Partaj succesoral şi anulare certificat de moştenitor

Dosar  nr.  XXXXX/193/2009

- Recurs -

-  Anulare  act -

 R  O  M    N  I  A

TRIBUNALUL  BOTOŞANI - SECŢIA  CIVILĂ

Şedinţa  publică  din  data de 01  februarie 2011

DECIZIA CIVILĂ  NR.  91  -  R

Pe rol, judecarea cererii de recurs  formulată de recurentul - reclamant  V. M. C., împotriva  sentinţei civile nr.  1958 din data  de 11  martie 2010 a Judecătoriei Botoşani, judeţul Botoşani în dosar nr. XXXXX/193/2009, în contradictoriu cu intimata - pârâtă  B. A.  şi intervenienţii  în interes propriu  V. D. P. şi V. I. D.,  având ca obiect de  judecată acţiune civilă  pentru  -  anulare  act. -

La apelul nominal, făcut în şedinţa  publică, se  prezintă  avocat  A. A., pentru avocat C. A., angajată în cauză a recurentului - reclamant lipsă,  V. M. C.,  prezentă fiind  şi  intimata  - pârâtă B. A.,  asistată de  avocat P. R.,  lipsind  intimaţii - intervenienţi în interes  propriu.

S-a făcut  referatul cauzei de către grefierul de şedinţă  acesta învederând că procedura de citare a părţilor  este legal îndeplinită după care  având cuvântul, avocat A. A., pentru recurentul - reclamant  învederează  instanţei faptul că nu este în măsură a  prezenta la dosar nici un fel de  înscris,  respectiv  încheiere  care să fie  înregistrată la  vreun notariat,  pentru a se  face  dovada  eliberării  testamentului în discuţie, deşi în acest sens  i s-a  acordat  un termen de judecată.

Totodată, prezenţi la instanţă şi întrebaţi fiind, apărătorii  ambelor  părţi  arată, pe  rând,  că nu mai au de  formulat alte cereri ori de adus  noi înscrisuri la  dosar,  situaţie  în care  instanţa,  constatând  pricina în stare de  judecată, acordă cuvântul cu privire la  dezbateri.

Avocat A. A., pentru recurentul - reclamant V. M. C., solicită admiterea  recursului potrivit motivelor formulate, respectiv  concluziilor scrise depuse astăzi la  dosar. Nu se solicită cheltuieli de  judecată.

La  rândul său,  avocat P. R., pentru intimata - pârâtă B. A.,  formulează concluzii  de  respingere  a  cererii  de  recurs  şi menţinere  a sentinţei civile  recurate, ca  fiind  legală şi temeinică.  De asemenea,  nu se  solicită cheltuieli de  judecată. 

După deliberare;

T R I B U N A L U L ,

Asupra  cererii  de  recurs,  de  faţă,  constată că;

Prin cererea înregistrată pe  rolul Judecătoriei  Botoşani, şi care  a  constituit  iniţial  obiectul dosarului  nr.  XXXX/193/2009 (partaj succesoral  şi anulare certificat de  moştenitor) reclamantul  V. M. C. - în contradictoriu cu pârâţii  B. A., V. D. P. şi V. I. D., a solicitat  modificarea certificatului de  moştenitor  nr.  XXX  din data  de  23.10.1997, eliberat de  Biroul Notarului  Public  S. M. D., în sensul excluderii pârâtei B. A. de la succesiunea  defunctei  C. P..

A mai solicitat reclamantul să se constate că patrimoniul  defunctului V. I., se compune din casa situată în municipiul  Botoşani, strada X,  nr.  Y şi  din cota  indiviză  de  2 ori  1/3 din suprafaţa  de  5.235 m. p. situate la aceiaşi adresă, să se identifice  cotele ce  revin succesorilor  defunctului V. I.  şi să se  dispună lichidarea  stării  prin  individualizarea  şi atribuirea  corespunzătoare.

În motivare  reclamantul  a arătat că masa  de bunuri  rămasă  la decesul autorului V. I. se compune  din imobilele  arătate,  dobândite  prin  moştenire,  conform  testamentului  întocmit  în data  de  15  mai  1959 la  Notariatul de  Stat - Botoşani, certificatelor de  moştenitor nr.  XXX, XXX şi XXX  din data de 23.10.2007 eliberate de Biroul Notarului Public  S. M. D.şi testamentului autentificat sub numărul XXXXX din 26.03.1992 la  Notariatul de  Stat Botoşani. 

