Contestatie la executare

Sentinţă civilă 16235 din 23.09.2011


Prin acţiunea înregistrată pe rolul  Tribunalului Iaşi la data de  11 ianuarie 2011 sub nr.XXXX, contestatorul  MC a formulat în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAŞI contestaţie la executare silită împotriva somaţiei de plată şi a titlului executoriu nr. XXX/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.

În motivarea cererii, s-a precizat că, în fapt, nu a avut cunoştinţă de faptul că ar datora vreo sumă de bani intimatei.

Legal citată, intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE IAŞI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei la executare şi reiterând motivele de fapt şi de drept care au condus la întocmirea actelor de executare contestate.

Pe cale de excepţie  parata invoca excepţia tardivităţii  formulării contestaţie .

La solicitarea instanţei a fost anexată fotocopia dosarului de executare, certificată pentru conformitate cu originalul.

Prin sentinţa nr. XXXX pronunţată în dosarul nr. XXXX, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 23 iunie 2011, sub nr. de dosar XXXX

În cadrul cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri.

Fata de excepţia  tardivităţii  formulării plângerii instanţa  retine ca  titlul executoriu XXXX 21 12 10  atacat  de  contestator a fost  emis la data de 21. 12.2010 .

Contestaţia a fost înregistrata la data de 11. 01. 2011  aşa cum rezulta din  dovada de primire depusa la  dosarul  tribunalului  fila  2.

Deşi parata  invoca faptul ca pe  fisa  dosarului  se  consemnează ca cererea contestatorului a  fost înregistrată la  data de  XXX iar  prin referatul Tribunalului se arata de asemenea  ca  cererea fost înregistrată la data de 19. 01. 2011  instanţa va lua in considerare dovada  de  primire depusa la  fila  2 a dosarului XXXXX in care  se arata ca  cererea a fost  depusa la  data de 11. 01. 2011  motivat de faptul ca  exista un  dubiu  cu  privire la data certa a depunerii ,  dubiu  care profita contestatorului  , urmând  instanţa  sa  respingă excepţia.

Analizând  pe  fond , înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în 11 octombrie 2010, intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. XXXX pentru stabilirea contribuţiilor şi accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) şi art. 91 alin. 1 şi 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligaţia de plată a următoarelor sume: 1934 lei, cu titlu de contribuţie datorată, 1645 lei,  cu titlu de dobânzi, 284 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere. Obligaţia de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condiţiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.

Decizia de impunere menţionată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanţă, a fost comunicat contestatoarei prin publicitate, prin afişare concomitentă la sediul intimatei şi pe pagina de internet a intimatei a anunţului colectiv  nr. 14154 din 11 octombrie 2010, în care se menţionează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatoarei contribuabil.

În baza deciziei de impunere nr. XXXXdin 11 octombrie 2010 au fost emise în sarcina contestatoarei somaţia de plată şi titlul executoriu nr. 5470/21.12.2010, cu titlu de contribuţie asigurări de sănătate, dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În drept, instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, că titlul de creanţă fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului şi obligaţiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanţă devine titlu executoriu ope legis  la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Arata  intimata ca faţă de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 1012 din 11 octombrie 2010 reprezintă titlu de creanţă. Contestaţia împotriva titlurilor de creanţă fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicţional, în cadrul procedurii executării silite a creanţelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestaţia la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecinţă, legalitatea şi temeinicia  obligaţiilor de plată stabilite în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate pe calea contestaţiei la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite.

Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecinţă, executarea silită a creanţelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu  emis de organul competent potrivit legii.

Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestaţii, instanţa observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalităţi: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului  de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax,  e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afişare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective.

Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispoziţiile art. 90, 91 şi 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepţia dispoziţiilor privind comunicarea prin afişare.

Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citaţiei se va face personal celui citat, care va semna adeverinţa de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea şi semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.  Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul, sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

Analizând şi coroborând dispoziţiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanţa reţine că deşi legiuitorul reglementează mai multe modalităţi de comunicare, între care şi cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferinţă a acestora, totuşi, trimiterea expresă la dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată şi în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalităţi prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situaţia în care prin niciuna dintre cele trei modalităţi  nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.

A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct şi exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalităţi prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanţii minime cu privire la opozabilitatea actului faţă de destinatar, dă naştere cu uşurinţă abuzului.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanţă fiscală în baza căruia au fost emise somaţia şi titlul executoriu nr. XXXX/21.12.2010.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa apreciază că modul de comunicare a titlului de creanţă fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestaţia şi va anula somaţia de plată şi titlul executoriu nr. 5470/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.