Contract de credit bancar. Clauze abuzive – comision de risc/administrare, rezervarea de către bancă a dreptului de a revizui rata dobânzii ca urmare a intervenirii unor „schimbări semnificative pe piaţa monetară’’ şi a dreptului de declarare a exigibilit

Hotărâre 4974 din 27.03.2013


Contract de credit bancar. Clauze abuzive – comision de risc/administrare, rezervarea de către bancă a dreptului de a revizui rata dobânzii ca urmare a intervenirii unor „schimbări semnificative pe piaţa monetară’’ şi a dreptului de declarare a exigibilităţii anticipate a creditului. Condiţii de invocare şi sancţiunea aplicabilă

Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale cărui clauze intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, întrucât pârâta SC V. ROMANIA SA. are calitatea de comerciant, iar împrumutatii reclamantii G. L. I. si G. F. au calitatea de consumatori.

Conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 193/2000, aceasta lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.

In alineatul 2 din acelaşi articol, se arată că ”in caz de dubiu asupra  interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.

Conform alineatului 3 din acelaşi articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.

Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost  negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părţilor”.

Totodată, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. 

Asadar, dispoziitiile legale precitate stabilesc trei condiţii a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei-credinţe  si prin ea însăşi, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Judecătoria Craiova - Sentinţa nr. 4974/27.03.2013

La data de 23.08.2012 reclamanţii G. L. I. şi G. F. au chemat în judecată pe pârâta SC V. ROMANIA SA– Sucursala Craiova, solicitând să se constate nulitatea clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d, art. 5 lit. a, art. 8.1 lit. c şi d din Condiţiile generale şi ale convenţiei, art. 10.2 din convenţia de credit nr. 0088204/23.03.2007 întrucât sunt abuzive, să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate drept comision de risc în valoare de 10.985,32 lei şi a dobânzii legale de la data achitării fiecărei rate până la restituirea efectivă.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la data de 23.03.2007, în calitate de împrumutaţi, au încheiat cu pârâta un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente, prin care a împrumutat suma de 90.000 RON  pe o perioadă de 300 luni, conform convenţiei de credit încheiată nr. 0088204/23.03.2007, prin care se stipula la art. 3 dobânda ca fiind 5,95% p.a. dobândă fixă.

Reclamanţii consideră că art. 3 lit. d constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 Legea 193/2000 rep.

Această clauză pune sub semnul întrebării echilibrul contractual.Solicită anularea clauzei prevăzută de art. 5 lit. a., considerând că este abuzivă în accepţiunea prevederilor Legii 193/2000 rep.

Comisionul de risc nu este definit în mod exptres în nici una dintre clauzele convenţiei de credit, acesta fiind doar cuantificat procentual, respectiv 0,2% aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadenţă pe toată durata de derulare a convenţiei de credit.

De asemenea, în nici o clauză a convenţiei nu se precizează ce fel de riscuri opera acest comision.

Reclamanţii apreciază că perceperea de către bancă a unui comision de risc este nejustificată.

Poliţa de asigurare a imobilului adus în garanţie a cărei valabilitate se prelungeşte anual până la rambursarea integrală a creditului.

În nici una din clauzele convenţiei nu se specifică care va fi destinaţia finală a comisionului de risc perceput.

În plus, după adoptarea OUG 50/2010, reclamanţii au solicitat eliminarea acestui comision de risc interzis expres de art. 36 OUG 50/2010.

Pârâta a continuat să perceapă acest comision de risc, însă este indiscutabilă nelegalitatea perceperii comisionului de risc, în virtutea dispoziţiilor OUG 50/2010.

În prezent, banca a înlocuit acest comision de risc cu comisionul de  administrare credit.

Referitor la art. 8.1 lit. c şi d din condiţiile generale, creditul garantat nu mai este garantat corespunzător, banca va avea dreptul, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate băncii.

Pentru a nu fi abuzive aceste clauze, ar trebui să se descrie un motiv întemeiat, iar în realitate aceste clauze oferă băncii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat, iar creşterea este suportată exclusiv de client.

Clauza este abuzivă, deoarece creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În privinţa comisionului de risc perceput în mod abuziv, solicită ca pârâta să le restituie cu dobânda corespunzătoare.