Că, prin acest din urmă act, despre care  s-a  avut  cunoştinţă în momentul întocmirii certificatului de moştenitor nr. XXX/2007, defuncta  C. P. atestat toată averea sa în favoarea fratelui V. I., testamentul fiind descoperit după decesul beneficiarului, justificându-se  astfel  modificarea certificatului menţionat.

Pârâta B. A., prin întâmpinarea formulată a  solicitat respingerea  cererii de  modificare  a certificatului de  moştenitor, arătând  că este de acord cu partajarea averii succesorale a defunctei C. P.  a  cărei moştenitoare  este.

Pârâta, în motivare, arată că, părinţii  săi, defuncţii V. I.  şi E. au testat  celor trei copii, V. P., C. P.  şi B. A., câte 1/3 din imobilele teren şi construcţii situate în municipiul Botoşani, strada X nr. Y (fosta Z). Cei trei  fraţi  au stăpânit  bunurile astfel dobândite, în bună înţelegere, până la  decesul numitului V. P.,  tatăl  defunctului  V. I. - autorul  reclamantului  şi al  celorlalţi doi pârâţi.

Arată pârâta  B. A. că, întrucât  reclamantul s-a  confruntat  cu o serie de dificultăţi, mătuşa sa, defuncta C. P., care  nu avea  copii, a decis  să-i lase  averea  sa,  întocmind  testamentul nr.  XXXXX/1997,  iar în anul 2007, defunctul V. I., care nu a dorit niciodată să beneficieze  de  testament  a  insistat în dezbaterea  succesiunii  defunctei sale  mătuşi, eliberându-se  astfel, certificatul  nr. XXX/2007, pentru ambii succesori ai defunctei,  în cote  egale de 1/2  din 1/3 din casa  şi terenul  de  5.235 m. p. . După un an de la  întocmirea  acestui certificat  a decedat  nepotul V. I.,  lăsând celor  trei  fii  ai  săi bunurile indicate  în acest act.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a arătat că  susţinerile  pârâtei nu sunt întemeiate, că în pofida acestora, casa  defuncţilor  V. I. şi E.,  a revenit integral, prin testament,  fiului V. P.,  că  presupusa  dorinţă de  valorificare  a testamentului  întocmit  în beneficiul  autorului  V. I., a  fost infirmată prin însăşi  acceptarea,  de  către  acesta, a  înscrierii  în certificatul de  moştenitor  contestat,  că testamentul nr. XXXXX/1992 nu a  fost revocat de testatoarea C. P. şi că acest act a  vizat  implicit  excluderea  pârâtei  B. A.,  astfel încât, nu poate  fi inclusă în certificatul de  moştenitor.

A mai susţinut  reclamantul că  exheredarea  în discuţie nu poate fi înlăturată  prin simpla  manifestare de  voinţă a legatarului,  că  în absenţa unei revocări voluntare sau judecătoreşti, testamentul este încă valid,  atestând dreptul de proprietate  al legatarului.

În final,  reclamantul  învederează că defunctul  V. I.  nu a avut  cunoştinţă de  existenţa  testamentului  în discuţie, concluzie  ce  rezultă  din însăşi indicarea  în certificatul  de  moştenitor  a  naturii  legale  iar nu testamentare a  succesiunii. Pe de  altă parte,  a arătat reclamantul  că, dacă ar  fi existat un refuz  din  partea  defunctului beneficiar,  acesta s-ar fi  tradus  în  considerarea  succesibilului  renunţător  ori străin de  moştenire.

A mai arătat  reclamantul că bunurile în litigiu  au fost  transmise  prin testamentul din 1959, exclusiv celor trei fraţi deja menţionaţi,  casa revenind în întregime  numitului V. P., că deşi a cunoscut  existenţa  testamentului  nr.  XXXXX/1992, pârâta a  ascuns  notarului  public,  cu rea  credinţă acest aspect, ignorând situaţia delicată în care se afla  nepotul său,  V. I..

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2009, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect anulare (modificare certificat de  moştenitor  şi s-a suspendat cererea de partaj, formându-se dosarul nr.  16.394/193/2004, reclamantul  solicitând  repunerea în termenul de opţiune  succesorală).

După formarea noului  dosar,  prin nota  de  concluzii a  susţinut că  la momentul  eliberării certificatului  de  moştenitor, nici  defunctului  V. şi nici notarul public nu a avut cunoştinţă de existenţa  testamentului,  acesta  fiind  descoperit  după decesul beneficiarului, situaţii de natură a  atrage incidenţa  prevederilor art.  88  din Legea  nr.  36/1995. S-a mai arătat  că, în condiţiile  sate certificatul  de  moştenitor a fost  emis  cu încălcarea dispoziţiilor în materia devoluţiunii testamentare,  impunându-se  anularea  sa  parţială, în sensul  înlăturării de la moştenire a  pârâtei  B. A.,  cu atât  mai mult cu cât  testamentul  autentificat sub numărul  XXXXX/1992 nu şi-a pierdut valabilitatea, proba faptului negativ al necunoaşterii existenţei testamentului, nefiind admisibilă, dovada  împrejurării contrare căzând  în sarcina pârâtei, eventuala probă testimonială impunându-se  a proveni de la  persoane care  au luat  cunoştinţă în mod  direct  de  faptele ce  tind  a  fi demonstrate. 

