Acţiune în revendicare imobiliară

Revendicare

Acţiune în revendicare imobiliară

S.C. 3134/07.12.2011

Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la instanţă la data de 18 august 2011 reclamantul L. P., domiciliat în S. str. Ş. de I. bl.-, ap.-, jud. S., cheamă în judecată pe pârâtul L. Z., domiciliat în A. nr.-, jud. S., solicitând:

Să se dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul înscris în CF 996N A., nr. cadastral 101/2, teren arabil în suprafaţă de 4.400 mp, situat în extravilanul localităţii A., în locul denumit „Borondaia”, a imobilului înscris în CF nr. 1000N A., nr. cadastral 103, teren arabil în suprafaţă de 1.400 mp, situat în locul denumit „Capul satului”, şi imobilul înscris în CF 997N A., nr. cadastral 104, teren arabil în suprafaţă de 2.000 mp, situat în extravilanul localităţii A., în locul denumit „Capul satului”;

Să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul arată că este frate cu pârâtul şi, totodată, proprietarul terenurilor de mai sus, pe care le-a dobândit prin reconstituire potrivit Legii nr. 18/1991 şi prin partaj judecătoresc, conform sentinţei civile nr. 959/02.03.1999 a Judecătoriei Mediaş, terenuri care au făcut iniţial parte din unele parcele cu o suprafaţă mai mare, pentru care lui şi fratelui pârât, împreună cu un alt frate, li s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit legii, dar deşi s-a făcut partajul prin hotărâre judecătorească, pârâtul refuză să-i recunoască dreptul de proprietate pentru terenurile ce i-au fost lui atribuite şi le ocupă în mod efectiv şi abuziv de mai mulţi ani, lucrându-le şi culegându-le roadele. Mai arată că în mai multe rânduri l-a somat pe pârât prin intermediul executorului judecătoresc să-i lase proprietatea şi liniştita posesie.

În drept invocă dispoziţiile art. 480 şi urm. Cod civil, art. 1, art. 13 şi 274 Cod pr. civilă.

În probaţiune depune titlul de proprietate şi înscrisurile care au stat la baza acestuia (filele 7 – 29 dosar).

Acţiunea a fost timbrată cu 45,55 lei taxă judiciară şi 0,3 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinare, pârâtul solicită în primul rând suspendarea soluţionării cauzei până la finalizarea plângerii sale formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Statului Român, privind neexecutarea de către autorităţile române a sentinţei civile nr. 476/1992 şi a sentinţei civile nr. 711/2000 şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile în litigiu pe numele său. Pe fond solicită respingerea acţiunii reclamantului.

Prin cerere reconvenţională solicită anularea încheierilor din CF nr. 996, CF 1000, CF 997 şi să se constate că deţine legal aceste imobile în baza unor titluri valabile, respectiv sentinţa civilă nr. 476/1992, sentinţa civilă nr. 711/2000, procesul verbal de punere în posesie şi adeverinţa de proprietate eliberată de Primăria A..

Solicită introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Ministerului Afacerilor Externe prin Direcţia Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezentată prin preşedinte P. C., Guvernul României, Preşedintele României şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki.

În motivarea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale pârâtul arată că lucrează terenurile în litigiu din anul 1971, fiind împrejmuite cu gard de sârmă din anul 1970, terenul din CF 996, în suprafaţă de 4.000 mp,  nefiind folosit vreodată de fostul CAP, acesta aparţinând de casa, curtea şi grădina din CF 882, iar după moartea proprietarului C. A., în calitatea sa de nepot de frate, în luna aprilie 1981 a plătit moştenitorilor acestuia, O. E., născ. C., şi C. I., suma de câte 3.000 lei fiecăruia drept moştenire după unchiul lor, iar reclamantului L. P., după moartea lui C. E., sora tatălui lor, i-a plătit suma de 25.000 lei, dreptul de moştenire cuvenit din casă, curte şi pământ. Mai arată că terenurile din CF 1000, în suprafaţă de 1.400 mp, şi CF 997, în suprafaţă de 2.000 mp, sunt proprietatea sa, atribuite în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa 476/1992 a Judecătoriei Mediaş; că în baza acestei sentinţe Comisia Locală A. de apălicare a legii nr. 18/1991 i-a eliberat adeverinţa de proprietate din 16.03.1993, care certifică dreptul său de proprietate până la eliberarea titlului, reclamantul nesolicitând prin cerere reconstituirea dreptului pentru terenul în discuţie, ci pentru un alt teren; că sentinţa civilă nr. 959/1999 reprezintă un abuz de drept şi un exces de putere din partea autorităţilor judiciare şi nu se poate executa, pentru că încă din anul 1992 o parte din teren i-a fost atribuit lui în mod definitiv, autorităţile administrative fiind obligate să-i elibereze titlu de proprietate, dar refuză, motiv pentru care a depus plângere la CEDO şi, ca urmare, se impune citarea Agetului CEDO în cauză.

