Contracte

Sentinţă civilă 198 din 08.03.2010


Judecătoria Moineşti

Judecători Carmen Anemaria Groapă

Sentinţa civilă nr.756 din 08 martie 2010

Cod:

Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul .., ./260/2009, reclamantul M.V. a chemat în judecată civilă  SC ... SA, UAT ... şi pe A.V., solicitând în contradictoriu cu aceştia, obligarea lor la încheierea unui contract de vânzare cumpărare a locuinţei pe care o deţine cu chirie de peste 5 ani,în baza contractului de închiriere ..../.............., în condiţiile Decretului Lege 61/1990,

Legii 85/1992, modificată prin Legea 76/1994, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii 85/1992.

Acţiunea este legal timbrată cu ... lei taxă de timbru, iar în motivare se

arată că prin cererea înregistrată sub numărul ..../............. reclamantul a

solicitat prelungirea contractului de chirie pentru o perioadă de 5 ani. Urmare

comunică reclamantului faptul că începând cu data

de...........contractul de închiriere ..../............... încetează de drept, conform

cap. I, alin.4 din contract, invocând în acest sens şi prevederile art. 23 din Legea 114/1996 - Legea locuinţei, ignorând acordul de voinţă al părţilor la încetarea contractului de închiriere. Potrivit art.7 alin. 1,4 şi 6 din Legea 85/1992, privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, „locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului Lege 61/1990 şi ale prezentei legi."  Se

mai menţionează că la data de .........., SC .......... SA .......... a aprobat

vânzarea apartamentului deţinut cu chirie a efectuat calculul privind preţul

acestuia în sumă totală de........rol, s-a efectuat plata, s-a încheiat contractul de

vânzare cumpărare, s-a semnat de către contabilul şef al unităţii, ec. P.M. s-a vizat pentru legalitate de CJ LV. dar nu se ştie din ce considerente nu a fost semnat de către directorul din acel moment al SC ... SA, A.V.

Acţiunea este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1075 Cod civil.

Se depun copie contract de închiriere ..../.............., act adiţional al

acestui contract, fişă de calcul pentru stabilirea chiriei lunare a locuinţei deţinute,  proces  verbal de predare,  contract de vânzare cumpărare,  copia chitanţei prin care s-a achitat contravaloarea apartamentului, cerere de prelungire a contractului de închiriere, precum şi adresa nr.  ..../............

adresată reclamantului de către SC .......... SA.

Pârâta UAT ........... depune întâmpinare prin care solicită respingerea

acţiunii pe excepţia autorităţii de lucru judecat şi pe fond motivat de faptul că este vorba de un contract de închiriere valabil 5 ani, respectiv pentru perioada

.......... - ..........., cu privire la care pârâta nu şi-a exprimat acordul pentru

prelungirea contractului de închiriere şi nici pentru vânzare, raportat la situaţia

că  prin HCL ..../............ CL .......... a aprobat scoaterea unui număr de

două imobile din administrarea SC.......SA, dintre care şi imobilul care face

obiectul prezentei cereri, şi preluarea în administrarea directă a proprietarului

UAT............, iar potrivit art.2 din acelaşi act aceste imobile îşi vor schimba

destinaţia de locuinţă avută până în prezent şi primesc destinaţie de interes local.

Se învederează de asemenea instanţei faptul că prin SC  ..../...............,

Judecătoria Moineşti a constatat nulitatea actului intitulat repartiţie, act prin care CL a aprobat închirierea apartamentului cât şi nulitatea antecontractului de vânzare cumpărare, motivat de faptul că acesta nu este semnat nici de directorul nici de preşedintele CL..........

S-a depus copie după SC ..../.......şi copie după HCL 55/2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul nr...../........ SC ......... SA a închiriat reclamantului,

imobilul apartament, situat în....., str......, bl. ..., ap. ..., jud........, pentru o

perioadă de 5 ani, începând cu data de .....

Ulterior, reclamantul a făcut demersuri în vederea cumpărării imobilului

închiriat, însă prin se ..../............. Judecătoria Moineşti a constatat nulitatea

actului numit „repartiţie" şi a antecontractului de vânzare cumpărare, raportat la faptul că repartiţie nu este emisă de Consiliul Local, iar antecontractul nu este semnat de directorul unităţii.

Prezenta acţiune are ca obiect obligarea pârâtei UAT la încheierea unui contract de vânzare cumpărare pentru imobilul în litigiu, în baza Decretului Lege 61/1990 şi a Legii 85/1992, modificată prin Lege 76/1994, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii 85/1992, deci obligaţia de a face.

In acest context instanţa apreciază că nu există tripla identitate certă de excepţia autorităţii de lucru judecat, neexistând identitate de cauză între cele două acţiuni.

Instanţa constată că potrivit art.6 din Decretului Lege 61/1990 „Preţurile de vânzare către populaţie pentru locuinţele construite din fondurile statului şi recepţionate până la data de 31 decembrie 1989 se stabilesc potrivit anexelor nr. 1 şi 2." Din economia textului rezultă că acest act normativ se referă strict la vânzarea cumpărarea imobilelor cu destinaţia de locuinţă deţinute cu contract de închiriere până la data de 31.12.1989, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, întrucât contractul de închiriere poartă data de......2004.

Contractul de închiriere al imobilului în litigiu a fost încheiat astfel cum rezultă din propriul text în baza OG 40/1999 şi a Legii 114/1996, astfel că de aceste norme este guvernat.

In condiţiile în care nici Decretul Lege 61/1990 şi nici Legea 85/1992 nu se aplică în acest caz, nu există nici o obligaţie legală sau asumată  prin vreun

3

contract a pârâtei UAT ......... de a vinde imobilul în litigiu reclamantului,

astfel că faţă de considerentele sus expuse, urmează să respingă acţiunea

formulată de reclamantul M.V., domiciliat în........, str. ......... bl. ..., se. ...,

ap. ..., jud......., în contradictoriu cu pârâţii SC.......... SA, cu sediul în

„»»,„,.«. aş OLl «  « * s o . . ş 111 .  . . o j  I U.O a . » , . » » . ş  \J fi  JL 9999«ee*H? KsW OWClltll 111 • *•*•»*•*« jll *

.........., nr........., jud...........şi A.V., domiciliat în..........., str........., bl.

...., ap........Jud..........., ca nefondată.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.