Revendicare imobiliara

Judecătoria Mediaş

Sentinţa civilă nr.1232 - 03.06.2010

Domeniu asociat - civil - revendicare imobiliară

Asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă la nr. 2488/257/0009 reclamanţii Z. H. E. şi S. G. au chemat în judecată pe pârâtul C. L. prin primar solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 129 a C.P. al J. S., precum şi a încheierii de întabulare nr. 617/14.03.1977 cu privire la trecerea în proprietatea statului român a imobilului situat în L. nr.-, imobil înscris în C.F. 1178 L., A+1 sub nr. top 42 şi 43.

A mai solicitat să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în ceea ce priveşte imobilul arătat mai sus.

Fără cheltuieli de judecată în caz de achiesare la cerere.

Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea 146/1997.

În susţinerea cererii reclamanţii arată că imobilul, format iniţial din casă de piatră, curte şi grădină intravilan cu nr. administrativ 21 a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ prin care s-a impus trecerea în proprietatea statului român a proprietăţilor cetăţenilor care părăseau ţara. Au mai arătat că în prezent nu mai există aproape nimic din acest imobil.

 Învederează reclamanţii că au invocat nulitatea absolută întrucât actul în baza căruia a fost preluat imobilul este nevalabil, iar ca urmare a acestui fapt, trecerea în proprietatea statului a imobilului este fără titlu.

În drept au invocat art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 480, 481 Cod civil, art. 948, 966 Cod civil, D.-L. nr. 115/1938.

În dovedire reclamanţii au solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar – acte stare civilă, extras C.F. actual şi vechi, copie a deciziei de preluare a imobilului – şi cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepţia insuficientei timbrări (deoarece reclamanţii au timbrat cererea cu doar 28 lei), excepţia prescripţiei achizitive şi tardivitatea introducerii acţiunii, solicitând respingerea acţiunii.

În motivare pârâta arată că acţiunea este inadmisibilă potrivit deciziei nr. 33 din 9.06.2008 a I.C.C.J. în interesul legii prin care s-a stabilit că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil având ca obiect imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, sunt inadmisibile.

Preluarea s-a făcut de către S. R. prin D. C. de S. nr. 223/1974 şi a Legilor nr. 59/1974 şi  9/1972, fiind preluate în proprietatea statului imobilele care aparţineau unor persoane care primeau aprobare de a părăsi ţara şi care nu se mai întorceau în ţară.

Însuşi reclamanţii recunosc că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile Legii 10/2001, prin invocarea ca temei de drept a art. 6 din Legea 213/1998, deşi îşi motivează acţiunea pe art. 480-481 Cod civil.

Legea 10 prevede o procedură obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti pe care însă reclamanţii nu au urmat-o, astfel se impune admiterea excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii.

Pe de altă parte, sunt îndeplinite în favoarea statului dispoziţiile art. 27 din D.L. 115/1938 privind prescripţia achizitivă; întrucât preluarea s-a făcut în temeiul unui text de lege, fiind perfect legală la acel moment, iar pentru aceasta a fost acordată o despăgubire de 10.000 lei.

La 13.04.1977 statul era posesor de bună credinţă şi a continuat să posede şi să se folosească de bunul în litigiu ca un proprietar, prin aceasta fiind îndeplinite condiţiile posesiei care poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, termenul fiind împlinit încă din 1987.

În probaţiune prin întâmpinare a solicitat probe cu interogator şi martori.

În drept a invocat art. 2 al. 1 lit. i din Legea 10/2001, art. 21 al. 1 şi 5 din Legea 10/2001, art. 115 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă şi art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Prin completarea la acţiune depusă la instanţă la data de 19.11.2009 reclamanţii au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a C. J. S., ca organ emitent al actului de preluare, completarea fiind formulată în termen.

Răspunzând la întâmpinare reclamanţii arată că excepţia netimbrării este nejustificată, ca şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi că în privinţa prescripţiei achizitive nu sunt îndeplinite cerinţele privind posesia.