În fine, mai arată că având în vedere că lucrează şi foloseşte aceste terenuri chiar şi începând numai cu anul 1980, este imposibil şi ilegal să le mai revendice reclamantul L. P., posesia prezumând dreptul de proprietate.

În susţinerea întâmpinării depune înscrisurile de la fila 40 – 75 dosar.

Prin întâmpinare la cererea reconvenţională, reclamantul/pârât reconvenţional solicită respingerea acesteia ca nefondată. În susţinerea întâmpinării arată că motivele invocate de pârât/reclamant reconvenţional sunt inadmisibile şi că în mod expres a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor indicate în acţiune, iar prin sentinţa civilă nr. 959/1999, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 661/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, terenurile i-au fost atribuite în mod legal, iar în anul 2008 şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară. În ce priveşte susţinerea pârâtului/reclamant reconvenţional că i-ar fi plătit dreptul său de moştenire după C. E. în sumă de 25.000 lei, arată că aceasta este total neadevărată şi că pin sentinţa civilă nr. 959/1999 a Judecătoriei Mediaş instanţa s-a pronunţat la vremea respectivă respingând ca nelegală solicitarea acestuia. Cu privire la pretinsul înscris datat cu anul 1985, arată că este un înscris fals, pe care nu-l recunoaşte, nu este semnat de el şi nu a primit nicio sumă de bani drept moştenire după C. E., aspect care s-a mai judecat în patru rânduri de instanţa de judecată şi care s-a finalizat prin respingerea acţiunilor reclamantului.

În ce privesc susţinerile din cererea reconvenţională privind imobilul din CF 996N în suprafaţă de 4400 mp, din hotarul „Borondaia”, intabulat pe numele său, arată că acesta a fost cuprins în perimetrul CAP-ului A., considerent pentru care reconstituirea este legală, motiv pentru care Judecătoria Mediaş a respins prin sentinţa civilă nr. 959/1999 cererea pârâtului/reclamant reconvenţional de anulare a Titlului de proprietate nr. 543/16/1997.

Cât priveşte terenul din CF 1000N A. în suprafaţă de 1.400 mp, respectiv CF 997N A. în suprafaţă de 2.000 mp, care de asemenea au fost proprietatea mătuşi lor C. E., cuprinse în titlul de proprietate nr. 543/16/1997, arată că acestea au fost partajate prin sentinţa civilă nr. 959/1999 a Judecătoriei Mediaş şi i-au fost lui atribuite, iar în anul 2008 s-a intabulat în cartea funciară, iar împrejurarea relevată de către pârât/reclamant reconvenţional precum că printr-o hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 476/1992, i s-ar fi atribuit o parte din terenul la care face referire este o chestiune care excede cadrului procesual impus de dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

În privinţa afirmaţiilor pârâtului privind folosinţa terenurilor în litigiu, arată că este adevărat că acesta le foloseşte în mod abuziv şi ilegal de mai mulţi ani, dar nu din anul 1970, aşa cum susţine, pentru că până la decesul mătuşii lor C. E. le-a folosit aceasta, iar ulterior de către toţi trei fraţii, împreună cu părinţii, până la decesul acestora.