La termenul de  judecată din data de  05 februarie 2010,  în baza  precizărilor reclamantului, instanţa a procedat la refacere a cadrului  procesual, pârâţii  V. D. P. şi V. I. D., urmând  a figura  în proces, în calitate de intervenienţi în nume propriu,  conform  dispoziţiilor art. 57 Cod procedură civilă.

Astfel, intervenientul  V. D. P.  a arătat  că încă din copilăria  sa, bunicul său,  V. P., a  utilizat şi terenul proprietatea  surorii  sale,  C. P., teren care  a  fost cultivat  până la  moartea  acestuia, dar şi ulterior, de familia  V.,  fără  ca  pârâta  să emită  vreo  pretenţie  asupra  respectivului imobil,  ştiut  fiind faptul că  sora  sa  a afirmat mereu că urmează  să-l cedeze  fiului  V. M. C.,  reclamantul  în cauză.

A susţinut  intervenientul  că deşi a  auzit discuţii între părinţii  săi cu privire la intenţia  defunctei  C., la  acea  vreme  nu s-a  aflat  dacă s-a întocmit  un act în acest sens. Întrucât defunctul  V. I.  avea  probleme de sănătate care i-au  afectat  grav viaţa  personală, având nevoie de tratament medicamentos constant dar şi de condiţii de trai  speciale pe care imobilul părinţilor săi nu le asigura, s-a intenţionat vânzarea  imobilului respectiv pentru a-şi achiziţiona o garsonieră, astfel că au demarat  şi au suportat financiar procedura dezbaterii succesorale  cu privire la imobilul din strada  X,  nr. Y,  prilej cu care şi-au  întrebat tatăl dacă a  încheiat vreun act cu mătuşa sa, C. P., fără să  obţină un răspuns  lămuritor  în acest sens. Testamentul a fost descoperit după decesul beneficiarului  de  către intervenienţi,  în timp  ce  căuta  actele de identitate  ale  bunicii sale  printre  documentele existente  în locuinţă.

Intervenienţii au solicitat înlăturarea depoziţiilor părtinitoare ale martorilor pârâtei  şi admiterea  acţiunii  în sensul dorit  de  reclamant.

Prin sentinţa civilă nr. 1958 din data de 11 martie 2010, Judecători a Botoşani a  respins  acţiunea  ca  neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul şi intervenienţii  sunt  fii ai defunctului  V. I., decedat la  data  de  19.11.2008,  acesta  din urmă,  fiind  fiul  numitului V. P. şi nepotul  pârâtei B. A. şi al defunctei C. P..

Prin testamentul autorilor V. (D.) I. şi E.,  fiecare  dintre cei trei fraţi (V. P., B. A. şi C. P.) au primit  câte  1.745 m. p. din totalul  proprietăţii  de  5.235 m. p.  situat  în municipiul Botoşani,  strada Z nr.  Y (actualmente X). Numitului V. P.  i-a  revenit  în plus  şi  imobilul  construcţii edificat  pe teren.

Astfel, de pe  urma  defunctului  V. P., decedat la data  de  29.12.1994,  a  rămas  o masă succesorală compusă din casă şi cota  de  1/2  din terenul aferent,  masă ce  a fost culeasă  integral  de  succesorul V. I.  conform certificatului de  moştenitor  nr.  146 din 23.10.2007.

Numita C. P. prin testamentul autentificat sub numărul XXXXX din data de 26.03.1992  a dispus de întreaga sa  avere  (respectiv cota  de  1/3  din teren) în favoarea  nepotului său,  V. I.,  însă prin certificatul de moştenitor  întocmit pentru  succesiunea  defunctei C. P. (nr.  XXX/23.10.2007) s-a stabilit  că masa  de  bunuri revine  în cote  egale, moştenitorilor  B. A.  şi V. I.,  în calitate de  soră şi, respectiv, de  nepot de  frate,  certificatul  necuprinzând menţiuni referitoare  la existenţa vreunui testament, succesiunea fiind  considerată  a  avea, în întregul său, o natură legală.  După  emiterea acestui  certificat  V. I. a  decedat, respectiv la  19.11.2008.

