Contestaţie la executare silită+suspendare propriu-zisă a executării

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1093/19.12.2012 (contestaţie la executare silită+suspendare propriu-zisă a executării)

Pe rol soluţionarea cauzei civile, având ca obiect „contestaţie la executare silită, suspendare propriu-zisă a executării”, acţiune formulată de contestatorii CD şi CI împotriva intimaţilor SM şi SE.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12.12.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la 19.12.2012, când în urma deliberărilor a pronunţat următoarea sentinţă:

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă:

La data de 02.11.2012, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1586/249, contestaţia la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare silită nr.133/2012 de pe rolul BEJ OC, formulată de contestatorii CI şi CD prin care i-a chemat în judecată pe intimaţii SM şi SE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea executării silite însăşi; să se desfiinţeze investirea cu formula executorie a Sentinţei civile nr. 184 din 24.02.2011 pronunţata de Judecătoria Lehliu-Gara în dosarul nr.861/249/2010; suspendarea executării silite în baza art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civilă, cu plata unei cauţiuni până la soluţionarea prezentei contestaţii. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorii arată că în data de 17.10.2012, au fost somaţi de către BEJ OC, conform somaţiei nr.133, ca în 10 zile de la primirea acesteia, să lase în deplină posesie şi proprietate suprafaţa de 699 mp, delimitată conform titlului executoriu şi să se prezinte în faţa executorului pentru a face dovada plăţii sumei de 3643,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli de onorariu, executare silita şi TVA.

În privinţa primului motiv de nelegalitate a executării silite, învederează că acest aspect denotă din punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti ce a fost casată de către instanţa de recurs.

Mai arată că aşa cum rezultă din conţinutul Somaţiei de executare nr. 133/17.10.2012 titlul executoriu care stă la baza executării este reprezentat de Sentinţa civila nr. 184/24.02.2011 pronunţata de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 861/249/2010.

Precizează că prin această hotărâre, instanţa de fond a omologat raportul de expertiză topo varianta nr. 3 şi a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe linia Bl-Il, urmând ca părţile să deţină: intimaţii SM şi SE, suprafaţa de 699 mp determinată de poligonul BCDEFGHIIPIOIONI, având ca vecinătăţi la N-Bd. D 10m, E-SM 9,97 m+15,96 m+23,27 m+15,18 m S 7,37 m, S-str. S 10,11 m, V-CI, CD 31+31m+8,89m+5,03m+11,16m+12,49m, iar contestatorii CD şi CD, suprafaţa de 644 mp delimitate de poligonul ABNIOOIPIIUQKL având ca vecinătăţi la N-Bd. D 10,63m, la E-SM, SE 31,31m+8,89m+5,03m+11,16m+12,49m, S-str. S 9,41m, la V-SC A SRL 31,85m+15,18m+17,65m Bd. D l,55m.

De asemenea, mai arată că, fiind nemulţumiţi de hotărârea instanţei de fond, a declarat apel în termen legal şi aşa cum rezultă din Decizia Civilă nr.37/02.05.2012 pronunţata de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 861/249/2010*, instanţa a modificat în parte hotărârea primei instanţe, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul CV în varianta 2 şi trasează linia de hotar dintre proprietăţi pe traseul B-P-Tl şi nu pe Bl-Il varianta 3 cum instanţa de fond în mod greşit a apreciat.

Precizează că în ceea ce priveşte cererea reconvenţională a dispus în continuare respingerea acesteia, nemodificând deci hotărârea sub acest aspect, dispunându-se de asemenea respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată ale intimaţilor.

Arată că prin dispozitivul Deciziei civile nr. 37/02.05.2012 s-a dispus modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul omologării raportului de expertiză în varianta nr.2 linia de hotar fiind realizată pe traseul B-P-Tl şi în ciuda acestui fapt, deşi hotărârea instanţei de fond nu îşi mai produce efectele juridice în privinţa liniei de hotar, intimaţii Stoiciu solicita punerea în executare a acesteia într-o variantă ce a fost declarată nelegală de către instanţa superioară.

Potrivit art. 372, din Codul de Procedura Civila, « Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt act, care potrivit legii, constituie titlu executoriu. »

În raport de aceste dispoziţii şi având în vedere şi considerentele anterior menţionate, solicită să se constate că Sentinţa Civila nr.184/24.02.2012 nu poate constitui titlu executoriu cât timp aceasta a fost modificată.