În fine, în ce priveşte cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 1037/25.03.1991, pe care au depus-o toţi trei fraţii la Comisia Locală A. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, arată că prin această cerere au solicitat întreaga suprafaţă de teren care a fost proprietatea lui C. E.şi în baza acesteia i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 543/16/1997, susţinerile pârâtului cu privire la acest aspect fiind simple speculaţii total nefondate.

Ministerul Afacerilor Externe, prin întâmpinare, solicită respingerea cererii de chemare a sa în judecată, invocând, în primul rând,  excepţia lipsei capacităţii procesuale, iar în al doilea rând excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale arată că Agentul Guvernamental are atribuţii în ce priveşte reprezentarea intereselor statului român la Consiliul Europei în procedurile jurisdicţionale, în procedurile de rezolvare pe cale amiabilă, în procedurile de aviz consultativ şi în celelalte proceduri în faţa CEDO, precum şi în procedurile execuţionale în faţa Comitetului Miniştrilor, potrivit Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta, iar potrivit principiului specialităţii persoanei juridice, capacitatea procesuală se limitează la aceste atribuţii.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii arată că  MAE nu poate sta în această cauză în calitate de pârât, întrucât cererea nu-şi găseşte temei în normele de procedură civilă, nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 57 alin. 1 Cod pr. civilă, deoarece agentul Guvernamental nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul L. P..

În drept invocă dispoziţiile art. 115 Cod pr. civilă.

Guvernul României, prin întâmpinare, solicită respingerea acţiunii reclamantului reconvenţional L. Z. în raport cu sine, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că, potrivit prevederilor constituţionale şi a prevederilor Legii nr. 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, guvernul este autoritatea publică a puterii executive şi poate sta în judecată doar în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, reclamantul  reconvenţional neindicând vreun raport juridic faţă de care guvernul să poată fi obligat la o anumită conduită în raport cu acesta.

În drept invocă dispoziţiile art. 115 şi 137 Cod pr. civilă.

Ceilalţi pârâţi reconvenţional nu au formulat întâmpinare.

Examinând cauza instanţa reţine:

În fapt, reclamantul L. P. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF 996N A., nr. cad. 101/2 fânaţ în suprafaţă de 4.400 mp (fila 9 dosar), CF nr. 1000N A., nr. cadastral 103 arabil în suprafaţă de 1.400 mp (fila 15 dosar), şi CF nr. 997N A. , nr. cadastral 104 arabil în suprafaţă de 2.000 mp (fila 19 dosar), imobile pe care le-a dobândit iniţial, împreună cu fraţii săi, prin reconstituire în baza legii nr. 18/1991, iar apoi prin partaj judecătoresc.

În esenţă, reclamantului L. P., pârâtului L. Z. şi fratelui lor L. I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, asupra unei suprafeţe de teren de 5 ha şi 7700 mp, pe raza localităţii A., jud. S., în calitate de moştenitori ai lui C. E., sens în care li s-a emis titlul de proprietate nr. 543/16 din 15.02.1997 (fila 101 dosar).

Prin sentinţa civilă nr. 959/2 martie 1999 a Judecătoriei Mediaş (filele 90 - 94 dosar), rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1815/3.12.1999 a Tribunalului Sibiu (fila 95 dosar) şi decizia civilă nr. 661/17.03.2000 a Curţii de apel Alba Iulia (filele 96-98 dosar), s-a dispus, între altele, şi sistarea indiviziunii asupra terenurilor din titlul de proprietate  nr. 543/16, reclamantului L. P. fiindu-i atribuite în proprietate exclusivă  suprafaţa de 0,200 ha (2.000 mp) arabil, aferent solei nr. 71, parcela nr. 2046/9 din titlu, suprafaţa de 0,140 ha (1400 mp) arabil, aferentă solei nr. 100, parcela 2520/2 din titlu, şi suprafaţa de 0,440 ha (4.400 mp) fânaţ, parte din sola nr. 80, parcela 2231/5 în suprafaţă totală de 7.300 mp, dezmembrată în 3 parcele, reclamantului revenindu-i parcela cu nr. 2231/5/2 cu suprafaţa arătată, celelalte două parcele fiind atribuite fraţilor săi.