În drept, reclamanţii au invocat disp. art. 1,2,3,4, 13 şi 14 Legea 193/2000 şi art. 948 şi 966 C.CIV.

La dosar s-au depus în copie următoarele acte: plan rambursare credit, proces-verbal de conciliere, cerere înregistrată la nr. 5942/2010, împuterniciri avocaţiale, chitanţă, extrase de cont, act adiţional la convenţia de credit, convenţia de credit nr. 0088204/23.03.2007, copii chitanţe.

La data de 07.09.2012 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A invocat excepţia lipsei capacităţii şi calităţii procesual pasive a SC V. ROMANIA SA– Sucursala Craiova,.

Subiect pasive este doar pârâta SC V. ROMANIA SA.

SC V. ROMANIA SA– Sucursala Craiova este un dezmembrământ al societăţii mame SC V. ROMANIA SA, fără personalitate juridică, care nu era capacitate de folosinţă şi nu poate sta în judecată, solicită respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate şi calitate procesuală pasivă.

A invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Acţiunea supusă judecăţii este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 al. 1 Decretul 167/1958.

Conform art. 9 din Decretul 167/1958, momentul la care a cunoscut cauza anulării este chiar momentul încheierii convenţiei de credit.

Convenţia de credit a fost încheiată la data de 23.03.2007, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23.08.2012,. deci după expirarea termenului de 3 ani.

A mai invocat şi excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate drept comision de risc de la data încheierii convenţiei, respectiv 23.03.2007.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23.08.2012 şi data de la care reclamanţii au solicitat restituirea sumelor încasate – 23.03.2007, se observă că termenul general de prescripţie de 3 ani a fost depăşit.

Clauza reglementată de art. 3 lit. d din Condiţiile speciale a fost negociată.

Nu este întemeiată susţinerea reclamanţilor referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă băncii dreptul de a modifica procentul de dobândă, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părţi şi asumată de acestea prin semnarea contractului.

Prin urmare, prin semnarea contractului împrumutatul şi garanţii săi şi-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nefiind vorba de o modificare abuzivă în sensul reglementat de  Legea 193/2000.

Clauza reglementată de art. 3 lit. d din convenţia de credit nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Prevederile pct. 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000 nu se opun  clauzelor , potrivit cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator, fără o notificare prealabilă, existând libertatea de a rezilia imediat contractul.

Clauza contractuală privind dreptul de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 Legea 193/2000,. Această clauză este clară, fără echivoc.

Comisionul de risc face parte din preţul contractului şi este format din dobândă şi comisioane.

Preţul este elementul cel mai bine înţeles de către consumator.

Prevederile clauzei 8.1 lit. c şi d stabilesc posibilitatea băncii de a declara soldul creditului scadent numai în cazul apariţiei unor situaţii semnificative cu privire la capacitatea consumatorului de a rambursa împrumutul, banca fiind obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 al. 2 lit. c din Condiţiile generale despre acest fapt.

Clauza prevăzută la art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare nu este o clauză abuzivă, în înţelesul art. 4 Legea 193/2000, pentru că nu pune în sarcina clientului suportarea tuturor creşterilor costurilor de acordare sau de punere la dispoziţie a oricărui credit.

Comisionul poate fi de mai multe tipuri şi perceput pentru mai multe operaţiuni specifice activităţii de bancă, pentru care împrumutatul este obligat să plătească un preţ.

Solicită cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat disp. art. 115 – 118 C.P.CIV., Legea 193/2000, Directiva nr. 93//13/CEE şi toate celelalte acte normative menţionate în cerere.

Potrivit disp. art. 242 al. 2 C.P.CIV., solicită judecarea în lipsă.

La data de 05.12.2012 reclamanţii au formulat o precizare la acţiune, prin care au invederat că suma la care au solicitat să fie obligată pârâta să le-o restituie, se compune numai din comision de risc respectiv comision de administrare, iar cuantumul acesteia rezultă din planul de rambursare  a creditului şi din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei.

Solicită ca pârâta să le restituie suma de 10.985,32 lei.