Reţine prima instanţă că  acţiunea  reclamantului  formulată în termenul de prescripţie  de trei ani,  vizează  tocmai  modificarea  (anularea parţială), a certificatului de moştenitor  emis  după defuncta C. P., în sensul excluderii  de la  succesiune a  pârâtei B. A., drept consecinţă a  descoperirii testamentului defunctei, ulterior  decesului beneficiarului  V. I.,  ipoteză  care  poate constitui,  într-adevăr, o cauză  a repunerii celui interesat  în termenul de  opţiune  succesorală şi pe  cale  de consecinţă, a desfiinţării sau modificării certificatului de  moştenitor  întocmit cu ignorarea existenţei acestui testament.

Însă, reţine prima  instanţă că, o atare  soluţie  este  condiţionată de  demonstrarea  împrejurării că,  în mod  cert, la  momentul  dezbaterii  succesorale, beneficiarul  testamentului  nu avea  cunoştinţă despre acesta.

În susţinerea unei astfel de împrejurări  reclamantul a invocat între altele, absenţa menţiunilor specifice din certificatul de moştenitor,  starea  de  sănătate precară a tatălui  său legatar,  efectuarea  de  către  acesta  de  acte  de stăpânire  a terenului  defunctei C. P., dorinţa şi necesitatea  achiziţionării  unui imobil  care să asigure condiţii potrivit  situaţiei  medicale  a  numitului V. I..  De asemenea,  a susţinut  reaua  credinţă a  pârâtei  B.,  care nu a adus  la  cunoştinţa notarului public existenţa  testamentului  prin care a  operat  exheredarea  sa  de la succesiunea  defunctei Călinescu.

Pârâta,  în apărare,  a  invocat  în esenţă  că, defunctul  V. I.  avea  cunoştinţă despre  dorinţa  numitei  C. P.,  fiind  ataşat  în egală măsură de ea,  că mătuşa sa a  preferat să ignore  dispoziţiile  testamentare, în favoarea împărţelii rezultate în cadrul succesiunii legale.

În raport  de  aceste susţineri,  prima instanţă a  reţinut  că  unele  situaţii invocate  de reclamant  sunt  apte  a pleda,  chiar reale  fiind, pentru  concluzia rămânerii  ascunse a  testamentului  până la  o dată ulterioară  decesului  lui V. I., întrucât  absenţa  din certificatul contestat a  menţiunilor referitoare la testamentul defunctei C.  poate apărea, deopotrivă,  ca efect al  voinţei  gratificatului,  după cum  actele  de  luare  în stăpânire  a  terenului  servesc  ideii de  acceptare  a succesiunii,  indiferent  de  natura acestuia  (legală sau testamentară).

Mai reţine prima instanţă şi dispoziţiile art. 928 Cod civil potrivit cu care, beneficiarul poate determina prin propria sa voinţă  caducitatea testamentului, ca efect al neacceptării legatului, iar proba testimonială administrată în cauză pledează pentru concluzia  cunoaşterii de către  autorul  reclamantului a existenţei testamentului  întocmit  de mătuşa  sa, în plus unul dintre intervenienţi,  prin precizările  sale, a învederat că testamentul a fost găsit în casa tatălui său, defunctul V. I.,  împrejurare  care sprijină consistent, concluzia menţionată şi, prin urmare,  întocmirea certificatului  de moştenitor contestat apare, ca rezultat al  voinţei  conştiente  a  gratificatului  de  a opta  pentru moştenirea  legală  opţiune  perfect legală şi  care atrage  caducitatea  legatului stabilit de  testatoarea  C. P.. Tot  în legătură cu neaducerea la cunoştinţa notarului a existenţei testamentului  prima instanţă a reţinut  această împrejurare ca  fiind  tot  o obţine  a  beneficiarului,  iar necesitatea  achiziţionării  de  către acesta  a  unei noi locuinţe, putea fi îndeplinită şi prin intrarea  în posesie  a  jumătate  din  averea defunctului, cu atât  mai mult  cu cât defunctul  V. I.  era  deja proprietarul exclusiv  al unei  cote  de  1/3 din terenul  de  5.235  m. p.  precum  şi al casei existente. 

