Eliberare condiţionată. Relevanţa antecedentelor penale ale condamnatului şi a evaluării psihologice realizată la locul de detenţie

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 30.08.2012, sub nr. 26482/245/2012, condamnatul C, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi a solicitat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 73 din 22.02.2000 a Tribunalului Iaşi (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 97/2000 din 04.05.2000, emis de către Tribunalul Iaşi).

În motivarea cererii, acesta a arătat în esenţă că a fost amânat de două ori de către Judecătoria Tulcea şi că sancţiunea disciplinară cu care figurează i-a fost aplicată ca urmare a tentativei sale de suicid, tentativă care s-a produs ca urmare a unui moment de disperare. A învederat că pentru acest gest nu trebuia să fie sancţionat, ci să i se acorde asistenţă psihologică şi socială astfel încât să i se reechilibreze potenţialul său psiho-moral. A arătat că a executat o perioadă de 13 ani şi două luni, timp în care s-a evidenţiat printr-un comportament bun, dovedind astfel că oamenii se pot schimba solicitând să i se ofere şansa unei vieţi noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 59 al. 1 din Codul penal, liberarea condiţionată se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii esenţiale, şi anume:

- să fi fost executată o parte din pedeapsă; mai exact o fracţie expres prevăzută de lege, fracţie care diferă în funcţie de cuantumul pedepsei aplicate şi care se execută, de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, de vârsta condamnatului şi de folosirea acestuia la muncă;

- persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă şi disciplinată;

- persoana condamnată să dea dovezi temeinice de îndreptare.

În afara primelor trei condiţii, la acordarea liberării condiţionate se are în vedere şi antecedenţa penală a condamnatului, aspect în raport de care se apreciază dacă se impune sau nu punerea în libertate a acestuia, mai înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Propunerea comisiei de individualizare este în sensul admiterii cererii de liberare condiţionată.

În cauza de faţă, prin sentinţa penală nr. 73 din 22.02.2000 a Tribunalului Iaşi (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 97/2000 din 04.05.2000, emis de către Tribunalul Iaşi), petentul Costraş Cristian a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de „viol”, prevăzută de art. 197 alin. 1-3 Cod penal  la o pedeapsă de 17 ani închisoare, reţinându-se în esenţă că în data de 12.07.1999, prin întrebuinţare de ameninţări şi violenţe, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 12 ani.

După rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare sus menţionată, mai exact la data de 04.05.2000 Tribunalul Iaşi, ca instanţă de executare, a emis pe numele condamnatului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 97/2000.

În baza respectivului mandat, condamnatul a fost încarcerat, executarea pedepsei începând la data de 12.07.1999, urmând să expire în termen la data de 11.07.2016.

În raport de cuantumul pedepsei aplicate şi pe care o execută condamnatul Costraş Cristian, de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea (intenţia), de vârsta condamnatului şi de folosirea acestuia la muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 59 al. 1 Cod penal, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute fracţia de 3/4 din durata pedepsei de 17(şaptesprezece) ani închisoare, adică un număr de 4657 zile de închisoare.

Astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de comisia de individualizare a regimului de executare, petentul a executat efectiv un număr de 4803 zile, considerându-i-se ca executate pe baza muncii prestate un număr de 161 de zile

Rezultă că totalul numărului de zile câştigate este de 4964 zile, depăşind numărul de zile necesare pentru ca petentul să fie considerat că a executat 3/4 din pedeapsa aplicată.

Constatând îndeplinită prima condiţie impusă de lege, instanţa, în considerarea caracterului cumulativ şi obligatoriu al condiţiilor detaliate anterior, va proceda la analiza punctuală a celorlalte cerinţe.

Cu privire la condiţia ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă şi disciplinată, instanţa reţine că petentul a fost folosit la prestarea unor activităţi lucrative, câştigând, pe baza muncii prestate un număr de 161 de zile, însă, având în vedere că acesta este încarcerat din anul 1999, rezultă că nu s-a evidenţiat în mod deosebit în prestarea unor activităţi lucrative, deoarece numărul de zile câştigate pe baza muncii prestate trebuie analizat în directă corelaţie cu perioada în care petentul s-a aflat în executarea pedepsei, sub acest aspect un număr de doar 161 de zile apare ca fiind relativ nesemnificativ.

Prin urmare, persoana condamnată nu a depus eforturi sporite în acest sens, concluzia logică fiind că acesta nu a înţeles pe deplin necesitatea de a munci în mod constant pentru ca, în ipoteza liberării sale, să-şi poată câştiga existenţa în acest mod.

Instanţa reţine că regimul de executare a pedepsei în care a fost inclus a fost cel deschis, iar cererea  de liberare condiţionată se află la a treia analiză, petentul fiind discutat la data de 04.11.2011 şi amânat până la data de 09.04.2012, conform sentinţei penale nr. 2 din 05.01.2012 a Tribunalului Tulcea, a fost apoi discutat în data de 13.04.2012 şi amânat până în data de 03.09.2012, conform sentinţei penale nr. 589 din 18.05.2012 a Judecătoriei Tulcea.