La data de 30.01.2013 reclamanţii au formulat o altă precizare la acţiune, prin al doilea capăt de  cerere al acţiunii, solicită ca urmare a anulării ca abuzivă a clauzei prevăzută la art. 5 lit. a din convenţie, să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate drept comision de risc, în valoare de 6782,63 lei, achitat până la 31.12.2012 precum şi a dobânzii legale de la data achitării fiecărei rate până la restituirea efectivă a acestora.

Solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate drept comision de administrare prev. la art. 3 din actul adiţional la convenţia de credit, valoarea fiind de 4587,34 lei achitat până la 29.01.2013 şi a dobânzii legale de la data achitării fiecărei rate până la restituirea efectivă a acestora.

Solicită restituirea acestui comision, astfel încât este indiscutabilă nelegalitatea perceperii comisionului de risc în virtutea dispoziţiilor OUG 50/2010.

În prezent, banca a înlocuit acest comision de risc  cu comisionul de administrare credit.

Solicită ca pârâta să fie obligată la plata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă a sumelor de bani solicitate.

Dobânda solicitată de reclamanţi reprezintă o dobândă legală remuneratorie, care se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR.

In cauza au fost administrate probele cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor.

Analizând actele si lucrările dosarului, in raport cu prevederile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, avand in vedere probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

Instanţa retine  că în fapt, intre SC V. ROMANIA SA. în calitate de Banca, pe de o parte si reclamantii G. L. I. si G. F. , pe de alta parte, în calitate de împrumutati s-a încheiat convenţia de credit nr.0088204/23.03.2007.

Potrivit art. 5 lit.a din conventie, banca percepe un comision de risc in cuantum de 0,2 % aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit.

Prin prezenta actiune reclamantii solicită ca aceste clauze să fie constate abuzive si pe cale de consecintă să li se restituie suma de bani având ca obiect comision de risc precepută de bancă.

Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale cărui clauze intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, întrucât pârâta SC V. ROMANIA SA. are calitatea de comerciant, iar împrumutatii reclamantii G. L. I. si G. F. au calitatea de consumatori.

Conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 193/2000, aceasta lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.

In alineatul 2 din acelaşi articol, se arată că ”in caz de dubiu asupra  interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.

Conform alineatului 3 din acelaşi articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.

Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost  negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părţilor”.

Totodată, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. 

Asadar, dispoziitiile legale precitate stabilesc trei condiţii a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei-credinţe  si prin ea însăşi, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Referitor la clauza de la pct. 5 lit. a, privind comisionul de risc din conventia de credit încheiată între reclamanti si pârâtă, instanta retine că pârâta nu a făcut dovada negocierii directe cu cei doi consumatori, fiind astfel încălcate dispozitiile art. 4 din Legea 193/2000,acest aspect fiind dovedit inclusiv prin administrarea probei cu intergoatoriu reclamantilor, proca solicitata de parata in care reclamantii din prezenta cauza au precizat ca nu au negocit acesta clauza cu banca.

Examinând conventia de credit intervenită intre reclamanti si pârâtă, este evident ca aceasta reprezintă un contract standard, ale cărui clauze sunt prestabilite de către împrumutator, fără ca împrumutatii sa aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiilor fiindu-le impusă de către banca.

Clauza analizată nu este prin ea însăsi abuzivă ci în raport de celelalte conditii contractuale. Astfel, comisionul impus de către pârâtă în contractul de credit analizat este un comision de risc, reglementat de art. 5 lit. a  respectiv un comision de risc de 0,2% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadenta, pe toata durata de derulare a conventiei de credit încheiată cu reclamantii.

Se retine că în spetă convenţia de credit este dublu garantată, atât cu o garantie imobiliară prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil, valoarea acestuia acoperind peste 150 % cât si cu un contract de asigurare incheiat cu un asigurator agreat de catre bancă.De asemenea polita de asigurare a fsot incheiata de un asigurator agreat de Banca astfel ca institutia bancara sa fie protejata prin despagubire integrala in cazul producerii riscului asigurat.

Instanta constată că stipularea alături de garantiile deja convenite a comisionului de risc produce un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părtilor contractante, acesta apărând ca abuziv în cazul unui contract în care toate riscurile au fost garantate.