Referitor la susţinerile reclamantului privind capacitatea legatarului de a conştientiza semnificaţia testamentului şi mai ales a  semnificaţiei  întocmirii  certificatului de moştenitor, în forma  criticată prin prezenta acţiune, prima instanţă a reţinut  că deşi defunctul  V. I.  s-a  confruntat  cu probleme  grave de sănătate  care au condus  la amputarea  unui  picior şi la  restrângere  importantă a  mobilităţii, nu se poate pretinde  că acestea  i-au abolit  şi facultăţile  mintale,  într-o măsură  incompatibilă  cu  înţelegerea  semnificaţiei  actelor  sale, opinie valabilă  inclusiv  dacă  se admite  că înainte  de  deces acesta  sa-r fi  confruntat  cu momente  de  amnezie, cu toate  că  din depoziţiile de  martor  rezultă că  defunctul a  fost pe  deplin  conştient  până  în apropierea morţii sale.

Reţine prima  instanţă că, stabilirea discernământului unei  persoane, reclamă, pe  lângă proba  cu înscrisuri  şi proba  testimonială, administrate şi administrarea  unei probe cu expertiză de  specialitate,  probă car e însă nu a  fost solicitată de reclamant  şi care, de  altfel,  având  în vedere  înscrisurile  de  la dosar,  nu i-ar fi fost favorabilă reclamantului, întrucât  defunctul,  ulterior întocmirii  certificatului  de  moştenitor a promovat  o acţiune de  partaj  de  bunuri  comune, la  judecarea  căreia  s-a  înfăţişat personal. În plus,  reclamantul / intervenienţii însuşi au arătat  că şi-a însoţit  tatăl la notariat în vederea întocmirii certificatului de moştenitor  neinvocând  cu acel prilej,  vreo  stare  specială a  defunctului,  astfel  suspiciunile privind  starea de  normalitate psihică a defunctului  au apărut  odată cu  descoperirea  de  către  succesori acestuia  a testamentului, putând  fi apreciate, ele  însuşi,  drept  subiective.

Mai reţine  prima  instanţă  faptul că în cauză nu s-a făcut  dovada  relei credinţe  a  părţii cu privire la  necomunicarea  tuturor  datelor notarului  public, cu atât mai puţin  cu  cât  această atitudine  s-ar fi justificat  în mod  serios  doar în condiţiile  în care testamentul ar fi  rămas  ascuns  beneficiarului,  iar pe  de  altă parte,  nici  ideea  exercitării, de  către  pârâtă  a unei influenţe  dolosive  asupra  nepotului  său, nu ar  putea fi reţinută decât  prin raportarea  la o situaţie  psihică  specială  a legatarului şi în condiţiile  producerii  unor  dovezi  în acest sens.

Referitor la susţinerea reclamantului privind exheredarea pârâtei, prima instanţă a  reţinut  că acest aspect  ar  funcţiona  independent  de cunoaşterea de către beneficiar a dispoziţiilor testamentare şi  independent de voinţa acestui din urmă privitoare la acceptarea ori neacceptarea legatului, întrucât s-ar putea constata un caz de exheredare  indirectă numai în măsura în care  s-ar reţine voinţa testatorului de a  înlătura  de la moştenire un anumit succesibil, ceea ce devansează intenţia de  gratificare a legatarului. 

Însă, din declaraţiile  martorilor audiaţi  reiese că defuncta  prin actul său a  înţeles să compenseze neajunsurile cu care s-a confruntat  numitul  V. I. iar pe de altă parte,  numita  C. a  locuit, spre  sfârşitul vieţii  împreună cu sora  sa pârâtă, aceasta  din urmă ocupându-se inclusiv  de  funeraliile  testatoarei  astfel că scopul  defunctei a  fost acela  de al gratifica pe  nepotul său,  exheredarea  pârâtei operând  doar  ca  efect  subsidiar,  fără  să fi fost  urmărit  în mod expres,  având  în vedere  şi relaţia dintre  cele două  surori care exclude ideea  sancţionării conştiente  a  pârâtei  B. A.  şi, deci, în cauză nu sunt întrunite condiţiile funcţionării  exheredării independent  de  soarta  legatului, cu atât mai puţin  cu cât  caducitatea  este efectul voinţei beneficiarului.

Împotriva  acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul V. M. C. – C., solicitând mai  repunerea  în termenul legal  de declarare  a  recursului  şi, ca urmare  a  admiterii  acestei cereri, admiterea recursului  şi modificarea  în tot  a  sentinţei  recurate  în  sensul  admiterii  acţiunii.

