Civil – partaj judiciar

Civil – partaj judiciar

Prin Sentinţa civilă nr. 1312/09.11.2012 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus respingerea acţiunii civile având ca obiect „partaj judiciar şi constatare edificare”, formulată de reclamanta SE (decedată) şi continuată de reclamantele RL şi PL, în calitate de moştenitoare, împotriva pârâţilor Comuna M. Prin Primar, CV, CE, NV, PA, CE, CA, SS, BN, BC, BO, MP, FŞ, CE, CV, NV, PA, NM, NI, TGO, TRI şi CI, aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că terenul din litigiu, în suprafaţă totală de 7378 mp., este situat in com. M, fiind înscris în mai multe cărţi funciare, după cum urmează:

- suprafaţa de 772 mp teren, identica cu parcela nr. 86/2, este înscrisă în CF30651 M, pentru comuna RM, din anul 1928:

- suprafaţa de 763 mp. teren, identica cu parcela nr. 89/37, este înscrisă în CF85 M, pentru CA, CA, CA, CS, CA, BI, BE, BV, BE, CA si HI.

- suprafaţa de 5843 mp., identică cu parcelele nr.28/2, nr. 76/1 si nr. 77/1 este înscrisă in Cf 26 M, pentru BS si BM.

In cauză s-a invocat ca şi mod de dobândire a dreptului de proprietate de către SE, atât uzucapiunea prev. de art. 1452 din Codul civil bucovinean, cât şi uzucapiunea prev. de art. 28 din DL115/1938.

Pentru a stabili temeiul de drept aplicabil în speţă, se impune a se stabili anul în care a început posesia terenului SE (decedată la data de 22 01.2012).

Aşa cum este bine cunoscut, localitatea M este situată în zona de aplicare a DL 115/1938, act normativ care va rămâne în vigoare până la data finalizării lucrărilor de cadastru general şi a registrului de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii administrativ teritoriale ( art. 69 din Lg.7/1996)

În acelaşi sens, prin decizia nr. 86/10.12.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite s-a statuat că, în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul DL115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a legii 7/1997, acţiunea în constatare dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară, sunt guvernate de disp. legii vechi, respectiv cele ale DL 115/1938.

Deosebit de aceasta, instanţa va reţine că  DL 115/1938 se aplică în Bucovina de la data de 15 octombrie 1938, conform art. 8 al. 2 din DL511/1938.

In acest sens, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză la solicitarea reclamantelor, se retine ca SE a intrat în posesia terenului din litigiu la decesul părinţilor săi, BV si E. Potrivit adeverinţei aflata la fila 60 din dosar, aceştia sunt decedaţi din anul 1987, respectiv 1989.

Din extrasul din Registrul agricol, aflat la filele 46,47 din dosar, se retine  SE figurează din anul 1986, cu suprafaţa de 2000 mp, însă alături de BV si E.

In consecinţă, instanţa va reţine ca SE a intrat în posesia terenului în perioada anilor 1986-1989.

Legea aplicabilă în materie de uzucapiune, în anii 1986- 1989 este DL 115/1938 care, în art.27 si 28 stabileşte condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Potrivit art. 28 din DL115/1938: „cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris in cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

Aşadar, pentru ca uzucapiunea să poată opera în aceasta situaţie, se cer a fi întrunite, in mod cumulativ, următoarele condiţii: titularul dreptului înscris în CF saăfie decedat: uzucapantul să posede cel puţin 20 de ani: posesia să fie utilă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus în cauza de faţă, separat pentru fiecare carte funciară, instanţa constată că nu sunt îndeplinite.

Astfel, pentru terenul înscris in CF 26, in suprafaţa de 5843 mp., nu s-a făcut dovada decesului proprietarului tabular BŞ.

Pentru terenul înscris in CF 85, in suprafaţa de 763 mp., nu s-a făcut dovada decesului proprietarilor tabulari CA si CS. Deosebit de aceasta, BE este decedată din anul 2005, faţă de aceasta din urmă termenul prev. de art. 28 din DL115/1938 împlinindu-se in anul 2025.

De asemenea, nici pentru terenul  înscris in CF 30651 pentru comuna RM, nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei condiţii.