De asemenea, modul de calcul al  acestui comision nu este explicat în cuprinsul contractului de credit, nefiind prezentati factorii în functie de care a fost calculat acesta, intimata având obligatia să îi explice consumatorului toate clauzele contractuale pe întelesul acestuia. De asemenea, se constată ca acest comision are valori diferite de la un contract de credit la altul fără  a se putea stabili modul în care a fost stabilit.

Totodata, este de retinut faptul că prin niciuna din clauzele acestui contract nu este definit în concret acest comision de risc, neprevăzându-se în niciun fel ce riscuri acoperă acest comision. Incercarea pârâtei de a explica includerea acestui comision prin întâmpinarea depusă la dosar nu poate fi luată în considerare de către instantă, întrucât aceste aspecte trebuiau aduse la cunostinta consumatorilor si explicate pe intelesul acestora odată cu incheierea contractului de credit.

In consecintă, în raport de dispozitiilor arătate, instanta apreciază că respectiva clauză referitoare la stipularea unui comision de risc în situatia unor credite garantate prin ipotecarea unor imobile apartinând împrumutatilor si încheierea unei asigurări pentru acoperirea tuturor riscurilor, are caracter abuziv, cu atât mai mult cu cât nu exista în contract si o clauză care să prevadă restituirea acestor sume în situatia în care riscul nu se va produce.

Pentru aceste motive instanta va constata existenţa clauzei abuzive în conventia de credit  nr. 0088204/23.03.2007 încheiată de SC V. ROMANIA SA pe de parte si reclamantii G. L. I. si G. F. pe de altă parte, respectiv clauza prevăzută la art. 5 lit a) din Conditiile speciale ale conventiei de credit, referitoare la comisionul de risc, va constata nulitatea absolută a acesteia si va obliga pârâta SC V. ROMANIA SA să modifice contractul de credit mai sus mentionat în sensul înlăturării clauzei constatată ca fiind abuzivă din contractul respectiv.

Referitor la cererea privind restituirea sumelor încasate de banca pârâta cu titlul de comision de risc redenumit ulterior comision de administrare, instanta retine ca nulitatea reprezintă o sanctiune de drept civil care constă în desfiinţarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încalcarea dispoziţiilor legale.  In cauză sanctiunea ce intervine ca efect a constatarii ca fiind abuzive a clauzelor contractuale o constituie nulitatea absolută.

Nulitatea se îndreaptă împotriva acelor efecte care contravin dispoziţiei legale încalcate, lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea.

Prestaţiile efectuate in baza actului sancţionate cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea operează retroactiv de la data incheierii actului.

Instanţa a apreciat ca abuziva şi a constatat nulitatea absoluta a clauzei prevazute de art. 5 lit.a din Convenţia de credit, astfel că se impune restituirea sumelor încasate de pârâta cu acest titlu, in temeiul art. 1092 din  Codul civil din 1864, astfel că va obliga pârâta la plata către reclamanti a sumei de 11.369,97 lei către reclamanţi, reprezentând comisionul de risc redenumit ulterior prin actul aditional la conventia de credit comision de administrare perceput de pârâta incepata cu data de 29.03.2007, dovedită de aceasta chitantele de plata si extrasele de cont depuse la dosar la filele 98-114 din dosar , precum si dobanda legala de la data achitarii fiecarei rate si pana la plata efectiva a sumei de bani conform OG 13/2011. 

În ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 3 litera d din contractul de credit nr. 0088204/23.03.2007 instanta apreciaza ca şi acesta clauza este abuziva pentru urmatoarele considerente.

Potrivit art. 3 litera a) din conventia de credit, rata dobanzii curente a fost stabilita la 5,95 % p.a. – dobanda fixa.

In convenţia de credit  a fost inserata si clauza prevazuta in art. 3 litera d), cu privire la data ajustarii dobânzii, potrivit căreia, „banca îşi rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobanzii, in cazul aparitiei unor schimbari semnificative, pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”.

Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale cărui clauze intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, întrucât pârâta SC V. ROMANIA SA., are calitatea de comerciant, iar împrumutatii reclamantiiG. L. I. si G. F. au calitatea de consumatori.

Conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 193/2000, aceasta lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.