Analizând caracterizarea aflată la dosarul cauzei, instanţa reţine că petentul nu s-a conformat în totalitate la normele mediului carceral, fiind sancţionat o dată, pentru un act de autoagresiune, sancţiune aplicată în data de 14.12.2011,  recompensat de douăzeci si două de ori, a participat la activităţi cultural-educative faţă de care a manifestat un interes crescut.

La evaluarea socială, s-a constatat că persoana condamnată beneficiază de suport redus din partea mediului de apartenenţă, provine dintr-o familie destructurată prin divorţul părinţilor, decesul tatălui şi separarea copiilor. Nu a menţinut legătura cu mama, relaţiile cu aceasta fiind tensionate pe fondul consumului de alcool de către aceasta. Deşi are o soră căsătorită, nu a avut deloc relaţii cu aceasta de la momentul arestării. Nu a avut convorbiri telefonice, a fost vizitat de două ori de o prietenă, a menţinut legătura prin corespondenţă cu fratele său, asociaţii religioase şi persoane din alte penitenciare. S-a menţionat că acesta prezintă risc de vulnerabilizare generat de lipsa grupului familial şi de lipsa mijloacelor de subzistenţă până la găsirea unui loc de muncă.

La evaluarea psihologică, s-a reţinut că persoana condamnată prezintă traume psihoafective, având o structură de personalitate caracterizată de tendinţe spre stări depresive, labilitate emoţională, interpretativitate, idei paranoide, ambivalenţă atitudinal-comportamentală.

Instanţa va reţine şi existenţa unor antecedente penale ale condamnatului, care nu sunt deloc de neglijat, având în vedere natura infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa şi împrejurarea că, de fiecare dată, acesta a reiterat actul infracţional, prin săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiune, deşi a beneficiat de clemenţa organelor judiciare care i-au acordat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei, considerând că nu este necesară executarea în întregime a pedepsei aplicate şi apreciind că scopul pedepsei, constând în împiedicarea acestuia de a mai săvârşi infracţiuni, a fost atins.

În acest sens, instanţa consideră că se impune a fi menţionată împrejurarea că petentul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de „viol”, prin sentinţa penală nr. 17/1996 a Tribunalului Hunedoara, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, fiind arestat la 06.07.1995 şi liberat condiţionat la 28.06.1999, după ce executase aproximativ patru ani din durata pedepsei ce-i fusese aplicată.

Deşi organele judiciare au manifestat încredere la acel moment în capacitatea petentului de a se reabilita şi de a nu mai săvârşi infracţiuni, mai ales infracţiuni de nautra celei pentru care se dispusese condamnarea sa şi deşi acesta mai fusese condamnat pentru viol la o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni închisoare în anul 1992 (sentinţa penală nr. 530/1992 a Judecătoriei Petroşani) la doar câteva zile după liberarea sa din executarea pedepsei, mai exact la 12.07.1999, (după paisprezece zile) petentul a comis, din nou, o infracţiune extrem de gravă asupra unei persoane minore, infracţiune pentru care a fost ulterior condamnat.

E adevărat că aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa care a dispus condamnarea sa, respectiv Tribunalul Iaşi, care i-a aplicat o pedeapsă pe măsura infracţiunii comise, de 17 ani închisoare, însă acest fapt nu este suficient pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea cererii de liberare condiţionată să ignore datele ce caracterizează persoana condamnatului, date ce sunt indispensabile la momentul la care se apreciază oportunitatea liberării condiţionate a acestuia.

Prin urmare, împrejurarea că din punct de vedere formal condamnatul C s-a conformat normelor impuse de prezenţa sa în mediul carceral sub aspectul participării la activităţile cultural-educative organizate, faţă de care a manifestat interes crescut şi în ceea ce priveşte primirea unui număr semnificativ de recompense nu este de natură să justifice, la acest moment, liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei aplicate, faţă de datele care caracterizează persoana acestuia şi faţă de natura şi conţinutul activităţii sale infracţionale.

În acest sens, instanţa reţine, ca deosebit de relevante, aspectele care au fost punctate de evaluarea psihologică realizată care a concluzionat, în pofida programelor la care condamnatul a participat (un program destinat persoanelor cu afecţiuni psihice şi un program destinat agresorilor sexuali) că acesta prezintă ambivalenţă atitudinal-comportamentală, interpretativitate, idei paranoice, iar acestea constatări sunt efectuate la peste treisprezece ani de la momentul la care condamnatul se află în executarea pedepsei şi nu se poate considera că acestea pot fi atribuite în mod exclusiv perioadei îndelungate de detenţie în care s-a aflat petentul ci, prin raportare la infracţiunile pe care acesta le-a comis în decursul timpului, reprezintă împrejurări care denotă un risc al lăsării în libertate a acestuia la acest moment.

Prin urmare, instanţa apreciază că, prin raportare la comportamentul analizat în ansamblu a  petentului condamnat nu se poate aprecia la acest moment că pedeapsa aplicată şi-a atins scopul şi că petentul este pregătit pentru reintegrare în societate.

Domenii speta

Spete similare