În baza acestei sentinţe şi în baza documentaţiei cadastrale (fila 12 şi urm., fila 17 şi urm., fila 21 şi urm.), cu încheierile nr. 4813/01.04.2009, 4966/31.03.2008 şi 4963/31.03.2008 (filele 11, 16 şi 20 dosar)  reclamantul şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra parcelelor ce i-au revenit, înscriindu-şi dreptul în CF 996N, CF 1000N, CF 997N, arătate mai sus. (filele 9, 15 şi 19 dosar). Astfel, în CF 996N A. s-a intabulat parcela din titlul de proprietate cu nr. 2231/5/2 în suprafaţă de 4.400 mp (extras CF fila 9 dosar, coloana „observaţii”), în CF nr. 1000N A. s-a intabulat parcela din titlul de proprietate cu nr. 2520/2 (extras CF fila 15 dosar, coloana „observaţii”), iar în CF 997N A. s-a intabulat parcela din titlul de proprietate cu nr. 2046/9 (extras CF fila 19 dosar, coloana „observaţii”).

Aşa cum însăşi pârâtul recunoaşte, acesta stăpâneşte aceste terenuri şi le culege roadele, refuzând eliberarea lor pe considerentul că prin sentinţele civile nr. 476/1992 şi 711/2000 ale Judecătoriei Mediaş i-au fost lui atribuite aceste terenuri şi i s-a eliberat adeverinţă de proprietate, dar nejustificat i se refuză eliberarea titlului.

Raportat la susţinerile pârâtului L.Z., instanţa constată că, prin sentinţa civilă nr. 476/27.02.1992 a Judecătoriei Mediaş (filele 193 – 194 dosar), acestuia i s-a admis cererea formulată în contradictoriu cu numiţii Ş. Ş. şi O. S., s-a dispus desfiinţarea hotărârii nr. 1994/1991 a Comisiei Judeţene pentru Legea nr. 18/1991, s-a constatat că acesta este îndreptăţit să beneficieze de terenul în suprafaţă de 2,5470 ha în calitate de proprietar şi s-a dispus eliberarea adeverinţei de proprietate. Din considerentele acestei sentinţe rezultă că pârâtul Lăpădat Zosim este îndreptăţit la atribuirea acestui teren în calitate de moştenitor al defuncţilor C. A. şi C. E..

 Urmare a acestei sentinţe, prin hotărârea nr. 1269/5 martie 1996 (fila 195 dosar) Comisia Judeţeană Sibiu pentru aplicarea legii fondului funciar, modifică şi completează hotărârea nr. 716/04.03.1994 a aceleiaşi comisii şi se reconstituie dreptul de proprietate în favoarea pârâtului L. Z. pentru suprafaţa de 2,54 ha, iar concomitent se radiază această suprafaţă din anexa nr. 7 (validată), poziţia 2, titulari fiind L. Z., L. P. şi L. I., revenindu-se la suprafaţa de 5,17 ha.

Apoi, prin sentinţa civilă nr. 711/14.02.2000 a Judecătoriei Mediaş (fila 196 dosar) a fost admisă acţiunea pârâtului L. Z.împotriva Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 A., care a fost obligată să-l pună în posesie cu suprafaţa de 2,5470 ha, conform sentinţei nr. 476/1992 a judecătoriei Mediaş, şi să-i elibereze titlu de proprietate pentru această suprafaţă.

În fine, prin sentinţa civilă  nr. 3736/26 iunie 2002 a Judecătoriei Mediaş (filele 197 şi 198 dosar), rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 996/2004 a Curţii de apel Alba Iulia, primarul comunei A. este obligat, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar, să-i întocmească pârâtului L. Z. documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 711/14.02.2000, iar în caz de refuz acesta este obligat să-i plătească daune cominatorii de 50.000 lei/zi de întârziere cu începere de la data pronunţării sentinţei până la predarea documentaţiei către OJCG Sibiu. Ca urmare, Comisia locală A. întocmeşte pârâtului proces verbal de punere în posesie pentru parcela cu nr. 2046/9 în suprafaţă de 2000 mp, sola 71, parcela cu nr. 2520/2 în suprafaţă de 1.600 mp, sola 100, şi parcela nr. 2502/1 în suprafaţă de 2 ha şi 1800 mp, sola 98 (fila 54 dosar). Parcelele cu nr. 2046/9 şi 2520/2 se regăsesc în titlul de proprietate nr. 543/16 din 15.02.1997, emis pe numele tuturor celor trei fraţi

