Înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical cu măsura de siguranţă a internării medicale

Prin sentinţa penală nr. 30/31.01.2014, pronunţată în dosarul penal nr. 4386/204/2013 de către Judecătoria Câmpina, admiţându-se sesizarea judecătorului delegat la Biroul Executări Penale, instanţa, în conformitate cu disp. art. 431 C.p.p., a dispus înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, dispusă faţă de făptuitoarea G.G. prin sentinţa penală nr. 107/02.04.2013, cu măsura de siguranţă a internării medicale a acesteia într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire.

Pentru a dispune astfel, au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, în care s-a reţinut că făptuitoarea G.G., prezentând diagnosticul de „tulburare schizo-afectivă – discernământ abolit”, are nevoie de internarea sa medicală într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire.

S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 2580/P/2009 emisă la data de 29.01.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în conformitate cu disp. art. 249 C.p.p., rap. la art. 11 pct. 1 lit. b C.p.p. şi la art. 10 lit. e C.p.p., a dispus faţă de  făptuitoarea G.G. scoaterea de sub urmărire penală, întrucât există o cauză care înlătură caracterul penale al faptei - iresponsabilitatea.

În fapt, la data 24.08.2009, numitul V.L. a sesizat organele de poliţie pentru faptul că fosta sa soţie, numita G.G., începând cu luna februarie 2009, nu a plătit, cu rea credinţă, pensia de întreţinere la care a fost obligată prin Sentinţa civilă nr. 628/2502.2008 a Judecătoriei Câmpina, în favoarea minorului V.F.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 107/2013 s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina privind pe făptuitoarea G.G.  şi, în consecinţă, în temeiul disp. art. 113 C.p., s-a dispus obligarea acesteia la a se prezenta în mod regulat la tratament medical, până la însănătoşire. De asemenea, făptuitoarei i-a fost atrasă atenţia asupra disp. art. 113 alin. 2 C.p.

Judecătorul delegat din cadrul Biroului Executări Penale, sesizând instanţa cu privire la înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, dispusă faţă de făptuitoarea G.G, cu măsura internării, a arătat că, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 107/2013, o copie a acesteia a fost înaintată la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Tulcea, care a comunicat, cu adresa nr. 3576/26.04.2013 că măsura de siguranţă va fi pusă în executare prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.

La data de 23 mai 2013 s-a înaintat adresă atât către unitatea sanitară desemnată şi către făptuitoare.

Cu adresa nr. 27/30.07.2013, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea – Centrul de Sănătate Mentală a comunicat că numita Chirilov Veronica nu s-a prezentat niciodată în cadrul Centrului de Sănătate Mentală pentru a primi tratament medical conform art. 113CP. 

Ca urmare a sesizării, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, din raportul înaintat la dosarul cauzei reieşind, cu privire la starea psihică actuală a persoanei examinate, următoarele: „Afectivitate – aplatizare afectivă cu inversiune afectivă faţă de familie, detaşare de realitate; Activitate – dezorganizată, influenţată de idei delirante”, în concluzie recomandându-se înlocuirea măsurii obligării la tratament medical cu măsura internării medicale. 

Potrivit art. 431 C.p.p., după primirea raportului medico-legal şi a concluziilor medicului specialist, instanţa ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi apărătorului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului specialist, atunci când consideră necesar, dispunând fie înlocuirea tratamentului, fie internarea medicală.

Potrivit art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale „orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă”. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazurilor enumerate la lit. a – f, printre care la lit. e – daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, toxicoman sau a unui vagabond.

De asemenea, potrivit Hotarârii CEDO din 23.02.1984, cauza Luberti contra Italiei, o persoană nu poate fi considerată ca fiind un „alienat” şi privată de libertate, decât după îndeplinirea a minimum trei condiţii, şi anume: boala mintală trebuie să fi fost stabilită prin probe, ea trebuie să aibă un caracter sau o amploare care să justifice internarea, iar internarea să nu se poată prelungi fără justificarea persistenţei bolii.

În aceste conditii, s-a apreciat că neprezentarea făptuitoarei la Centrul de Sănatate Mintala în vederea administrării tratamentului medicamentos la care a fost obligată, în ciuda faptului că acesteia i-a fost pusă în vedere sancţiunea prev. de art. 113 al. 2 C.p., justifică înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical cu aceea a internării medicale, prev. de art. 114 Cod penal. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanţa a avut în vedere şi declaraţia făptuitoarei cu ocazia audierii sale în cauză, aceasta susţinând că suspectează faptul că s-ar dori “lichidarea” ei. În aceasta situatie, apare ca evidentă urmarea neprezentării sale în vederea administrării tratamentului, starea actuală a acesteia impunând internarea în vederea administrării unui tratament de specialitate.

Faţă de datele speţei deduse judecăţii, fiind dovedit că boala mintală de care suferă faptuitoarea are o asemenea amploare care să justifice internarea, din chiar raportul de expertiză rezultând că se impune tratamentul în regim ambulatoriu, fiind respectate şi condiţiile impuse de lege, instanţa a reţinut că sesizarea este fondată şi, în temeiul art. 431 al. 12 C.p.p. a dispus admiterea acesteia.

Domenii speta

Spete similare