În motivarea cererii de repunere  în termenul legal de declarare  a recursului se  arată că  instanţa avea obligaţia, din oficiu, de a-i  comunica hotărârea judecătorească la domiciliul şi adresa indicate de el potrivit dispoziţiilor  art.  86  Cod procedură civilă  şi, deşi a  depus  la  instanţa  de  fond,  în temeiul dispoziţiilor  art.  9 Cod procedură civilă, cerere  prin care a  solicitat  comunicarea  actelor de procedură,  inclusiv  hotărârea  la  adresa din municipiul  Botoşani,  Aleea  X,  nr.  Y,  et. Z,  apt. T,  instanţa  în mod  nejustificat  nu a  avut  în vedere  această cerere  de  arătare  a  noului său domiciliu  şi a  comunicat actele  la  adresa  veche,  indicată prin acţiune, recurentul  invocând  dispoziţiile art.  103  Cod procedură civilă.

Referitor la recursul declarat  împotriva  hotărârii primei instanţe  recurentul a  arătat  în  motive, că aceasta  a dat o interpretare eronată a probelor  administrate în  cauză.

Arată recurentul că la momentul realizării procedurii succesorale notariale, V. I. nu avut cunoştinţă de existenţa  testamentului  lăsat de  defuncta C. P.,  iar  pârâta  a  fost de rea credinţă,  întrucât,  astfel cum reiese  din  probele administrate,  a  avut cunoştinţă de  dorinţa  defunctei şi, implicit, a  ştiut  şi de  testamentul lăsat însă s-a prevalat  de  lipsa  actului  juridic, respectiv  a  înscrisului notarial, solicitând şi obţinând prin manopere dolosive eliberarea certificatului de  moştenitor,  împotriva voinţei testatoarei.

Că,  simpla susţinere  a  pârâtei că defunctul V.  ştia  de  existenţa  testamentului nu implică aplicarea de plino  a prezumţiei  că acesta  nu a  acceptat  moştenirea  testamentară şi nici  nu poate  înlătura  susţinerea  că defunctul  nu ştia  de  existenţa  acestui  act juridic,  imposibilitatea probării  unui fapt negativ neputând  constitui o împrejurare  care profită părţii. 

A mai arătat recurentul că  după decesul  tatălui său a  găsit  testamentul  după îndelungi căutări la Arhiva  Notariatului  de Stat preluat  de  Biroul Notarului  Public A. R. întrucât a vrut să deschidă succesiunea după tatăl  său, defunctul V. I., şi abia la  înmormântarea acestuia  din urmă aflat  de la  fratele  său,  V. P.  D.,  de faptul că  tatăl său  a  făcut succesiunea  după C. P.,  deşi ştia  de  când  era  copil  că numita C. P.  doreşte să-i lase  lui terenul  pe  care-l  deţinea  în proprietate,  fapt  ce l-a  determinat să caute  prin Arhivele Notariale testamentul prin care defuncta  a  lăsat terenul  moştenire.

După ce  a intrat  în posesia  testamentului,  recurentul a susţinut  că l-a  lăsat  în casa  defunctului întrucât  nici timpul şi nici banii  nu i-au permis  să  deschidă  succesiunea, fiind nevoit  să plece înapoi în Norvegia,  unde  are  loc  de muncă, urmând  să revină în perioada  concediului pentru a  deschide  succesiunea după tatăl  său împreună cu fraţii săi.

Recurentul a reiterat  susţinerea sa  privind exheredarea pârâtei  B. A. prin testamentul autentificat  sub numărul  XXXXX/1992, opţiunea legatarului neavând nici o relevanţă, întrucât ar însemna ca  valabilitatea acestei dispoziţii de ultimă voinţă a defunctului să fie  condiţionată de consimţământul  legatarului ceea  ce  este  inadmisibil.

În plus, a mai arătat reclamantul, faptul că, testamentul nu a  fost  revocat  de  către testator  în mod  expres, astfel că acesta îşi  produce  efectele iar descoperirea ulterioară a  acestuia este  de natură  a  modifica cuprinsul certificatului de  moştenitor emis  în necunoştinţă de cauză,  împrejurări de natură  a  face  incidenţa  dispoziţiilor  art.  88  din Legea nr.  36/1995.

În drept,  reclamantul a  invocat  dispoziţiile art.  304  punctul 9  Cod procedură civilă.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie  2010,  Tribunalul Botoşani, a admis  cererea  de  repunere  în termenul de  recurs, având  în vedere  faptul că  deşi reclamantul - recurent  a  solicitat în temeiul  dispoziţiilor art. 98 Cod procedură civilă comunicarea  actelor  de  procedură  la  o altă adresă  decât  cea indicată  prin acţiune,  prima  instanţă a  omis comunicarea hotărârii în cauză la  adresa veche,  astfel că reclamantul nu a  avut  posibilitatea  de  a lua  la  cunoştinţă  de  conţinutul acesteia şi de a  formula  recurs, în termenul legal  de  15  zile  de la  comunicare.