Cu toate acestea, pârâtul L. Z. nu a primit vreodată un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2,5470 ha, iar prin sentinţa civilă nr. 959/2 martie 1999 (filele 90-94 dosar) s-a respins cererea acestuia de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 543/16 din 15.02.1997, prin care lui şi fraţilor săi li se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 5 ha şi 7700 mp. În motivarea cererii sale pârâtul a arătat că reconstituirea dreptului de proprietate după C. E. s-a făcut în mod greşit, întrucât aceasta nu a fost membră CAP. Instanţa a constatat însă că terenul respectiv a fost cuprins în perimetrul CAP şi că reconstituirea este legală.

Ca urmare, cum pârâtul L. Z. nu deţine vreun titlu de proprietate cu privire la terenurile înscrise în CF 996N, CF 1000N, CF 997N, unde proprietar este reclamantul L. P., chiar dacă, potrivit sentinţelor, i s-a recunoscut un astfel de drept pentru o parte din terenuri, dar nu în contradictoriu cu reclamantul, încât acestea să-i fie opozabile, iar pe de altă parte, atunci când pârâtul s-a judecat şi în contradictoriu cu reclamantul, titlul de proprietate a fost menţinut, cererea pârâtului de constatare a nulităţii acestuia fiind respinsă ( a se vedea sentinţa civilă nr. 959/2 martie 1999 (filele 90-94 dosar), rezultă că ocuparea de către pârât a terenurilor este ilegală.

Potrivit dispoziţiilor art. 555 Cod civil nou, aplicabil situaţiei juridice de faţă potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 6 din acelaşi cod, „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda , folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege”.

Or, cum reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, iar pârâtul nu deţine vreun drept legal asupra acestor terenuri - în regimul reglementat de dispoziţiile D-L nr. 115/1938 dreptul de proprietate fiind considerat dobândit doar prin înscrierea în cartea funciară - acţiunea va fi admisă, urmând ca pârâtul să fie obligat să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul înscris în CF 996N A., nr. cadastral 101/2, teren arabil în suprafaţă de 4.400 mp, situat în extravilanul localităţii A. în locul denumit” Borondaia”, imobilul înscris în CF 1000N A., nr. cadastral 103 arabil în suprafaţă de 1.400 mp, situat în extravilanul localităţii A. în locul denumit „Capul satului”,  şi imobilul înscris în CF nr. 997N A. , nr. cadastral 104, arabil în suprafaţă de 2.000 mp, situat în extravilanul localităţii A. în locul denumit „Capul satului”.

Cât priveşte cererea reconvenţională, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor reconvenţional Ministerul Afacerilor Externe prin Direcţia Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezentată prin preşedinte P. C., Guvernul României, Preşedintele României şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki, excepţie care a fost ridicată şi de Guvernul României prin întâmpinare.

Reclamantul reconvenţional şi-a motivat chemarea în judecată a acestor pârâţi pe considerentul că a formulat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o cerere pentru a se constata refuzul autorităţilor de a-i elibera titlu de proprietate şi, aşa cum a declarat şi s-a consemnat în încheierea din 19 octombrie 2011, a solicitat chemarea lor în judecată pentru ca aceştia să ia cunoştinţă despre faptul că s-a adresat instanţei europene.

Raportat la obiectul cererii reconvenţionale, instanţa constată însă că aceşti pârâţi nu au calitate procesuală pasivă.

Calitate procesuală pasivă poate dobândi doar persoana faţă de care reclamantul îşi poate valorifica dreptul şi care îi încalcă sau  nesocoteşte acest drept. Între dreptul invocat de reclamant şi încălcarea acestui drept trebuie să existe un raport de conexitate, care îl îndreptăţeşte pe reclamant să cheme în judecată doar persoana care i-a încălcat sau nesocotit dreptul.