Apreciază că încuviinţarea executării silite s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale textelor de lege mai sus citate, deoarece sentinţa civilă nr. 184/24.02.2012 nu constituie titlu executoriu, astfel încât sub aspectul dispoziţiilor art.105 alin 2 C.pr.civ. se impune anularea sa.

Mai arată că o executare silită nu poate fi validă în condiţiile în care investirea cu formula executorie şi încuviinţarea executării silite sunt lovite de nulitate absoluta, întrucât hotărârea judecătorească în discuţie nu poate fi investită conform legii, cea care poate fi investita fiind Decizia Civila nr.37/02.05.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 861/249/2010*.

Mai mult decât atât, arată că art.3711 şi 2 Cod procedura civilă arată faptul că „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se duce la îndeplinire de bunăvoie; în cazul in care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silit, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel”.

Apreciază că în împrejurarea în care intimaţii ar fi dorit să pună în executare Decizia Civila nr.37/02.05.2012 pronunţata de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 861/249/2010* anterior demarării procedurii de executare silită, ar fi avut obligaţia de a-i notifica, în sensul executării de bunăvoie.

Precizează că un al doilea aspect din pricina căruia se impune anularea executării silite, este reprezentat de solicitarea plăţii unei anumite sume de bani datorată cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de executor judecătoresc şi cheltuieli de executare.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, menţionează că acestea au fost încuviinţate de instanţa de fond, prin Sentinţa civila nr.184/2012.

Fără a se relua aspectele privind lipsa de titlu executoriu a Sentinţei civile intimaţilor, cât timp aceasta a fost modificată de către instanţa de apel, apreciază că nu datorează în baza acestui act vreo suma către intimaţi.

Mai arată că instanţa de apel, rejudecând fondul pretenţiilor dintre cele două părţi, în mod expres a dispus respingerea cheltuielilor de judecată avansate de către intimaţii Stoiciu, astfel încât nu puteau fi obligaţi la plata acestei sume nici din prisma acestui aspect.

Dacă instanţa va trece peste apărarea lor, având în vedere şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2550/2006, apreciază că îndreptarea spre maxim a onorariul executorului respectiv suma de 2200 lei, este nejustificată.

Precizează că pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti ce are ca obiect grăniţuire, onorariul unui executor judecătoresc poate varia între suma de 60 de lei şi 2200 astfel încât apreciază că pentru a stabili suma de 2200 lei şi nu 60, sau 100, sau 150, executorul ar trebui să justifice cauza care 1-a determinat să fixeze acest onorariu la maxim, complexitatea acesteia, etc.

Deşi maximul onorariului este suma de 2200 lei, solicită să se observe că în realitate această sumă este depăşită de executor, întrucât solicită separat suma de 624 cu titlu de TVA, adică un total de 2824 lei.

Învederează că suma de 2200 lei, reprezentând maximul onorariului care îl poate percepe un executor judecătoresc implicit cuprinde şi valoarea TVA-ului, astfel încât nu se poate adaugă TVA la suma de 2200 întrucât în această din urmă împrejurare ar însemna să fie nesocotite dispoziţiile Ordinului 2550/2006.

Mai arată că inclusiv suma de 624 lei este eronată întrucât valoarea TVA este mult mai mică dacă ar fi raportată la onorariul net al executorului, iar pe de altă parte nu poate fi solicitat TVA la alte cheltuieli de executare, cât timp nu ştie dacă pentru acestea a fost sau nu achitat TVA.

Apreciază că nu este de ajuns ca executorul judecătoresc să înşiruie anumite acte de executare şi să menţioneze valoarea lor totala, respectiv 400 lei, ci dimpotrivă este o obligaţie legală să stabilească prin proces verbal suma pentru efectuarea fiecărui act în parte.

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea contestaţiei la executare, să se dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 133/2012 de către BEJ OC.

În temeiul art. 403 alin 1 Cod proc. civ. solicită să se dispună suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei.

Dat fiind motivele de nelegalitate anterior precizate, apreciază că prin dispunerea suspendării executării silite, nu s-ar crea nici un prejudiciu intimaţilor Stoiciu.