În ceea  ce  priveşte recursul,  Tribunalul  analizând  actele  şi lucrările  dosarului  în raport  de motivele  invocate  şi de  dispoziţiile  legale aplicabile în cauză,  constată  ca  fiind  nefondat, pentru cele  ce  succed:

Astfel reţine Tribunalul că, într-adevăr, prin testamentul  autentificat sub numărul XXXXX din data de 26 martie 1992, numita  C. P., a dispus  de  întreaga  sa  avere  în favoarea nepotului  V. I., autorul  reclamantului şi a intervenienţilor, însă în pofida acestui legat, prin certificatul de moştenitor nr. XXX din data de  23 octombrie 2007 invocat pentru  succesiunea  defunctei C.  (testatoarea) s-a stabilit  că masa de bunuri revine, în cote egale, pârâtei B. A. şi  defunctului V. I., certificatul  necuprinzând  menţiuni referitoare la  existenţa vreunui testament,  succesiunea  stabilită fiind  de  natură legală.

Astfel, în mod legal a reţinut prima instanţă că absenţa din certificatul contestat a menţiunilor referitoare la acest testament poate  apărea  ca  efect al voinţei  gratificatului, producerea  efectelor  juridice  a unui astfel de act nerevocat ori nedesfiinţat pe altă cale,  fiind condiţionată  de  poziţia persoanei gratificate, potrivit  dispoziţiilor  art.  928  Cod civil, care  prevăd  că ,,orice dispoziţie  testamentară  cade,  când eredele numit  sau legatarul nu o va primi sau va  fi  incapabil a  o primi”. Deci, din interpretarea  acestui text de lege rezultă  că  nimeni nu poate fi obligat să primească  o moştenire  împotriva  voinţei sale, astfel  că,  beneficiarul poate determina, prin propria  sa  voinţă, caducitatea  testamentului, ca  efect al neacceptării legatului. 

Prima instanţă a dat o corectă interpretare probelor  administrate din care reiese, fără echivoc  că,  intre  defunct  şi cele  două  mătuşi  ale sale a existat o relaţie apropiată, defuncta C. P. locuind, împreună cu sora  sa  astfel cum demonstrează  şi dovezile  scrise  depuse în cauză (domiciliul acestora  fiind  acelaşi), însă nu şi cu cel al  defunctului  V. I..  Că, într-adevăr, mătuşa sa, a  intenţionat să-i transmită averea,  având în vedere  greutăţile pe care le avea,  însă  V. I.,  din dorinţa de a nu o nedreptăţi pe  pârâtă, de la care primea ajutor  important, a optat  pentru  moştenirea legală,  la data  întocmirii  certificatului  de  moştenitor  defunctul V. I.  fiind  însoţit  de unul dintre  fii, potrivit precizărilor intervenientului  V. D. P., acesta din urmă neinvocând  cu acel prilej  vreo stare  specială a  defunctului,  care  să-i afectat  discernământul.

Invocând recurentul  faptul că a intrat  în posesia testamentului  după decesul tatălui său, V. I., după îndelungi căutări la Arhiva  Notariatului  de Stat,  însă deşi i s-a  solicitat expres,  nu a făcut  dovada în acest sens,  iar  intervenientul  V.  D.- P. a arătat  în precizările  sale  de la instanţa de fond că a  găsit acest testament  în casa  defunctului,  împrejurare  care  sprijină  consistent  concluzia  cunoaşterii de  către autorul  reclamantului a existenţei testamentului chiar la data întocmirii  certificatului  de  moştenitor  contestat.

A mai susţinut  recurentul că, încă  din copilărie ştia  faptul că  numita C. P. a dorit  să-i lase  lui terenul  pe  care-l  deţinea  în proprietate, acest fapt  determinându-l să caute  la  Arhivele  Notariatului de  Stat testamentul, susţinere ce nu poate fi primită întrucât dacă într-adevăr  ar fi  existat această dorinţă din partea  numitei C. P., aceasta  ar fi testat  în favoarea  recurentului  şi nu în favoarea  tatălui său,  şi, în plus, ar fi  avut  cunoştinţă de aceasta la data  întocmirii testamentului  nefiind  necesar să-l caute  în arhive, după 11  ani de la  decesul  testatoarei.

Mai mult,  aceste susţineri  fiind  în contradicţie cu  susţinerea că a lăsat  testamentul în casa  părintească, după decesul tatălui  său, pentru  a se  prevala în momentul deschiderii succesiunii  pe  care urma să o facă  odată cu revenirea în ţară.

