesta a săvârşit fapta conducând o căruţă pe un drum de exploatare agricolă, fapta comisă nefăcându-l nedemn în sensul legii penale, să mai conducă atelajul proprietatea sa.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală să fie admis recursul inculpatului, să fie casată integral decizia şi doar parţial sentinţa penală, respectiv în limitele ce preced, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală -  Decizia penală nr. 248/ 16 februarie 2009).