Or, aşa cum este de observat, raportat la cererile formulate de reclamantul reconvenţional L. Z.,  respectiv anularea încheierilor din CF nr. 996, CF 1000, CF 997 ale lui L. P. şi constatarea că el deţine legal aceste imobile în baza unor titluri valabile, respectiv sentinţa civilă nr. 476/1992, sentinţa civilă nr. 711/2000, procesul verbal de punere în posesie şi adeverinţa de proprietate eliberată de Primăria A., pârâţii nu se află în vreun raport care să justifice chemarea lor în judecată. Informarea acestor instituţii asupra demersului său se poate face pe orice altă cale, care nu reclamă chemarea lor în judecată.

În ce priveşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezentată prin preşedinte P. C., instanţa a respins prin încheierea din 19.10.2011 citarea acesteia în cauză, întrucât aceasta reprezintă o structură fără personalitate juridică a Consiliului Europei, organizaţie internaţională, interguvernamentală şi regională care se bucură de imunitate de jurisdicţie şi nu poate fi chemată în judecată la instanţele naţionale.

În raport de aceste considerente excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată va fi admisă, urmând ca acţiunea să fie respinsă în raport cu aceşti pârâţi.

Cât priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale invocată de Ministerul Afacerilor Externe, este adevărat că persoana juridică dobândeşte capacitate procesuală doar în limitele  prevăzute în actul normativ de organizare, determinată de principiul specialităţii persoanei juridice, dar în condiţiile în care reclamantul reconvenţional solicita un sprijin în procedurile CEDO, iar Ministerul Afacerilor Externe  prin Agentul Guvernamental are atribuţii în ce priveşte procedurile jurisdicţionale la Consiliul Europei, structură din care face parte şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acesta are capacitate procesuală.

În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii reclamantului reconvenţional, motivat de faptul că  MAE nu poate sta în această cauză în calitate de pârât, întrucât cererea nu-şi găseşte temei în normele de procedură civilă, nefiind aplicabile nici dispoziţiile art. 57 alin. 1 Cod pr. civilă, deoarece Agentul Guvernamental nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul L. P., este de observat că chemarea sa în judecată nu s-a făcut de către acest reclamant, ci de către reclamantul reconvenţional L. Z., aşa încât nu se pune problema chemării în judecată a altor persoane, aşa cum ea este reglementată de dispoziţiile art. 57 Cod pr. civilă. Cererea reconvenţională este o cerere nouă, de sine stătătoare, cu care instanţa a fost investită în dosarul ce forma acţiunea principală introdusă de L. P., care face posibilă citarea şi a altor persoane în raport de care reclamantul reconvenţional doreşte să-şi valorifice dreptul.

În raport de aceste considerente excepţiile invocate de MAE vor fi respinse.

Pe fond, în raport cu reclamantul/pârât reconvenţional L. P., instanţa consideră cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi o va respinge.

 Aşa cum în cele ce preced s-a arătat, reclamantul reconvenţional L. Z. nu are un drept de proprietate asupra terenurilor intabulate pe numele reclamantului/pârât reconvenţional, care să justifice anularea încheierilor din cărţile funciare 996N, 1000N şi 997N, împrejurare faţă de care nu se poate constata nici că deţine (stăpâneşte) legal aceste terenuri. Sentinţele civile 476/1992 şi 711/2000, procesul verbal de punere în posesie şi adeverinţa de proprietate  reprezintă doar documentele în baza cărora urmează să obţină titlul apt a fi intabulat în cartea funciară sau în raport de care s-ar putea pune în discuţie care titlu este mai puternic.

Întrucât pârâtul/reclamant reconvenţional este în culpă cu privire la purtarea procesului, în baza dispoziţiilor art. 274 Cod pr. civilă acesta va fi obligat să plătească reclamantului/pârât reconvenţional suma de 720 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu de avocat, taxe pentru procurarea extraselor şi cheltuieli de transport, dovedite cu înscrisurile de la filele 5, 6, 182 – 191 dosar.

Domenii speta

Spete similare