Apreciază că există o serie de nelămuriri, în privinţa punerii în executare a liniei de hotar, astfel încât calificarea acestora ar avea un caracter prioritar executării sale.

Apreciază că în împrejurarea în care Sentinţa civilă nr.184/2012 ar fi pusă în executare, ar însemna că linia de hotar să fie realizată pe baza unui raport ce a fost anulat de către instanţa superioară, iar în împrejurarea admiterii contestaţiei la executare, se presupune demolarea gardului realizat în baza sentinţei civile nr. 184/2012 deci implicit cheltuieli suplimentare pentru ambele părţi.

Întrucât suspendarea reprezintă o măsură temporară, îşi exprimă punctul de vedere ca în împrejurarea în care intimaţii ar avea câştig de cauză, ar putea pune în executare titlul executoriu în baza căruia îşi justifică hotărârea şi ulterior respingerii contestaţiei la executare, această perioadă de timp neaducând vreun prejudiciu acestora.

În dovedirea acţiunii contestatorii înţeleg să se folosească de proba cu înscrisuri.

În drept, contestatorii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 399, 401 şi următoarele C.pr.civ.

Alăturat contestaţiei contestatorii au ataşat în xerocopie următoarele acte: somaţia nr. 133 din 17.10.2012 emisă de bej oc şi dovada comunicării acesteia; procesul - verbal de cheltuieli nr. 133/17.10.2012; Sentinţa civilă nr. 184 din 24.02.2012 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 861/249/2010; Decizia civilă nr. 37 din 02.05.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 861/249/2010*; raportul de expertiză omologat în cadrul Sentinţei civile nr. 184/2012; raportul de expertiza topo.

Contestaţia la executare şi cererea de suspendare sunt legal timbrate.

Urmare a solicitării instanţei, Biroul Executorului Judecătoresc OC – or. Lehliu – Gară a înaintat copii conforme cu originalul de pe înscrisurile din dosarul de executare nr. 133/2012.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În urma cererii formulate de intimaţii SM şi SE, BEJ OC – or. Lehliu – Gară a solicitat Judecătoriei Lehliu – Gară încuviinţarea executării silite a contestatorilor – debitori CI şi CD în baza titlului executoriu – Sentinţa civilă nr. 184 din 24.02.2012 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 861/249/2010,  definitivă şi modificată prin Decizia civilă nr. 37 din 02.05.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, iar prin încheierea de şedinţă din 01.10.2012 pronunţată în dosarul civil nr. 1381/249/2012 al Judecătoriei Lehliu – Gară s-a admis cererea şi s-a încuviinţat executarea silită a debitorilor, întocmindu-se de către BEJ OC dosarul de executare nr. 133/2012.

La data de 17.10.2012, BEJ OC a emis somaţia nr. 133 prin care contestatorii – debitori erau somaţi ca în termen de 10 zile de la primirea acesteia să se conformeze prevederilor din titlul executoriu şi, totodată, să se prezinte la sediul biroului pentru plata sumei de 3643,30 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată, cheltuieli de onorariu, executare silită şi TVA.

Tot la data de 17.10.2012, executorul judecătoresc a întocmit procesul – verbal de cheltuieli nr. 133, în care sunt menţionate sumele de recuperat prin executare silită: 419,30 lei – cheltuieli de judecată (potrivit titlului executoriu); 2200 lei – cheltuieli de onorariu executare silită; 400 lei – cheltuieli de executare silită (acte emise în dosar, taxe de timbru, timbre judiciare, taxe poştale, adrese, copii xerox, benzină etc.).

Somaţia şi procesul – verbal de cheltuieli au fost comunicate debitorilor, fiind primite de aceştia la data de 24.10.2012.

Împotriva acestor forme de executare contestatorii, în termen legal, au formulat contestaţia de faţă.

De menţionat că prin încheierea de şedinţă din 02.11.2012 pronunţată de Judecătoria Lehliu – Gară în dosarul nr. 1587/249/2012, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarul de executare nr. 133/2012 al BEJ OC, până la data soluţionării cererii de suspendare propriu – zisă de către instanţă (în dosarul nr. 1586/249/2012), dosar ataşat.