Prin „întâmpinarea” depusă de pârâţi la filele 55-56, după completarea la acţiune, pârâţii au menţionat că reclamanţii nu au introdus completarea la acţiune în termen, că instanţa nu este competentă din punct de vedere material, impunându-se atacarea deciziei de preluare la instanţa de contencios administrativ. Totodată arată că actele depuse la dosarul cauzei nu dovedesc calitatea de moştenitori legali a reclamanţilor.

C. J. S. a formulat la rândul său întâmpinare arătând că lasă soluţia la latitudinea instanţei, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi, întrucât imobilul nu face parte din domeniul privat al judeţului S..

În drept a invocat art. 480 Cod civil, art. 115-118 Cod procedură civilă.

În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul reclamanţilor, s-au depus pe parcursul procesului acte de stare civilă şi notariale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin decizia nr. 129/1977 a C. E. al C.P.S.s-a preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 imobilul situat în comuna L., nr.-, înscris în C.F. Laslea 1178, A+1, sub nr. top 42, 43 – compus din 5 camere, bucătărie, antreu, pridvor, şopron, şură, 2 grajduri şi pivniţă, cu teren în suprafaţă totală de 2035 m.p., aparţinând în cotă de ½ lui S. I.n (cotă preluată cu despăgubire de 10.000 lei) şi în cotă de ½ lui S. S. (preluată fără despăgubire) – decizie a cărei copie se regăseşte la fila 10 dosar.

Imobilul a fost preluat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 223/1974 care în art. 1 prevedea că terenurile şi construcţiile în România puteau fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară.

Prin încheierea de întabulare nr. 617/13.04.1997 (fila 46 dosar) a fost întabulat imobilul în proprietatea Statului Român.

La cererea instanţei, pârâta C. L. prin P. a comunicat pe cale de adresă (fila 80 dosar) că în prezent imobilul aparţine domeniului privat al comunei L. şi este înscris în inventarul domeniului privat al comunei aprobat prin Hotărârea Consiliului L. L. nr. 41/2001, anexa 1, poziţia nr. 77 (f. 82-83 dosar).

Mai arată că nu există cerere de retrocedare a foştilor proprietari întemeiată pe dispoziţiile Legii 10/2001, iar la data preluării imobilul era compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă totală de 2035 m.p., în anul 2001 clădirile fiind demolate deoarece o bună parte s-au prăbuşit. Prin urmare în prezent nu mai există decât terenul care se află în prezent în proprietatea privată a comunei.

Dispoziţiile art. 36 din C. R., din 1965 nu făcea distincţie între cei care au domiciliul pe teritoriul României sau pe teritoriul vreunui alt stat, dreptul de proprietate al cetăţenilor fiind ocrotit deopotrivă. De asemenea, art. 481 Cod civil prevedea că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, în afară  numai pentru cauză de utilitate publică şi cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Decretul nr. 223/1974 nu contravenea numai Constituţiei din 1965 şi art. 481 Cod civil, dar şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului la care România era parte şi care prevedeau că cedarea proprietăţii nu poate fi făcută decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Pe de altă parte trecerea în proprietatea statului era condiţionată de comunicarea deciziei de preluare, şi, în cauză, nu s-a putut dovedi faptul comunicării acesteia către foştii proprietari tabulari.

Atâta vreme cât nu s-au respectat dispoziţiile Decretului 223/1974, nu se putea dobândi de către stat dreptul de proprietate asupra imobilului, acesta neavând un titlu valabil, condiţii în care se poate aprecia că foştii proprietari nu au pierdut niciodată dreptul lor de proprietate.

Aceasta este valabil chiar în cazul plăţii unei despăgubiri pentru cota de ½ aparţinând lui S. I. (reclamanţii recunosc prin interogatoriu că s-a primit o despăgubire f. 122-123 dosar, însă cuantumul său este derizoriu).