Având în vedere că, pentru nici una din parcelele mai sus menţionate nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei referitoare la decesul proprietarilor tabulari şi având în vedere că, condiţiile prev. de art. 28 trebuie îndeplinite în mod cumulativ, analizarea condiţiei posesiei utile apare ca fiind inutilă.

În ceea ce priveşte incidenţa în speţa de faţă a dispoziţiilor. art. 1452 din Codul civil bucovinean, invocat de către reclamante, instanţa reţine că, în speţă, dispoziţiile Codului civil austriac nu pot fi aplicabile în speţă faţă de momentul începerii posesiei de către SE.De asemenea, nu s-ar putea reţine nici joncţiunea posesiilor între SE şi autorii acesteia, BV şi E întrucât  nici aceştia din urmă  nu au început posesia asupra terenului din litigiu dinainte de anul 1938.

Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza copiei după registrul agricol aflată la filele 244-253 din dosar, din cuprinsul căruia rezultă că BV şi E (soţi)  figurează înscrişi în registrul agricol din anul 1964. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că anul înscrierii acestora în registrul agricol coincide cu anul decesului mamei lui BV – BI, aspect reţinut pe baza adeverinţei aflate la fila 145 din dosar, în care se arată că BV este fiul lui Ş şi EB, aceasta din urmă fiind decedată din anul 1964.

În altă ordine de idei, instanţa reţine că nu se poate invoca în cauză uzucapiunea cu începere dinainte de anul 1938, pentru SE deoarece aceasta s-a născut în anul 1936.

Faţă de cele mai sus menţionate, primul capăt de cerere din acţiunea precizată este neîntemeiat, demersul procesual fiind greşit.

Pentru a-şi reglementa situaţia juridică cu privire la terenul din litigiu,  reclamantele au posibilitatea promovării unei acţiuni în care să solicite ieşirea din indiviziunea autorilor lui SE, moştenirile succesive după proprietarii tabulari  menţionaţi, acolo unde este cazul, respectiv uzucapiunea pentru autorii săi, care au stăpânit terenul înainte de 15 oct. 1938, însă instanţa nu se poate pronunţa decât în limitele în care a fost investită, neputând schimba obiectul şi cauza acţiunii. Aceasta deoarece  procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private iar rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Astfel, instanţa se pronunţă asupra a ceea ce s-a cerut şi în limitele a ceea ce s-a cerut, iar nu asupra a ceea ce reclamantul ar fi putut sau ar fi trebuit să ceară.

Nici cel de-al doilea capăt de cerere din acţiunea precizată, referitor la constatarea dobândirii de către BŞ, a dreptului de proprietate cu privire la construcţii, nu este întemeiat deoarece, pe terenul înscris în CF 26, pe care sunt situate construcţiile, acesta este proprietar alături de BM, nefiind singurul proprietar.

Pentru a se putea constata dobândirea de către BŞ a dreptului de proprietate cu privire la construcţii trebuie, mai întâi, să se stabilească faptul că acest teren a fost în proprietatea exclusivă a lui BŞ.

In ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la dobândirea, de către SE, a dreptului de proprietate asupra construcţiilor din litigiu, prin moştenire, de la BS, instanţa constată că acesta este, de asemenea, nefondat întrucât aceasta nu a depus la dosar un certificat de moştenitor sau un testament din care să rezulte calitatea sa de moştenitoare după BS, în condiţiile în care acesta este bunicul său. De asemenea, nu a dovedit faptul ca autorul sau, BV (fiul lui Ş) era decedat la data deschiderii succesiunii după BS, pentru a putea opera reprezentarea succesorala. De altfel, nici nu s-a făcut dovada decesului acestuia, reclamantele având posibilitatea promovării unei acţiuni pentru declararea  judecătoreasca a morţii acestuia.

Nici capătul de cerere referitor la înscrierea în cartea funciară nu este întemeiat, faţă de caracterul accesoriu al acestuia.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, instanţa a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi în baza art. 274 C. proc. civ., reclamantele au fost obligate la cheltuieli de judecată către pârâta com. M.

Domenii speta

Spete similare