În legătură cu primul motiv invocat de contestatori, în sensul încălcării disp. art. 372 Cod proc.civ., respectiv al punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti ce a fost modificată de instanţa de recurs, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civila nr. 184/24.02.2011 pronunţata de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 861/249/2010, s-a admis acţiunea reclamanţilor SM şi SE, s-a respins cererea reconvenţională a pârâtului CI, s-a omologat raportul de expertiză topo varianta nr. 3, stabilindu-se linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe linia Bl-Il, fiind obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 419,3 lei – cheltuieli de judecată.

Urmare a apelului declarat de pârâţi, prin decizia civilă nr. 37/02.05.2012 pronunţata de Tribunalul Călăraşi, a modificat în parte sentinţa primei instanţe, a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul CV în varianta 2 şi a trasat linia de hotar dintre proprietăţi pe un alt traseu, respectiv B-P-Tl, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Astfel, sentinţa civilă a fost modificată numai în ceea ce priveşte amplasamentul trasării liniei de hotar, omologând o altă variantă din raportul de expertiză decât cea reţinută iniţial de instanţa de fond.

Prin urmare, soluţia de admitere a acţiunii reclamanţilor dată de instanţa de fond a fost menţinută, trasarea liniei de hotar a fost menţinută (cu excepţia amplasamentului), au fost menţinute cheltuielile de judecată la care pârâţii au fost obligaţi către reclamanţi.

Deci, ceea ce se aduce la îndeplinire, adică trasarea liniei de hotar şi plata cheltuielilor de judecată, sunt stabilite prin sentinţa instanţei de fond, instanţa de apel modificând doar amplasamentul liniei, situaţie faţă de care nu transformă decizia într-un titlu executoriu de sine stătător.

În mod corect instanţa de fond a investit cu formulă executorie sentinţa civilă, aceasta fiind definitivă şi modificată prin decizia tribunalului.

Faţă de această situaţie, cum titlul executoriu îl constituia sentinţa civila nr. 184/24.02.2011 pronunţata de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul nr. 861/249/2010, definitivă şi modificată prin decizia civilă nr. 37/02.05.2012 pronunţata de Tribunalul Călăraşi, în mod corect instanţa, prin încheierea din data de 01.10.2012 pronunţată în dosarul nr. 1381/249/2012, a dispus încuviinţarea executării silite în baza acestui titlu, acest titlu executoriu fiind menţionat şi în cuprinsul somaţiei nr. 133/17.10.2012 emisă de executorul judecătoresc.

Având în vedere precizările de mai sus, instanţa constată că nu au fost încălcate disp. art. 372 Cod proc.civ.

Cât priveşte al doilea motiv invocat de contestatori referitor la cheltuielilor de executare, instanţa reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 39 al. 5 din Legea 188/2000 reglementează conţinutul cheltuielilor de executare, acesta fiind: 1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului, în faza de executare silită; 4. onorariul expertului şi al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

În privinţa cheltuielilor de judecată în cuantum de 419,3 lei menţionate în procesul – verbal nr. 133/2012, aşa cum s-a menţionat mai sus, acestea au fost atribuite prin sentinţa civilă nr. 184/24.02.2011, instanţa de control menţinând dispoziţiile referitoare la aceste cheltuieli.

Sentinţa instanţei de fond nu a fost desfiinţată integral, ci doar modificată în parte numai cu privire la amplasamentul liniei de hotar, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, printre care şi cele referitoare la cheltuielile de judecată.

Din analiza disp. art. 39 al. 5 din Legea 188/2000 rezultă că onorariul executoriului nu trebuie confundat cu cheltuielile efectuate cu actele de executare, fiind vorba de cheltuieli distincte.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, Ordinul MJ nr. 2550/2006 reglementează onorariile minimale şi maximale pentru executorii judecătoreşti, la grăniţuiri limitele fiind de la 60 lei la 2200 lei pentru debitor persoană fizică.

În speţă, executorul judecătoresc a stabilit drept cuantum al onorariului suma de 2200 lei, sumă care nu depăşeşte limita admisă de ordinul menţionat.

Suma de 400 lei reprezintă cheltuieli de executare (acte emise în dosar, taxe timbru, timbre judiciare, taxe poştale, adrese, copii xerox, benzină).

În art. 69 şi Anexa 1 din Hotărârea UNEJ nr. 19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc sunt stabilite cheltuielile de executare, acestea cuprinzând înregistrarea, formarea dosarului, redactări adrese, procesele verbale de îndeplinire a procedurii, cheltuieli de transport, emitere somaţiei etc.