In alineatul 2 din acelaşi articol, se arată că ”in caz de dubiu asupra  interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.

Conform alineatului 3 din acelaşi articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.

Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost  negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile parţilor”.

Totodata, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care : a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. 

Referitor la prevederile art. 3 litera d din condiţiile conventiei de credit, instanta constata ca aceasta clauza creează bancii pârâte posibilitatea de a majora rata dobânzii curente, fără o negociere prealabilă, fapt ce rezulta chiar din proba cu interogatoriu administrat reclamantilor din prezenta cauza in care acestia menţioneaza ca au avut o singura intalnire cu ofiterul de credit şi nu li s-au adus la cunostinta conditiile impurumutului, nefiind negociate clauzele contractului mai sus menţioanat.

Totodată, in lipsa unor criterii obiective stipulate in contract,  utilizarea sintagmei „schimbări semnificative pe piata monetara” dă băncii dreptul discreţionar de a aprecia  ce modificari pot fi calificate ca fiind semnificative.

Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral nu este abuzivă, însă cu condiţia ca acest lucru să se facă in baza unui motiv intemeiat, prevăzut în contract si, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prin „motiv întemeiat”, în înţelesul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, caracterizată prin previzibilitate, astfel încât consumatorii să poată anticipa consecinţele  ce s-ar produce în situaţia intervenirii respectivei situatii.

In plus, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui în mod obligatoriu prevăzută in contract si posibilitatea consumatorului de a rezilia de indata contractul.

Ori, in lipsa unei astfel de stipulatii exprese, clauza analizată este abuzivă.

Se mai retine si faptul ca aspectele echivoce cuprinse in clauza prevăzută la art. 3 litera d) din Conditiile speciale au caracter abuziv, intrucat nu au fost negociate direct cu consumatorul.

In acest sens, instanta retine ca pârâta SC V. ROMANIA SA, nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutatul  a clauzei prevăzute la art. 3 litera d din conditiile conventiei de credit.

Nu în ultimul rând instanţa constată că in cuprinsul Conventiilor de Credit bancar, la punctul 3, au fost inserate două clauze contrare, evidentiate la subpunctele a) şi d), astfel: o clauza ce prevede o dobanda fixa de 5,95 % p.a., înţelegându-se prin aceasta o dobândă fixă pe toată perioada de creditare si o clauză contrară, ce prevede posibilitatea băncii de a revizui cuantumul ratei dobanzii curente, în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piata monetară, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 si 4 din Legea nr. 193/2000.

Pentru considerentele mai sus expuse, va constată existenta clauzei abuzive în conventia de credit nr. 0088204/23.03.2007 încheiată de SC V. ROMANIA SA pe de parte si reclamantiiG. L. I. si G. F. respectiv clauza prevăzută  la art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale convenţiei de credit, referitoare la  majorarea dobânzii.

În ceea ce priveste transformarea comisionului de risc in comision de administrare prin actul aditional aflat la filele nr. 72-75 din dosar instanta va înlatura sustinerile paratei din notele scrise depuse la dosaurul  în sensul ca actul adiţional mai sus menţioant a fost acceptat tacit de catre reclamanti, în sensul ca acesta nu a fost semnat de catre consumatori aşa cum prevad dispoziţiile art. 95 alinn,. 5 din OUG 50/2010, motivat de faptul ca dispoziţiile art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010 prevede faptul ca actul adiţional nu va fi valabil încheiat daca în urma notificarii din partea bancii consumatorul a notificat la randul sau banca precizand refuzul de a semna actul adiţional, în speta de fata exista refuzul reclamantilor de a semna actul adiţional respectiv notificarea nr. 5942/05.10.2010(fila nr. 14 din dosarul de fond).Mai mult decat atat reclamantii au mentionat si in raspunsul la interogatoriul administrat in prezenta cauza faptul ca nu au fost de acord cu incheirea actului aditional mai sus men’ioant

Astfel instanţa apreciaza ca dispoziţiile art. 5 lit. b prin care comisionul de risc a fost transformat in comision de administrare  din actul adiţional este o clauza abuziva care nu a fost negociată cu reclamantii  în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiaşi articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic „fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv."

În aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinată atitudinea subiectivă a comerciantului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenţia acestuia de a-şi crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Prin urmare, atitudinea subiectivă a bunei/relei-credinţe a subscrisei trebuie evaluată în strânsă legătură cu cea de a treia condiţie a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ. Dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor rezultă din chiar conţinutul şi efectele unei clauze contractuale. Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reţinerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcţie de natura prestaţiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi şi obligaţii în contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noţiunea de „dezechilibru semnificativ" depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deţine poziţia de supremaţie la încheierea contractului

Doctrina a enumerat o serie de criterii care ar trebui să stea la baza analizei pe care instanţa urmează să o facă în aprecierea bunei/relei-credinţe a băncii, precum şi în analiza existenţei unui dezechilibru contractual. Atare criterii au fost denumite totodată şi teorii remediu în cadrul sistemului de drept românesc, astfel încât, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privitoare la clauzele abuzive, să poată fi identificat şi atins un echilibru cu principiul libertăţii contractuale şi al libertăţii de voinţă.

Pornind de la textul consacrat în art. 970 C. civ., buna credinţă a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii şi pe parcursul executării contractului, iar noţiunea a fost clarificată prin dispoziţiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înşelătoare sau agresive. Art. 4-7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu şi sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000. Instanţa urmează a analiza conduita subscrisei prin raportare la înţelesul noţiunilor de practici comerciale înşelătoare conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noţiunea de „dezechilibru semnificativ". Fiind inovatoare în blocul de legalitate naţional, doctrina a explicat şi a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care şi-a pierdut utilitatea socială şi personală". Rezultă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l priveşte sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.

Contractele de credit au fost asimilate în literatură noţiunii doctrinare de „contract de adeziune" sau „contract standard preformulat" astfel cum menţionează actele comunitare în materia protecţiei consumatorului şi cum a fost preluată expresia şi de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel cum s-a precizat în doctrină, de regulă dezechilibrul trebuie să fie in rem. Potrivit legii, trebuie să existe un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă. De exemplu profitul obţinut de comerciant este considerat justificat, dat fiind că scopul activităţii oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.

Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost  negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părţilor”.

Totodată, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. 

Asadar, dispoziitiile legale precitate stabilesc trei condiţii a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei-credinţe  si prin ea însăşi, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Clauzele prevăzute de art. 8.1 lit.  c si lit. d din Conditiile generale prevăd că în situatia în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin alte conventii, încheiate cu Banca sau cu alte institutii financiare, precum si in cazul aparitiei unei situatii neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devina improbabil ca împrumutatul să-si poată îndeplini obligaţiile asumate, respectiv in cazul aparitiei unei situatii neprevăzute conform căreia creditul acordat nu mai este garantat corespunzator, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari transmise Imprumutatului, Codebitorului si Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulată si toate celelalte costuri datorate Băncii conform Conventiei.

Din redactarea textului anterior mentionat rezultă că, pentru a nu fi abuzive, aceste clauze ar trebui de asemenea să descrie un motiv intemeiat, asa cum s-a aratat mai sus.

Formulările cuprinse în clauzele analizate nu oferă posibilitatea reala unui observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei unuia astfel de motiv, oferind Bancii dreptul discreţionar de a declara soldul scadent anticipat.

Mai mult decât atât, pârâta nu a facut dovada negocierii acestor clauze cu imprumutatii, din interogatoriul încuviinţat de instanţa pentru a face dovada negocierii rezultând contrariul.

În ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 10.2 din Conditii genereale instanta apeciaza ca şi aceasta clauza este abuziva în sensul art. 4 din legea 193/2000, aceasta nefiind o clauza negociata cu consumatorul  şi care prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părţilor.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, această obligaţie avându-şi sorgintea în culpa procesuală, dovedită prin aceea că ea a pierdut procesul.

Având în vedere solicitarea reclamantilor privind plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitantele de plata nr. 34/19.07.2012 şi nr. 47/06.12.2012, precum şi faptul că parata a fost obligată la plata pretenţiilor în cuantumul solicitat de reclamanti, instanţa urmează să o oblige la plata sumei de 1500 lei reprezentand plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea prezentului proces