Dacă ar fi adevărat,  atunci  se naşte  întrebarea  de ce  nu a adus la  cunoştinţa fraţilor săi de existenţa acestui testament, pentru a se  preocupa ei de deschiderea  moştenirii, şi eventual de introducerea  prezentei acţiuni.

În final,  singura  concluzie  care  se poate  reţine  este faptul  că acest testament  a  fost găsit  în casa părintească, recurentul  nefăcând nici un demers la  Arhivele  Notariatului de Stat, toate celelalte  susţineri  nefiind plauzibile. 

În ceea ce priveşte reaua credinţă a pârâtei - intimate,  Tribunalul constată că aceasta nu a fost dovedită, această atitudine a  pârâtei, s-ar justifica doar în condiţiile în care testamentul ar fi rămas ascuns  beneficiarului, ori, astfel  cum s-a  reţinut  acesta  din urmă avea  cunoştinţă de  existenţa  testamentului,  însă la  momentul  întocmirii  certificatului de moştenitor după defuncta  C. P.  a optat  pentru  moştenirea  legală, opţiune  care  atrage caducitatea  legatului. 

Nici ideea exercitării de către  pârâtă  de manopere  dolosive asupra  lui  V. I.,  nu poate fi  reţinută  întrucât  la data întocmirii  certificat de moştenitor,  astfel  cum a reţinut şi prima instanţă, V. I., nu era lipsit de discernământ, folosirea de astfel de manopere  reclamând  o situaţie psihică specială  a legatarului,  ceea  ce  în cauză  nu s-a  făcut.

A mai invocat recurentul  şi faptul că  prin întocmirea acestui testament,  testatoarea a urmărit  să o exheredeze pe pârâta B. A.  de la  moştenirea sa,  aspect care ar  funcţiona  independent  de  cunoaşterea  de  către beneficiar a  dispoziţiilor  testamentare şi, în plus,  independent  de  voinţa acestuia  din urmă,  privitoare la  acceptarea  ori neacceptarea  legatului.

Că, în fapt, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, această situaţie  s-ar  putea constitui într-un caz  de  exheredare  indirectă dacă  s-ar reţine  că intenţia testatorului de  a înlătura  de  la  moştenire  un anumit  succesibil,  chiar  cu condiţia ca  legatul  să fie  eficient  juridic, întrucât ineficacitatea va  permite moştenitorilor  legali să revină la  succesiune. Dacă,  dimpotrivă,  intenţia testatorului a fost ca exheredarea să opereze inclusiv în cazul  ineficacităţii  legatului,  atunci bunurile vor  fi culese  de  stat, cu titlu de moştenire vacantă.

Prin dispoziţiile testamentare, în cauză, a operat implicit,  înlăturarea  de  la  moştenire a celui de al  doilea  succesibil,  nerezervatar, respectiv a pârâtei B. A., însă testamentul  nu cuprinde  menţiuni referitoare la consecinţele eventualei neacceptări a legatului, în sensul  operării, în continuare a efectului de exheredare  privitoare la persoana  pârâtei şi prin urmare,  voinţa  reală  a  testatoarei  în raport  de  aspectele  de  fapt  dovedite  în cauză,  a  fost  aceea  de  a-l gratifica pe nepotul său, V. I.,  exheredarea pârâtei  având  doar un efect subsidiar,  fără să fi fost urmărit în mod  expres  şi deci, în speţă, nu sunt  întrunite  condiţiile  exheredării  independente  de soarta legatului, cu  atât  mai puţin cu cât  caducitatea este efectul  voinţei beneficiarului pentru care  s-a  procedat  la întocmirea testamentului.

Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul - recurent V. M. C.,  împotriva sentinţei civile nr. 1958 din data de  11 martie 2010 a Judecătoriei Botoşani,  judeţul  Botoşani,  pe care o va  menţine.

Pentru aceste motive;

 În numele  legii;

 D  E  C  I  D  E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V. M. C. - Cătălin,  din municipiul  Botoşani, Aleea X,  nr. Y, sc. Z, apt. T, judeţul Botoşani,  împotriva sentinţei civile nr. 1958 din data de  11 martie 2010 a Judecătoriei Botoşani,  judeţul  Botoşani,  pe care o menţine în contradictoriu cu intimata - pârâtă  B. A.,  din  municipiul  Botoşani,  Strada  X,  nr.  Y, sc. Z, apt.  T,  judeţul  Botoşani  şi intervenienţii  în interes propriu  V. D. P. şi V. I. D.,  ambii  fiind  citaţi  din municipiul Botoşani,  Strada  X,  nr.  Y, sc. Z,  apt. T, judeţul Botoşani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 februarie 2011.

 PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

12

Domenii speta

Spete similare