În speţă, verificând actele îndeplinite de executorul judecătoresc, rezultă că acesta a format şi înregistrat dosarul de executare, a solicitat prin adrese instanţei încuviinţarea executării silite, a multiplicat înscrisurile, a întocmit somaţia, procesul - verbal de cheltuieli, le-a comunicat debitorilor, a xerocopiat dosarul de executare, l-a înaintat instanţei cu adresa.

Faţă de aceste aspecte, instanţa reţine că nu s-au produs dovezi că a fost depăşit de către executorul judecătoresc cuantumul cheltuielilor de executare silită stabilit prin Hotărârea nr. 19/2010 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Potrivit art. 2 al. 1 din Legea 188/2000 „Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public”, biroul executorului judecătoresc fiind plătitor de TVA pentru serviciile prestate, în conformitate cu prevederile art. 125 şi urm. din Legea 571/2003, cota standard fiind de 24 %, potrivit art. 140 al. 1 din aceeaşi lege.

În speţă, cota a fost calculată la suma de 2600 lei (2200 lei  onorariu + 400 lei cheltuieli acte executare), fiind deci de 624 lei.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază neîntemeiată contestaţia la executare, urmând a o respinge ca atare.

Cât priveşte cererea de suspendare propriu - zisă a executării, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 al. 1 Cod proc.civ., 

Aşa cum s-a menţionat şi în încheierea din data de 02.11.2012 pronunţată în dosarul nr. 1587/249/2012, petenţii au achitat anticipat însă o cauţiune în cuantum de 865 lei, conform recipisei de consemnare nr. 3320871/1 din 01.11.2012 emisă de CB – UVa şi înregistrată în registrul de valori al instanţei la poziţia nr. xxx/2012, deşi pentru suspendarea provizorie se stabilise o cauţiune de 364 lei, rămânând o diferenţă de 501 lei.

Conform rezoluţiei preşedintelui instanţei, în conformitate cu prevederile art. 7231 al. 2 Cod proc.civ., pentru cererea de suspendare propriu – zisă a fost stabilită o cauţiune de 437,19 lei (12 % din valoarea contestată), cauţiune care ar fi fost deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, potrivit disp. art. 403 al. 4 teza finală din Codul de proc.civ.

Dispoziţiile art. 403 al. 1 Cod proc.civ. permit instanţei să suspende executarea până la soluţionarea contestaţiei la executare, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă. De aici rezultă că, pe lângă condiţia existenţei contestaţiei la executare, se impune şi îndeplinirea condiţiei achitării unei cauţiuni.

În speţă, contestatorii au achitat cauţiunea fixată de instanţă în cuantum de 501 lei (diferenţa menţionată mai sus), situaţie faţă de care instanţa constată că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 403 al. 1 Cod proc.civ.

Faptul că odată cu fondul cauzei a fost pusă în discuţie şi această cerere, nu duce la respingerea ei ca rămasă fără obiect, întrucât, în situaţia admiterii cererii, suspendarea executării dăinuie până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare.

Faţă de aceste considerente instanţa apreciază întemeiată cererea contestatorilor de suspendare propriu – zisă a executării, urmând a o admite. Urmează a dispune suspendarea propriu – zisă a executării contestatorilor - debitori pornite în dosarul de executare nr. 133/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc OC – or. LG, până la data soluţionării irevocabile a contestaţiei la executare.

Cum contestaţia a fost respinsă, iar intimaţii au efectuat cheltuieli cu acest proces, cheltuieli dovedite, reprezentând onorariu apărător (conform chitanţei ataşate), urmează, în temeiul art. 274 cod proc.civ., a-i obliga pe contestatori la plata către intimaţi a sumei de 500 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorii CI şi CD împotriva formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 133/2012, în contradictoriu cu intimaţii SM şi SE.

Admite cererea de suspendare propriu - zisă a executării solicitată de contestatori.

Dispune suspendarea propriu – zisă a executării contestatorilor - debitori pornite în dosarul de executare nr. 133/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc OC – or. LG, până la data soluţionării irevocabile a contestaţiei la executare.

Obligă contestatorii la plata către intimaţi a sumei de 500 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.12.2012.

Domenii speta

Spete similare