Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 111 din 01.06.2009


Asupra cauzei civile de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul 1557/260/2009, contestatoarea A C a formulat în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională De Administrare Fiscală-, contestaţie împotriva executării silite  începută de

intimată împotriva titlurilor executorii  nr. 44......./24.03-2009, şi

44......./24.03.2009, emise de către aceasta din urmă.

Acţiunea este legal timbrată cu 31 lei taxă de timbru iar în motivare se arată că decizia luată împotriva sa este abuzivă şi neavenită, iar fapta nu a fost săvârşită de către aceasta. In continuare petentul arată că a formulat nenumărate plângeri împotriva acestei decizii, considerând imoral modul în care s-a instrumentat dosarul ce a plecat de la Postul de poliţie al com. B, iar el nu a recunoscut săvârşirea faptei, şi niciodată nu a avut probleme juridice sau de altă natură. Martorul din dosar este unul mincinos, şi deşi se află în relaţii de rudenie cu acesta, nu vorbesc de mai bine de 20 de ani.

Acţiunea nu este întemeiată în drept.

în cauză au fost depuse acte, respectiv ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea a unei sancţiuni cu caracter administrativ nr.2972/P/2008/08.12.2008, dovada comunicării acesteia, somaţia nr.

44......./24.03.2009, şi titlurile executorii 44............/24.03.2009 şi

44......../24.03.2009.

Instanţa din oficiu a făcut adresă la AFP pentru înaintarea copiilor certificate ale actelor de executare silită în care au fost emise actele atacate.

Intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii întrucât contestatorul expune motive care nu au legătură cu executarea silită.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 24.03.2009 au fost emise titlurile executorii nr. 44....... şi

44......... din aceeaşi dată, pentru cheltuieli  judiciare, şi respectiv amenzi

judiciare, în ambele fiind invocat ca document prin care s-a evidenţiat suma de plată actul nr.  1155/27.01.2009.

Din adresa înregistrată la intimată sub numărul 1155/02.02.2009 a fost înştiinţată AFP că prin ordonanţa cu numărul 2972/P/2008 contestatorul a fost sancţionat cu o amendă administrativă în cuantum de 300 lei şi 201ei cheltuieli judiciare.

Ulterior acestui demers intimata a procedat la executarea silită a petentului.

Motivul invocat în contestaţie de către contestator este că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care s-a luat măsura amenzii contravenţionale.

Contestaţia la executare este mijlocul procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare, ori uneori chiar anihilarea titlului executoriu.

Potrivit art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

In cazul de faţă contestatorul a înţeles să invoce apărări de fond împotriva titlului executoriu, în condiţiile în care acesta nu este o sentinţă judecătorească.

Potrivit art. 278 ind 1 Cod procedură penală „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu."

Din textul de lege sus citat rezultă că petentul avea la îndemână plângerea directă împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, prevăzută în mod expres de art. 278 ind. 1 Cod procedură penală, astfel că nu mai are şi posibilitatea atacării titlului executoriu prin intermediul contestaţiei la executare.

Faţă de motivele sus invocate urmează să respingă contestaţia la executare formulată de contestatorul A C, domiciliat în B, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-AFP C, cu sediul în, ca nefondată.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.