Este adevărat că legiuitorul a introdus calea legii speciale, a Legii 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv, cale pe care reclamanţii nu au făcut dovada concretă că au urmat-o. Cu toate acestea CEDO, în mai multe cauze dintre care se aminteşte cauza Brumărescu vs. România, a statuat că dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi prevederile art. 6 al. 1 din Convenţie trebuie respectate, iar foştii proprietari sau moştenitorii lor beneficiază de liberul acces la justiţie, acesta fiind cel care asigură un proces echitabil.

Deşi la un moment dat reclamanţii au arătat că acţiunea lor nu este una în revendicare, atât în cererea de chemare în judecată au invocat ca temei legal art. 480 şi 481 Cod civil, cât şi ulterior, în timpul procesului a rezultat că scopul acţiunii lor era revendicarea imobilului.

Decizia în interesul Legii nr. 33/9.06.2008 a Î.C.C.J., obligatorie, a statuat asupra aspectului de practică neunitară cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, acţiuni în revendicarea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 formulate după intrarea în vigoare a Legii 10/2001 următoarele: „concursul dintre legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului SPECIALIA GENERALIBUS DEROGANT, chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială expres. Cu toate acestea, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială (Legea 10/2001) şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, convenţia are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

În speţa de faţă, restituirea imobilului nu aduce nici o atingere vreunui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice, întrucât imobilul este în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale. A proceda altfel ar însemna o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, respectiv dreptul la bunurile proprii. În baza art. 480 Cod civil, foştii proprietari sau moştenitorii lor au dreptul la toate atributele pe care le presupune dreptul de proprietate.

Cât priveşte excepţiile ce s-au invocat în cauză, se constată că în privinţa tardivităţii completării de acţiune, a lipsei de competenţă materială a instanţei, a insuficientei timbrări, instanţa s-a pronunţat pe parcursul procesului, excepţia inadmisibilităţii fiind unită cu fondul cauzei – încheierea din 21.01.2010. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii va fi respinsă pentru motivele mai sus invocate.

În ceea ce priveşte calitatea reclamanţilor în proces, S. G. este fiul foştilor proprietari S. S. şi S. I., Z. H. E. fiind fiul din altă căsătorie a lui S. S. (născută F.). Toate acestea rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei. Cei doi foşti proprietari tabulari au decedat în 16 februarie 1981 (S. I., in germană  J.) şi 10 septembrie 2008 (S. S.).

Din declaraţia depusă la f. 158 dosar reiese că S. G. a renunţat la moştenirea după tatăl său, S. I., aceasta fiind acceptată de către celălalt reclamant, Z. H., fiul vitreg al lui S. I..

De asemenea S. G. este renunţător după mama sa, Seiler Sara, conform declaraţiei notariale de la f. 131 dosar.

Prin urmare calitatea procesuală activă are doar reclamantul Z. H. E., motiv pentru care acţiunea formulată de celălalt reclamant va fi respinsă in baza art.137 Cod de procedură civilă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Excepţia privind lipsa de calitate procesuală pasivă a C. J. S. va fi respinsă, având în vedere că acesta a emis decizia atacată.

Privitor la excepţia prescripţiei achizitive invocate de către pârâta C. L. se observă că indiferent de durata posesiei, nu sunt întrunite condiţiile în privinţa acesteia pentru prescripţia achizitivă, posesia fiind viciată.

Pentru motivele şi în baza dispoziţiilor legale mai sus invocate şi a poziţiei reclamantului S. G., urmează ca instanţa să admită acţiunea reclamantului Z. H. şi să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 129 şi a încheierii de întabulare nr. 617/1977 cu privire la trecerea în proprietatea statului a imobilului. Se va dispune restabilirea situaţiei anterioare de C.F.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, fiind căzută în pretenţii, pârâta C. L. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces de reclamantul căruia i s-a admis acţiunea. Se va ţine seama în stabilirea cuantumului acestora de faptul că cheltuielile solicitate (onorariul de avocat de 2.000 lei conform chitanţei de la f. 177 dosar) priveşte pe ambii reclamanţi şi se faptul că pârâtul S. R. prin C. J. S. nu s-a opus acţiunii prin întâmpinare.

Domenii speta

Spete similare